caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

„Protocoalele Secrete” – legenda şi faptele

de (22-7-2018)
9 ecouri

 
De un an şi jumătate subiectul „protocoalelor secrete” agită presa de toate nuanţele şi a devenit unul din principalii cai de bătaie ai autorilor şi colportorilor teoriei „statului paralel”.

Aceste teorii au ajuns să fie prezentate pozitiv până şi pe ACUM, inclusiv într-un articol intitulat „Statul Paralel şi Protocoalele Secrete”. Articolul prezintă punctul de vedere al duşmanilor – corupţi – ai luptei anti-corupţie şi suferă, fatalmente, de un grav deficit de informare. Autorul nu are, şi nu îşi dă silinţa să caute informaţii precise, fapte elementare cu privire la:

– scopul colaborării tehnice a circa 15-20 de instituţii cu SRI (folosirea infrastructurii şi a know-how-ului existent),
– baza legală pentru asta – pentru că există o bază legală!, fapt ţinut secret de articol,
– felul cum s-a schimbat legea ulterior şi a dispărut astfel baza legală,
– despre legitimitatea caracterului lor secret,
– etc.

Despre ce este vorba de fapt?

Este vorba de înţelegeri de sprijin tehnic încheiate, între, pe de o parte, DNA, DIICOT şi o duzină de alte instituții cu, pe de altă parte, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi altele. Prin aceste înţelegeri scrise, primii subcontractau efectuarea pe teren a culegerii de informaţii (filaj, ascultări) ordonate de procurori asupra persoanelor cărora li s-a deschis un dosar penal, în scopul colectării de probe.

Toate aceste înţelegeri au fost aduse la timpul lor (2009) la cunoştinţa cui trebuia, adică autorităţii de supraveghere a SRI din Parlament, care este Comisia de control al SRI din Senat, şi validate de aceasta. Cum este şi normal, aceste protocoalele de sprijin tehnic au fost ţinute secrete faţă de publicul larg, deoarece potenţialii infractori nu trebuie să cunoască în amănunt mijloacele folosite pentru prinderea lor.

Executarea de către SRI şi a altor Servici de informaţii a acestor funcţii speciale de supraveghere şi cercetare tehnică la cererea şi sub controlul DNA, DIICOT, ÎCCJ şi a altor beneficiari, avea o bază legală clară, şi anume Art. 142/1 din Codul de Procedură Penală. Acesta sună astfel:

Art. 142, Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică
(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

SRI este unul din aceste organe, şi are infrastructura şi know-how-ul corespunzător.

Însă ulterior (martie 2016), Curtea Constituţională a invalidat porţiunea pe care am marcat-o cu roşu, argumentând că este inadmisibil de vagă:

sintagma ‘ori de alte organe specializate ale statului’ apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor

Acest argument majoritar al CCR îmi pare plauzibil – organismele statului au voie să facă numai ce le prescrie explicit legea, iar legea trebuie să fie clară (dar nu am citit opiniile separate legate de această Decizie).

Legenda

Propagandiştii iscusiţi au prezentat însă toate acestea în felul următor:

– DNA a încheiat cu SRI acorduri/protocoale care erau ilegale de la bun început;
– ele erau ținute secrete deoarece erau ilegale;
– SRI a fost identificată cu fosta Securitate comunistă,
– deci DNA, procuratura în general, precum şi justiţia au ajuns să fie controlate de Securitate (sic!) şi, mână în mână, au transformat România într-un stat poliţienesc, totul în cadrul mai larg al vastului complot care este „statul paralel”.

Diabolizarea SRI-ului de astăzi!! – prin asimilarea acestuia cu vechea Securitate este pură demagogie, şi încă una foarte grosolană. Într-adevăr, dacă PSD-ALDE-Guvernul consideră că SRI este malefic, au avut toată puterea şi tot răgazul să-l reformeze, să-l epureze sau să-l desfiinţeze, mai ales că conducerea SRI este numită de Parlament, iar coaliţia de guvernământ are o majoritate confortabilă. Însă aceştia par să aibă mare nevoie de SRI – atât pentru activitățile sale, necesare şi legitime, cât şi în calitate de sperietoare. Deci este evidentă contradicţia între ce zice şi ce face Coaliţia cu privire la SRI.

Cum spuneam, Curtea Constituţională a invalidat, în martie 2016, o parte din Art. 142/1, acea parte care autoriza procuratura să facă apel, pentru acţiunile de supraveghere tehnică necesară în cadrul diferitelor dosare, şi la alte instituţii specializate ale statului, fără ca acestea să fi fost enumerate explicit – tocmai pentru că nu erau enumerate explicit.

Însă CCR nu a făcut nicio sugestie cum ar trebui reformulat acel articol din CPP, ceea ce este corect, deoarece aceasta este atribuţia exclusivă a legiuitorului, adică a Parlamentului.

Parlamentul ar fi avut posibilitatea să modifice art. 142/1 enumerând explicit acele instituţii ale statului cărora procuratura are voie să subcontracteze supravegherea tehnică. Am fost însă foarte surprins să constat că din martie 2016 încoace, acel art. 142/1 nu a fost modificat în vreun fel – nici măcar cu ocazia recentelor mari modificări ale CPP !

Efectul deciziei din 2016 a Curţii Constituţionale a fost că:

– protocoalele de supraveghere tehnică între procuratură şi SRI au fost şi sunt treptat denunţate de părţi,

– toate probele culese în dosarele penale prin intermediul SRI au fost anulate, iar culegerea probelor trebuie luată de la început. Se exceptează acele dosare în care exista deja, la momentul martie 2016, o sentinţă definitivă.

– (adăugat 1.08.2018) DNA va trebuie să angajeze şi să formaze circa 150 de specialişti pentru activitatea de urmărire, ascultare, etc. Acelaşi lucru pentru celelalte organisme: DIICOT, PÎCCJ, parchetele de pe lângă Curţile de Apel, etc.

Concluzie:

Apele politicii şi ale mass-media sunt pline de rechini-propagandişti, iar singurul mijloc de a nu le cădea pradă este aflarea faptelor. Într-adevăr, propaganda mincinoasă este obligată să-şi bazeze concluziile – false – pe nişte „fapte” false şi ele, adică inventate, sau incomplete, sau pe ascunderea faptelor reale. Cea mai simplă contramăsură este diversificarea surselor de informare. Un alt instrument de propagandă mincinoasă este sofismul: a pretinde că o concluzie rezultă logic din argumentele prezentate, când de fapt ea nu rezultă.

Ignorarea acestor reguli – care par simplu de urmat, dar din păcate nu sunt! – poate duce la daune aproape ireparabile: riscul de a cădea victimă la teorii ale complotului.

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (1-8-2018 la 12:51)

    Ce curios ! Nici după 10 zile niciun comentariu de la Victor? Conţine oare articolul prea multe fapte şi prea puţine opinii? În fond aş înţelege: faptele, în special cele prezentate, sunt mai greu de contestat, iar opiniile – ar fi mai uşor, dar lipsesc…

  • Pincu Sfartz: (1-8-2018 la 16:58)

    Un articol beton, care poate rupe dinții oricărui săcal-dacă încearcă să-l muște !

    I-am trimis un mail Domnului Rares Bogdan – de la”Jocuri de Putere” – al postului TV Realitatea, cu rugămintea să-l citească.

    Prin LEGE, Serviciile trebuie să-l informeze regulat pe Președintele țării pe Primul-ministru și ceilalți membri ai CSAT (Consilul Suprem de Apărare a Țării) de oricare fapt ce impietează asupra siguranței naționale. Ori corupția la nivelul – la care a ajuns în România – reprezintă un pericol pentru națiune.

    Și atunci rămâne și această cale de a informa procuratura de informațiile obținute de Servicii.

    Dacă și această cale ar fi interzisă de CCR – la cererea acelorași persoane interesate direct în desființarea justiției, cei care începând cu anul 2015 o fac sistematic-, se pune întrebarea „Ce mai are de făcut SRI ?”-decât să se desființeze singur neavând niciun obiect de activitate !

  • Victor Manta: (1-8-2018 la 18:08)

    @Alexandru

    > Ce curios ! Nici după 10 zile niciun comentariu de la Victor? (…) Cea mai simplă contramăsură este diversificarea surselor de informare.

    Nu am comentat aici, dar am făcut-o într-un alt articol, după ce am dat un lung citat din articolul tău. Iată ce am scris în articol după citatul respectiv:

    „Pentru a nu cădea pradă acelor „rechini-propagandişti” care ne îmbuibă urechile, după care ne devorează, public mai jos opinia cât se poate de relevantă a unei persoane de specialitate şi anume a judecătoarei Dana Gîrbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR)”.

    Astfel am contribuit, atât cât m-am priceput, la „diversificarea surselor de informare” a cititorilor lui ACUM.

    Articolul meu se găseşte aici.

    > Conţine oare articolul prea multe fapte şi prea puţine opinii?

    Cum după 10 zile nu a comentat nimeni în general, în afară de autor, se pot pune tot felul de întrebări, dar norocul meu este că nu eu sunt cel care am de ce să mi le pun.

  • Alexandru Leibovici: (1-8-2018 la 18:38)

    > Nu am comentat aici, dar am făcut-o într-un alt articol

    Din articolul de aici ai comentat personal numai panseul de la sfârşit, absolut nimic altceva. Iar în restul articolului tău, adică în textul doamnei, nu există – desigur! – vreun comentariu la faptele enumerate de mine.

    > Cum după 10 zile nu a comentat nimeni în general…

    Deci n-ai comentat tu primul deoarece n-a comentat nimeni altcineva şi ai tras concluzia că articolul nu interesează pe nimeni? Până acum, la mai toate articolele pe tema asta, pe care fie le-am scris eu, fie le-am preluat, constat că ai fost primul care le-a comentat…

    Dar nu-i bai; faptele sunt duşmanul de moarte al legendelor, deci cine vrea să se cramponeze de legende este obligat să ignore faptele.

  • Victor Manta: (2-8-2018 la 15:52)

    @Alexandru

    > Din articolul de aici ai comentat personal numai panseul de la sfârşit, absolut nimic altceva.

    Nu era un „panseu” oarecare, ci unul publicat de tine la „Concluzie”. Crec că ar trebui să fii foarte mulţumit că l-am preluat.

    > Iar în restul articolului tău, adică în textul doamnei, nu există – desigur! – vreun comentariu la faptele enumerate de mine.

    Am indicat la locul potrivit, adică aici, părerea mea despre ce a comunicat preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, d-na Dana Gîrbovan, pe Facebook.

    > Dar nu-i bai; faptele sunt duşmanul de moarte al legendelor, deci cine vrea să se cramponeze de legende este obligat să ignore faptele.

    Bai sau ne-bai, cred că „cramponarea” este valabilă pentru cei care au ales că ignore opiniile relevante, care ele se bazează pe fapte şi cunoştinţe adânci.

    > Până acum, la mai toate articolele pe tema asta, pe care fie le-am scris eu, fie le-am preluat, constat că ai fost primul care le-a comentat…

    Nu se poate extrapola, deoarece în viaţă se pot întâmpla multe. Azi a fost înmormântat, departe, un prieten de-al meu vechi de 45 de ani, ceea ce mi-a abătut pentru un timp gândurile. A fost un om drept şi de o rară inteligenţă. Odihnească-se în pace!

  • Victor Manta: (3-8-2018 la 02:47)

    @Pincu Sfartz

    > Un articol beton, care poate rupe dinții oricărui săcal-dacă încearcă să-l muște ! I-am trimis un mail Domnului Rares Bogdan – de la”Jocuri de Putere” – al postului TV Realitatea, cu rugămintea să-l citească.

    Şi ce s-a întâmplat după aceea, v-a mulţumit dl. director sau s-a dus la dentist?

  • Victor Manta: (5-8-2018 la 14:35)

    @Pincu Sfartz

    Constat că nu mi-aţi răspuns la mesajul meu de deasupra. Poate că dl. Rareş Bogdan nu v-a răspuns dv. deoarece trebuie să adune fonduri.

    „În 2017 REALITATEA MEDIA SA Bucureşti (CUI: 14080700), societatea care deţine licenţa pentru postul TV şi pentru REALITATEA FM şi care este în insolvenţă din 7 septembrie 2011, a înregistrat o cifră de afaceri de 18.775.052 lei şi pierderi de 30.774.764 lei, rezultate obţinute cu 266 de angajaţi.

    În ceea ce priveşte datoriile la bugetele de stat, site-ul ANAF susţine că acestea se ridicau (la 31 martie 2018) la 117.437.881 lei, deflacate astfel:

    Bugetul de stat = 47.403.633 lei
    Bugetul asigurărilor sociale de stat = 49.453.973 lei
    Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 2.075.090 lei
    Bugetul asigurărilor de sănătate = 18.505.185 lei

    La momentul intrării în insolvenţă, adică în urmă cu peste 6 ani şi jumătate, ANAF figura cu două creanţe, una teoretic garantată de 19.005.639 lei (16,513% din masa credală) şi una bugetară de 17.040.964 lei (14,806%). Adică un total de 36 milioane lei.

    De atunci, datoriile la stat au crescut de peste 3 ori. De ce? Pentru că s-a putut, pentru că Fiscul a permis o astfel de “evoluţie”!”. Sursa.

    Mă aştept să vă exprimaţi profunda indignare că Bugetul de stat, Bugetul asigurărilor sociale de stat, Bugetul asigurărilor pentru şomaj şi Bugetul asigurărilor de sănătate sunt private de venituri de peste 100 milioane lei! Să ne amintim că prejudiciul prezumat adus statului de Dragnea & Co (funcţionarele, etc.) este de cam 1.000 de ori mai mic.

  • Pincu Sfartz: (6-8-2018 la 05:59)

    @ Manta V.

    Știu de ce ați ales postul Realitatea TV: pentru a compromite imaginea și conținutul liniei de critică a politicii anti PSD-Dragnea, cea pe care o apărați la fel de bine ca Doamna Pippidi, care a întors orientarea ei politică cu 180 de grade, probabil bine plătită, așa cum a presupus Domnul Bogdan Rareș, cu deosebirea că Dvs. o faceți probabil pe gratis, din nu se știe din care motive personale, greu de explicat, dar în contradicție totală cu propriile poziții „anticomuniste” !

    Și nu-i corect să-mi impuneți și mie stilul Dvs. bazat pe „surse” !

    Ați deformat intenționat situația postului RTV. Iată situația reală și comparativa a cifrelor de afaceri și a profitului pe anul 2016, a câteva televiziuni românești:

    Post TV cifră de afaceri (Euro) Profit (Euro)
    Antena 1 65.000.000 -6.380.000
    România tv 8.366.000 – 358.000
    Prima tv 6.724.000 -6.477.000
    Realitatea tv 3.845.000 -1.886.000

    Sursa: https://www.paginademedia.ro/2017/06/bilant-2016-aproape-toate-televiziunile-au-fost-profitabile-pro-tv-a-generat-cea-mai-mare-cifră-de-afaceri-1496848559

    Datorii la ANAF:

    Post tv. Datorii (Euro)
    TVR 158.000.000
    PRO tv 151.000.000
    Realitatea tv 92.000.000
    Kanal D (turci) 25.500.000
    România tv.(Ghita) 7.500.000

    Sursa: https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Primele-10-televiziuni-din-România-au-datorii-de-500-milioane-euro-TVR-si-ProTV-în-top-116157

    Ce rezultă din aceste date? Că mai toate televiziunile sunt neproductive și pot intra în insolvența pentru a fi „privatizate” !-metodă bine cunoscută pentru distrugerea în trecutul apropiat a întregii industrii românești.

    Doar o singură persoană (Ghiță) are datorii de peste 20 de ori mai mari față de stat decat unul din cei 266 de salariați ai postului Realitatea-dușmanul de moarte al iubiților Dvs. Dragnea -PSD !

    V-ați făcut o mascotă din ce e mai rău azi pentru România: Dragnea PSD !

    PS. Se întreprinde de către ANAF, în prezent, o acțiune de AMNISTIERE administrativă a datoriilor către Stat !

  • Victor Manta: (6-8-2018 la 10:41)

    @Sfartz P.

    > Și nu-i corect să-mi impuneți și mie stilul Dvs. bazat pe „surse” !

    Este un alt mod de a spune că nu faceţi faţă acestui „stil”, în care fiecare îşi justifică cât mai obiectiv spusele. Constat că primul dv. link nu funcţionează (404), iar al doilea se referă la situaţia de la „finalul lui 2014”!

    > Știu de ce ați ales postul Realitatea TV: pentru a compromite imaginea și conținutul liniei de critică a politicii (…)

    Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar eu am dat cifre din 2017 legate de REALITATEA MEDIA SA Bucureşti deoarece aţi ales să vă referiţi la acesta în postarea dv. din (1-8-2018 la 16:58). Voi rămâne la subiectul iniţial, fără a ţine seama de meandrele întortochiate ale gândirii dv.

    Mă aşteptam să vă exprimaţi profunda indignare că Bugetul de stat, Bugetul asigurărilor sociale de stat, Bugetul asigurărilor pentru şomaj şi Bugetul asigurărilor de sănătate sunt private, în cazul lui REALITATEA MEDIA SA Bucureşti, de venituri de peste 100 milioane lei!

    În loc să vă exprimaţi revolta, dv. veniţi cu argumentul justificativ că mai sunt şi alte grupuri de presă care au mari datorii.

    Dacă ar fi să acceptăm pentru o clipă un asemenea argument, atunci putem să acceptăm eventual şi o altă idee de acelaşi gen, şi anume că de ce să ne batem capul cu recuperarea pierderilor datorate corupţiei, deoarece sunt atât de multe cazuri de corupţie care prejudiciază la rândul lor statul.

    Sunt sigur că nu veţi fi de acord, aşa cum nu sunt nici eu, drept care închei reducerea la absurd a modului dv. de justificare a pierderilor datorate Realităţii TV.

    > PS. Se întreprinde de către ANAF, în prezent, o acțiune de AMNISTIERE administrativă a datoriilor către Stat !

    Şi sunteţi de acord cu ştergerea datoriilor în cazul lui REALITATEA MEDIA SA Bucureşti!? Din ce considerente?

    Constat în încheiere că tot nu mi-aţi răspuns la întrebarea dacă v-a contactat dl. Rareş Bogdan…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Domnița Livia. Pastel de vară

Se spune că poezia se scrie doar la tinerețe. Dorința de a imortaliza un moment de vară, chiar și într-un...

Închide
3.22.249.96