Secţia pentru judecători din CSM condamnă protocoalele SRI-PICCJ
Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, condusa de judecatoarea Simona Marcu, a luat act de declaratia de independenta a presedintilor celor 16 curti de apel din Romania, adoptata in intalnirea organizata la Suceava in zilele de 27-28 septembrie 2018. Potrivit ordinii de zi din data de 4 octombrie 2018, a Sectiei pentru judecatori solutionata, judecatorii din CSM au decis in unanimitate sa sustina Rezolutia presedintilor curtilor de apel prin care condamna protocoalele care au aservit Justitia serviciilor de informatii.
In acest sens, Sectia pentru judecatori a Consiliului a adoptat o Hotarare in cuprinsul careia reafirma necesitatea ca Justitia sa fie infaptuita de judecatori independenti, cu respectarea principiilor fundamentale, astfel incat dreptul la un proces sa fie asigurat, iar hotararile instantelor sa fie adoptata doar in temeiul legii si nu in baza unor protocoale secrete.
Totodata, Sectia pentru judecatori a precizat ca evaluarea depasirii competentelor atribuite de lege tututor entitatilor implicate revine exclusiv in competenta judecatorului, care trebuie sa vegheze la aplicare alegii si la asigurarea tuturor garantiilor pentru asigurarea respectarii dreptului la un proces echitabil.
Fata de aceasta situatie, Sectia pentru judecatori a CSM anunta ca va aprecia asupra modalitatii de aplicare a protocoalelor secrete si a efectelor pe care acestea le-au produs asupra independentei Justitiei dupa ce va fi finalizat controlul tematic dispus de Plen in 19 aprilie 2018, control care este efectuat de Inspectia Judiciara.
Hotararea Sectiei pentru judecatori a CSM din 4 octombrie 2018 poate fi citită aici.
Societatea civilă din CSM condamnă protocoalele
Iata comunicatul reprezentantilor societatii civile in CSM, Victor Alistar si Romeu Chelariu:
“Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanti ai societatii civile achieseaza, in integralitate, atat la Declaratia reprezentantilor legali ai curtilor de apel din Romania, adoptata la intalnirea de lucru care a avut loc in perioada 27-28 septembrie 2018 in municipiul Suceava, cat si la Hotararea din data de 04 octombrie 2018 a Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii care condamna cu fermitate existenta si efectele protocoalelor incheiate intre Serviciul Roman de Informatii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Prin norma juridica de natura constitutionala, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
Or, aceste protocoale au la baza acte normative nelegitime si nepublice emise de entitati juridice care nu pot si nu trebuie sa legifereze in aria de competenta a Autoritatii judecatoresti, constituind un mecanism strict secret, ascuns opiniei publice.
In acest context, subliniem ca prin continutul lor protocoalele secrete reglementau modalitati fie de realizare a procedurilor, fie de organizare a activitatii, materii ce se reglementeaza strict prin lege sau norme secundare emise de Consiliul Superior al Magistraturii in aplicarea legii.
De aceea, afirmam din nou ca Justitia se infaptuieste intotdeauna in numele legii, de judecatori independenti, care se supun numai legii si nu unor instrumente juridice abuzive care adauga si completeaza ocult legea, clasificate ca fiind strict secrete si nedestinate publicitatii.
Totodata dezavuam incalcarea grava a obligatiilor de rezerva a magistratilor care in chip nepermis au interferat cu cereri aflate pe rolul instantelor exprimand ‘opinii in alb’ cu privire la dezlegarile pe care le vad, in conditiile in care atat instantele de contencios cat si cele penale au pe rol asemenea petituri. Aceste manifestari neconforme cu rigorile statutului magistratilor trebuie analizate si sub aspectul incalcarii independentei judecatorilor prin intermediul unor mijloace de presiune in forma unor ‘opinii profesionale’ sau ‘certificate in alb’ date protocoalelor secrete din justitie”. Sursa.
A. Titlul articolului, primul subtitlu şi explicaţia aferentă sunt o (aceeaşi) minciună.. Iată-le:
Titlul: „Judecătorii din CSM se revoltă împotriva protocoalelor”
Primul subtitlu: „Secţia pentru judecători din CSM condamnă protocoalele SRI-PICCJ”
Explicaţia: „… judecatorii din CSM au decis in unanimitate sa sustina Rezolutia presedintilor curtilor de apel prin care condamna protocoalele care au aservit Justitia serviciilor de informatii.”
Articolul chiar dă referinţa la hotărârea respectivă – Hotărârea din 4 octombrie a Secţiei Judecători a CSM – iar afirmaţiile de mai sus din articol pur şi simplu nu există în acea Hotărâre.
Ele există însă în sursa – mincinoasă – care a inspirat articolul, sursă care este… LuJu, cine altcineva !? LuJu este, după ştiinţa mea, singurul actor mass-media din România care face reclamă pentru un PSD şi ALDE, şi anume pe fiecare pagină a sa. Despre faptul că LuJu este sursă de fake news şi că trebuie neapărat verificată, am mai avertizat…
B. Cu privire la al doilea subtitlu, „Societatea civilă din CSM condamnă protocoalele”
Pentru a înţelege valoarea acelei condamnări, este important ca cititorul să cunoască următoarele fapte:
– În CSM, doi din totalul de 19 membri sunt „reprezentanţi ai societăţii civile”;
– Aceştia sunt singurii membri care sunt numiţi acolo explicit pe cale politică;
– Actualii doi – Teodor Victor Alistar şi Romeu Chelariu – au fost aleşi în septembrie 2017 de către majoritatea politică din Senat – PSD/ALDE -, dintr-un număr de 16 candidaţi
Deci ASTA însemnă „societatea civilă din CSM” !!
Cine deduce din cele de mai sus că cei doi şi-au îndeplinit Sarcina de Partid şi de Stat care le-a revenit în cadrul campaniei actuale a lui Dragnea Liviu, cred că NU se înșeală.
Acest lucru se confirmă şi din activităţile celor doi „reprezentanţi ai societăţii civile”, activităţi grăitoare despre care se pot găsi informaţii pe internet.
Astfel, „Victor Alistar a avut de-a lungul timpului poziţii critice la adresa DNA, fiind invitat constant în platoul televiziunii controlate de familia Voiculescu”… Plus probleme cu justiţia…
De altfel, CSM s-a delimitat imediat de Comunicatul celor doi membri, subliniind că aceştia vorbesc strict în numele lor personal. Fapt pe care articolul omite să-l menţioneze.
Deci: delirul „Protocoalele secrete” continuă – cu necesarele minciuni şi semiadevăruri.
Referitor la comentariul lui Alexandru.
> A Titlul articolului, primul subtitlu şi explicaţia aferentă sunt o (aceeaşi) minciună..
Să vedem unde ar s-ar afla pretinsa minciună. Titlul articolului din LuJu este: „REVOLUTIA JUDECATORILOR IMPOTRIVA PROTOCOALELOR”. Nu este un titlu greşit, dar eu l-am schimbat, după inspiraţia proprie: „Judecătorii din CSM se revoltă împotriva protocoalelor”. Desigur că o revoltă este mai puţin decât o revoluţie, dar nici nu este de neglijat.
Cu privire la justificarea titlului ales de mine, citez din articol:
„In acest sens, Sectia pentru judecatori a Consiliului a adoptat o Hotarare in cuprinsul careia reafirma necesitatea ca Justitia sa fie infaptuita de judecatori independenti, cu respectarea principiilor fundamentale, astfel incat dreptul la un proces sa fie asigurat, iar hotararile instantelor sa fie adoptata doar in temeiul legii si nu in baza unor protocoale secrete”.
Este o interpretare ce poate fi susţinută pe baza ştirii următoare: Tudorel Toader a susţinut că Secţia pentru judecători a CSM a adoptat în unanimitate o declaraţie în care „reafirmă valorile statului de drept şi faptul că judecătorii aplică numai legea, ci nu acte subsecvente încheiate în afara legii”. Sursa.
Desigur că prin „acte subsecvente încheiate în afara legii”, cum ne spune Ministrul Justiţiei, nu pot fi înţelese altceva decât protocoalele, subiectul fierbinte după desecretizarea unora dintre ele. Subtitlul pe care l-am ales: „Secţia pentru judecători din CSM condamnă protocoalele SRI-PICCJ” corespunde şi el ca sens cu textul de mai sus.
De altfel nu există nici o obligaţie ca autorii să-şi aleagă titlurile din textele despre care vorbesc sau pe care le reproduc, iar ceea ce cred ei nu înseamnă nicicum că ar fi vorba de o „minciună”, autorii acoperind şi domeniul părerilor şi interpretărilor (proprii sau ale altora). Acuzaţia de minţire trebuie folosită deci cu o maximă prudenţă, fără a se molipsi de la o anumită presă, preluată des şi de ACUM, care o foloseşte fără jenă. Exemplu: „Minciunile și dezinformările cu care Dăncilă a apărat PSD în Parlamentul European”, articol comentat de mine aici.
Toate aceste chestiuni inventate de titluri şi subtitluri „mincinoase” nu sunt decât nişte mărunte devieri de la tema principală, cea a Protocioalelor secrete. Eu înţeleg într-o oarecare măsură frustrările celor care s-au lăsaţi înşelaţi de propaganda trinomială, care au considerat (şi mulţi mai consideră încă) acele protocoale ca simple instrucţiuni de colaboare a SRI-ului cu mulţimea de instituţii, pe care le-a legat într-o reţea SECRETĂ doar pentru ca să le ajute în muncă.
Adevărul a ieşit în fine la iveală chiar şi pentru depărtatul vice-preşedinte al Comisiei Europene F. Timmermans („Climatul s-a deteriorat în urma protocoalelor. Cer ca autoritățile române să investigheze protocoalele”), dar ne mai aşteaptă şi altele, şi mai şi, drept care ar fi preferabil ca dezamăgiţii, etc. să se înveţe să-şi păstreze calmul şi să-şi controleze limbajul.
> B. Cu privire la al doilea subtitlu, „Societatea civilă din CSM condamnă protocoalele”. (…) cititorul să cunoască următoarele fapte (…).
Aici nu mai este atacat vreun titlul de-al meu, vorba fiind de un titlu dintr-un articol preluat de mine. Metodele de combatere folosite devin acum: cea a contestării faptului că este vorba de reprezentanţi ai societăţii civile (deşi sunt în mod oficial, numiţi fiind pe căile legale prevăzute în CSM), faptul că au apărut pe un canal de TV considerat impropriu de comentator, că au probleme cu justiţia, toate cu referire direct la persoane şi nu de părerea pe care au exprimat-o ele, cea de condamnare fermă a protocoalelor.
Un scurt extras suplimentar din comentariul de la punctul B: „De altfel, CSM s-a delimitat imediat de Comunicatul celor doi membri, subliniind că aceştia vorbesc strict în numele lor personal. Fapt pe care articolul omite să-l menţioneze”.
Fals! Ei au vorbit în calitatea lor (oficială) de reprezentanţi ai societăţii civile în CSM şi nu în nume personal, ceea ce este menţionat chiar în subtitlu. Ei vorbind în nume oficial, articolul nu avea nimic în plus de menţionat.
@Victor
Uite ce te rog pentru început: citeşte tu însuţi Hotărârea din 4 octombrie a Secţiei Judecători a CSM cu privire la solicitarea preşedinţilor curţilor de apel. O găseşti reprodusă fidel la linkul pe care l-ai dat chiar tu. (Originalul de pe situl CSM este aici – este pct.7, începe la pg. 5, dar sunt desigur identice).
După ce citeşti Hotărârea, te rog să-mi arăţi unde în acea Hotărâre scrie ceea ce ai afirmat tu că scrie, şi anume că „judecatorii din CSM au decis in unanimitate sa sustina Rezolutia presedintilor curtilor de apel prin care condamna protocoalele care au aservit Justitia serviciilor de informatii.”
Repet: te rog să încerci să identifici chiar tu în acea Hotărâre a CSM afirmaţia aceasta, iar nu în articolul din LuJu.
Eu scrisesm că „afirmaţi[a] de mai sus din articol pur şi simplu nu există în acea Hotărâre”. Dar dacă vezi tu în Hotărâre că CSM-ul a susţinut, şi încă în unanimitate!, Rezoluția președinților curților de apel, te rog să citezi din Hotărâre.
Un indiciu: te rog să notezi că:
– în Hotărâre scrie că CSM ”ia act” de Rezoluţia curţilor de apel; la LiJu, şi la tine, aceasta s-a transformat în CSM ”susţine” Rezoluţia respectivă. Dacă Hotărârea CSM ar fi zis că „susţine”, atunci da, titlul „Judecătorii din CSM se revoltă împotriva protocoalelor” şi subtitlul „Secţia pentru judecători din CSM condamnă protocoalele SRI-PICCJ” s-ar jusufica. Dar aşa…
– ceea ce susţine CSM-ul „în unanimitate” nu este Rezoluţia curţilor de apel, ci Hotărârea CSM din 4 octombrie.
Deci LuJu te-a minţit – acesta este singurul termen potrivit în acest caz! – cu privire la conţinutul Hotărârii CSM, iar tu ai transmis minciuna mai departe cititorilor lui ACUM — deşi era aşa de ușor să verifici !!!
Unanimitatea în luarea deciziei secţiei pentru judecători a CSM este menţionată aici:
Condamnarea este aici, exprimată într-un pur limbaj legal:
I-a apucat oare pe semnatari aşa, din senin, nevoia să reafirme cu atâta tărie nişte principii fundamentale binecunoscute, sau ceva îi râcâie, supără, revoltă? Nu este un lucru esenţial că judecătorii se manifestă în contextul declarat de ei, cel al unor „protocoale recent declasificate”? Răspunsul meu este că enunţurile judecătorilor nu lasă nici un dubiu asupra obiectivelor pe care aceştia le urmăresc.
Îmi menţin deci părerile exprimate de mine în titlurile şi subtitlurile pe care le-am dat, în pofida faptului că ele au fost calificate aşa cum au fost, calificări pe care le condamn!
Tot în legătură cu protocoalele, Preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, d-na Dana Gîrbovan, condamnă în limbaj clar cât de puternic şi de ilegal a fost implicat SRI-ul în activitatea judiciară, în articolul pe care l-am publicat ieri pe ACUM.