Guvernatoarea statului Alaska, Sarah Palin, în vârstă de 44 de ani, a fost desemnată de candidatul Partidului Republican la președinția Statelor Unite, John McCain, drept colistiera sa pentru vicepreședinție.
Desemnarea este o surpriză, dată fiind lipsa de experiență a Sarei Palin, care a fost aleasă guvernator în cel mai nou și printre cele mai puțin populate state de abia acum doi ani.
Sarah Palin, căsătorită cu un bărbat care se trage dintr-o familie de eskimoși, este mamă a cinci copii și adversară neînduplecată a dreptului unei femei de avea o întrerupere voluntară de sarcină.
John McCain speră să atragă astfel votul unei părți mai mari a femeilor și a conservatorilor care îl privesc încă cu scepticism.
Anunțul numirii coincide cu sfârșitul convenției Partidului Democrat, care a confirmat desemnarea senatorului de Illinois, Barack Obama, drept candidat la președinție și a senatorului Joe Biden drept colistierul său.
Scrutinul prezidențial are loc pe 4 noiembrie și Obama a luat un avans de circa patru puncte în sondajele de opinie, dar McCain va recupera probabil săptămâna viitoare, când va avea loc convenția Republicană.
În sondajele pentru Colegiul Electoral (format din 538 de mari electori aleși de votanții din cele 50 de state) care alege președintele Statelor Unite cei doi candidați sunt practic la egalitate.