Dincolo de compromisurile (in)evitabile din atmosfera balcanizată în care a evoluat, Kövesi a performat cu instrumentele pe care le-a avut la dispoziție.
Pe termen scurt, istoria anticorupției românești va fi probabil împărțită folosind metoda „înainte și după Kövesi“. Între timp, însă, nimeni nu are o strategie despre cum să fie prevenite incendiile viitorului: cum să fie conservate lucrurile bune care s-au făcut în perioada mandatului de șefă a DNA și cum să fie eliminate greșelile comise de Laura Codruța Kövesi.
Profilul ei rămâne ambiguu, fiindcă nu știm încă exact cum au funcționat, dincolo de onestitatea procurorilor, pârghiile politice și chiar relațiile personale dintre diverși actori politici și cea care a condus lupta anticorupție. Sunt rezultate certe, confirmate de Comisia Europeană în favoarea Codruței Kövesi, dar sunt de asemenea informații, încă nedovedite până la capăt, care ar putea arunca o umbră de îndoială asupra succeselor ei. A fost sau n-a fost în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009 în sufrageria lui Gabriel Oprea, pe-atunci ministru de Interne, împreună cu directorul SRI, George Maior, și adjunctul acestuia, Florian Coldea? Și dacă da, ce-a căutat acolo la capătul unui scrutin strâns, în care totul era pe muchie de cuțit? Pe urmă, de ce a intrat în cursa celor ahtiați să-și ia doctoratul sau de ce nu s-a retras, când și-a dat seama că obligațiile de procuror general și apoi de șef al DNA nu-i lasă suficient timp pentru a duce la bun sfârșit o teză fără cusur? Plagiatul de 4% i-a pus sub semnul întrebării onorabilitatea. În fond, cât de credibil mai poate fi un procuror care se bate cu marea corupție atunci când este prins că a copiat fie și doar o parte din lucrarea de doctorat?
Poate că toate aceste întâmplări au fost rodul inocenței, fiindcă Laura Codruța Kövesi a fost numită procuror general la doar 33 de ani, când încă nu avea autoritatea necesară pentru a ocupa un fotoliu cu atâta greutate. Avea însă alte calități, testate de psihologi în 2006, înainte de a primi nominalizarea. În mod cert, dispune de multă ambiție și de o energie inepuizabilă. Nu se sperie de cei care vor să o intimideze, nu fuge din calea lor, se luptă așa cum a învățat pe terenul de baschet, până la capăt, chiar dacă nu reușește mereu să marcheze.
În primii trei ani pe care i-a petrecut în vârful Parchetului General, Kövesi a fost timidă, s-a temut să miște lucrurile din loc și a făcut greșeli, cu voie sau fără de voie. Încă nu e clar de ce, în 2007, a infirmat punerea sub acuzare în dosarul Mineriadei a lui Ion Iliescu. Apoi a închis și marele dosar al Revoluției. Ambele res¬tanțe rostogolite de toți procurorii generali până la Augustin Lazăr, care le-a redeschis și pentru prima dată românii au putut vedea cum au fost posibile crimele din 1989 și din 1990.
Nu și-a asumat niciodată aceste greșeli, a mers mai departe, cu psihologia sportivului care se preface că este mereu câștigător, dar la vremea respectivă a făcut turul anumitor redacții încercând să-i convingă pe șefii de gazete că închiderea acestor anchete e în firea lucrurilor. A fost ideea ei sau cineva a împins-o de la spate să pună punct lamentabil unor anchete care trenau fiindcă actorii lor principali erau încă în viață?
Semnarea în 2009 a Protocolului secret dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații este un alt capitol discutabil și neasumat până la capăt de Kövesi. Protocolul sugerează o implicare disproporționată a ofițerilor de informații în anchetele procurorilor, dând apă la moară celor care pun azi în operă contrareforma în justiție.
În 2013, George Maior, cel care a contrasemnat Protocolul din partea celui mai mare serviciu secret autohton, era încă directorul SRI, când Codruța Kövesi a fost numită în funcția de procuror șef al DNA, în urma celebrului troc politic dintre Băsescu și Ponta. Fostul premier Victor Ponta este finul de cununie al lui George Maior. În această ecuație, fostul președinte Traian Băsescu a impus-o pe Kövesi la DNA fără să se respecte niciun fel de reguli, iar procurorii anticorupție au primit-o cu un protest prin care cereau o metodologie transparentă de desemnare.
Kövesi nu s-a impus cu ușurință în fruntea lor și a fost nevoită să demonstreze că-și merită fotoliul, dar nu a făcut-o cu adevărat până în pragul plecării lui Băsescu de la Cotroceni. Abia atunci au fost deschise anchete împotriva oamenilor fostului președinte, începând cu fratele acestuia, Mircea Băsescu, și culminând cu Elena Udrea, favorita președintelui. DNA și-a reînceput demarajul în forță în 2015 și, de atunci încoace, Laura Codruța Kövesi a devenit eroina europeană a luptei anticorupție. În cei cinci ani, cât a condus DNA, au fost trimiși în judecată 70 de demnitari: 14 miniștri și peste 50 de parlamentari. 37 dintre aceștia sunt deja condamnați definitiv. A suportat cu stoicism atacurile permanente, hărțuirea nesfârșită și calomniile. S-a luptat pentru a menține ritmul susținut al anchetelor, chiar dacă uneori a făcut-o cu un entuziasm exagerat, implicând, voit sau nu, anticorupția în lupta electorală, cum s-a întâmplat, de exemplu, când DNA i-a deschis dosar penal lui Ludovic Orban, în toiul campaniei pentru Primăria Capitalei, pentru ca ulterior judecătorii să-l declare nevinovat.
În urma ei rămâne o instituție consolidată. Laura Codruța Kövesi a fost onorată de partenerii occidentali ai României prin declarații și distincții, dar expulzarea ei forțată din fruntea DNA nu a primit nici măcar dinspre Klaus Ioannis mulțumirile cuvenite. Fiindcă, dincolo de compromisurile (in)evitabile din atmosfera balcanizată în care a evoluat, Kövesi a performat cu instrumentele pe care le-a avut la dispoziție.
Sabina Fati, 17 iulie 2017
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Revistei 22
Are dreptul Parlamentul să dea legi juridice? Da, are acest drept în calitate de organ legislativ, în conformitate cu prevederile actualei Constituții.
Dar un Parlament eminamente politic și politizat, va opera asupra justiției cu metode deasemenea eminamente politice!
Și dacă această politizare devine inevitabilă, ar trebui ca legile respective (privind jurisprudenta) să fie întocmite de oamenii cei mai calificați din zona judiciară.
Are Parlamentul României asemenea oameni? În mod categoric nu-i are și, ceea ce este grav, este că nici nu apelează la colaboratori externi, specialiști de clasa înaltă !
Pe tema articolului Doamnei Sabina Fați referitor la plușuri și minusuri ale lui Codruța, se poate adaoga și atmosferă extrem de politizată în care a fost obligat DNA-ul, și implicit Codruța, sa funcționeze.
Și „colac peste pupăză”, Parlamentul a preluat, sfidând existența CSM-ului și prerogativele acestuia, și problemele de cadre de procurori, inclusiv problema menținerii pe post a șefei DNA.
Ce valoare mai au cele 20 de puncte ale rechizitoriului lui Tudorel, un ministru politic, și mai mult o slugă credincioasă a lui Dragnea, omul care învârte ce-i vor „mușchii” în această țară.
Dacă Dragnea „vrea” ceva, vrea și Parlamentul României. Dacă Dragnea nu vrea ceva, nu vrea nici Parlamentul României !
Și Dragnea nu a vrut-o pe Codruța.
Sfartz Pincu
> Dar un Parlament eminamente politic și politizat, va opera asupra justiției cu metode deasemenea eminamente politice!
Este un lucru perfect normal: prin natura lor, parlamentele sunt politice. Deputaţii sunt propuşi alegătorilor (în principal) de către partidele politice, iar alegătorii aleg.
> Și dacă această politizare devine inevitabilă, ar trebui ca legile respective (privind jurisprudenta) să fie întocmite de oamenii cei mai calificați din zona judiciară.
Dar atunci ar însemna că nu Parlamentul (legiuitorul) elaborează legile, ci juriştii! De fapt, deputaţii decid ce vor ei să prevadă legile, iar nişte jurişti calificaţi traduc în legi dorinţele paramentarilor. Aceşti jurişti nu decid ce trebuie să prevadă legile.
> Parlamentul a preluat, sfidând existența CSM-ului și prerogativele acestuia, și problemele de cadre de procurori, inclusiv problema menținerii pe post a șefei DNA.
Parlamentul nu a fost implicat în poveste cu demiterea lui Kovesi. Ea a fost demisă la iniţiativa Ministerului Justiţiei, iar CCR a considerat că acest lucru este conform constituţiei. Parlamentul nu a fost implicat.
> Ce valoare mai au cele 20 de puncte ale rechizitoriului lui Tudorel, un ministru politic?
CCR a considerat că conform Constituţiei, ministrul justiţei are acest drept. Deci: fie Constituţia prevede cu advărat asta, fie CCR a interpretat greşit constituţia, fie Constituţia este ambiguă/neclară (şi) la acest capitol.
> Dacă Dragnea „vrea” ceva, vrea și Parlamentul României. Dacă Dragnea nu vrea ceva, nu vrea nici Parlamentul României ! Și Dragnea nu a vrut-o pe Codruța.
Aşa este dacă partidul tău are majoritate absolută în parlament: poţi să adopţi orice lege atâta timp cât CCR nu o considera neconstituţională. Deci toată chestia se sprijină pe onestitatea, deci şi neutralitatea politică, a judecătorilor Curţii Constituţionale. Dar aceştia sunt numiţi politic! Deci iată aici o sursă de riscuri. Mai ales că sunt numiţi pe un termen limitat şi atunci cariera lor ulterioară depinde de… politic! Măcar dacă ar fi numiţi pe viaţă… Sau la sfârşitul termenului să iasă la pensie automat, şi anume cu o pensie fabuloasă garantată, astfel încât să nu mai depindă de nimeni sub niciun aspect.
Concluzie: nu votaţi oameni fără scrupule! Dar aşa cum arată mentalitatea majorităţii populaţiei şi deci şi a partidelor politice româneşti, oamenii cu scrupule se feresc…
Surpriză, iat-o pe d-na Fati de la Europa Liberă publicând şi la Revista 22!
> Dincolo de compromisurile (in)evitabile din atmosfera balcanizată în care a evoluat, Kövesi a performat cu instrumentele pe care le-a avut la dispoziție.
Să amintim unele dintre instrumente, pe scurt: cătuşele la vedere la TV, protocolul cu SRI, decapări cerute la vârf, unitatea de elită de la Ploieşti (termenul îi aparţine) cu mărturii dictate şi pistolul pe masă, etc.
> Profilul ei rămâne ambiguu, fiindcă nu știm încă exact cum au funcționat, dincolo de onestitatea procurorilor, pârghiile politice și chiar relațiile personale dintre diverși actori politici și cea care a condus lupta anticorupție.
Despre onestitatea unor procurori am vorbit mai sus… Toţi îi erau subordonaţi ierarhic, nu e ca la judecători, deci răspunderea îi revenea.
> A fost sau n-a fost în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009 în sufrageria lui Gabriel Oprea, pe-atunci ministru de Interne, împreună cu directorul SRI, George Maior, și adjunctul acestuia, Florian Coldea?
Există un document care certifică prezenţa ei acolo, dar ea nici nu confirmat si nici nu a negat acest lucru.
> În fond, cât de credibil mai poate fi un procuror care se bate cu marea corupție atunci când este prins că a copiat fie și doar o parte din lucrarea de doctorat?
O întrebare foarte bună, d-na Fati!
> Poate că toate aceste întâmplări au fost rodul inocenței, fiindcă Laura Codruța Kövesi a fost numită procuror general la doar 33 de ani, (…)
Cum spunea o glumă, la această vârstă Lermontov era deja mort.
> Încă nu e clar de ce, în 2007, a infirmat punerea sub acuzare în dosarul Mineriadei a lui Ion Iliescu. Apoi a închis și marele dosar al Revoluției.
Precis că din timiditate.
> Semnarea în 2009 a Protocolului secret dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații este un alt capitol discutabil și neasumat până la capăt de Kövesi.
Corect!
> Abia atunci au fost deschise anchete împotriva oamenilor fostului președinte, începând cu fratele acestuia, Mircea Băsescu, (…) DNA și-a reînceput demarajul în forță în 2015 și, de atunci încoace, Laura Codruța Kövesi a devenit eroina europeană a luptei anticorupție.
Antena 3 şi dezvăluirile ei nimicitoare, în care a dat filmele făcute de un tânăr şi curajos rom, au fost cele care au forţat deschiderea anchetei contra lui M. Băsescu, şi nu „demarajul în forţă” al d-nei Kovesi. De altfel aceleaşi filmuleţe se aflau de ceva vreme şi în sertarele DNA-ului. Banii însă (vreo 300.000 de euro, sau dublul) nu s-au găsit niciodată, iar pe Traian Băsescu, implicat de videouri, nu l-a deranjat nimeni.
> În cei cinci ani, cât a condus DNA, au fost trimiși în judecată 70 de demnitari: 14 miniștri și peste 50 de parlamentari. 37 dintre aceștia sunt deja condamnați definitiv.
Iar în acest an a început avalanşa achitărilor. S-a mai atenuat oare teama de d-na Kovesi, cea care nu s-a sfiit înainte, atunci când nu putea să acţioneze prin DNA, să ceară personal 1 milion de lei daune unor ziarişti? Tot din timiditate, desigur.
> În urma ei rămâne o instituție consolidată.
Acesta poate fi motivul pentru care procurorii nu se grăbesc să-i ia locul, cel puţin până acum codindu-se să se înscrie la procedura de succesiune.
> Fiindcă, dincolo de compromisurile (in)evitabile din atmosfera balcanizată în care a evoluat, Kövesi a performat cu instrumentele pe care le-a avut la dispoziție.
Încă o supriză de la autor, articolul încheindu-se exact aşa cum a început. Un blues pentru Kovesi?
> Surpriză, iat-o pe d-na Fati de la Europa Liberă publicând şi la Revista 22!
Sabina Fati este redactor şef adjunct la Revista 22
Restul comentariului este făcut din adevăruri (puţine), semi-adevăruri, neadevăruri şi răstălmăciri.
@Alexandru
> Sabina Fati este redactor şef adjunct la Revista 22
Mersi. E deci din aceeaşi familie, dar scrie mai bine decât Vulcan sau Gheorghe, ceea ce nu era greu.
> Restul comentariului este făcut din adevăruri (puţine), semi-adevăruri, neadevăruri şi răstălmăciri.
Noroc că tu ştii să le deosebeşti şi să le categoriseşti, cu acea precizie laser ce nu lasă urme, drept care nici nu se lasă verificată.
Și alții fac parte din familii dubioase. Cineva face parte din familia ANTENELOR ! (vezi mai sus-sub semnătura V.M.!)
> …avalanșă achitărilor…
Un comentator rațional pune pe cântar – cântărește plusuri și minusuri ! „Avalanșa” achitărilor lui Victor se cam screme să ciupească ceva din adevărata avalanșă a condamnărilor realizate de DNA sub conducerea lui Codruța !
Dacă tot o atacați pe Doamna Fați pentru că publică/nu publică undeva, si o scuza pe Codruta prin tineretea ei, puteați să dați un exemplu mai bun decât cu Lermontov (care a si publicat..) ! La 33 de ani Ioshua-rabinul a reușit o religie nouă, cu peste un miliard de adepți (si nu a publicat nimic nicaieri, nici chiar la „22”-ul atăt de dezavuat de Dvs. – ca de obicei !)
V-a „prins” frumos Alexandru cu Revista 22 ! Nu Vă mai grăbiți să sfâșiați din invidie pe oricare nou colaborator la ACUM,că riscați să Vă „clejați”, sau „clejijați” – suna mai plin ultimul termen, care conține o rădăcină „jija”, nu trebuie să v-o traduc, „cunoaștem, și noi…”, vorba polițaiului de pe timpuri !
@Pincu Sfartz
> Și alții fac parte din familii dubioase. Cineva face parte din familia ANTENELOR ! (vezi mai sus-sub semnătura V.M.!)
Deşi nu fac parte din nici o familie, şi se vede că folosesc multiple surse, consider un compliment să fiu pus în legătură cu postul care a criticat ani de zile abaterile şi a explodat audienţele cu mişmaşurile în istoria M. Băsescu – romii.
> „Avalanșa” achitărilor lui Victor se cam screme să ciupească ceva din adevărata avalanșă a condamnărilor realizate de DNA sub conducerea lui Codruța !
Uitaţi-vă mai atent cu ce metode au fost obţinute unele condamnări şi aşteptaţi cu picioarele în apă rece ce va apare de aici încolo, după ce a dispărut spaima spaimelor.
> (…) puteați să dați un exemplu mai bun decât cu Lermontov (care a si publicat..)
De fapt gluma era următoarea şi credeam că o ştiţi. Un profesor de şcoală îi spune unei elev de al său:
– La vârsta ta Puşkin a scris deja Evghenii Oneghin.
La care elevul îi răspunde:
– La vârsta dv. Puşkin deja murise.
L-am înlocuit pe Puşkin cu Lermontov, deoarece cel din urmă a murit mai tânăr.
> Nu Vă mai grăbiți să sfâșiați din invidie pe oricare nou colaborator la ACUM …
Nu ştiu despre ce noi colaboratori vorbiţi şi nici de ce aş fi eu invidios, când pot să public liber pe ACUM. În realitate, ACUM o publică de ceva vreme pe d-na Fati, mai precis din 7-10-2014, în calitate însă de ziaristă a Europei Libere.
> (…) „cunoaștem, și noi…”, vorba polițaiului de pe timpuri.
Am o altă vârstă, deci nu am avut plăcerea.
Nu apreciez atacurile dv. la adresa d-lui Clej, care nu participă la discuţie şi despre care am văzut cândva, în arhivele lui ACUM, că a trebuit să vă mai „dojenească părinteşte” uneori. Îmi imaginez cum clocoteaţi de energie pe vremea când eram mai tineri cu toţii.