ACUM.TV

A fost gata să renunţe la cetăţenia română, dar nu a fost suficient

Alexei are 33 de ani. Nu s-a căsătorit. „Nu a avut când”, susţine el. Este medic militar, cu grad de căpitan. A absolvit Colegiul de medicină din Chişinău şi apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti.

A revenit în Chişinău. Deşi tânăr, era un medic îşi căpătase un renume, având multe succes profesionale. Se înscrisese şi într-o listă pentru apartament. Obţinuse cetăţenia română, ceea ce era un adevărat succes. Parcă totul mergea bine…

Cu un salariu, însă, de nici 100 de euro, acum câţiva ani, Alexei nu a mai suportat. A plecat în Italia să lucreze. Măcar un an, şi-a spus atunci, să strângă ceva bani şi apoi să se întoarcă să continue cariera.

Nu a fost să fie aşa. După un an în Italia, unde destul de greu a reuşit „să se legalizeze”, după ce a fost şi grădinar, şi fermier, şi menajeră, s-a gândit să se întoarcă, mai ales că auzise că lista apartamentelor ajunsese la el. Din păcate, întors în Chişinău, a aflat că trecuse rândul lui. Ceea ce presupune ca ar trebui să se reînscrie într-o nouă listă.

S-a străduit să îşi ocupe vechiul loc de muncă. Dar piedici de neînchipuit s-au ivit. Una dintre ele – efectiv şocantă: are cetăţenie română şi deci nu poate ocupa nici o funcţie de natură militară. Alexei, descumpănit, a afirmat că e gata să renunţe la aceasta. Dar, i s-a răspuns că e prea târziu. Mai mult, şi alţi colegi de-ai săi, care îşi continuaseră cariera aici, în Chişinău şi au fost descoperiţi că DOAR îşi depuseseră dosarul pentru cetăţenie, au fost demişi.

Acum Alexei s-a reîntors în Italia. Îngrijeşte doi bătrâni. No comment.

Cum să mai sperăm că am putea fi respectaţi de alţii, când noi între noi ne sfâşiem?

Domnul Ion M., de 56 de ani, este preot, dar dorinţa de a putea să-şi întreţină familia l-a determinat cu cinci ani în urmă să emigreze ilegal în Italia, împreună cu soţia. Are doi copii, o fată de 16 ani şi un băiat de 14 ani. A lucrat acolo la o familie de bătrâni, cu care, în timp, spera să ajungă la o oarecare formă de legalizare. Cum anume? Să revină în ţară, între timp familia respectivă să îi trimită un contract, pe baza căruia Ion M. urma să plece în Italia, de acum cu forme legale.

La familia respectivă a lăsat în locul său un alt moldovean, de aceeaşi vârstă. Urma să îl înlocuiască timp de trei luni. Ion M îl suna periodic pe conaţionalul său întrebându-l cum merg lucrurile, dacă totul e în ordine etc.

Da, totul era „OK”, i se răspundea. Numai că, între timp, cel care îl înlocuia pe Ion M. a spus gazdelor respective că Ion nu se va mai întoarce şi formele legale respective să le facă pe numele său.

Au trecut cele trei luni. Ion M. a anunţat pe înlocuitorul său ca de acum se pregăteşte să se întoarcă. Dar conaţionalul său îl tot ruga să îl mai amâne puţin, pentru a mai câştiga ceva bani, de care ar fi avut nevoie, căci în toamnă (trecută) urma să îşi căsătorească băiatul.
Ion M. nici nu bănuia că „i se pregăteşte ceva”. După ce au trecut astfel cinci luni, Ion M sună la gazdele respective pentru a le întreba ce se întâmpla cu actele, care e cursul lucrurilor.

Gazdele mirate au răspuns: „Dar tu te mai întorci? Ni s-a spus ca gata, nu mai vrei nimic şi să facem contractul pe numele celuilalt”.

Şoc! În fine, s-au finalizat toate documentaţiile, Ion M. s-a întors în Italia şi l-a întrebat pe conaţionalul său: „De ce? Pentru că am avut încredere în tine? Pentru că am vrut să te ajut? De ce?”

Îmi cer scuze pentru răspunsul celuilalt, însă trebuie să ştiţi până unde poate ajunge obrăznicia, astfel încât voi prelua cuvânt cu cuvânt răspunsul celui care s-a bucurat de încrederea prietenului său: „Ce vrei tu acum? Pentru un loc de muncă eu pot să îţi dau şi în bot”…

Ce se va întâmpla cu Victor şi Bogdan?….

Tatiana G. are doar 24 de ani. S-a căsătorit foarte tinerică: 17 ani. Are deja doi copii, Victor şi Bogdan, primul urmând să meargă în această toamnă la şcoală.
A avut o viaţă de familie zbuciumată. S-a căsătorit cu R.G. Căsnicia nu a mers. S-au despărţit după ce Victor venise pe lume. Apoi şi-au propus să-şi mai dea o şansă. S-a născut Bogdan, dar nu a mers nici de data asta. Trăiau separat. Ea la părinţii ei, el undeva în Chişinău.
El a început să bea, a intrat într-un anturaj care urma să îi aducă moartea. A fost ucis în locuinţa sa, în chiar ziua sa de naştere, la doar 24 de ani.

Acum Tatiana încearcă să răzbească prin viaţă. A plecat în Israel, să lucreze. Copiii au rămas cu bunica. Curând, însă, Tatiana o va lua şi pe mama sa.

La 85 de ani, împarte o cocioabă cu o mulţime de şobolani

Se numeşte Ion C. şi este din localitatea Peciştea, Raionul Rezina, R. Moldova. Are 85 de ani..
Este neputincios, singur de mulţi ani, deşi are 8 copii. Soţia i-a murit cu mulţi ani în urmă. Acum Ion C. împarte casa cu şobolanii. Mănâncă dintr-o farfurie. Îl mănâncă păduchii. Dacă pleacă, fie şi pe o oră-două de acasă, când se întoarce nu mai găseşte nimic. Până şi uleiul i-l fură vecinii.

A fost sever în viaţa sa (poate puţin spus) cu copiii şi acum nici unul nu este alături de el.
Câţiva feciori i-au murit (unul de curând, bolnav de cancer la stomac, avea doar 44 de ani). Fusese părăsit de soţie şi rămas singur s-a apucat de băut. Fuma mult, astfel încât ajunsese la 38 de kg.

Nepoţii, toţi cu carte, pe la Chişinău, îşi amintesc de tinereţea bunicului: „Era tare aspru. Mai ales cu bunica. Dar şi cu copiii lui. Avea o iubită şi venea cu ea acasă, sub ochii bunicii. Arunca mâncarea acesteia, iar pe băieţii lui îi punea să facă curat în curte, tăind iarba cu foarfecele. Acum e bătrân şi neputincios, dar pe undeva îşi merită soarta”, susţin nepoţii.

Nici acum, în aceste condiţii, sufletul lui Ion C. nu s-a îmblânzit. Comuniştii au rămas idolii lui (doar i-au „mărit, periodic, pensia cu câţiva lei”). Nu vrea să audă de liberali sau de alţii. În plus, spre deosebire de copii şi nepoţi, cărora le este acum lehamite de acest lucru, Ion C. merge în fiecare an la vot. Şi întotdeauna votează cu comuniştii….

În astfel de condiţii, în pofida situaţiei dezastruoase din anumite puncte de vedere, oare aş fi prea aspră dacă aş spune că pe undeva… fiecare îşi merită soarta?

(va urma)

Acest articol a fost publicat duminică, 17 august 2008 la rubrica Social.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.