caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Încă un militar român a fost ucis în Afganistan

de (31-8-2008)

Sergentul major Dragoș Traian Alexandrescu devine al optulea militar român care își pierde viața în Afganistan.

El a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi duminică 31 august, în jurul orei 10.00, ora României.

„Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloana de patru a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat,” se spune într-un comunicat emis de Ministerul Apărării.

„Militarii răniţi au primit asistenţă medicală la faţa locului, după care au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Lagman. Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familiile greu încercate.”

Militarii răniți sunt sergentul major Matei Gheorghe Irinel (28 de ani), fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan (27 de ani), soldatul Mihai Dumitru Marius (23 de ani) şi soldatul Butoi Ionuţ Claudiu (30 de ani).

Fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan este internat la spitalul din baza Lagman, iar starea lui este stabilă, se mai spune în comunicatul Ministerului Apărării.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat act cu profund regret de decesul sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu şi de rănirea altor patru militari români membri ai Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, aflaţi în misiune în Afganistan.” se spune într-un comunicat al MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi îşi exprimă respectul adânc pentru jertfa supremă a sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu.”

„Ministerul Afacerilor Externe transmite urări de grabnică însănătoşire celor patru militari români răniţi.”

Militarul decedat era căsătorit, avea doi copii şi era angajat al Ministerului Apărării din 2003.

Moartea sa survine la mai puțin de trei luni după uciderea fruntașului Marius Covrig și la câteva zile după uciderea a 10 militari francezi într-o ambuscadă cu rebeli talibani.

România are în prezent în Afganistan 644 de militari și alți 501 în Irak (unde și-au pierdut viața doi militari).

Trupe românești sunt trimise şi în Kosovo şi Bosnia Herţegovina, numărul total de soldaţi şi specialişti români aflaţi în misiuni internaţionale apropiindu-se de 1.500.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Sarah Palin – desemnată candidat la vicepreședinție de Republicanul John McCain

Guvernatoarea statului Alaska, Sarah Palin, în vârstă de 44 de ani, a fost desemnată de candidatul Partidului Republican la președinția...

Închide
18.188.62.10