D-l Dragnea ar trebui să facă pasul „în lateral“ cerut în scrisoarea celebră a „dizidenților“ PSD. Ar fi, desigur, și spre binele nostru. Numai că domnia sa a declarat ferm că nu vrea „să iasă din politică și din viață ca prostu’“.
Fără îndoială, Liviu Dragnea are ceva din Ceaușescu sau din Stalin – chiar dacă împrejurările, din fericire, nu-i permit să se manifeste pe deplin ca atare. Are o mare capacitate de manipulare a oamenilor din partid, prin care reușește să lichideze opoziția internă și apoi să-i excludă pe opozanți unul câte unul. (Ce s-a întâmplat după CEx e o dovadă. „Răsculații“ au tăcut, unii, precum N. Bădălău, par a se fi cumințit de-a binelea. Se pare că amenințarea de a se găsi în afara partidului – și deci și a privilegiilor pe care acesta le oferă – i-a liniștit.) Mai presus de toate însă are o viziune paranoidă sau conspiraționistă asupra lumii, care, în ochii lui, explică totul și mai ales îi justifică propriile eșecuri.
Cum se știe, formule echivalente celei de „stat paralel“ au fost utilizate de Trump, de Putin, de Erdoǧan, de Netanyahu, de Orbán. La anumiți politicieni se vede însă „barba postișă“, adaosul, jocul actoricesc bine studiat și recomandat de consilierii politici. Se vede că nu cred ei înșiși în această invenție propagandistică. Nu și d-l Dragnea. Sentimentul meu este că el e convins că „e vânat“, după cum spune. De cine? De cine nu este? – ar fi o întrebare mai potrivită. A fost întâi Kövesi. A scăpat de ea. A fost Coldea. A plecat. Au apărut în schimb substituți: Augustin Lazăr, Cristina Tarcea și alți câțiva. Vor fi – pesemne – și ei înlăturați.
Mai este Iohannis. Înlăturarea lui e mai dificilă și, de fapt, a devenit aproape imposibilă. Dar, chiar dacă ar fi înlăturat, putem fi siguri că inamicul „din umbră“ ar reveni la atac din alt punct. Deocamdată sunt oricum și alții – mulți și puternici: multinaționalele, care îi plătesc pe protestatari (și cărora trebuie să li se arunce un os, adică niște redevențe consistente, când vine vorba despre Legea offshore). Acum au scos capul și funcționarii din ministere care, din scrupul profesional, teamă sau indolență, chipurile „țin legile“, întârziind executarea „programului de guvernare“.
Aici d-l Dragnea pesemne că regretă că nu-i poate direct împușca, acuzându-i de sabotaj, cum ar fi făcut Stalin, sau măcar trimite la „munca de jos“, cum ar fi făcut Ceaușescu. Dar „statul paralel“ este desigur dirijat „din extern“ – zice d-l Dragnea. De acolo au sosit protestatarii – pardon, „protestanții“, Dăncilă dixit – pe 10 august, care, vezi bine, erau drogați și aveau pregătire paramilitară, pe lângă bani ilegali. Ei au încercat să dea o lovitură de stat cu peturi și câteva pietre, anihilată oportun cu lacrimogene de jandarmii d-nei Dan. În general, străinătatea e de vină pentru toate necazurile: Uniunea Europeană, din cauza minciunilor debitate de „șobolanii“ domestici, amenință să treacă de la inocentul „urmărim cu îngrijorare“ la acțiuni contondente, numite „Articolul 7“.
Degeaba d-na Dăncilă, expediată de urgență la Bruxelles, a explicat situația în mod competent, „așa cum i s-a spus“ de către șefului ei. Se pare că uneltirile „statului paralel“ triumfă mereu la Bruxelles sau la Washington. Nu-i întâmplător: pentru conștiința paranoidă, conspirația este ori universală, ori nu este deloc. Și cum a doua alternativă e nereală, așa cum oricine ar recunoaște-o, în mod logic rămâne valabilă cea dintâi.
Dar de unde știe Dragnea de aceste uneltiri? Spre deosebire de predecesorii săi comuniști, el încă nu controlează serviciile de informații. Atunci? „I s-a spus“ ori „s-a vehiculat în spațiul public“ (asta înseamnă Antena 3 sau RTV). „A fost informat“, de exemplu, despre cei patru „turiști“ de la Hilton care voiau să-l asasineze, dar n-a făcut plângere penală de frică să nu fie trădat. În SPP și STS n-are încredere. SRI și SIE îl induc în eroare. Tăriceanu, pe care l-a salvat și l-a făcut președinte al Senatului, se târguie. Tudorel Toader, proptit de Tăriceanu, face nazuri. Cică n-ar vrea să semneze cu mâna lui OUG cu grațierea și amnistia; iar recomandările pe care i le-a făcut cu privire la rezolvarea problemei „completului de cinci“ de la Înalta Curte care urmează să-l judece sunt trageri de timp.
Pe scurt, „prietenii“ și aliații fie au trădat deja, pactizând cu dușmanul (ca d-na Firea), fie chiar în acest moment trădează, fie vor trăda cu siguranță în viitor. Până și blânda, cumintea d-nă Vasilica Viorica pare-se că ezită să semneze OUG respectivă! Răspunsul este să-i supravegheze pe actualii și pe viitorii trădători, fie și cu ajutorul unor „servicii private“, sau să se folosească intens de orice delațiune. Sau să-i dea afară, când poate.
Nu știm dacă d-l Dragnea a mai citit ceva în afara, desigur, programului de guvernare. Dar dacă l-ar fi citit pe Machiavelli, ar fi aflat (în Principele) că florentinul recomanda „principelui“ să-și lichideze toți inamicii dintr-o lovitură, nu pe rând. Acum e prea târziu pentru Dragnea și, apoi, oricum, metoda e învechită, căci pe vremea lui Machiavelli nu existau consilieri israelieni care să fi inventat „statul paralel“. De fapt, Machiavelli mai avea unele naivități: nu înțelesese că pentru conducătorii cu viziune paranoidă nu există „toți“ inamicii, din simplul motiv că numărul acestora este fără sfârșit sau el se reface continuu, precum capetele Hidrei din Lerna, oricât de multe ar fi fost tăiate.
Concluzia este una singură: spre binele său – pentru a nu mai avea coșmaruri, suspiciuni de trădare și de asasinat, spre a trăi liniștit și împăcat –, fie și pentru doar un an-doi, într-o celulă model, după care ar putea urma un autoexil prosper prin Brazilia – d-l Dragnea ar trebui să facă pasul „în lateral“ cerut în scrisoarea celebră a „dizidenților“ PSD. Ar fi, desigur, și spre binele nostru. Numai că domnia sa a declarat ferm că nu vrea „să iasă din politică și din viață ca prostu’“. Despre ieșirea din politică „ca prostu’“ nu știm multe și nici dacă, sau nu, o poate evita, având în vedere că nici mulți „deștepți“ n-au evitat-o. Însă în cealaltă privință lucrurile sunt clare și, ca atare, îi recomandăm resemnarea: fiindcă înaintea morții suntem cu toții niște proști.
Andrei Cornea, 2 octombrie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiunea redacţiei de pe situl Revistei 22