caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Președintele Băsescu s-a întâlnit în Italia cu romii din România

de (1-8-2008)
Președintele Băsescu s-a întâlnit cu romi dintr-o tabără de lângă RomaPreședintele Băsescu s-a întâlnit cu romi dintr-o tabără de lângă Roma
Președintele Băsescu s-a întâlnit cu romi în tabăra Candoni, lângă RomaPreședintele Băsescu s-a întâlnit cu romi în tabăra Candoni, lângă Roma

Președintele Traian Băsescu, reîntors din Italia, unde a făcut o scurtă vizită de lucru, a declarat la revenirea în București:

Am făcut o vizită de câteva ore la Roma, vizită care a avut ca principal şi unic obiectiv deschiderea unui dialog extrem de serios şi în spiritul Uniunii Europene, legat de noua legislaţie de siguranţă pe care autorităţile italiene au emis-o. Vizita a avut trei puncte. Primul a fost vizitarea unei tabere din apropierea Romei, al doilea a fost o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii române din Italia şi cel de-al treilea obiectiv a fost întâlnirea cu reprezentanţi şi cu membri ai guvernului Berlusconi.

Întâlnirea din tabăra din apropierea Romei a fost o întâlnire pe care eu o consider bună. Mesajul pe care l-am primit de la cetăţenii români de etnie roma care se află în această tabără a fost unul legat de dorinţa lor de a intra în legalitate, de a respecta legile statului italian, de a-şi găsi locuri de muncă şi de a-şi educa copiii. Este un mesaj căruia eu i-am răspuns prin ceea ce dăm şi ceea ce aşteptăm de la romii aflaţi în Italia – repet, cetăţeni români de etnie roma aflaţi în Italia – şi anume garanţia că statul român îşi va face datoria faţă de ei în a-i proteja dacă este cazul – şi vizita mea s-a înscris exact în acest context – şi, doi, exprimarea clară a punctului de vedere că statul român nu protejează cetăţeni români care comit infracţiuni pe teritoriul altor state. Sigur, nu era cazul în tabăra pe care am vizitat-o astăzi. Speranţa mea este că toţi cei cu care m-am întâlnit sunt oameni cinstiţi, care vor să muncească în Italia, unii din ei având chiar locuri de muncă. Le-am cerut în acelaşi timp să fie atenţi cu obligaţia de a respecta legile statului italian.

Unul din mesajele foarte importante pe care le-am primit din această tabără a fost dorinţa cetăţenilor români de etnie roma de a-şi educa toţi copiii şi nevoia de a mări numărul de profesori români care să predea în şcolile în care copiii din această tabără se duc. Este un lucru care stă în puterea Guvernului român şi sper ca pentru anul şcolar următor acest lucru să se întâmple. Există, în momentul de faţă, 31 de profesori români în Italia, care predau la şcolile din Italia, unde sunt copii ai cetăţenilor români, fie că sunt romi, fie că sunt români sau de alte naţionalităţi, dar cetăţeni români.

Discuţia cu reprezentanţii diasporei a fost, de asemenea, o discuţie pozitivă şi a vizat în mod deosebit – aceasta a fost abordarea majoritară a celor cu care am discutat – deci a vizat în mod deosebit posiblitatea lor de a participa la alegeri, ei susţinând că prin actuala legislaţie le este îngrădit dreptul de a participa la alegeri. Nu am avut un răspuns. Legea este adoptată, este promulgată, este în Parlament, probabil, pentru alegerile următoare va trebui să găsim şi formule mai bune, pentru a uşura participarea la alegerea românilor aflaţi în afara graniţelor.

În sfârşit, ultimul punct al acestei vizite a fost legat de întâlnirea cu primul ministru Berlusconi, la care a participat şi ministrul de externe, domnul Frattini, ministrul de interne, domnul Maronni, primarul Romei, domnul Gianni Alemanno şi alţi membri ai cabinetului Berlusconi. S-a făcut o analiză a relaţiilor economice şi a relaţiei politice bilaterale, despre care putem spune că este una excelentă, dar accentul discuţiilor a fost pe noua legislaţie de siguranţă a cetăţenilor italieni, care a fost deja emisă, dar şi cea care se află în pregătire. În discuţii, punctul nostru de vedere a fost extrem de limpede şi ferm – şi anume, solicitarea noastră ca din legislaţie să fie eliminată orice posibilitate ca membrii comunităţii române din Italia să fie discriminaţi sau să aibă impresia că pot fi discriminaţi.

De asemenea, în interiorul discuţiilor, i-am înaintat ministrului de interne, domnului Maronni, un document de analiză pe care noi am făcut-o cu privire la ambiguităţile din legislaţia deja promovată de guvenul italian, ambiguităţi în raport cu Directiva 38/2004, care vizează libera circulaţie, dar şi cu respectarea drepturilor cetăţenilor europeni, deci cu toată legislaţia care vizează drepturile cetăţenilor europeni pe teritoriul Uniunii Europene. Este un document de lucru.

Tot cu această ocazie, am avut rugămintea şi i-am făcut invitaţia domnului ministru Maronni să participe, să facă o vizită în România, atât de repede cât se poate. Sper ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare, pentru a discuta cu ministrul David toate problemele şi, eventual, să analizeze documentul pe care astăzi i l-am predat, împreună, pentru a găsi soluţii.

Nu în ultimul rând, am concluzionat că România se simte responsabilă faţă de cetăţenii ei, în mod deosebit faţă de problema minoritarilor romi. De ce în mod deosebit? Pentru că România în momentul de faţă derulează un program de incluziune socială a minorităţii rome, un program care are şi finanţare de la Comisia Europeană, program care vizează incluziunea romilor într-o perioadă de 10 ani. Programul se află, în momentul de faţă, la jumătatea parcursului său, parte din cei vizaţi se află în Italia, iar noi am afirmat responsabilitatea pe care o avem faţă de cetăţenii români de etnie romă în procesul de incluziune socială, drept pentru care am propus şi premierul Berlusconi a fost de acord ca până în luna octombrie, Guvernul României şi Guvernul Italiei să pregătească un proiect de incluziune socială a romilor, cetăţeni români aflaţi în Italia. Proiectul ar trebui să fie adoptat cu ocazia şedinţei comune a Guvernului român şi a Guvernului italian din luna octombrie, urmând ca finanţarea proiectului să fie asigurată de Uniunea Europeană. Deci, după adoptarea proiectului în luna octombrie, acesta să fie promovat către Comisia Europeană pentru finanţare. Sigur, proiectul este social; vizează locuri de muncă, educaţie şi multe altele, aşa cum ele vor fi definite de cele două guverne.

Un alt lucru important pe care l-am concluzionat în aceste discuţii a fost ca în viitor, cele două guverne să colaboreze atunci când este vorba de măsuri care pot afecta cetăţenii români. A fost, în opinia noastră şi exprimată extrem de clar, sau este, în opinia noastră, singura soluţie să nu ajungem la un dialog prin intermediul presei între Bucureşti şi Roma. Premierul Berlusconi a fost de acord cu acest lucru, ca dovadă, ministrul Maronni va veni foarte repede la Bucureşti, pentru a se pune de acord cu ministrul David asupra problemelor.

Dincolo însă de aceste lucruri, rămâne o altă realitate, realitatea exacerbării lucrurilor, urmare a unor campanii şi aşa cum am făcut-o la Roma, o fac şi aici. La Roma am făcut un apel către presa italiana, aici fac un apel către presa română, la responsabilitate, pentru că politicienii pot şti exact care este măsura erorilor sau a lucrurilor bune sau a acţiunilor pe care le fac. Dar, de multe ori, exacerbarea şi campaniile, uneori, fără un fundament bazat pe realităţi, pot genera pentru cetăţenii români, ca şi pentru cetăţenii italieni, pot genera crearea unei atmosfere de ostilitate, lucru pe care noi nu-l dorim, pentru că principalul obiectiv, din acest punct de vedere, este ca cetăţenii români care se află în Italia să se simtă în siguranţă şi să aibă sentimentul că sunt respectaţi.

Cred că ceea ce am făcut astăzi este un pas important în deschiderea unui dialog cu Guvernul italian pe o temă sensibilă. O temă sensibilă şi pentru cetăţeni, ca de altfel şi pentru presa din ambele ţări. Este, de altfel, singura modalitate în care problemele pot fi rezolvate în interiorul Uniunii Europene: dialogul şi găsirea, prin negociere, prin soluţii specific Uniunii Europene, a unor măsuri care să nu dezavantaje pe nimeni şi să concretizeze ceea ce ne dorim toţi: libertatea de mişcare şi respectarea drepturilor omului.

Aceasta este declaraţia şi concluzia vizitei mele de astăzi, pe care o consider importantă, consider că şi-a atins obiectivul, şi anume, acela de a genera a o discuţie la nivelul celor două guverne cu privire la situaţia românilor din Italia, şi în mod deosebit a etnicilor romi, cetăţeni români care se află în Italia.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
COMUNICAT UNIFERO – AJUTOR PENTRU ROMANIA 2008

Avind in vedere inundatiile catastrofale cu care se confrunta populatia din teritoriile de nord ale Romaniei – cele mai afectate...

Închide
18.188.211.58