caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

La 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei…

de (21-8-2018)
9 ecouri

 
La 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei relațiile cu Rusia sunt din nou subiect de dispută la Praga.

Cehii și slovacii marchează marți împlinirea a 50 de ani de la ocuparea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, care a pus capăt unei mișcări de reforme rămasă în istorie ca „Primăvara de la Praga”.

Aniversarea vine pe fondul unor dispute în interiorul societății cehe pe tema relațiilor cu Federația Rusă, care are câțiva susținători influenți pe scena politică cehă actuală.

La invazia din 21 august 1968 au luat parte militari din Uniunea Sovietică, Germania de est, comunistă, Polonia, Ungaria și Bulgaria. România, deși membră în Pactul de la Varșovia, nu a participat și a condamnat invazia ca pe amestec în treburile interne ale unui stat suveran.

Invazia a fost urmată de o perioadă de așa-numită „normalizare”, proces prin care Cehoslovacia a fost îndepărtată de proiectul așa-numitului „socialism cu față umană” și transformată într-una din cele mai dogmatice și mai pro-sovietice țări din blocul comunist.

Nu există cifre oficiale despre victimele invaziei don 1968, dar cei mai mulți istorici vorbesc despre peste 130 de morți și sute de răniți.

Militarii sovietici s-au retras din Cehoslovacia abia după căderea zidului Berlinului, la începutul anilor 1990. Astăzi Cehia, la fel ca Slovacia, este membră în NATO și UE.

Marți, cu ocazia aniversării unei jumătăți de secol de la invazia „armatelor frățești, cum le numea propaganda sovietică, președintele Slovaciei Andrej Kiska urmează să rostească o alocuțiune televizată care va fi transmisă și în Cehia, la solicitarea televiziunii publice cehești.

Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru vederile sale pro-ruse, a spus că nu vede necesitatea să țină vreun discurs, căci el a condamnat invazia chiar atunci când s-a produs, pe când era student.

Zeman a avut mai multe remarci pro-ruse care au stârnit proteste nu numai la el acasă, ci și în străinătate – de pildă, când recomandat Ucrainei să se împace cu gândul pierderii Crimeii, și să ceară mai bine compensații bănești de la Moscova.

În zilele dinaintea aniversării ocupării Cehoslovaciei, liderul Partidului Comuniștilor din Cehia, Vojtech Filip, a declarat că invazia din 1968 a fost opera „ucrainenilor”, nu a rușilor, așa că expresia populară că atunci „au venit rușii” este incorectă. Filip a explicat că mulți conducători civili și militari ai Uniunii Sovietice erau de fapt ucraineni, în frunte cu Leonid Brejnev.

Remarcile lui Filip au fost criticate de opoziția pro-occidentală cehă și chiar de unul din liderii mai liberali ai partidului comuniștilor, Jiri Dolejs.

Cea de a 50-a aniversare a invaziei vine într-un moment când comuniștii cehi, nereformați, au cea mai mare putere politică din 1989 încoace, în schimbul susținerii unui guvern de coaliție condus de premierul populist Andrej Babis.

Potrivit autorităților din Slovacia lui natală, multimiliardarul om de afaceri Babis a fost colaborator al fostei poliții secrete comuniste, StB. El neagă această acuzație, ca și pe aceea că a folosit în mod ilegal fonduri de la UE pentru una din firmele pe care le controlează.

Printre manifestările programate la Praga cu ocazia aniversării invaziei din 1968 se numără un concert în centrul orașului, la Vaclavske Namesti, unde cetățenii neînarmați au stat în urmă cu 50 de ani în fața tacurilor sovietice venite să înăbușe mișcarea de reforme, încercând să-i convingă pe soldați să plece acasă. Pe rețelele sociale se anunța o participare masivă la adunarea comemorativă, care va fi cel puțin în parte și un protest față de președintele pro-rus Milos Zeman și premierul fost „securist” Andrej Babis.

Mircea Ţicudean, 21 august 2018

Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Vezi şi articolul lui Vladimir Tismăneanu „Semnele Primăverii de la Praga” datat 20 august 2018.

Ecouri

  • Victor Manta: (21-8-2018 la 13:12)

    Conform ziarului The Guardian, un sondaj făcut în Rusia a arătat că a renăscut şi că are efect propaganda din epoca lui Brejnev.

    Mai mult de o treime dintre ruşi crede că URSS a procedat corect să intervină în anul 1968 în Cehoslovacia, iar mai mult de o jumătate din populaţie a susţinut că nu ştie nimic despre această invazie.

    Mai mult de o cincime de ruşi dau vina pe „acţiuni subversive ale ţărilor din Vest” pentru a destrăma blocul comunist, acţiuni ce au dus la programul de liberalizare a Cehoslovaciei şi la invadarea acestei ţări, condusă de trupele URSS.

    Numai 10% din tinerii între 18 şi 35 de ani au susţinut că ştiu despre Primăvara de la Praga, deoarece tinerii nu ştiu şi nu vor să ştie ce s-a întâmplat atunci. Sursa.

    În ceea ce mă priveşte, eu am aflat despre invadarea Cehoslovaciei din difuzoarele instalate pe Ştrandul Studenţesc din Bucureşti. Prin ele a fost lansată chemarea să ne înscriem în gărzi patriotice, urmând să fim trimişi în Cehoslovacia pentru a apăra acea ţară.

    Un amic de-al meu s-a înscris şi a fost convocat peste câteva zile pentru pregătiri. Odată ajuns la locul convocării, el a constat că prezenţa celor câţiva voluntari i-a încurcat teribil pe puţinii organizatori prezenţi la faţa locului.

    După multe tergiversări studenţii au fost încolonaţi de un militar, ce a sosit cu mare întârziere, şi acesta i-a pus să mărşăluiască încolonaţi timp de vreo oră printr-o curte prăfuită. Nu au primit nici uniforme şi nici arme. Apoi au fost trimişi cu toţii acasă, fiind anunţaţi că vor fi convocaţi din nou peste câteva zile. Cei care mai sunt în viaţă aşteaptă această convocare şi astăzi…

    În toată perioada de recrutare de pe ştrand eu am jucat tenis de masă cu o studentă pe care am cunoscut-o cu câteva zile înainte şi pe care am adus-o pe ştrand. Ironia situaţiei era că fata era o maestră a sportului în tenis de masă venită din… URSS. Poate că deoarece doar juca, nu vorbea, zâmbea şi era de vârsta noastră, nimeni nu a băgat-o în seamă, spre liniştea mea.

    Daaa, am fost odată tineri şi plini de viaţă…

  • Pincu Sfartz: (21-8-2018 la 15:04)

    E dureroasă uitarea istoriei, și se plătește !

    Vorbăria pro-rusă a președintelui ceh de astăzi ar trebui pusă în balanță cu sacrificiul suprem făcut de studentul la istorie Ian Palach, care și-a dat foc în piața Wenceslas din Praga, ca protest la invazia rusească și instalarea armatei ruse în Cehoslovacia de atunci.

    A nu se face confuzie despre Cehoslovacia-ca o țară unitară și unită ! Între Cehia și Slovacia au existat animozitati puternice si forțe centrifuge-motorul nemulțumirilor fiind Slovacia, care lupta pentru independență, pe care a obținut-o abia în 1990.

    Am participat cumva în direct la acele evenimente și aveam atunci informații „la mâna întâia ” zi cu zi despre ce se întâmplă. Această pentru că prietenii mei, Iozef Krajcar, director tehnic, și Frantisek Vaska, director cu partea electrică de la CKD Praha, au locuit la mine timp de 20 de zile cât timp a durat invadarea, și mai apoi blocarea graniței româno-ungare, cu reținerea în lagăre improvizate pentru cehii care se întorceau acasă de la mare.

  • Victor Manta: (21-8-2018 la 16:27)

    Dl. Pincu Sfartz a scris: „Am participat cumva în direct la acele evenimente și aveam atunci informații „la mâna întâia ” zi cu zi despre ce se întâmplă. Această pentru că prietenii mei, (…) de la CKD Praha, au locuit la mine timp de 20 de zile cât timp a durat invadarea, (…)”

    Din păcate sursa principală de informaţii, postul de radio cehoslovac din Praga, şi-a încetat foarte repede emisia sa liberă, fiind ocupat şi controlat de trupele invadatoare.

    In Prague, Warsaw Pact troops moved to seize control of television and radio stations. At Radio Prague, journalists refused to give up the station and some 20 people were killed before it was captured. Other stations went underground and succeeded in broadcasting for several days before their locations were discovered. Sursa.

  • Pincu Sfartz: (22-8-2018 la 07:12)

    Nu m-am exprimat complect-aveam informații, prin convorbirile lui Krajcar și Vasko cu prietenii lor din Praga !
    În text intenționasem să adaog fraza:”M-a costat ceva.. factura telefonică pe lunaAugust 1968 !”,dar nu am scris-o,considerând că se înțelege,că prin prietenii mei-eram la curent.
    Chiar din prima zi am aflat detalii interesante:
    1.Un avion de pasageri rusesc a cerut turnului de control din Praga, o aterizare urgentă,din motive de avarie la un motor !. După aterizare, „pasagerii” înarmați-au ocupat turnul,și la fiecare 2-3 minute aterizau ANT-urile cu trupe și tancuri. Asta s-a întâmplat,începând cu ora 1 noaptea ! Dimineața Praga s-a trezit cu capitala plină de trupe sovietice (rusești-nicio altă țară din CAER nu a participat la ocuparea Capitalei.
    2.Tancurile rusești au călcat intenționat,șiruri de mașini staționate pe marginea străzilor din Praga! Chiar pe strada Sokolovska,(la nr.223-locuia Krajcar-am fost ulterior în vizitá, cu soția), mașinile prietenilor lui Krajcar au fost distruse.
    3.Când au ajuns în Vaclavska Nameștje,(piața centrală),tancurile au tras în prostie, în Muzeul de Istorie, sub motivul că de acolo s-a tras asupra rușilor ! De acolo nu s-a tras niciun glonte,s-a tras întradevăr,dar dela ferestrele blocurilor de locuințe.
    4.Participarea Ungariei la invazie a fost simbolică-(cu armata). În schimb ungurii au organizat imediat lângă granița romană lagăre,și toți cehii,care se întorceau de la mare au fost reținuți timp de 20 de zile,ungurii s-au purtat urat si dur cu ei, ca să nu se răspândească în Cehoslovacia, gestul de opoziție a lui Ceaușescu,și probabil din rațiuni militare tactice.

  • Victor Manta: (22-8-2018 la 19:05)

    Dl. Pincu Sfartz a scris: „Nu m-am exprimat complect-aveam informații, prin convorbirile lui Krajcar și Vasko cu prietenii lor din Praga ! În text intenționasem să adaog fraza:”M-a costat ceva.. factura telefonică pe lunaAugust 1968 !”,dar nu am scris-o,considerând că se înțelege,că prin prietenii mei-eram la curent”.

    Îl invit pe comentator să citească reportajul următor şi eventual să-şi revadă amintirile vechi de 50 de ani.

    AGERPRES Buletin informativ – Ed. I PENTRU UZ INTERN 21 august 1968 Reportaj la fata locului Praga 21 – Corespondentul Agerpres, E. Ionescu, transmite:

    „Deasupra Pragai se aud zgomote de avioane. Legaturile telefonice ale Pragai cu strainatatea sunt in momentul de fata intrerupte”. Sursa.

    Să ne amintim că invadatorii ruşi aveau o vastă experienţă în materie, acumulate de la puciul bolşevic din noaptea de 24 octombrie/6 noiembrie 1917 – 25 octombrie/7 noiembrie 1917, început prin preluarea foarte rapidă a controlului asupra podurilor, gărilor, băncii centrale, centralelor poștală și telefonică, etc.

  • Pincu Sfartz: (23-8-2018 la 05:50)

    CKD-ul, cea mai mare intreprindere din Cehia, cu lucrari exclusive pentru URSS, avea sistem independent de telefonie, care a functionat fara intreruperi si atunci !

    Tunelul aerodinamic rusesc functiona sub control de la sediul CKD !

    Daca nu sunteti informat, de ce contraziceti? Doar pentru a va afla in treaba?

    Poate aveti si informatii despre comanda de la distanta a motorului de 50.000 de KW a turbinei acelui unic in lume tunel aerodinamic?

  • Victor Manta: (23-8-2018 la 16:19)

    Îmi pare rău, dar nu reuşesc să înţeleg cele spuse de dv., deşi am făcut eforturi.

    Vorbiţi de un tunel aerodinamic rusesc, adică construit de cehi pentru ruşi, dar care se afla în România? Adică noi l-am primit de la ruşi, dar de el se ocupau cehii, iar aceştia îl comandau de la ei din Praga? De ce nu l-am primit direct de la cehi, iar în acest caz ce treabă au ruşii în toată această istorie legată de tunel?

    Un tunel aerodinamic este un dispozitiv de făcut încercări la diferite condiţii, iar acestea se schimbă în permanenţă în funcţie de cerinţele inginerilor ce-şi testează produsele în tunel.

    Din spusele dv. rezultă că de câte ori se schimbau condiţiile de testare, inginerii români trebuiau sa intre în contact cu cehii de la CKD, pentru ca aceştia să schimbe din Praga, prin linie telefonică, parametrii de funcţionare a preţioasei lor turbine aflate în România? Pare extrem de complicat şi ineficient, în special deoarece nu se vede de ce nu putea fi comandată turbina direct din România. La nevoie un operator ceh se putea afla în permanenţă în RO, dacă nu era posibil altfel.

    > Daca nu sunteti informat, de ce contraziceti? Doar pentru a va afla in treaba?

    Nu pentru a mă afla în treabă, ci pentru că afirmaţi lucruri care sunt contrazise de surse şi de ceea ce ştiu.

    Iată alte exemple de nelămuriri. Să presupunem că ar fi existat o linie telefonică separată între România şi Cehia, un lucru foarte costisitor de realizat, de altfel.

    O primă întrebare pe care mi-o pun este de cum a permis Securitatea o legătură telefonică separată spre o altă ţară, linie pe care nu o controla? Suntem în anul 1968, nu în 1950, când România era ocupată de URSS! Este însă o întrebare minoră, ce se referă şi la Securitatea cehă.

    O alta este de ce a fost încărcată factura dv. telefonică în luna august 1968, de vreme ce comunicaţiile cu Praga ale inginerilor cehi, aflaţi în vizită la dv., se făceau pe o linie telefonică de serviciu a cehilor (!), care nu avea motive să fie conectată la telefonul dv. de acasă?

    Iar chiar dacă ar fi fost conectată (pentru 2 săptămâni?) la telefonul dv. de acasă, aţi fi plătit costurile la tarif local, adică ar fi intrat în costurile dv. obişnuite ale abonamentului, dar atunci de unde puteau proveni acele costuri mărite despre care vorbiţi?

    > Poate aveti si informatii despre comanda de la distanta a motorului de 50.000 de KW a turbinei acelui unic in lume tunel aerodinamic?

    Acest subiect nu este relevant pentru discuţia noastră, drept care amănuntele tehnice ale comenzii respective nu mă interesează. Dar dacă tunelul tot era unic, aşa cum susţineţi, cum se face că era instalat tocmai în România şi nu în URSS, care avea o industrie mult mai largă decât cea românească? Sau te pomeneşti că inginerii noştri făceau teste pe un tunel aerodinamic aflat în URSS, dar aceasta ar ridica multe alte întrebări legate de misiunea inginerilor cehi în România şi de comunicaţiile lor directe cu Praga…

    M-ar bucura însă să primesc răspunsuri la obiect la întrebările pe care le-am pus în acest mesaj, pentru ca totul să nu apară ca încă o fantezie de-a dv. TIA.

  • Pincu Sfartz: (24-8-2018 la 04:03)

    Unde am vorbit eu de tunel aerodinamic în România?

    Faceți o ipoteză falsă și o dezvoltați pe 10 pagini, ca mai sus.

    Ce fel de inginer este acela care ar putea crede că în România ar putea exista un tunel aerodinamic pentru „suflarea” de avioane, cu un flux imens de aer dat de o turbină de 50.000 de kW ?

    Era imposibil ca în acei ani (50-60) România să fi ajuns la un nivel aeronautic de nivel mondial. Dacă chiar nu știți ce înseamnă un tunel aerodinamic, îl puteați consulta pe George – specialist de vârf în acest domeniu !

    Directorii de la CKD Praha erau înzestrați cu telefoane militare speciale, de uz strict personal.

    Ca voiați să demonstrați? Că nu aveam cum să aflu „în direct” ce se întâmplă la Praga?

    Cei doi directori, Krajcar și Vasko, discutau cu prietenii lor din Praga, doar în cehă și germană. Din prima zi cum au aflat de invazie (ei se cazaseră la mine cu 5-3 zile înainte de invazie, și de obicei discutăm între noi în rusă), nu au mai scos un cuvânt în rusă.

    Și acest fenomen l-am constatat și după 2 ani, când am fost invitat să vizitez CKD-Praha, și am constatat că cehii, în prezența unui soldat rus, întorceau capul în altă direcție.

    Despre ce am văzut acolo am mai scris într-un alt comentariu. Menționez doar faptul că laboratorul de încercări era cea mai mare construcție din acest gigant industrial, și că întreaga lor producție era contractată cu URSS, iar „firimiturilə” obținute de România au fost o concesie făcută de Hrușciov -personal-lui Gh,Gheorghiu-Dej (pentru Onești și Stejarų).

  • Victor Manta: (24-8-2018 la 18:40)

    @Pincu Sfartz

    > Unde am vorbit eu de tunel aerodinamic în România? Faceți o ipoteză falsă și o dezvoltați pe 10 pagini, ca mai sus.

    Din păcate nu aţi precizat unde se afla tunelul. Aţi vorbit însă de doi specialişti cehi care se aflau în ROMANIA, iar ei vă alimentau, susţineaţi dv., cu ştirile cele mai proaspete despre invazia Cehoslovaciei în august 1968.

    > Ce fel de inginer este acela care ar putea crede că în România ar putea exista un tunel aerodinamic pentru „suflarea” de avioane, cu un flux imens de aer dat de o turbină de 50.000 de kW ?

    Nu este nevoie să fii inginer pentru ca să-ţi pui această întrebare, pe care v-am şi pus-o: „Dar dacă tunelul tot era unic, aşa cum susţineţi, cum se face că era instalat tocmai în România şi nu în URSS, care avea o industrie mult mai largă decât cea românească?”.

    > Directorii de la CKD Praha erau înzestrați cu telefoane militare speciale, de uz strict personal. Ca voiați să demonstrați? Că nu aveam cum să aflu „în direct” ce se întâmplă la Praga?

    Am avut nişte îndoieli şi le am în continuare. Dv. aţi scris:

    „În text intenționasem să adaog fraza:”M-a costat ceva.. factura telefonică pe lunaAugust 1968 !”,dar nu am scris-o,considerând că se înțelege,că prin prietenii mei-eram la curent”.

    Puteţi să explicaţi de ce a crescut factura dv. telefonică personală, dacă prietenii dv. cehi foloseau, aşa cum scrieţi, „telefoane militare speciale” care nu puteau fi decât radiotelefoane, deoarece legăturile telefonice cu Praga au fost întrerupte de ocupanţi, aşa cum ştim de la corespondentul lui Agerpres aflat la faţa locului? Nu vi se pare că ceva scârţie în explicaţiile dv., în care tot apar elemente noi care le contrazic pe cele vechi.

    Ca să nu mai vorbim de faptul că este puţin probabil ca Securitatea românească să fi acceptat folosirea unor astfel de mijloace greu controlabile pe teritoriul României relativ independente şi suverane.

    Rămâne un mister şi partea de comandă a tunelului aerodinamic din URSS, făcută din Praga, cum ziceţi dv. Adică ce, sovieticii au acceptat să cumpere un utilaj atât de costisitor şi unic care era comandat numai din afara ţării lor? Tocmai ei? Un utilaj care folosea eventual (?) o comandă prin unde radioelectrice, una care nu este stabilă pe distanţe mari, aşa cum am aflat rapid şi din studiile mele din acea perioadă? Totul pare bizar…

    O sursă de ştiri din Cehoslovacia lui august 1968, mai puţin stabilă d.p.d.v. tehnic, dar totuşi acceptabilă pentru informarea verbală, a fost pentru mine postul de radio în limba română Europa Liberă, cu sediul la München şi finanţat de Congresul SUA. Prima lui transmisiune, pe unde scurte, a avut loc la 4 iulie 1950, de altfel pentru Cehoslovacia. Îmi pun întrebarea dacă nu cumva cehii de la dv. ascultau ştirile pe aparatul dv. de radio?

    > Cei doi directori, Krajcar și Vasko, discutau cu prietenii lor din Praga, doar în cehă și germană. Din prima zi cum au aflat de invazie (ei se cazaseră la mine cu 5-3 zile înainte de invazie, și de obicei discutăm între noi în rusă), nu au mai scos un cuvânt în rusă.

    De aici rezultă că din acel moment aţi vorbit cu ei doar în germană. Era posibil, doar că din experienţa mea cehii mai tineri nu ştiau germana, iar cei mai în vârstă nu o vorbeau, deoarece Germania nazistă a dezmembrat şi în parte a ocupat ce a rămas din Cehoslovacia. De aceea nu pot decât să mă mir că, aşa cum scrieţi, „Cei doi directori, Krajcar și Vasko, discutau cu prietenii lor din Praga, doar în cehă și germană„.

    În concluzie, cu cât am încercat să aflu mai multe de la dv., cu atât aţi adăugat elemente tot mai greu de acceptat. Eu cred că m-am lămurit, drept care nu-mi rămâne decât vă mulţumesc pentru discuţie.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
A Hollywood Thriller

For Children Only

Închide
13.59.88.42