Eu nu te voi mai vedea niciodată.
Pentru că nu te-am petrecut în ultimul drum,
Mi-e teamă că nu ne vom putea recunoaşte, acolo sus,

Nu voi mai auzi vocea ta,
Nu vei opri câinele care sare la mine,
Glumind cu el, ca să mă accepte mai uşor,
Nu mă vei recomanda lui, care va da, ruşinat, din coadă:
– Prostule, asta-i aceea care ţi-o trimis
De mâncare săptămâna trecută…

Acum unde eşti să ne faci prezentările?
Câinele nostru mă latră, bunică!