Lalelele, ştiu, se vroiau substituentele
orhideii pe care tu ai uitat-o pe un geam străin
dar lalele mi-a mai dăruit şi altcineva,
iar orhideea mă striga
din cimitirul simbolurilor trădate,
cerând răzbunare…
Da, ştiu, ne-am fi putut agăţa de lalele,
ca să nu fim aruncaţi din hora florilor,
dar între noi erau deja sutele de mile din contul tău de zburător,
iubirea noastră se hrănea din mila milelor gratuite,
închideam ochii, să nu văd inima ta aruncată
undeva printre dosarele prăfuite…
în sufletul meu îngheţase iarna,
iar primavara nu-mi mai răspundea la mesaje…
Şi orhideea uscată luase forma unei cruci.
Ştii povestea despre giuvaiergiul îndrăgostit,
care i-a făcut iubitei un trandafir
din pulbere de aur, strânsă de pe podea,
din atelier?
Lalelele şi orhideea nu mai sunt
decât nişte icoane spulberate.
Le-am strâns pulberea de aur, e aici!
Oare ce s-ar mai putea face din ea?
Chişinău – Haga – Bucureşti, 2006