Un evreu care muncește neînctat pentru pace în Orientul Apropiat„Conflictul israelo-palestinian este un conflict uman, între două popoare profund convinse că au dreptul să vieţuiască pe aceiaşi bucată de pământ”
Daniel Barenboim>
La 65 de ani, Daniel Barenboim, pianist şi dirijor de geniu, dar şi infatigabil pacifist, a prezentat săptămâna trecută la Paris, (Salle Pleyel), un concert vrednic de aducere aminte. În program, două opusuri semnificative: „Variaţiuni op.31” de Arnold Schoenderg şi „Walkyria” de Richard Wagner. Un compozitor evreu, fondator al dodecafonismului, considerat ermetic de publicul larg şi altul german, în mare parte antisemit, a cărei muzică era prizată de Hitler. Nimic mai evocativ, cunoscând predispoziţia de conciliator a maestrului, chiar dacă spectrul Holocaustului rămâne prezent în spiritul majorităţii evreilor.
„West-Eastern Divan Orchestra” este o formaţie de 120 de muzicieni între 11 şi 28 de ani, de naţionalităţi diferite, având meritul de a realiza joncţiunea – prin mijlocirea muzicii – între instrumentişti arabi şi israelieni, într-o perioadă de extremă tensiune politică în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Un nobil deziderat, devenit, aş spune, obsesional pentru Daniel Barenboim, internaţionalist de origine ebraică, deţinător de mai multe paşapoarte, israelian. argentinian (Argentina fiind ţara sa nativă), spaniol şi palestinian.
Graţie în mare parte hazardului, în 1999, când Daniel Barenboim se găsea la Weimer, capitală a Europei – la numai 5 km., de câmpul de exterminare Buchenwald, vecinătate de tragică aducere aminte – a estimat c-ar fi locul oportun pentru crearea unui atelier estival destinat tinerilor muzicieni din Orientul Apropiat şi Mijlociu:
„Cultura, favorizează contactul şi are darul să apropie oamenii pentru a înlesni mai bine înţelegerea dintre ei.”
Proiectul a fost realizat în compania unui amic palestinian, scriitorul Edward Said, iar numele orchestrei a fost sugerat de un text de Goethe, care text, la rândul lui, provenra din din cultura arabă.
În schimb, recrutarea participanţilor n-a fost o simplă formalitate, Arabii temându-se că atelierul ar fi putut deveni încă un eşantion de superioritate al culturii israeliene.
O parte a instrumentiştilor din „West-Eastern Divan Orchestra”, fac parte din orchestre germane reputate, alţii din Orchestra Filarmonică din Damasc, cea din Israel, din Cairo şi chiar din Teheran. Este vorba, evident, de o alcătuire cosmopolită de muzicieni: Israelieni, Palestinieni, Libanezi, Sirieni, Egipteni, Iordanieni, Turci sau Iranieni.
După spusele eminentului dirijor, constituirea unei astfel de organizaţii a fost presărată de inconveniente. „Printre altele, legea israeliană interzice israelienilor intrarea în teritoriile palestiniene, Siria şi Libanul împiedică resortisanţilor săi traversarea teritoriului israelian, astfel că, concertul de la Ramallah, în 2005, a constituit un veritabil „tour de force.
Orchestra noastră are facultatea de trezi curiozitatea fiecărui individ, de a-l incita să asculte povestea celuilalt şi a-i inspira curajul necesar pentru auzul a ceea ce ar prefera să nu audă. Pentru mine, în acest proiect se găseşte atât existenţialismul muzical, cât şi cel uman.”
Înaintea concertului de la Salle Playel, D. Barenboim a avut o întrevedere cu Preşedintele Nicolas Sarkozy legată de crearea unei canal de televiziune israelo – palestinian, după modelul franco-german ARTE. „Ar fi o binecuvântare pentru toată lumea – a declarat el – atât de necesară în lupta contra ignoranţei care tronează peste tot în Orientul Epropiat şi Mijlociu.”
Public entuziast
Primul act din Walkyria, a fost dirijat cu o extraordinară competentă wagneriană, dând acestei orchestre, perfectibile, anvergura uneia profesioniste. Ovaţiile îndelungate ale publicului meloman, s-au datorat, mai întâi, maestrului care, cu o abilitate inegalabilă, a ştiut să-şi pună în valoare muzicienii şi să permită soliştilor, soprana Waltraud Maier, tenorul Simon O’Neill şi a basului René Pape, o emisiune vocală de zile mari.
Pentru „Variaţiuni opus 31” de Schoenberg, s-a manifestat mai puţin entuziasm, chiar dacă austeritatea compozitorului s-a văzut atenuată, într-o oarecare măsură, de bagheta lui D. Barenboim. Sistemul atonal al gamei cromatice, rezultat din repetarea seriei de 12 sunete în chip monoton, nu-i „leur tasse de thé”…şi, la drept vorbind, nici a noastră.
Muzică şi ideologie
Francheţea lui Daniel Barenboim şi infatigabila lui zbatere pentru o pace trainică între israelieni şi palestinieni, rămâne proverbială, atrăgând împotriva-i tunetele şi fulgerele multor israelieni.
În 2004, cu prilejul conferirii Premiului Wolf, la Knesset, Parlamentul israelian a manifestat o atitudine potrivnică, dar care nu l-a împiedicat, nicidecum, să declare: „ Poporul evreu, a cărei istorie este o constantă suferinţă şi o implacabilă persecuţie, poate el să-şi permită atâta indiferenţă faţă drepturile şi suferinţa unui popor vecin ?”
În ultimul său volum, intitulat „La musique éveille le temps” (în traducerea lui Dennis Collins, editura Fayard),
se poate citi: „Muzica are două faţete, una ce poate servi la uitarea lumii în care trăim, cealaltă la înţelegerea ei. După o zi cumplită, puneţi un disc cu interpretul favorit şi uitaţi totul…”
De nouă ani, cu fiecare sezon, această orchestră, singulară în felul ei, este pe jumătate reconstituită, în scopul unic al unui turneu estival, timp în care este autorizată improbabila intimitate între fraţii inamici.