25 aprilie 1974 – prima ediţie necenzurată a ziarului RepublicaLa începuturile anilor 1970, regimul autoritar al Statului Nou domina, încă, Portugalia. Fondatorul său, António de Oliveira Salazar, a fost înlocuit în 1968 de Marcelo Caetano, care-i continuă, însă, linia.
Orice încercare de reformă politică este înăbuşită de inerţia regimului şi de poliţia politică PIDE, iar mulţi dintre oponenţii regimului au plecat în exil.
Nici contextul internaţional nu era favorabil regimului. Războiul rece se afla în plină desfăşurare şi blocurile capitalist şi comunist încercau să-şi atragă de partea lor formaţiunile de gherilă din coloniile portugheze din Africa. Spre deosebire de celelalte naţiuni europene, Portugalia cultiva relaţii strânse cu popoarele colonizate. Pentru mulţi portughezi Imperiul colonial reprezenta afirmarea unei poziţii de forţă şi de continuitate.
Conflictele armate cu forţele de gherilă i-au obligat pe Salazar şi pe moştenitorul său politic să cheltuie o parte importantă din bugetul de stat cu menţinerea administraţiilor coloniale şi cu operaţiunile militare
Războiul colonial a dus la apariţia conflictelor dintre societatea civilă şi militari, în timp ce economia portugheză, neperformantă, îi determina pe din ce în ce mai mulţi portughezi să emigreze.
Revolta militarilor
Acestea sunt premizele care duc la apariţia, în anul 1973, a organizaţiei secrete MFA (Mişcarea Forţelor Armate) care reunea, la început, câţiva ofiţeri nemulţumiţi de cariera lor.
Nemulţumirea generală culmină atunci când regimul îi demite pe generalii Spínola şi Costa Gomes de la şefia Statului-Major al Forţelor Armate, sub pretextul că ar fi lipsit de la o manifestaţie de sprijin al regimului. Dar adevăratul motiv este publicarea de către Spínola, cu avalul lui Costa Gomes, a unei cărţi intitulate “Portugalia şi viitorul”, în care, pentru prima dată, un ofiţer de rang superior susţinea necesitatea unei soluţii politice, şi nu militare, în războiul colonial.
În ziua de 24 martie 1974, la ultima şedinţă clandestină a MFA, se hotărăşte schimbarea cu forţa a regimului dictatorial şi, o lună mai târziu, un grup de militari instalează în secret postul de comandă al revoluţionarilor într-o garnizoană din Lisabona.
Următoarele douăzeci şi patru de ore aveau să schime destinul Portugaliei.
Melodii îndrăgite şi garoafe roşii
Începutul loviturii de stat militare care a dus la căderea dictaturii de dreapta a fost marcat de două melodii cunoscute care au dat semnalul. Pe 24 aprilie 1974, la ora 22.55 este transmisă piesa intitulată sugestiv “E depois do adeus” (“Şi după adio”), care indica luarea poziţiilor în prima fază a loviturii. A doua parolă a fost dată la ora 00.20: melodia “Grândola Vila Morena” confirma revoluţia şi dădea semnalul de începere a operaţiunilor.
Lovitura de stat de la 25 aprilie 1974 s-a bucurat de colaborarea mai multor regimente din toată Portugalia. Iniţiată de militari, revoluţia a atras imediat populaţia portugheză care a ieşit în stradă solidarizându-se cu forţele armate.
Şi, dacă revoluţia din decembrie 1989 a avut ca simbol celebrul steag tricolor găurit, revoluţia portugheză din aprilie 1974 a avut caimagine de marcã garoafele roşii. Circulă mai multe legende urbane pe această temă. Cea mai vehiculată spune că printre mulţimea adunată pe străzi se afla şi o florăreasă încărcată cu garoafe roşii pe care le ducea la inaugurarea unui hotel. Un soldat a văzut-o şi i-a cerut o floare pe care a băgat-o pe ţeava puştii, gest imitat de restul militarilor.
Revoluţia de numai o zi, deşi paşnică, în general, s-a soldat, însă, şi cu patru victime care manifestau la sediul PIDE şi au fost împuşcate de acoliţi ai guvernului lui Marcelo Caetano.
Programul celor trei D
După căderea regimului dictatorial puterea a fost preluată de Junta Salvării Naţionale, organism compus din militari şi care a prezentat un program de guvernare de tranziţie bazat pe trei D: democratizare, decolonizare, dezvoltare.
Printre măsurile imediate adoptate de Juntă, s-au numărat desfiinţarea poliţiei politice şi a cenzurii şi legalizarea sindicatelor şi a partidelor. Pe 26 aprilie, au fost eliberaţi şi deţinuţii politici şi câteva zile mai târziu s-au întors în Portugalia liderii politici din opoziţie, printre care socialistul Mário Soares şi comunistul Álvaro Cunhal.
Ca o culminare a procesului revoluţionar, peste un milion de persoane au sărbătorit pe străzile Lisabonei ziua de 1 mai 1974.
Dar, după cum vom descoperi în episodul următor, au urmat vremuri tulburi în Portugalia supusă, vreme de doi ani, la un “proces revoluţionar în curs de desfăşurare”.
Şi doar experienţa şi spiritul democratic al câtorva personalităţi din istoria portugheză contemporană au evitat ca Uniunea Sovietică să-şi întindă tentaculele ideologice până la capătul de vest al Europei.