Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a fost înfiinţat în 2012 prin comasarea a patru mine considerate viabile, Lonea, Lupeni, Vulcan şi Livezeni, şi două centrale electrice care ard huilă, Paroşeni şi Mintia Deva. Scopul înfiinţării societăţii a fost acela de a se renunţa la gaura neagră numită Compania Naţională a Huilei (*), cel mai mare restanţier la statul român. Însă doar în doar doi ani de funcţionare, CEH a ajuns să devină ea însăşi o mare datornică la bugetele statului.
Complexul Energetic Hunedoara, cu activități în minerit și producerea de energie electrică, a acumulat pierderi totale în perioada 2013 – 2017 de 3,78 miliarde de lei și se estimează că în 2018 acestea vor fi de 291 milioane de lei. Astfel, în 7 ani de zile, societatea deținută de Ministerul Energiei a provocat statului român piederi totale de peste 4 miliarde de lei. Minusul estimat de anul acesta apare într-un act normativ pregătit de Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli.
Nivelul pierderii este datorat în principal condițiilor economice în care își desfășoară activitatea societatea, prin eliminarea pieței reglementate energia electrică fiind vândută la prețurile pieței libere. Handicapul natural pe care Complexul Energetic Hunedoara SA îl are ca urmare a faptului că, utilizează cel mai scump combustibil, este accentuat de sistemul concurențial de pe piața de energie, în care prețul de vânzare este coborât de către sectoarele energiei regenerabile.
Singurele momente când CEH își justifică economic existența sunt cele când peste România dă un ger năprasnic. Atunci, termocentralele din Valea Oltului, care țin de Complexul Energetic Oltenia, și cele ale CEH, Paroșeni și Mintia, merg la turație maximă. De exemplu, CEH a făcut în primele două luni ale anului trecut un profit de 15 milioane de lei. Însă, după ger, a venit o perioadă secetoasă, astfel încât CEH nu a mai putut folosi avantajul, în condițiile unei lipse cronice de investiții și a restrângerii sectorului minier. Astfel, cele patru mine de abia mai pot da o producție de 2.000 de tone de huilă, o cantitate absolut insuficientă pentru nevoile pieţei.
Statul român a pompat în mineritul hunedorean ajutoare de aproape 6,5 miliarde de dolari din 1990 încoace. Ultimul sprijin a fost acordat anul trecut, când CEH a primit un sprijin în valoare de 132,226 milioane lei pentru acoperirea pierderilor producţiei curente pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, iar pentru acoperirea costurilor excepţionale suportate de aceste unităţi se acordă ajutor de stat în sumă de 66,604 de milioane lei.
În prezent, compania se confruntă cu mari probleme financiare, având datorii totale de peste 1,5 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice. Șefii CEH au solicitat intrarea companiei în insolvenţă în mai multe rânduri, argumentând că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii. La un moment dat chiar s-a intrat în insolvență, însă pe 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins o nouă cerere de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH şi de mai mulţi creditori.
Am prezentat mai sus extrase dintr-un articol apărut pe 12 iulie 2018 în Cotidianul.ro, sub semnătura d-lui Cosmin Pam Matei.
Se poate constata cum CEH, o creaţie a unui fost guvern social-democrat (Ponta), nu a reuşit să asigure până în prezent funcţionarea sustenabilă a unui sector important din economie.
(*) Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani vinde de 21 de ani in pierdere carbunele pe care il livreaza pentru productia electricitatii, la fel ca si inainte de 1990, a declarat directorul general al companiei Constantin Jujan. „De 21 de ani vindem sub costuri. Inainte de 1990 era la fel, numai ca atunci la sfarsit de an se stergeau datoriile. Apoi, in anii ’90 aveam mai multe societati carora le vindeam carbune. Acum vindem doar la termocentralele Deva si Paroseni”, a afirmat Jujan. Sursa.
Potrivit situatiilor oficiale ale companiei din Petrosani, in 1997 in unitatile miniere din Valea Jiului lucrau 37.808 angajati, iar pierderile raportate la efectiv erau de 1.207 miliarde lei, dintre care 476,6 miliarde lei reprezentau pierdere din exploatare. La vremea respectiva, cheltuilelile cu munca vie la mia de lei productie marfa era de 1.153 de lei. Un an mai tarziu, pierderile s-au dublat, ajungand la 2.514 miliarde lei, la un efectiv de 23.265 de salariati. Au crescut si cheltuilelile de productie la 1.247, 5 de lei la mia de lei productie marfa. Sursa.
Compania este subvenționată de Statul Român, primind în 2009 o subvenție de 281 milioane de RON, cu 14% mai mică decât cea din 2008. Pentru anul 2010, subvenția este de 245,6 milioane de lei.
Publicarea acestui articol ar fi fost, poate, utilă dacă:
– ar fi fost un element / un argument în vreo discuţie anterioară de pe ACUM, dar atunci ar fi fost necesară o referinţă la acea discuţie, precum şi specificarea explicită a ceea ce rezultă pentru acea discuţie informaţiile din articol, sau
– dacă articolul preluat sau Victor, autorul preluării, ar fi tras vreo concluzie de principiu cu privire la cele relatate.
Simpla constatare că „CEH… nu a reuşit să asigure până în prezent funcţionarea sustenabilă a unui sector important din economie” nu constituie un asemenea gen de concluzie, ci este un simplu fapt brut.
Deci care a fost obiectivul publicării pe ACUM a acestui articol?
Alexandru a scris: „Deci care a fost obiectivul publicării pe ACUM a acestui articol?”.
Mă întreb dacă cuiva îi este neclară consecinţa articolului, ce apare direct în titlu:
„Statul român a mai pierdut 4 miliarde de lei”.
Mie consecinţa mi se pare foarte clară, aşa cum i s-a părut şi autorului articolului din Cotidianul.ro.
Numai celor care nu citesc cu atenţie putea să le scape faptul că acestă companie este una de stat, aparţinându-i Ministerului Energiei, şi că statul (adică plătitorii de taxe) este cel care o ţine în viaţă.
Articolul răspunde indirect şi celor care au tot susţinut pe ACUM că dacă statul ar fi investit în vechile structuri industriale de pe vremea comunismului, acestea ar fi fost prospere astăzi. Răspunsul ce rezultă din articol este: ele ar fi fost permanent falimentare.
Ştim din articol şi din documentarea sa că vechea Compania Nationala a Huilei (CNH) Petrosani a fost lichidată din cauza datoriilor uriaşe la stat, iar succesorul ei, vechi de 7 ani, Complexul Energetic Hunedoara, se află în pragul insolvenţei sau chiar al falimentului.
Şi a mai scris acelaşi Alexandru: „Publicarea acestui articol ar fi fost, poate, utilă (…)”.
Eu sunt convins că publicarea unui articol ce prezintă fapte reale din economia românească, capitol mai degrabă neglijat pe ACUM, în ciuda existenţei vechii sale rubrici „Economic”, este utilă, ba chiar necesară. De aceea nu pot decât să recomand editorilor lui ACUM şi cititorilor săi să încerce să acopere cât mai pe larg şi acest capitol foarte important pentru locuitorii României.
@Victor
> Articolul răspunde indirect şi celor care au tot susţinut pe ACUM că dacă statul ar fi investit în vechile structuri industriale de pe vremea comunismului, acestea ar fi fost prospere astăzi.
OK, deci asta ar putea fi legătura articolului cu o discuţie anterioară de pe ACUM. Păcat că nu a fost specificată/explicată în articol.
> Răspunsul ce rezultă din articol este: ele ar fi fost permanent falimentare.
Deci iată şi un fel de concluzie de principiu.
Nici aceasta nu apărea în articol. Articolul apărea ca fiind fără cap şi coadă. Acuma, cu adaosurile de mai sus, a fost dotat cu un cap şi cu o coadă 😉
Altfel, articolul crea impresia supărătoare că este pus de umplutură, numai ca să ocupe un loc.
@Alexandru
> OK, deci asta ar putea fi legătura articolului cu o discuţie anterioară de pe ACUM.
Nu găsesc necesară vreo legătură a unui articol publicat pe ACUM cu un altul publicat înainte, ceea ce ar reprezenta o limitare nefolositoare a autorilor în alegerea subiectelor. Prin urmare îmi voi permite să public şi pe viitor articole cu un conţinut pe care îl găsesc interesant, independent de ce s-a publicat, sau nu, înainte.
> Deci iată şi un fel de concluzie de principiu. Nici aceasta nu apărea în articol.
Tot astfel, nu este necesară neapărat vreo concluzie de principiu pentru cei care cunosc situaţia generală şi lunga istorie a (ne)privatizărilor din România sau a unor lucruri asemănătoare. Deseori faptele vorbesc de la sine, iar multe articole sunt scrise cu un public ţintă în faţă care cunoaşte bine contextul faptelor respective. Nu este nevoie să dau eu explicaţii suplimentare, sau Doamne fereşte lecţii, iar lucrurile mai vechi am avut grijă să le reamintesc.
> Articolul apărea ca fiind fără cap şi coadă. Acuma, cu adaosurile de mai sus, a fost dotat cu un cap şi cu o coadă
Da, pentru cititorii fostei Luminiţa…
> Altfel, articolul crea impresia supărătoare că este pus de umplutură, numai ca să ocupe un loc.
Eu aş zice să nu le dăm sfaturi jurnaliştilor profesionişti (în acest caz celor de la Cotidianul.ro) cum trebuie să-şi scrie articolele. Nu se vede nici de ce aş fi vrut eu neapărat să ocup vreun loc anume, când pot să ocup oricând un număr rezonabil de „locuri”, ca de altfel orice editor al lui ACUM.