Dupa 1989, adoptiile in Romania- o problema aproape ignorata de sistemul comunist- au devenit o sursa imensa de scandaluri, unele avand rasunet chiar si pe scena politica internationala. Nu scandalurile politice pornite de la adoptii este tema pusa in discutie, acum. In anul de gratie 2008, ar fi poate mult mai important sa ne aplecam spre aspectul moral al legilor care reglementeaza regimul adoptiilor. Si de ce tocmai \”aspectul moral\” al adoptiilor?!
In ultima perioda am asistat inmarmuriti la o serie de intamplari nefericite, ai caror protagonisti au fost copii orfani institutionalizati sub diverse forme. Atrocitatea petrecuta zillele trecute la Bistrita-cazul copilului de patru ani, de etnie rroma, ucis chiar de asistenta maternala in a carei ingrijire se afla- ne face sa ne ridica serioase semne de intrebare despre justetea morala- in primul rand, si despre realismul actualei legi a adoptiilor.
De la inceputul acestui an, de cand au intrat in vigoare noile masuri legislative privind protectia drepturilor copilului, in doar noua judete s-a deschis procedura de adoptie interna si s-au incredintat copii in vederea adoptiei. In prezent, 800 de familii atestate pentru a putea adopta copii stau si asteapta pentru ca li se spune ca nu au pe cine lua, sau sunt tergiversate etapele- din diverse motive, mai mult sau mai putin credibile. In timpul asta, sute de copii sunt abandonati in maternitati sau in camine de copii, asadar e greu de crezut ca nu exista copii care pot fi adoptati. Desigur, ar mai trebui spus ca la ora actuala, in doar in jumatate din judetele Romaniei exista compartiment de adoptie, iar 30 de judete au personal insuficient pentru acoperirea nevoilor existente. La nivel national exista doar 58 de asistenti sociali, 34 de psihologi, 13 juristi, 8 lucratori sociali si 2 pedagogi care lucreaza in cadrul serviciilor de adoptie.
Theodora Bertzi, secretar de stat la Oficiul Roman pentru Adoptii, declara pentru cotidianul \”Adevarul\”, in urma cu o saptamana, ca : \” Structurile nu functioneaza firesc. Nu se intelege urgenta atunci cand e vorba de copii. Sunt foarte putine adoptii fata de nivelul cererilor. In doar 9 judete din tara au inceput aceste proceduri de adoptie. E de neconceput sa existe in jur de 550 de copii abandonati in spitale, de la inceputul anului. Putem vorbi de un blocaj in adoptiile din Romania. Exista probleme in spitale. Parasirea copilului de catre mama nu este sesizata la timp. Sa nu mai vorbim de faptul ca nu exista asistenti sociali in toate maternitatile.\” Si acesta este un prim pas incurajator in vederea rezolvarii problemei adoptiilor, faptul ca un demnitar recunoste ca structurile statului nu functioneaza eficient si ca nu se intelege importanta problemei copiilor orfani. Numai ca recunoasterea ineficientei structurilor statului care se ocupa de adoptii, nu este suficienta. Trebuie facut ceva concret, sensul modernizarii si adaptarii legii adoptiilor, la starea actuala societatii romanesti.
Lipsa acuta de personal specializat din cadrul oficiilor pentru adoptii dar si inflexibilitatea legii adoptiilor, nu au drept consecinta numai ingreunarea teribila a procedurilor incredintarii spre adoptie, a unui copil. Pot aparea si cazuri tragice, cum este cel al copilului de patru ani din Bistrita care a fost macelarit, chiar de catre femeia in carei ingrijire fusese incredintat de catre autoritatile statului. Oficiul pentru Protectia Copilului nu si-a facut in acest caz, datoria. Femeia respectiva nu mai trecuse de cel doi ani prin prin testarea pshihologica obligatorie, la care sunt supusi asistentii maternali.
In schimb, aceleasi autoritatii devin extrem de scrupuloase atunci cand o persoana singura doreste sa dopte un copil.Desi legea 274/2004 , actualizata in 2008, prevede la articolele 9, 10, si 21, ca adoptatorul poate fi o familie dar si o persoana necasatorita care indeplineste garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului, in practica, exista cutuma potrivit careia, autoritatile refuza din start cererea de adoptie pe care o inainteaza o persoana necasatorita- chiar daca aceasta indeplineste toate conditiile prevazute in lege.
La fel si in cazul cuplurilor care traiesc in \”concubinaj\” si intreprind demersurile necesare in vederea adoptarii unui copil. Aici apare aspectul de ordin moral: oare de ce o persoana necasatorita sau un cuplu necasatorit, care insa, intrunesc absolut toate conditiile cerute de legea adoptiilor, nu pot trece de cerbicia prost aplicata a legii 274, in schimb, sa zicem, acea asistenta maternala din Bistrita, prezinta mai multe garantii morale si ii sunt incredintati patru copii in ingrijire. Sa intelegem ca e de preferat ca un copil sa sfarseasca ucis- de catre asistenta maternala-, in loc sa aiba o soarta fericita alaturi de doi oameni care formeaza un cuplu fara sa fie casatoriti, sau chiar de unul singur, care din diverse motive, nu pot avea copii, dar care adora copii si isi doresc sa adopte?!
De ce?! Doar pentru ca dogmatismul si ipocrizia, tipic romanesti, ne impiedica sa modernizam legea adoptiilor si sa reglementam si regimul juridic al concubinajului?! Ce sa mai vorbim despre sansele de a deveni parinte ale unei persoane singure?! Desigur, exista si cele cateva cazuri- in special, cele ale unor vedete de televiziune- in care s-a reusit adoptia, chiar daca persoanele respective nu aveau o familie, in sensul impus de legea romaneasca. Asadar, la aceste persoane, nu s-a mai tinut seama de cutuma existenta, notorietatea inlocuind oricare alt criteriu.
In 2006, un grup de profesori de la Universitatea din Minnesota, au efectuat un studiul in cateva orfelinate bucurestene despre dezvoltarea fizica si psihica a copiilor institutionalizati. Acest studiu detaliat arata ca viata intr-un orfelinat poate sa inhibe considerabil dezvoltarea cognitiva si fizica a unui copil, si ca adoptia poate indeparta intr-o mare masura, efectele negative ale abandonului. Totodata acest studiu, extrem de complex, oferea solutii privind imbunatatirea metodelor de incredintare a copiilor orfani, dar si indicii concrete despre cum ar putea fi imbunatatite conditiile din orfelinate. In acest sens, cercetatorii americani si ambasadorul SUA in Romania, au avut initiativa de a infiinta in Bucuresti un Institut pentru Dezvoltarea Copilului. Din pacate, se pare ca acest lucru nu a intrat si in lista de prioritati a ministerelor raspunzatoare de soarta copiilor fara parinti.
Se ridica intrebarea fireasca, societatea romaneasca va putea avea vreodata, ochi si disponibilitate, pentru a readuce zambetul pe buzele acestor zeci de mii de copii orfani?!