Lazăr Comănescu și Andrei Stratan au reluat șirul contactelor la nivel înaltÎn ultimii doi ani, relaţiile moldo-române au suferit de carenţe sistematice, fapt ce a generat paralizarea integrală a dialogului politic dintre Chişinău şi Bucureşti. Contextul dat a periclitat dimensiunea europeană a cooperării dintre RM şi România, în calitate de stat membru UE. Acest fapt este confirmat de incapacitatea celor două părţi de a semna Tratatul privind micul trafic de frontieră. Cauzele acestui impas constă în lipsa de voinţă politică la Chişinău, care prin intermediul acestei Convenţii încearcă să impună România să semneze Tratatele moldo-române de frontieră şi cel de bază. În timp ce Bucureştiul se confruntă cu probleme la nivel de funcţionare a instituţiilor politicii externe şi diplomatice, precum şi cu lipsa de coeziune politică în ce priveşte abordarea relaţiilor bilaterale cu RM. Aceste disfuncţii au condus la schimbarea dublă a Miniştrilor Afacerilor Externe ai României (Mihai Răzvan-Ungureanu, 29 decembrie 2004- 12 martie 2007, Adrian Ciorăianu, 5 aprilie 2007-11 aprilie 2008). De asemenea, o demonstraţie a potenţialului redus al politicii externe româneşti este dezvoltarea unor raporturi problematice cu Republica Moldova (precum şi cu Ucraina şi Rusia).
Pe fondul relaţiilor speciale dintre Moscova şi Uniunea Europeană, precum şi a vectorului extern moldovenesc înclinat spre Rusia, iniţiativele Bucureştiului de a trata punctele nevralgice în raport cu Chişinăul continuau să fie inutile. Pe de altă parte, acţiunile părţii române erau interpretate de guvernarea comunistă drept intenţii ostile ale României “imperialiste” faţă de RM, fiind utilizate în lupta propagandistică desfăşurată de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) împotriva relaţiilor de bună vecinătate cu statul românesc.
În pofida acestor atacuri şi a atitudinii negative a conducerii moldoveneşti, Preşedintele român, Traian Băsescu, dar şi alţi oficiali români, au sprijinit în mod regulat aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Totodată, în Strategia de Securitate Naţională, elaborată de preşedinţia română în 2007, un accent major s-a pus pe necesitatea direcţionării eforturilor actorilor statali şi non-statali din zona limitrofă României în vederea pregătirii statelor din regiune pentru integrarea europeană, precum şi în vederea consolidării perspectivelor lor de aderare la Uniunea Europeană (referindu-se inclusiv la Europa de Est şi RM). De fapt, prin acest act partea română anticipează iniţiativa Poloniei şi Suediei de a lansa Parteneriatul Estic, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Cooperarea multilaterală în vederea apropierii de UE, prevăzută în ulteriorul Parteneriat Estic, a fost susţinută anterior de Bucureşti la nivel de discuţii. Cu toate acestea, partea română a ezitat să vină cu asemenea propuneri din diverse motive:
• Activitatea fragmentată şi inconsecventă a Ministerului Afacerilor Externe al României, precum şi lipsa de consens dintre Preşedinţia şi Guvernul României, au condiţionat perturbaţii în procesul de elaborare şi realizare a unei Politici Externe viabile. Sub această incidenţă Bucureştiul a întârziat să pregătească şi să promoveze un proiect politic regional alternativ înainte de iniţiativa polono-suedeză.
• Altă problemă care a determinat reticenţa României în promovarea dimensiunii estice în cadrul UE, a fost relaţiile conflictuale ale acesteia cu RM (precum şi cu Ucraina). Prin urmare, pentru a nu pune în pericol asemenea iniţiative de importanţă majoră pentru securitatea şi stabilitatea europeană, Bucureştiul a renunţat chiar şi la susţinerea deschisă şi aderarea la proiectul polono-suedez privitor la statele Europei de Est. Poziţia adoptată de oficialii români faţă de perspectivele acestui parteneriat este deocamdată reţinută şi extrem de echilibrată. Acest tip de comportament poate fi dictat atât de caracterul politicii externe imprimate de noul şef al diplomaţiei româneşti, Lazăr Comănescu, cât şi de posibilele înţelegeri preliminare realizate între Bucureşti, Bruxelles şi cele două capitale iniţiatoare ale Parteneriatului Estic, Varşovia şi Stockholm.
Parteneriatul Estic
Obiectivele Parteneriatul Estic au fost susţinute de toate statele UE, în frunte cu Polonia şi Suedia, care au conştientizat semnificaţia estică a Politicii Europene de Vecinătate, reieşind din faptul că procesele din această regiune pot avea repercusiuni negative asupra securităţii UE. Printre cele mai importante pericole pot fi evidenţiate conflictele îngheţate din spaţiul post-sovietic, instabilitatea statală şi probabilitatea înaltă a falimentării statale (drept consecinţă a corupţiei, proastei guvernări, instituţiilor democratice slabe, abuzului în funcţiile de conducere etc.), crima organizată şi terorismul etc.
Din aceste considerente, Parteneriatul Estic va consta nu numai în apropierea graduală constantă a Europei de Est (cu excepţia Rusiei şi cu participarea condiţionată a Belarusului) de realităţile europene, dar şi în prevenirea ameninţărilor ce pot apărea la frontierele externe de Est ale UE.
România, care se află în apropierea conflictului transnistrean şi este nevoită să relaţioneze cu RM, în condiţiile deficitului de discernământ politic al conducerii de la Chişinău, ar putea beneficia la maximum de proiectul polono-suedez. Or, acest instrument politic ar putea să contribuie la rezolvarea unor probleme ce afectează la momentul actual relaţiile moldo-române. Gestionare afacerilor bilaterale (inclusiv problema Convenţiei privind micul trafic de frontieră) în domeniul migraţiei ar putea obţine un impuls nou, datorită eventualei liberalizări a regimului de vize cu statele UE, ce ar putea fi asigurată în cadrul viitorului Parteneriat Estic. Totodată, eventualitatea creării unei zone de liber schimb între UE şi RM ar putea să dinamizeze capacitatea de producţie a economiei moldoveneşti, ceea ce va tempera fluxurile migraţioniste la hotarele moldo-române, precum şi intensitatea problemei cetăţeniei româneşti pentru populaţia din Republica Moldova. În cele din urmă, dinamizarea dezvoltării statului vecin va conduce la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale europene, inclusiv securităţii naţionale româneşti.
Un progres esenţial ar putea să obţină procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, care sub presiunea in/directă a evoluţiilor din RM ar putea să se eficientizeze. De asemenea, Parteneriatul Estic ar putea să stimuleze dezvoltarea unor relaţii constructive între UE şi statele membre (printre care şi România) cu ţările din zona estic-europeană (Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Republica Azerbaijan, Armenia).
Potenţiala destindere a relaţiilor moldo-române condiţionată de recenta vizită la Chişinău a Ministrului de Externe al României, Lazăr Comănescu, ar putea avea influenţe pozitive atât asupra relaţiilor bilaterale, cât şi asupra bunei desfăşurări a Parteneriatului Estic. În cadrul acestei întâlniri partea română şi-a reiterat sprijinul faţă de perspectiva europeană a RM, propunând impulsionarea activităţii Comisiei mixte de cooperare economică şi integrare europeană. În timp ce Chişinăul oficial şi-a exprimat interesul pentru reluare negocierilor privitor la deschiderea consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi.
Tratatul de frontieră
Însă păstrarea punctelor problematice (nesemnarea Tratatului de bază şi a celui de frontieră) denotă lipsa de progres real în raporturilor moldo-române. Cu toate acestea, oficialii moldoveni au decis să meargă la acest pas pentru a dilua pe plan extern orientarea politicii externe pro-ruseşti a RM. De asemenea, datorită faptului că RM a preluat preşidenţia în mai multe organizaţii regionale europene, Chişinăul va încearca să beneficieze de asistenţa tehnică şi politică din partea Bucureştiului pentru a obţine careva reuşite.
Totodată, guvernarea comunistă tinde să atragă susţinerea politică a unui număr tot mai mare de actori regionali în reglementarea transnistreană bazată pe formatul de negocieri “5+2”, drept contrapondere Rusiei şi Ucrainei în acest proces. Pe lângă aceasta, guvernarea comunistă intenţionează să folosească reluarea dialogului cu România în scopuri electorale (banalizând discursurile opoziţiei politice privitor la politica anti-românească desfăşurată de liderii comunişti), precum şi pentru a facilita lansarea Tratatului privind regimul de tranzit prin România al cetăţenilor moldoveni posesori de vize Schengen (păstrarea unor relaţii moldo-române divergente ar fi putut pune în pericol viitoarea intrare în vigoare a acestui document).
Această manevră va reprezenta teren fertil pentru ulterioarele speculaţii privind politica externă “fermă”, consecventă şi eficientă realizată de PCRM pentru a apăra interesele naţionale ale RM în raport cu “inamicii” externi. Din aceste considerente se prefigurează riscul revenirii la anacronism în dialogul moldo-român, ceea ce poate afecta în mod latent şi participarea corespunzătoare a RM în cadrul Parteneriatului Estic.