Este un subiect pe larg dezbătut în viața noastră culturală, având în prim planul dezbaterilor, istoricii. Deși ar trebui să fie filozofii istoriei. Cu totul altceva.
S-au făcut multe afirmații.
Nu are rost să le reiau.
Nu mă interesează polemica. Doar afirmarea unui punct de vedere personal. Ceilalți vor judeca și vor accepta, sau nu, ideile mele. Nimeni nu deține puterea absolută de a decela trecutul. Lăsăm la o parte interesele materiale ale unora din cei ce scriu. Sau ordinele. Nu putem să ajungem la o cunoaștere acceptabilă a trecutului decât prin încercări repetate și schimb de idei.
Prin urmare, consider că români au pierdut pasul cu Occidentul din câteva motive foarte clare. Externe și interne.
Să începem cu motivele externe, atât de dragi dictaturilor noastre din toate timpurile.
În sec. XIV-XV, românii își făuresc state medievale puternice, care arbitrează politica în zonă. În întreagă Europă, statele feudale medii sunt în ascensiune. Ca o reacție la fărâmițarea feudală excesivă, anterioară. Dar din sec. XVI, statele feudale medii pălesc în fața imperiilor în formare. Otomanii, polonezii, spaniolii, francezii (chiar și ungurii) reușesc să facă state mari, foarte mari. În mod firesc, statele medii cad într-un con de umbră sau chiar sunt cucerite sau trec sub suzeranitatea statelor mari.
Este un prim lucru care ne afectează. Și nu ține de noi.
Este adevărat, nu este un criteriu absolut.
Ungaria va dispare ca stat medieval în sec. XVI, Polonia în sec. XVIII. În același timp, italienii și germanii vor rămâne organizați în mici stătulețe medievale până în sec. XIX. Și nu sunt -sau au fost – înapoiați cultural, tehnic.
În al doilea rând, trebuie să ținem cont de schimbarea axului comercial al Europei. De la Mediterană – și lumea sa – la fațada atlantică. Acest lucru ne aruncă într-o zona economică secundară. Afaceri mai puține și mai mici. Cu consecințe inevitabile pe termen lung. Dacă legătura Constantinopole-Baltica -sau Ungaria – era importantă și ne menținea în fluxul comercial european, noile rute importante ne ocolesc.
Legăturile comerciale erau menținute de negustorii din Levant și italieni. Și aici se făcea contact cu polonezii, nemții, ungurii. Puțini știu că cetatea Chilia a fost stăpânită și de munteni, și de ardeleni, și de moldoveni. Pe rând, după ce a fost preluată de la bizantini/italieni. Până la urmă turcii au tranșat problema, cucerind-o. Necazul schimbării rutei comerciale fiind dublat de necazul expansiunii otomane în bazinul Mării Negre.
Dar problema asta ne arată că adevăratele drumuri comerciale strategice ale României (au fost și) sunt două: Constanța/Dunărea maritimă/Polonia și Dunărea maritimă/Buzău/Nehoiu/Întorsura Buzăului/Brașov/Arad/Ungaria. Dacă primul revine în atenția politicienilor – vezi proiectele strategice dintre cele 3 mari (Marea Neagră, Adriatică, Baltică) -, al doilea este uitat. Și în loc să se lupte pentru aprobarea lui, se luptă pentru Iași/Tg.Mureș-?!!!!-. Un proiect de mică anvergură. Dacă Moldova trebuie legată de Transilvania prin autostradă, trebuie făcută prin sud. Și adusă în comunicație și Muntenia și Dunărea Maritimă (Brăila,Galați,Tulcea). Este de importanță vitală pentru toată Europa. Nu doar pentru noi. De menționat că primul proiect revine în atenția politicienilor europeni. Românii sunt… Și este atât de simplu să se construiască o cale ferată dublă, electrificată între Buzău și Brașov (nemții începuseră proiectul în WW2) și o autostrada pe traseul amintit… Poate că ar fi mai bine să se privatizeze toată infrastructura. Altfel nu scăpăm).
Fără îndoială, schimbarea axului comercial european ne-a afectat puternic și pentru o foarte lungă perioadă.
Dar nu a fost singura lovitură primită. În sec. XVII începe să se formeze sistemul economic mondial modern. În acest context, Europa Centrală și de Est devine grânarul Occidentului. (Nu discutăm cauzele, sunt cunoscute. Nu țin de noi). Apare refeudalizarea în est. Românii devin parte secundară a sistemului. Atât prin otomani, cât și prin Habsburgi. Căci românii au ajuns sub stăpânire (directă sau sub suzeranitate) dublă.
Fără îndoială, loviturile economice, conjugate cu limitările tehnice ale epocilor, au fost extrem de puternice. Românii s-au resimțit. Domniile și-au pierdut veniturile din comerțul de tranzit. Oștile domnești au regresat. În final, austriecii au cucerit Transilvania și Banatul, otomanii au instalat regimul fanariot în rest.
La acest tablou trebuie să ne referim și la marile cantități de bani care au fost luate de la români sub formă de biruri, impozite, mită etc. În sec. XVI-XIX. Suma este impresionantă. A fost calculată, dar calculul e subiectiv. Nu este decisiv, cred eu. Banii oricum se cheltuiau. (În administrație, armată. Dacă nu aveam manufacturile necesare pentru a da comenzi în interior, nu am fi fost decât un alt „acoperiș pe care se scurge o ploaie de aur”.) Dar, trebuie să amintim decapitalizarea sistematică, timp de secole, a economiei românești. Este o realitate istorică.
Astea sunt condițiile externe. Importante, dar nu singulare. Răul cel mare a fost în interior.
Ca orice societate agricolă și încă izolată (am precizat mai sus), românii au fost foarte tradiționaliști. Erau legați de lumea satului și agricultură. Meșteșugurile și comerțul erau practicate de alogeni. (Obligați, din moment ce ei nu dețineau pământ.) Românii nu s-au implicat. Nu au părăsit lumea satului.
De ce?
Românii erau organizați în obști sătești, ceea ce le asigura un trai decent și relativ egal (loc de casă, lot agricol, imaș pentru animale, pădure). Dacă părăseau obștea, nu mai aveau nimic. Și nici o protecție. Nimeni nu-i ajuta. Plecarea din obște nu era decât pentru cei alungați, ca pedeapsă capitală, sau pentru cei cu bani, care nu mai voiau să suporte jugul comunității. Totuși, cazuri izolate. Chiar și țăranii de pe moșii ezitau, înainte să fugă. Pentru că nu aveau unde. Fenomenul a existat, dar numai în anumite momente. Nu a fost o permanență.
La orașe, sistemul breslelor era un sistem închis. Dacă nu uceniceai la un meșter, nu erai primit. Doar salahor (necalificat, zilier) dacă erau lucrări mari.
Acumularea de capital cea mai sigură și accesibilă era creșterea animalelor (oi, vite; vezi și orașul „de floci” – datorită comerțului uriaș cu lână). Dar era lentă și periculoasă (hoți, epizootii, animale de pradă).
Existând spații libere mari, satele puteau „roi”. Noile generații fără pământ plecau și întemeiau alte sate. Uneori la îndemnul domniei, care asigura scutiri de taxe pentru cei ce se așezau în „slobozii”. Alteori la îndemnul boierilor, ce doreau să-și colonizeze moșiile. În esență, țăranii nu aveau interesul să plece din lumea rurală.
În același timp, la români nu a existat și nu există fenomenul investiției în societăți pe acțiuni. Un fenomen economic apărut în sec. XVI, inițial în Olanda, dar care s-a extins în toată lumea capitalistă. Și a cuprins și masele. Fenomenul e legat de lumea bursieră, dar nu numai. În felul ăsta, micile economii familiale nu au putut fi fructificate și economia a rămas letargică. Acest fenomen există și acum. Românii nu au încredere în societățile pe acțiuni. Și nici o legislație grozavă… în domeniu. (Deși, dacă analizăm fenomenul, observăm că ciobanul care adună oile de la oamenii din sat, în turme mari, când le ducea la munte, era tocmai o societate pe acțiuni. Și românii știau să calculeze cât lapte trebuia să ia fiecare om, în funcție de numărul de oi și producția lor, cum împărțeau pierderile etc. Sistemul nu a fost aplicat și în comerț/industrie.)
Nu cred că Ortodoxia a jucat un rol de frâna, în istorie.
Poate acum, când Kiril vrea să transforme Ortodoxia în ax ideologic al luptei antiglobalizare. La ordinul noului țar.
Totuși, e de menționat că atunci când 30% din terenul agricol al țării e donat mânăstirilor de la Athos, sigur apar disfuncționalități economice interne. În primul rând decapitalizarea sistemului economic.
Neavând dreptul să batem moneda, în sec. XVIII, pe teritoriul țării au circulat foarte multe monede. Aur și argint. Practic, mai toate monedele din împrejurimi, plus talerul-leu. (Olandez). Până la urmă, toate socotelile financiare (toate „catastifele”) se țineau în „lei”. Devenit etalon și moneda de scont. A și devenit moneda națională, după independența. (Interesant, nu am adoptat o moneda turcească, rusească sau austriacă… Din instinct. Fără să ordone cineva).
Structura socială era, și ea, o frâna în calea progresului. Câțiva mari boieri, ce controlau toată țară, alături de moșiile mănăstirești.
Dar în loc să avem o proprietate directă, unică și eficientă, am avut (în mare parte) o stăpânire mediată, pe părți de sat. (Moșteniri, datorii, zestre, vânzări limitate etc.) În acest fel, stăpânii satului erau îndepărtați de proprietate. Nu erau interesați în modernizarea exploatației. Adevăratul stăpân al satului era primarul. El administra moșia și împărțea recolta stăpânilor. El controla țăranii.
La acest lucru se adaugă spiritul „ciocoiesc” al stăpânilor. Mai general în Europa medievală. Mai ales în est. Dar la noi s-a păstrat mai mult timp. (Ba chiar și acum, dacă ne gândim că o nu prea tânără proaspătă mireasă își permite să afirme public „va stârpim, sărăcanilor”… Este ridicol că cea care spune așa ceva este nora unui șef de partid ce se da social-democrat, iar „adrisantul” este fiul unui fost ministru de dreapta, destul de bogat, după criteriile noastre). Boierii noștri au disprețuit țăranii și masele, în general. Și-au tocat banii pe lux și petreceri. Nu i-au interesat investițiile și economisirea. În opinia mea, sunt principalii vinovați de rămânerea României în urmă. În sec. XVIII, s-a petrecut nenorocirea. (Să ne amintim că sec. XVII are realizări importante pe toate planurile).
Țăranii erau majoritari. Cei mai mulți dependenți. Chiar după desființarea obligațiilor feudale, ei rămâneau legați de boier, pentru că nu aveau nici un mijloc de subzistență. Răzășii și/sau moșnenii erau minoritari în masa țăranilor. Și plasați – în general – în zone de deal și munte.
În România a existat și o masă de robi (sclavi) romi, utilizați pe moșii. Și ca muncitori la câmp, și ca meseriași. (Fierari, în special.)
Orașele erau slab dezvoltate (maxim 20% din populație în 1945. Mult mai puțin în sec. XVIII-XIX. Dezvoltarea lor apare în a două jumătate a sec. XIX, când se dezvoltă infrastructură feroviară și începe o industrializare susținută de politică protecționistă a vremii).
În același timp e de semnalat natalitatea debordantă, care a dus la fărâmițarea continuă a proprietăților. Sistemul nostru legislativ, împărțind moștenirile egal între toți urmașii defunctului. De la Al. Ioan Cuza tot dăm pământ la țărani și gospodăria țărăneasca tot fără pământ este. Datorită divizării sistematice între mai mulți urmași, la fiecare generație.
Deși consider că am pierdut pasul în sec. XVIII, în sec. XIX avem o revenire spectaculoasă, deși limitată. Ajutați și de ideile masonice, care luptau pentru afirmarea statelor naționale, și de politicile economice protecționiste, la modă în epoca.
Din păcate, WW2 și expansiunea experimentului comunist ne-au tras înapoi. Mai ales finalul acestuia, materializat într-o dictatură personală.
Acum, revenirea românilor a fost sistematic gripată de „siloviki” autohtoni. Pentru a-și păstra privilegiile și puterea în societate. Mai nou, „rondoul” politic făcut de Rusia tinde să atragă în vârtejul creat toate țările foste comuniste, controlate (încă) la nivelul conducerii și al noilor îmbogățiți. Evident, România nu putea să scape.
Deci, condiții externe și interne obiective și o elită iresponsabilă. În sec. XVIII și acum.
Cei care nu sunt de acord cu mine sunt rugați să dezvolte sisteme de răspunsuri independente. Publicate tot aici, sau în alte reviste. Doar așa putem formă o opinie colectivă, pe baza unei imagini cât mai complete.
Succes!
Mircea Munteanu, 29 septembrie 2018
Cu toată stima pentru ideile îndrăznețe ale Domnului Munteanu (și pentru personalitatea sa !), consider că viziunea sa despre o axă comercială prin Sud, deși verosimila din punct de vedere istoric, are un defect tocmai datorită … viziunii sale istorice. adică văzută din perspectiva trecutului.
Eu mă gândesc că vremurile de adversitate față de Imperiul rus modern-putinist, și eventual încă vreo două trei dictaturi, dar din ce în ce mai puțin autocratice, va veni vremea unor relații comerciale intense ale Europei (în întregul UE, sau cu schijele ei), cu Rusia și China – pe calea uscatului, și atunci calea cea mai probabilă va trece tocmai pe ruta Iași-Tg.Mureș !!
Mai mult, cred că se va plasa o a treia șină lângă calea ferată europeană, cea cu un ecartament de 1.435 m, pentru a permite circulația tramelor feroviare de tip rusesc cu un ecartament de 1.524 m. sau printr-o viziune și mai de perspectivă, cu ecartamente largi, chiar cu mult peste 2m !
Similar o autostradă Iași-Tg.Mureș, poate deveni o parte a unei linii de circulație tip trolley-bus, ținând cont de perspectiva înlocuirii tracțiunii bazate pe combustibil fosil cu tracțiunea electrică, bazată pe o energie ieftină, obținută în viitorul apropiat prin fuziune nucleară.
Dar nicio viziune strategică nu poate fi pusă in aplicare căt timp Romania va fi condusă de „politicieni” care ar trebui şcolarizaţi asupra sensului acestui termen – „strategie” !!
Dar până atunci, încă va fi mult timp în putere experiența șoferilor în circulația prin gropi, făgașe și avene !!
Câteva gânduri legate nu atât de subiectul însuşi, ci de abordarea d-lui Munteanu, autor pe care îl apreciez pentru contribuţiile sale trecute (deseori polemice) legate direct de teme istorice.
> „Nu mă interesează polemica. Doar afirmarea unui punct de vedere personal. (…) Cei care nu sunt de acord cu mine sunt rugați să dezvolte sisteme de răspunsuri independente. Publicate tot aici, sau în alte reviste. Doar așa putem formă o opinie colectivă, pe baza unei imagini cât mai complete”.
Eu găsesc că această abordare nu se încadrează în conceptul revistei ACUM. După cum se observă, eu îmi expun părerea în rubrica de „Comentarii”, ce apare automat după fiecare articol publicat, rubrică al cărei rol evident şi pozitiv este de a permite şi stimula dialogul. Din fericire, nu i se cere comentatorului să acopere prin articole proprii subiectele uneori complexe şi foarte cuprinzătoare ale articolelor la care se referă.
O abordare ca cea a d-lui Munteanu mi se pare potrivită pentru revistele de specialitate imprimate, în care procesele de decizie asupra a ce se publică sunt mult mai formalizate şi mai complicate decât pentru ceea ce se publică pe ACUM, interacţiunea cu cititorii fiind la acele reviste mai greoaie.
> „Lăsăm la o parte interesele materiale ale unora din cei ce scriu. Sau ordinele”.
Această parte nu se potriveşte în nici un fel la ceea ce publică autorii lui ACUM, din motive prea cunoscute pentru ca să le abordez. Se potriveşte însă deseori pentru articolele care sunt preluate.
> „Nu putem să ajungem la o cunoaștere acceptabilă a trecutului decât prin încercări repetate și schimb de idei”.
Articolul încearcă să explice de fapt prezentul („o rămânere în urmă” a României), în special prin prisma evocării trecutului istoric, atât al ei şi al altor ţări din Europa, o abordare care mi se pare discutabilă. Una corectă nu poate să nu se refere la aspecte filosofice generale, implementarea lor în Constituţie şi respectarea prevederilor acesteia, nivelul de libertate politică şi economică, etc.
Deoarece nu am intenţia să scriu un articol pe această temă, sarcină care riscă nu numai să-mi ia prea mult timp, dar să mă şi depăşească, şi deoarece autorul nu doreşte o abordare punctuală din partea comentatorilor a ideilor pe care le susţine, mă opresc prudent aici.
Având în vedere că numărului autorilor de pe ACUM este extrem de redus, dl. Munteanu şi-a asumat prin cerinţele sale suplimentare riscul ca articolul Domniei Sale fie să treacă neobservat, fie la limită să se bucure de comentarii „tradiţionale”, ce merg însă împotriva dorinţei exprimate de dânsul.
@ Manta Victor
„Gura pacatosului-adevar graieste” !! Ce autocritica ati trantit la finalul comentariului de mai sus:
„… dl. Munteanu şi-a asumat prin cerinţele sale suplimentare riscul ca articolul Domniei Sale fie să treacă neobservat, fie la limită să se bucure de comentarii „tradiţionale”, ce merg însă împotriva dorinţei exprimate de..dansul” !
Si inca o autocritica:
… „După cum se observă, eu îmi expun părerea în rubrica de „Comentarii”, … automat după fiecare articol publicat”.
Se confirma !
Deocamdata, comertul cu Rusia este un vis. Cand va fi posibil, vom vedea.
Rusia este principalul motiv pentru care visul nu se implineste. Si nu avem nici un control…
Daca se va implini, caile cele mai utilizate vor fi la nord de Romania: Germania/Polonia/Rusia.
Sau, pentru bazinul Marii Negre, autostrada in proiect, care nu se face. Cu o precizare: autostrada ce vine din Bulgaria nu trebuie sa treaca prin Bucuresti, pentru a-l aglomera suplimentar, inutil. (Asa cum acum este aglomerat prosteste prin devierea intregului trafic greu spre si dinspre Constanta, pentru Ardeal.) Trebuie sa avem o autostrada Silistra/Calarasi/Slobozia/Braila/Galati/Iasi/Ungheni. (In zona Braila facandu-se jonctiunea cu autostrada posibila de la Brasov. Si la sud de Slobozia, cu autostra Bucuresti/Constanta.)
Dar disputele sunt inutile, cred. Daca sistemul ar fi privatizat, investitiile rentabile vor veni de la sine, peste tot unde va fi necesar.
In rest, nu m-am exprimat suficient de clar.
Invitind cititorii la scrierea unor articole pe tema, evident ca doresc aparitia unor idei diferite de a mea. Nu doresc intrebari inutile aici. Pentru a ne forma o idee cat mai corecta despre tema, e necesar sa avem un mare numar de articole pe tema. Cititorul sa poata fi avizat si sa-si formeze o idee in cunostinta de cauza.
Nu ma refeream la cititori (ordine etc.) ci la distinsii mei fosti colegi. Si dati-mi voie sa-i cunosc mai bine ca dvs.
Daca doriti sa comentati, sunteti invitatii mei.
Dar nu ramineti la acest nivel! Asta e rugamintea.
@Pincu Sfartz
> Ce autocritica ati trantit la finalul comentariului de mai sus: (…)
Nici vorbă de autocritică, scopul urmărit de mine rezultând clar din afirmaţia mea: „(…) deoarece autorul nu doreşte o abordare punctuală din partea comentatorilor a ideilor pe care le susţine, mă opresc prudent aici”.
În comentariul propriu, dv. nu aţi ţinut seama de această dorinţă a autorului, ceea ce a fost cum a fost.
> Si inca o autocritica: … „După cum se observă, eu îmi expun părerea în rubrica de „Comentarii”, … automat după fiecare articol publicat”.
Aţi citat trunchiat, ceea ce a schimbat complet sensul frazei mele. Aceasta nu se numeşte autocritică din partea mea, ci lipsă de onestitate intelectuală din partea dv.
Fraza mea completă a fost: „După cum se observă, eu îmi expun părerea în rubrica de „Comentarii”, ce apare automat după fiecare articol publicat, rubrică al cărei rol evident şi pozitiv este de a permite şi stimula dialogul”.
Articolul trimis -„De ce au ramas romani in urma…”- nu este un articol de istorie.
Prin urmare, polemica nu are sens.
Articolul este o incercare de filozofie a istoriei.
Subsemnatul nu se crede atit de informat si omnipotent, ca sa creeze un sistem universal, ce nu mai poate fi perfectionat. Sau care nu poate fi criticat.
Dar criticile in comentarii sunt destul de limitate.
Cea mai buna solutie este un alt articol, care sa explice -pe larg- alt punct de vedere. Sau mai multe articole.
Daca voi provoca un sir de articole, prezentul material si-a atins obiectivul.
Daca voi provoca doar comentarii, am ratat.
Cam asa se pune problema cu filzofia istoriei. Nu comentariile importa, ci articolele pe aceeasi tema. Mai ales daca sunt alte opinii.
Pe de alta parte, a existat si intentia de a ma proteja.
Dupa un AVC, chiar daca rapid vindecat fara sechele (multumiri medicilor de la judeteanul Constanta), nu prea mai ai rabdare…
Va cer scuze, Stimate Domnule Munteanu !
Va recomand autosugestia, este benefica. Incercati metoda cu „greu” si „cald”. Eu reusesc sa-mi aduc pulsul la 42 de batai pe minut prin aceasta metoda, si sa reduc semnificativ si tensiunile sangvine.
Sanatate !
Fără a căuta polemici, mi-a atras atenţia următorul pasaj din articolul d-lui Munteanu, legat de care am făcut mici cercetări:
Am plecat de la diferenţele între o societate cu răspundere limitată (SRL) şi o societate pe acţiuni (SA). Am aflat ceea ce ştiam în mare, şi anume că în Romania:
Nu mă voi ocupa de celelalte diferenţe, menţionate în articolul către care am dat linkul.
Pasul următor a fost să aflu rapid câte SRL-uri au fost create în România. Am găsit pe site-ul Oficiului Naţional al Comerţului (aici), ce ţine de Ministerul Justiţiei, următoare date care mi s-au părut interesante:
– Total SRL-D înfiinţate la data de 31/08/2018: 45.788, din care în funcţiune: 42.139
– Total înmatriculări de persoane fizice şi juridice în perioada 01.01.2018 – 31.08.2018: 92.030
– Clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi cu participare străină la capitalul social la data de 31/08/2018 este:
Total Romania: 218.389 investitori
1. Italia: 48.881
2. Germania: 22.498
3. Turcia: 15.312
Concluziile mele legate de cifrele de mai sus
– Numărul mic al SA-urilor este datorat preţului mare de intrare, stabilit demult de statul român (pentru motive pe care nu le discut, dar care îşi au logica lor)
– Acest număr mic de SA-uri este compensat de numărul important de SRL-uri.
Concluzia mea legată de articolul d-lui Munteanu: faptul că „la români nu a existat și nu există fenomenul investiției în societăți pe acțiuni” nu reprezintă o cauză reală importantă a întârzierii în dezvoltarea României actuale. Numărul mic al SA-urilor a fost compensat de implicarea largă a românilor în activităţi economice independente, susţinută de un număr mare de investitori români (din ţară şi din afară) şi de investitori străini.
Nelegat ce cele de mai sus, îi doresc în continuare d-lui Munteanu multă sănătate!
Va multumesc pentru intelegere!
(SRL e una, societatea pe actiuni alta. Vedeti si romanii (numarul de romani) care „joaca” la burse. Insignifiant, dupa cate afirma un reprezentant al firmelor de brokeraj. Si finantisti straini, care observa piata noastra.
Nu va uitati la numarul de societati, vedeti cu ce capital se intra in afacere. -Nu inteleg: 2.018.289?- [ 218.389?/Mod.]
O firma pe actiuni este mult mai puternica -financiar- decat un SRL.
Oricum, este o extensie in ziua de azi a unui vechi fenomen, zic eu. Nu importa in viziunea istorica daca azi romanii s-ar fi corectat. Se pare ca nu. Nu colaboreaza in piata. Individualisti. Din ce spuneti dvs., nu rezulta ca si-ar fi schimbat mentalitatea.
Opinia mea. Multumesc pentru cifrele publicate.)
In trecut, romani investeau majoritar in pamint. Acum in locuinte. Cam asta s-a schimbat, din punct de vedere istoric. Desigur, poate ma insel.
@Mircea Munteanu Mongolul
Vă mulţumesc pentru comentariu. Aş dori să adaug câteva lucruri care mi se par demne de a fi menţionate.
Dv. scrieţi:
„Oricum, este o extensie in ziua de azi a unui vechi fenomen, zic eu. Nu importa in viziunea istorica daca azi romanii s-ar fi corectat. Se pare ca nu. Nu colaboreaza in piata. Individualisti. Din ce spuneti dvs., nu rezulta ca si-ar fi schimbat mentalitatea”.
Faptul că românii sunt individualişti este o calitate, şi nu este numai a lor. Calea corectă este să faci ceva pentru binele tău, ceea ce nu se poate (pe căi cinstite) fără să contribui la binele altuia într-o societate liberă. O dovadă că aceasta este calea de urmat este dispariţia rapidă a diverselor penurii, permanente în vremurile comuniste.
Aţi mai comentat astfel: “Nu va uitati la numarul de societati, vedeti cu ce capital se intra in afacere”.
Încerc să fiu scurt, deşi este mai greu 🙂 Desigur că să dispui de cât mai mult capital când porneşti o afacere este un mare avantaj. Acest capital îţi permite să te dezvolţi mai repede, deoarece:
– Pentru ca să câştigi, trebuie întâi să investeşti
– Când ai mai mult capital, poţi să obţii şi mai mult pentru dezvoltare, de exemplu de la bănci (desigur contra unor câştiguri viitoare, pe care le împarţi cu ele)
– Îţi reduci riscurile proprii, aceasta fiind diferenţa între SA şi SRL
– Îţi depăşeşti concurenţa, dacă îţi dai suficient silinţa şi-ţi pui creierul la contribuţie.
Sursele proprii lipseau în majoritatea cazurilor în Romania ieşită din comunism, de aceea o mulţime de firme au început de jos, ca SRL-uri. Apoi ele au crescut, multe dintre ele vertiginos, astfel încât capitalizări de milioane de euro, rezultate din fondurile investite an de an în dezvoltare (scutite de anumite impozite), nu mai reprezintă excepţii.
Numărul lor important de azi arată marele interes al românilor pentru activităţi economice independente şi de aceea o mulţime de bani sunt investiţi în ele.
Nu întâmplător eu nu am spus mai nimic despre SA, deoarece numele lor poate crea confuzii. Cum se ştie, acţiunile despe care este vorba în ele nu sunt cele din bursă, ci reprezintă un fel de titluri de proprietate. În bursă se duc unele societăţi mai puternice care încearcă să obţină de la populaţie, din fondurile adunate de aceasta, împrumuturi pentru dezvoltarea proprie.
În condiţiile de globalizare existente, se pot cumpăra pe piaţă acţiuni ale unor firme de pretutindeni. A cumpăra asemenea acţiuni, de regulă prin bănci, nu înseamnă că cei care le cumpără sprijină firmele din propria lor ţară, investitorii (sau cei care lucrează pentru ei) căutând acţiuni cât mai sigure şi cu randamente cât mai bune (lucruri de regulă în contradicţie).
Aţi mai scris: „In trecut, romani investeau majoritar in pamint. Acum in locuinte. Cam asta s-a schimbat, din punct de vedere istoric. Desigur, poate ma insel”.
Ar fi prea complicat să caut cifre sigure care să tranşeze lucrurile. Impresia mea este că românii nu investesc numai în locuinţe, dar de exemplu în terenuri de toate felurile (deci cumva ca înainte) şi mult în firmele proprii sau ale altora.
Cheia succesului este să nu li se stea în cale, în special de către stat, care poate însă să-i sprijine printr-o legislaţie care îi apără de tot soiul de prădători.
Nu sunt interesat intr-o disputa pe realitatea cotidiana.
Trebuie sa se aseze lucrurile, pentru a le putea analiza.
Faceam doar comparatii intre inainte si azi, peste sincopa comunista.
Paminturile dinainte insemnau mosii, acum inseamna doar apartamente si terenuri imobiliare, speculative. Ar arata o anumita inclinatie investitionala la romani. Peste timpuri.
Daca e sa ne raportam la societati individuale/societati pe actiuni, vreau sa va rog sa recititi Moby Dick. Veti vedea acolo, ce inseamna spiritul colectiv in afaceri. Mai mult decat pot sa-l descriu eu. Vedeti cum erau construite si armate pentru campanii balenierele din Nantucket. Toti oamenii, dadeau cativa dolari, cat puteau economisi si capatau o actiune sau o fractiune de actiune. La asta ma refeream. La noi… Nu a fost un astfel de femonem si nici nu este. Si nu cred ca va fi. (Daca erau romanii in Nantucket, nu faceau nici o baleniera… Nici o traditie.)
Ori societatea contemporana este dominata de firmele pe actiuni. Din anii ’50-’60, firmele cu patron unic au pierdut suprematia si societatile pe actuni au devenit lideri.
Nu se poate sa lupti cu capitalul propriu, limitat, cu o societate listata la bursa si care are milioane de actini aruncate pe piata. Poate miliarde.
Romanii nu au avut si nu au acest spirit.
Au pierdut si pierd. E una dintre cauzele pentru care vor fi scosi din piata, incet dar sigur.
Nu sunt in stare sa se alieze nici macar producatorii de acelasi tip, dintr-un sat, pentru a intra pe piata. Se strica recolta sau o dau la preturi jalnice, care nu le acopera cheltuielile.
Ce sa mai vorbim. Va pot da exemplu firma mea. Una era sa actionez cu 5.000E, singur, alta daca eram 5 actionari cu cate 5.000E. (Pe linga faptu’ ca nu ne concuram intre noi, ca prostii.)
In ce priveste cifrele enuntate, cred ca gresiti. Poate fi vorba de 200.000 de firme, nu 2 milioane. Au fost cam 600.000. Dar Pogea si PSD au introdus impozitul pe cifra de afaceri 0 si s-au reziliat vreo 400.000 de firme. Si a mea printre ele. Asta arata ca romanii agreaza economia de piata si le place sa devina capitalisti. Dar legislata este jalnica si politicul isi face de cap. (Probabil tot comunisti, politicienii astia.)
Daca romanii nu se unesc in firme puternice, nu au nici o sansa. David il invinge pe Goliath doar in legende. Nu in economie sau razboi.
Dar am deviat de la subiect. Tema era filzofia istoriei. Analizele economice contemporane sunt altceva. Imi declin competenta. Sau asteptati-va doar la o competenta limitata.
Mi-a facut placere sa discutam.
Numai bine!
Sunteţi invitatul meu să citiţi şi să discutaţi numai ce vă interesează.
„Sincopa comunistă” a durat vreo jumătate de secol a avut cea mai distrugătoare influenţă asupra economiei româneşti şi asupra moralităţii, inclusiv a muncii, în timp ce ţările libere s-au dezvoltat furtunos după WW2. Aceasta îngreunează foarte mult orice fel de comparaţii de tipul înainte <-> după.
Cu privire la Moby Dick şi „spiritul colectiv de afaceri” pe care îl admiraţi, nu a fost nevoie să recitesc cartea, ci a fost suficient să consult Wikipedia.
Urmează un extras din ea, în traducere liberă, ce are ca sursă un text publicat: „Eric Hilt, „Investment and Diversification in the American Whaling Industry.” Journal of Economic History 2007 67(2): 292-314. ISSN 0022-0507″.
Deci ceea ce apărea generos în roman s-a dovedit ceva păgubos în practică, fiind un exemplu economic prost pentru toţi, de oriunde ar fi.
Spuneţi că „Nu se poate sa lupti cu capitalul propriu, limitat, cu o societate listata la bursa (…)”. În primul rând piaţa românească nu este una goală, pe care poate pune mâna oricine. Investiţiile cumulate în timp ale SRL-urilor, organizarea şi cunoştinţele lor speciale, la care se adaugă dimensiunile restrânse ale unor pieţe specifice fac ca multe părţi ale ei să nu fie interesante pentru nişte societăţi foarte mari. Iar în timp, cu creşterea pieţei, cresc şi firmele existente pe piaţă şi devin mai greu se scos sau de concurat.
> In ce priveste cifrele enuntate, cred ca gresiti. Poate fi vorba de 200.000 de firme, nu 2 milioane.
În prima versiune a textului am tipărit din greşeală un „0” în plus, dar am corectat după o oră. Acesta este motivul pentru care moderatorul care v-a publicat textul v-a atenţionat.
> Dar Pogea si PSD au introdus impozitul pe cifra de afaceri 0 (…)
Conform Ministerului Finanţelor Publice rezultă că se plătesc impozite pe profit şi pe dividende. Sursa.
> Daca romanii nu se unesc in firme puternice, nu au nici o sansa.
Se unesc în unele cazuri, iar în altele vând, după cum le convine. Oricum ar fi, nimeni nu vinde şi nu cumpără o firmă care oferă Rolls-Royce (exemplu luat la întâmplare) pentru ca stocul ei să fie transformat în fier vechi. Ceea ce îl interesează de fapt pe potenţialul client este să găsească RR-uri şi tot ce este legat de ele şi mai puţin cine i le vinde şi întreţine.
> Dar am deviat de la subiect. Tema era filzofia istoriei.
Am încercat să aflu la ce se referă această temă. Am găsit de exemplu următoarele:
O întrebare pe care mi-am pus-o şi nu am găsit răspunsul este de ce categorie de subiecte, enumerate mai sus, se ocupă articolul dv.?
Cred că ne-am ocupat tangenţial de punctul (4). Mă declar dinainte un partener incompetent de discuţie la capitolul „divine intervention” 🙂
Mersi pentru discuţie, cu bine şi negreşit pe data viitoare.
La Nantucket nu e importanta strategia investitorilor majori, ci spiritul multimii care a marsat la ideea de investitie comuna. Tocmai asta reliefam. Prezenta lui/lipsa lui.
Daca nu stiti de Pogea si aventurile lui, cu urmarile de rigoare, nu are rost sa mai discutam.
Desigur, aveti dreptate in privinta starii economice din Romania contemporana.
Daca nu stiti despre ce este vorba in articol, de ce comentati? (?!!!!!!)
Respect!
O sinteza deosebita, pe inteles!
Am o nelamurire care ma intriga. Caror fapte se datoreaza neaparitia unor parti esentiale de infrastructura care au aparut atit de tirziun: universitati, biblioteci, teatre, spitale, poduri si drumuri?
@Mircea Munteanu
> La Nantucket nu e importanta strategia investitorilor majori, ci spiritul multimii care a marsat la ideea de investitie comuna. Tocmai asta reliefam. Prezenta lui/lipsa lui.
Şi tocmai aici greşeaţi. Ce contează este rezultatul concret şi nu pretinsa măreţie a ideii. Pentru „mulţime” rezultatul a fost negativ, aşa cum ne arată studiul din 2007, ce face parte din disciplina Economic History.
> Daca nu stiti de Pogea si aventurile lui, cu urmarile de rigoare, nu are rost sa mai discutam.
Sunt la curent cu dl. Pogea şi cu isprăvile acestuia, dar sunt de acord că nu merită să discutăm, deoarece de fapt vă interesează istoria şi filosofia acesteia.
Aş aminti doar scurt că în programul de guvernare al PSD era prevăzut un impozit forfetar asemănător cu cel al d-lui Pogea, motiv pentru care am verificat dacă nu cumva acesta se aplică deja. Din fericire se pare că nu este cazul.
> Daca nu stiti despre ce este vorba in articol, de ce comentati? (?!!!!!!)
Am comentat tocmai deoarece ştiu despre ce este vorba în articolul dv. Acest lucru se vede de altfel cu ochiul liber din comentariile mele.
După cum aţi răspuns la întrebarea mea finală (pe scurt, în ce categorie a întrebărilor generale legate de Filosofia Istoriei se încadrează articolul dv.), rămân în acest stadiu la părerea că nu se încadrează în nici una dintre ele.
@Mircea Munteanu (autorul)
Excelenta sinteza !!!! Felicitari!!
Imi permit sa fac unele observatii.
Dintai nu luati in consideraratie ca dupa ce turcii ocupa porturile dunarene si Cetatea Alba voivodatele tara Romaneasca si Moldova raman cam fara bani …
Apoi „drumuri comerciale strategice ale României (au fost și) sunt două: Constanța/Dunărea maritimă/Polonia și Dunărea maritimă/Buzău/Nehoiu/Întorsura Buzăului/Brașov/Arad/Ungaria.” De fapt in ambele cazuri clientul final era unul din zona germanica. Este vechiul drum al chihlimbarului. Am zis drum comercial? Pierderea Cetatii Albe a fost nsoala rau. Caci aici „murea” sau se termina Drumul Matasii (o ultima si mica mica prelungire. Dar care aducea BANI!)
Si schimbarea axului comercial european, adica deschiderea comertului atlantic nu doar pe noi ne-a afectat. A scos din marile jocuri Serenissima Republica si apoi a redus Turcia. Ramase si ele fara bani!
Lipsa banilor, şerbia tarzie si o densitate scazuta a populatiei fac ca orasele sa nu se dezvolte…
Intresanat este ca si eu am ajuns la concluzii f asemanatoare … insa le-am dezvoltata mai mult
https://www.scribd.com/doc/18501028/Seculara-Inapoiere-a-Romaniei. In 2009.
Din nou, felcitari!
@Victor Manta
Articolul încearcă să explice de fapt prezentul („o rămânere în urmă” a României), în special prin prisma evocării trecutului istoric, atât al ei şi al altor ţări din Europa, o abordare care mi se pare discutabilă.
Intamplator si dezvoltarea unora are explicatii istorice…
Una corectă nu poate să nu se refere la aspecte filosofice generale, implementarea lor în Constituţie şi respectarea prevederilor acesteia, nivelul de libertate politică şi economică, etc
Asta deja este .. cum sa va zic? Renunt. Constitutiile moderne dateaza de pe 1790. Şi apar in ce numim azi tari dezvoltate ale epocii … Si libertatea politica nu este neaparat un argument al dezvoltarii. Coreea de Sud s-a dezvoltat sub dictatori militari. Un regim militar deghizat in civil a facut ca Brazilia sa nu ramana doar o tara cu viitor facandu=l de ras pe Kissinger (Brazilia a fost, este si va ramane o tara de viitor). Si am dubii ca zisii generali se ocupau de filozofie …
Faptul că românii sunt individualişti este o calitate
Mda. Imi aduca aminte de fotbalisti f buni tehnic care jucau mingea artistic pana o pierdeau .. nu ar fi pasata decat daca ii amemintai cu pistolul! Sau pusca ptr o mai buna precizie …
Stimate domn, economia este ca si fotbalul – un sport de echipa
@George Petrineanu
„Caror fapte se datoreaza neaparitia unor parti esentiale de infrastructura care au aparut atit de tirziun: universitati, biblioteci, teatre, spitale, poduri si drumuri?”
Dintai … podurile preced universitatilor. Insa pe aici mai niste tatari, mai niste turci in voiaj … cam se distrugeau…
Universitati ? Credeti ca marlirea oilor necesita Scoala de Inalte Studii Ciobanesti ?
Universitatile apar dintai in societati destul de bogate si stabile … Nu a fost cazul zonei noastre.
Regretabil ….
@Mircea Munteanu Mongolul
Dar Pogea si PSD au introdus impozitul pe cifra de afaceri 0 si s-au reziliat vreo 400.000 de firme.
Din cate stiu acele firme erau „pe hartie” .. Adica fusesera infiintate din entuziasm, si cam atata. Sau au dat ortu popii destul de iute (nu, nu faliment!! Pur si simplu nema clientu). Si „patronu” nu s-a mai obosit sa radieze firma. Eu am cunosct vreo 5 care in entuziasmul din 90 si-au deschis firme (calculatoare, consultanta … ) si nu au avut clienti si care de abia cu Pogea au desfiintat firmele.
Si excesivul nost individualism. Ce sa ii faci … mentalitate de crescator de vite … (nu fac misto)
Da, este o problema lipsa universitatilor si teatrelor, etc.
Totusi, cate universitati erau in epoca? Cei bogati isi trimiteau odraslele la studii(Italia, Polonia, Viena, Paris). Ceilalti nu contau, in epocile respective.
Ramine o problema in dezbatere. (Desi trebuie sa mentionam activitatea culturala -pe multiple planuri- din sec. XVII.)
„Drumul Matasii” se facea prin Crimeea, mai putin pe la noi. Si de cand bizantinii au furat matasea (in timpul lui Justinian; 2 calugari i-au adus Teodorei niste „seminte” de viermi de matase, din Persia; in Persia, matasea si secretele ei au fost aduse de o printesa chineza, maritata acolo; a pus „semintele” in cutele turbanului), Constantinopolul nu mai avea nevoie asa mare de matase. Ba chiar exporta.
Desigur, e una din rutele vechiului drum al chihlimbarului.(Baltica – Asia Mica.)
Cu podurile, nu stam prea rau. Asa era prin mai toata Europa medievala.
Poduri s-au facut, dar din lemn. Apoi… vedeti si dvs la tv, puhoaiele noastre rup si poduri de piatra sau fier. Trebuiau regularizate apele intii. O munca ce inghite foarte multi bani. Si nu ne-am dat seama decat foarte tirziu de acest lucru. Abia prin anii 1980 se vorbea de aceasta necesitate. Parca s-a si inceput, pe ici -colo.
Daca nu ma insel, am pomenit de expansiunea otomana si necazurile pe care ni le-a adus. Poate nu in mod expres, dar e amintita in articol. Ba chiar ma repet.
O scurta paranteza, va rog. La Nantucket, a fost un fenomen de exceptie. Cand investitorul strategic accepta sa imparta riscurile, imparte si beneficiile. De fapt, nu are rost sa imparta riscurile cu actionarii marunti. Existau societati de asigurare, unde se asigura si nava, si echipajul, si incarcatura. In plus, existau si nave care erau total ale micilor investitori. Nu existau numai nave in parteneriat mari investori/mici investitori. Mai lasati Wiki… are multe greseli (neatentie sau voite). Urmarile au fost benefice. Un orasel a umplut oceanele lumii cu o flota de baleniere… Cum s-au utilizat beneficiile, este alta poveste. Si cum s-a prabusit piata, in urma aparitiei gazului lampant si -mai nou- a disparitiei, aproape, balenelor iar o alta poveste. Nu le incurcati. -De altfel, am impresia ca aveti ceva cu societatile pe actiuni. Cam asa razbate din comentariile dvs. Nu cred ca e cea mai buna solutie.-
Dupa cum vedeti, numai cateva probleme ridicate si trebuie un nou articol.
De asta va rugam sa nu incarcati inutil comentariile. Scrieti un nou articol pe tema. La modul general, sau tratati numai o problema. Toata lumea va avea de castigat.
Filozofia istoriei are cusurul de-a fi extrem de subiectiva. Fiecare individ, are propria imagine despre fenomenul istoric. Si propria filozofie in general. -Asta a zis-o un marxist occidental, dar cred ca are dreptate, desi am trecut la taranisti.Nu cu Pavelescu.- Este mai bine sa vedem toate punctele de vedere expuse in articole cu cap si coada. Doar asa se progreseaza in domeniu. Puteti sa va referiti si la articolul meu, puteti sa nu va referiti. Expuneti propria viziune.
Pogea si PSD? Au facut o ticalosie. Au fortat oamenii care investisera in crearea unei societati, sa le rezilieze. Tot pe bani. Banii lor. Nesimtire si nepasare fata de banii oamenilor. Apoi, unii asteptau sa se finanteze si sa reia activitatea. Altii studiau partile slabe ale afacerii, pentru a le imbunatati. Altii voiau sa le lase mostenire. Altii asteptau un vad comercial bun. Etc. Cu ce incurca statul, cele 400.000 de firme private, fara activitate sau cu activitate redusa? Se putea usura transferul/vanzarea societatilor fara activitate catre cei ce doreau sa inceapa activitati comerciale. In asa fel, incit omul sa nu piarda banii cheltuiti cu formalitati timpite. Si suplimentati de cheltuielile pentru reziliere…
Larga diseminare a firmelor private in Romania, incurca viziunea statului stapin de sclavi. Ca PSD avea aceasta viziune, nu e de mirare. Dar Pogea nu era la PSD. Si nici altii… Aici e durerea. Politicieni care-si zic de dreapta, au aceeasi viziune ca PSD. Sau sunt diferiti in gandire, dar executa ordinele lor. Oare de ce?
Da, aveti dreptate. Tot fotbalul romanesc este in suferinta -echipe de club si nationala-. Decat sa colaboreze in atac, fotbalistii nostri prefera sa dribleze pina pierd mingea. Sau o dau in extremis, fara adresa. De aici si ineficienta totala a atacului. Desi avem o aparare si un mijloc bunicele. Boala veche si… generala.
Numai bine!
Multumesc pentru comentarii! Totusi, reiterez rugamintea initiala. Mai bine scrieti un articol pe tema decat sa-mi raspundeti.
Vorba din batrani: unde nu e cap, e vai de picioare.
Domnule Munteanu,
La traseele comerciale definite, mai era unul, pe care cred ca il cunoasteti bine: cu balonul, intai peste Carpati, apoi spre Atlantic, proiect pe care il incercati prin 1972 la Timisoara. Corect?
În această seară, Comisarul European pentru Dezvoltarea Regională, D-na Corina Crețu, într-o intervenție la tv-urile principale ale României, a confirmat indirect punctul meu de vedere-contrar cu cel al Stimabilului autor al acestui articol-referitor la ruta unei autostrăzi Moldova -Europa.
Domnul Munteanu-Mongolul-susținea ruta prin Sud, eu am demonstrat că- privind în perspectivă-este logică o rută Iași-Tg.Mureș !
Iar Doamna Corina Crețu a criticat extrem de dur Guvernul României pentru:… „că nu a prioritizat demersurile pentru banii europeni-care exsită,(!)-PENTRU RUTA IAȘI-TG.Mureș „.
Deci Domnule Munteanu, 1-0 pentru mine !! (pe această temă, desigur).
PS. Vezi primul comentariu la acest articol.
Daca va face placere, aveti 1-0.
Totusi, o autostrada facuta la ordin politic si cu necesitati politice… Stiti foarte bine ca necesitatile reale sunt una, politica raspunde haotic. E mai vechi proiectul asta. Il cunosc. Nu cred ca e eficient. Se arunca banii de pomana. Doar sunt ai statului si ai UE. Nu banii celor care semneaza…
Vedeti si cu culoarul european trecut de Basescu pe harta. A trecut drumul prin Valea Prahovei-Bucuresti-Constanta, desi trebuia sa-l treaca prin Buzau, spre Dunarea maritima si Constanta… Chestie de viziune. Si inteligenta.
Daca va luati dupa politicienii romani, nu ajungeti prea departe. Sau ajungeti intr-un referendum boicotat de mai tot poporul…. (In cazul ca reusiti sa scapati de puscarie .)
Am spus, cand se va privatiza sectorul, vom vedea adevaratele cai eficienta. Pina atunci, desigur, aveti dreptate.
> Am spus, cand se va privatiza sectorul, vom vedea adevaratele cai eficienta. (…) Doar sunt ai statului si ai UE.
Mă tem că vor trebui aşteptate mult şi bine privatizările, în special în condiţiile în care se aşteaptă bani de la UE (adică de la birocraţi).
Se observă de altfel ce au în comun sectoarele în care există cele mai mari probleme: transporturile (feroviare şi rutiere), sistemul medical, învăţământul…
Un articol legat de eventuala autostradă Iași-Târgu Mureș:
https://www.europalibera.org/a/cineva-nu-vrea-autostrada/29536633.html
Un proiect de cale de comunicatie, leaga doua regiuni dezvoltate, sau o regiune dezvoltata de hinterlandul ei agricol (sau alte surse de materii prime) sau o regiune portuara cu interiorul. Sau doua regiuni portuare, la obiective diferite (M.Neagra/Baltica) sau trei (M.Neagra, Blatica, Adriatica).
In cazul autostrazii Iasi/Tg.Mures, se leaga doau zone sarace (cele mai sarace din Romania: Moldova de pe Prut si Har-Cov.) Fara nici o legatura cu zone portuare. Ce nevoie de mare schimb de marfuri e intre ele?
Se poate argumenta ca tocmai aceasta cale va cataliza schimburile. Exista o cale ferata in zona, de pe la inceputul sec. XX. Adjud-Ciceu. Ce dezvoltare a catalizat? In plus, nu uitati ca maghiarii din Har-Cov, au gonit toti moldovenii veniti in timpul comunismului la minele din zona sau ca muncitori in fabricile ridicate. Prefera subdezvoltarea, distrugerii echilibrului etnic. Deci?
Din punctul meu de vedere, aceasta autostrada este utila doar pentru militari. Distruge fortareata naturala a Carpatilor Orientali.
Dar nu se stie cine va profita. Tancurile rusesti in ofensiva, care pot trece rapid in Ardeal, sau tancurile NATO, care se pot desfasura rapid din Ardeal pe Prut, in caz de pericol. Cum Corina Cretu a fost in relatii excelente si cu Iliescu, si cu C. Powell, nu stiu ce sa cred. Cine e mai interesat.
Nu sunt impotriva acestei cai de comunicatie, dar ACUM e prioritara (pe linga Pitesti/Craiova si Craiova/Sibiu/Arad) autostrada Brasov/Intorsura Buzaului/Nehoiu/Buzau/Braila. Cu legaturi intre Braila si Galati, Tulcea, Constanta, Slobozia/Ciulnita. Brasovul fiind legat de Sibiu/Arad/Ungaria/Croatia.
Ar trebui o prioritizare a necesitatilor. Nu putem face toate autostrazile necesare peste noapte. Desigur, sunt multi partizani care viseaza la autostrazi, caci se cumpara terenuri, se dau comenzi, apar locuri de munca etc. Dar sa vedem ce e necesar in primul rind.
Daca studiati exemplul Chinei (comuniste), veti vedea ca nu au reusit sa construiasca nici o autostrada cu statul la sefia departamentului, dar cand au privatizat domeniul, au avut cea mai mare rata de dezvoltare din lume si autostrazile (cu multe opere de arta) au acoperit China in minimum de timp. (E mita prea mare, ca statul nostru sa lase gaina cu oaua de aur din mina; si de 30 de ani, nu am facut nici o autostrada;(Bucuresti-Constanta era inceputa) in plus, deviem tot traficul greu spre si dinspre Constanta, prin Bucuresti/Valea Prahovei. Destepti foc…)
Comentariile sunt de prisos.
Constat că dl. Munteanu s-a angajat într-o polemică (în principiu cu dl. Sfartz), îndepărtându-se de la îndemnul său adresat mie, exprimat cu ceva timp în urmă: „Mai bine scrieti un articol pe tema decat sa-mi raspundeti”. Găsesc că e bine şi aşa, şi oricum mai atractiv 🙂
În comentariul său de mai sus dl. Munteanu a marcat nişte puncte pe care le găsesc importante, drept care le voi discuta foarte pe scurt.
> 1. „In cazul autostrazii Iasi/Tg.Mures, se leaga doau zone sarace (cele mai sarace din Romania: Moldova de pe Prut si Har-Cov.) Fara nici o legatura cu zone portuare. Ce nevoie de mare schimb de marfuri e intre ele?”.
Deoarece resursele ce stau la dispoziţie sunt întotdeauna limitate, motiv pentru care trebuiesc prioritizate, această obiecţie la o investiţie prioritară pe linia menţionată eu o găsesc valabilă. Dacă UE o găseste foarte importantă din nişte motive strategice şi/sau umanitare, va fi greu ca România să se opună, dar nu trebuiesc aşteptate minuni în ceea ce priveşte rezultatul.
> 2. Daca studiati exemplul Chinei (comuniste), veti vedea ca nu au reusit sa construiasca nici o autostrada cu statul la sefia departamentului, dar cand au privatizat domeniul, au avut cea mai mare rata de dezvoltare din lume si autostrazile (cu multe opere de arta) au acoperit China in minimum de timp.
Nu cunosc amănuntele acestei dezvoltări impresionante, datorate pare-se unui management şi unor fonduri private. Deoarece suntem şi în domenul istoriei, ştiu că atunci când s-au construit primele mari linii de cale ferată din SUA, cele private au devenit rentabile şi funcţionale foarte repede, pe când cele de stat (la nivel federal) au rămas în urmă, fiind implicate în enorme scandaluri de corupţie (atunci a apărut de altfel termenul de „robber barons”, adică baronii hoţi).
Concluzia care se desprinde este că privatizarea domeniului ar aduce mari avantaje tuturor, dar ea se loveşte de obiecţiile de natură ideologică ale mulţimii opozanţilor, conform cărora transporturile trebuie să aparţină statului.
O soluţie „modernă” de compromis, despre care i-am auzit vorbind des, şi nu întâmplător, pe pesediştii de frunte, ar fi Partenariatul Public Privat. Avantajele şi dezavantaje ideii sunt expuse rapid de exemplu pe site-ul Ministerului de Finanţe al Lituaniei. Ca majoritatea soluţiilor de compromis, rezultatele vor fi în consecinţă.
3. Comentariile sunt de prisos.
Aş zice că dimpotrivă, referitor la orice, dar desigur că se poate scrie un articol pe temele abordate, şi nu doar unul. 😉
Nu este polemica.
Este explicarea unui punct de vedere (al subsemnatului). Mai ales cand s-a dat adresa unui articol ce sustinea autostrada.
Desigur, solutia privatizarii constructiei si exploatarii cailor de comunicatie este mai buna. Indiferent de tara si timp. V-am dat un exemplu recent. Si trebuie pus in antiteza cu noi. Daca politicienii nostri „reformisti”, zisi democrati si adepti ai economiei de piata, nu se ridica nici macar la nivelul Chinei (comuniste)… (Nu e vorba, din pacate, doar de PSD. Nici Basescu/Boc nu au facut nimic, nici Orban etc. Nici un partid nu are in program privatiazarea domeniului. De aici tragedia.)
Daca citeati toata postarea, va dadeati seama ca polemica este TOTAL inutila.
E unul din neajunsurile comentariilor. Aleg doar o idee, o rup de context si pe urma da-i si lupta… va place sa vorbiti in contradictoriu? Mai ales ca ideile expuse de dvs. nu sunt in antiteza cu ale mele.
De fapt, cred ca avem un punct de vedere usor diferit. Dvs. sustineti ca daca UE vrea, UE face orice. Eu cred ca -in acest caz- daca UDMR nu vrea, UE nu poate face nimic. Si pe asta nu trebuie sa polemizam. Vedem evenimentele. Sunt tare curios cum se va finaliza. Dvs. sunteti sigur, deja. Dati-mi voie sa fiu sceptic, in aceasta problema.
Sustin o Europa mai puternica, am propus o lege care sa depaseasca autoritatea guvernelor in domeniu, dar aici, acum, cred ca va fi un esec.(Cred, nu sunt sigur. Astept evenimentele.) De altfel, nu voi regreta daca aici va fi un esec. Interesul meu e in alta ruta.
In rest, numai de bine! (Cu… sau fara polemica.)