Croaziera a fost excepţional de frumoasă. La Bangkog ne-am odihnit la hotel după oboseala unui zbor de peste 26 de ore. In dimineaţa următoare am luat un tur prin oraş, pe care l-am mai văzut şi în trecut, ţelul fiind să mai mergem odată la Royal Palace Grounds, care m-a fascinat prin stilul de construcţii, mozaic si exuberanţă de culori aşa cum nu am mai văzut nicăeri. Seara am fost duşi la vapor, nu înainte de a trece de-alungul câtorva sute de km. prin zone de construcţii de drumuri noi si blocuri foarte moderne, lăsându-ne să credem că investiţiile în această ţara, Thailanda, sunt foarte masive.
Pe vapor am găsit toate bagajele noastre în cabină aşa ca ne-am grăbit să mergem la masă, să vedem cu cine am fost sortiţi sa împărtăşim serile de-alungul a treizeci de zile. Intâmplarea a făcut sa fim întampinaţi de două perechi foarte plăcute. Prima pereche, Gale si Lary, din Florida, căsătoriti de 50 de ani, oameni foarte înstăriţi, (invitaţi la o receptie oficiala în cinstea lui G.W.Bush si soţia), cu avion personal si o fermă de peste 80 de ha. in Idaho. S-au ataşat de noi şi am petrecut cu ei multe momente plăcute. Cealaltă pereche, din Anglia, puţin cam greu de înţeles din cauza accentului, au intrat in joc cu restul mesei, participând cu glume si povestiri care ne-au delectat seară de seară.
A doua zi am ajuns in Vietnam, însa nu am vrut să mai mergem odată la Saigon, pe care l-am vizitat cu doi ani în urmă aşa ca ne-am rezumat să facem mici cumpărături din port, în special două tablouri în laquer cu figuri din sidef, pentru Marius si Ancuţa, copii nostri. Soţia mea Vali nu a fost de acord cu această achiziţie, însă copii au fost încântaţi când le-au primit.
In Singapore si Kuala Lampur, oraşe de o rară frumuseţe si curăţenie, este greu să hotărăşti pe care parte să priveşti din autocar. În timp ce străbăteam labirintul de străzi şi bulevarde aliniate frumos cu bordură de flori şi verdeaţă pe margini, ne minunam că e posibil ca la o temperatură de peste 40 de grade să întreţii asemenea grădini. Tot în drumul spre Kuala Lampur am vizitat Batu Caves, care este o înşiruire de grote imense în munte, cu înălţimea de peste 100 m. şi în care se află un număr de altare Hindu de mare semnificaţie religioasa. Dar ca să ajungi la aceste grote, trebuie să urci nu mai puţin de 272 de trepte în tovărăşia a numeroase maimuţe care se ţin de tine, te urmăresc sau pur şi simplu te ignoră.
Următorul stop l-am făcut in Penang. Drept să spun, fie că turul ales de noi nu a fost cel pe care ar fi trebuit să-l luăm, ori localitatea este lipsită de prea multe obiective turistice. Noi am vizitat partea istorică a oraşului, acolo unde în urmă cu peste 150 de ani o mână de chinezi şi-au stabilit primele hornuri si altare. Nu ştiu care parte din oraş a fost mai greu atinsă de tsunami, pentru că vizita noastră a avut loc cu mai puţin de o lună înaintea acestui cataclism, dar oraşul modern din direcţia portului nu cred că a suferit cu aceaşi intensitate ca oraşul sărac din zona istorică. Aici în majoritatea caselor, oamenii trăiesc înghesuiţi într-o singură încăpere, pe paturi de lemn acoperite de un pled, uneori câte 16 inşi în familie, izolaţi noaptea doar de perdeua care-i fereşte de ţânţari. Femei in vârstă slabe, îşi petrec dimineaţa aşezate pe treapta de la intrare, lăsând uşa din spatele lor deschisă, prin care am zărit aruncându-mi privirea înăuntru, atât încăperea cât şi altarul cu candele aprinse, la care-şi fac rugăciunile.
In Phuket, o insulă de-asemeni greu lovită de tsunami, pentru prima dată am auzit expresia “the gipsy fisherman”. Aceştia trăiesc de-alungul coastei şi în interiorul unui canal bogat în peşte, în luntrele lor lunguieţe acoperite de coviltire, nici mai bogaţi, nici mai săraci decât restul populaţiei, trăind în căsuţe mici, colibe cum le numim noi, răsfirate de-o parte şi de alta a drumului. Insula de-o rară frumuseţe, ne-a dezvăluit priveliştea unui templu Buddhist, rivalizând aproape cu templurile văzute la Bangkog, şi unde Stupa, un turn de aur, ( aurul la Buddhisti se vinde în pătrăţele subtiri ca poleiala, de 24 carate, care se lipesc de statuile venerate la care se roagă). Aici se află cenuşa lui Buddha ţinută sus în turnul de aur, o Stupă în miniatură în turnul Stupei adevărate. În jur un complex de clădiri, locuri de rugăciune şi o mulţime de călugări care impresionează prin devotamentul credinţei lor. Am văzut şi resorturile moderne construite de curând pentru turiştii din întrega lume şi unde, din păcate, multi şi-au trăit ultimile bucurii înainte Apocalipsei stârnită din adâncuri..
De-acum suntem în drum spre India. La Cochin, oraş construit de Portughezi pe la 1500, am mers cu turul pe străduţe înguste cu miros de igrasie, peşte şi alte izuri până ne-am plictisit. Ne-am detaşat de tur, am luat un “taxi”, o motocicletă pe trei roţi cu bancă dublă in spate şi coviltir să te apere de soare şi am facut un ocol de forţă în jurul oraşului din care ne-am ales cu trei şaluri din caşmir şi alte suveniruri care nu au costat foarte puţin. Printre altele am vizitat Synagoga si Palatul Rajei. Synagoga este complect diferită de ritul si traditionalul stil pe care mai mult sau mai puţin îl cunosc, dar a fost construită ca urmare a valului de refugiaţi din Israel la data când romanii au pus stăpănire pe întreaga ţară. Am fost surprins să găsesc picturi ilustrând sosirea primilor evrei in Cochin in Sec VI BC şi mai ales in Sec.I AC, când prigoana romanilor crescuse în Ierusalim. Palatul Rajei a fost construit de Dutch in sec.16 şi are picturi murale acoperind pereţii mai multor încăperi ce reprezintă legenda Ramayanei. Din păcate e greu descifrabilă şi în multe locuri reparaţiile fregvente acoperite de tencuială nouă au distrus şi ce mai era de văzut. Ce păcat că nimeni nu s-a preocupat să ocrotesca asemenea opere de artă.
Două zile mai târziu am ajuns la Bombay (Mumbai în denumirea curentă). Este greu să atingi un simţământ conclusiv când te afli in locuri în care frumosul se îmbină cu mizeria, unde contrastul este aşa de pregnant încât şocat şi descumpănit îţi rezervi concluziile pentru mai târziu, când timpul v-a sorta între una şi alta. Edificii splendide din epoca Victoriană se îmbină cu construcţii moderne. Hotelul Taj Mahal, construit la intrarea în secol XX în faţa porţii de triumf „Gateway Of India”, are un adaus modern, un turn de peste 30 de etaje, care se îmbină cu stilul original dar nu face discordanţă. Printre altele, copii în uniforme curate, băieţi si fete de toate vârstele, mergând pe stradă în grupuri gălăgioase dar civilizate. Şcoli in clădiri mari curate. Case şi prăvălii luxoase aliniate pe bulevarde cu circulaţia pe stânga ca la Londra, circulaţie care de multe ori este întreruptă de trecerea unei vaci, animal sacru şi venerat de tradiţia lor, trecând tacticos strada, mai cu seamă în dreptul unui templu Hindu. Mulţime de cerşetori stând pe jos, cu copii în braţe şi mai ales mulţimea de copii, ţinâdu-ţi calea pentru ceva bani, arătându-ţi ducând mâna la gură că le e foame. Am vizitat casa lui Gandi care astăzi e muzeu şi am fost profound impresionat de adâncimea citatelor evocate printre fotografii şi alte exponate din viaţa acestui mare om, care a introdus o conceptie nouă în lume. Am văzut mai multe temple intre care Jain Templu, apartimânând unei secte foarte răspândită, aparent una dintre primele care prohibesc împărţirea societăţii pe caste. În final am trecut pe la Dobi Ghat, locul unde tradiţional rufele oraşului sunt colectate şi spălate zilnic, uscate, câlcate şi distribuite înapoi la fiecare usă. Asta e o privelişte ce merită să fie văzută, aşa cum nu trebuie scăpată ocazia de-a vedea unul din trenurile ce vin şi pleacă din oraş.
(Va urma(
