Nu m-am gândit că voi termina cartea cu un eseu despre Logan, deşi existenţa familiei mele se bazează pe evoluţia lui şi a fabricii care l-a creat. Soţul meu face parte din marea echipă Dacia… de trei decenii!
Dacă dau timpul înapoi, mă văd într-o Dacia albastră ca cerul, condusă de fratele meu. Eram un copil fascinat de magia volanului! Aveam febra automobilului!
Acum… nu cred că aş mai avea putere să ating volanul unei maşini – anii m-au schimbat! Sunt prea visătoare, dar asta este salvarea mea în haosul prin care trec!
Azi trebuie să înţeleg atâtea lucruri, trebuie să aleg atâtea lucruri! Mă simt din ce în ce mai mult, un om care atinge cerul! Îl iubesc atât de mult pe Dumnezeu, încât realizez că din cauza asta nu îmbătrânesc! Sunt fericită! Când un copil mă priveşte cu ochi dumnezeieşti, când un anotimp mă întâmpină cu peisaje dumnezeieşti…
Printre lucrurile pe care nu le înţeleg… stă şi mania preoţilor de a avea cele mai bune maşini străine, argintii! Preoţi în OZN-uri, cine a mai văzut?
Mă uitam astăzi, când ieşeam din biserică, cât de grăbit a trecut un preot pe lângă mine! Şi-a parcat maşina chiar lângă biserică, vorbind la telefonul mobil! Am simţit nevoia să mă pocnesc peste ochi! Să nu mai văd! Oare câte lacrimi varsă sfinţii pictaţi pe pereţii bisericii, când falsul începe să dea poveţe oamenilor? Oare câte lacrimi varsă Dumnezeul pictat pe cupola bisericii, când falsul Îi pronunţă numele?
Şi mă gândesc, simplu. Unde vrea să ajungă preotul ipocrit? Precis, vrea să ajungă mai repede la Dumnezeu!
Şi îmi bate inima simplu, româneşte. Tare mult aş vrea un Logan… L-aş iubi! Pentru că ştiu că e făcut de atâţia români, simpli! L-aş iubi! Pentru că înseamnă o parte din România, simplă!
Daniela Voiculescu, 12 octombrie 2007, 20:09
DOIMEA MATERIEI, Editura Carminis, 2007