Zilele astea am citit atat in presa, cat si in articole aparute in blogosfera, despre un scandal iscat la NEW York si propagat in tara, legat de lucrarile aparute in Galeria ce se afla pe langa Institutul Cultural Roman si Misiunea permanenta a Romaniei pe langa Natiunile Unite.
In Galerie sunt expuse de cateva zile lucrarile unor tineri artisti plastici, promovati de catre ICR, iar expozitia poarta numele “Freedom for Lazy People” (Libertate pentru lenesi).
Tinerii se numesc Linda Barkasz, Laurenţiu Alexandrescu si Marwan Anbaki (grupul Zakuska) iar arta lor combina din punct de vedere estetic lowbrow-ul cu grafitti-ul figurativ si propune o abordare originala a textelor.
Lucrarile pe care acestia ni le propun socheaza din punct de vedere vizual si nu numai. Falusuri, zvastici, persoane pe wc sau ironizand imagistica ortodoxa si ebraica sunt leit-motivurile care apar in expozitia la care ma refer.
O Menora (unul dintre cele mai vechi simboluri ale poporului evreu, fiind prezent pe stema statului Israel)desupra caruia apare cuvantul “Fucking”, sau un evreu batran cu o sticla in mana pe umarul caruia apare scris “SS”, sunt doar cateva din lucrarile menite sa socheze.
Fara indoiala acest gen de arta pe care il propun cei trei isi poate regasi libertatea expunerii in orice galerie particulara din Romania sau din alta tara libera, atata timp cat tinerii artisti isi asuma riscurile pe care le implica mesajele pe care ei vor sa le transmita, dar lucrarile, asociate cu numele tarii noastre, si vizand o promovare a tarii peste hotare, conduce la ideea unei amprentari a tarii cu un mesaj nazist, sexual sau profund ateu.
In legatura cu asta cred ca au vrut sa atraga atentia si cei care au semnalat acest pericol, dintre care as enumera urmatorii jurnalisti:
– John Gabrian Marinescu, cel care a semnat în „New York Magazin“, o publicaţie a românilor din diasporă, un articol intitulat „Zvastică şi sex în vitrina ICR-New York!“, în care critica vehement iniţiativa ICR şi creaţiile artiştilor invitaţi, considerate „figuri triste ale căror porţiuni intime sunt puternic scoase în evidenţă“.
– Andrei Badin – Antena 3 – care a preluat pe propriul blog cazul, si a postat fotografii facute in incinta Galeriei din New York si scrisori primite din Statele Unite de la diversi cetateni de origine romana impacientati de aceasta problema.
– Ana Zidarescu – Evenimentul Zilei – care atragea atentia in numarul din 22 iulie al cotidianului atat asupra scandalului de la ICR New York cat si asupra scandalulului recent provocat de catre ICR Berlin in legatura cu promovarea a doi informatori ai fostei Securităţi (Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie).
Cu toate astea, cu toate ca oricine poate vedea cu ochiul liber cele reclamate in presa si pe bloguri, pozitia OFICIALA adoptata de catre ICR New York in urma unei reclamatii la politie facute de Robert Horvath, ziarist si membru al diasporei româneşti din SUA, a fost una cel putin naucitoare; ICR New York s-a marginit sa atace cativa dintre jurnalistii numiti mai sus, aducand diverse “probe” ca respectivii nu pot fi credibili, bazandu-se doar pe postari gasite pe internet.
O atitudine total neprofesionista care, dupa parerea mea, mai mult a incins spiritele in acest candal, nicidecum sa-l stinga.
Dar iata ce spun cei de la ICR-NY prin comunicatul redat presei de catre Cristian Neagoe, Coordonator Comunicare, in data de 28 iulie:
“Autorul plângerii, Robert Horvath (la rândul său colaborator al New York Magazin), perturbă de mai bine de doi ani activitatea Institutului Cultural Român din New York prin ameninţări, scandaluri publice şi poveşti fanteziste, de pe o poziţie extrem naţionalistă. E interesant de observat că acuzaţiile sale se contrazic de-a lungul timpului. În filmul pe care îl puteţi vedea aici (http://video.google.com/videoplay?docid=-3001110215792007342&hl=en), domnul Robert Horvath participă la evenimentul “Holocaustul în România: între asumare şi negare”, organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor, Ambasada României la Washington şi găzduit de Institutul Cultural Român din New York. Domnul Robert Horvath susţinea atunci că ICRNY face jocurile comunităţii evreieşti. În plângerea adresată ieri NYPD, Horvath susţine, din contră, că ICRNY exhibă atitudini antisemite.”
ICR New York reprezinta Romania in Statele Unite ale Americii in mod oficial si pe banii nostri. Sunt ambasadorii nostri culturali. Poate ca ar fi bine ca atat cei responsabili cu promovarea acestui proiect, cat si presedintele ICR, domnul Horia Roman Patapievici, sa ne dea o explicatie legata, cel putin, de mesajul antisemit pe care expozitia il transmite peste hotare, daca nu si de atitudinea total neprofesionista prin care cei de la ICR New York au gestionat acest scandal.
Domnule Horia Roman Patapievici, nu avem destule probleme cu imaginea in lume? Nu puteam sa gasim alti artisti care propun un mesaj mai pacifist pe care sa il promovam? Astept un raspuns oficial in paginile revistei ACUM, revista cunoscuta atat in Romania cat si in diaspora pentru tonul moderat al articolelor, cat si pentru nivelul ridicat al polemicilor care se poarta in paginile ei.
PS – In momentul in care am scris si am trimis articolul de mai sus revistei Acum, nu exista o reactie oficiala a presedintelui ICR in legatura cu scandalul New York.
Joi, 31 iulie, intr-un articol aparut in Evenimentul Zilei, domnule Patapievici incearca sa justifice expozitia „Freedom for Lazy People”:
“Un omagiu adus streetart-ului românesc (18-25 august 2008)“, organizată de ICR New York, nimeni, dar riguros nimeni nu a observat că reproşurile aduse Institutului Cultural Român de către autorii denunţului poliţienesc erau făcute din perspectiva ideii că o instituţie a statului român ar trebui să sprijine „arta naţională“, „arta decentă“, „arta cuviincioasă“ etc. În strategia cu care am relansat activitatea ICR în 2005, am dezavuat în mod explicit această perspectivă: aceea că instituţiile de cultură ale statului trebuie să aibă o agendă, în funcţie de care să împartă activitatea cetăţenilor-artişti în „bună“, dacă arta lor e considerată „naţională“, şi „rea“, dacă arta lor displace celor care se cred depozitarii „naţionalului“ în cultură. ”
Un mic „detaliu” important: Menora are 7 brate, uneori chiar 9 (?), pe cand sfesnicul pe care in
prezentati in fotografie are doar 5… este cu totul altceva…
Chiar că e un detaliu, numai că e un detaliu dintr-o imagine mai mare în care menora are șapte brațe.
Mie îmi inspira un motan ce tocmai se pregateste sa miroasa niste papadii.
Aveti aici menora cu cele 7 brate:
http://img143.imageshack.us/img143/9004/img7926vq8.jpg
Un motan pregătindu-se să miroasă o păpădie sub formă de menoră „jidănească”… o poză perfectă de pisicuță pentru Album!
Funny, domnule Clej. Data viitoare îmi voi spiona motanul printre floricele si va voi trimite o poza :-)) .
La fel de funny ca și „opera de artă” din poză.
Excelent ! Aicea-i buba: avantgardism pe banii nostri. Aceasta dovedeste, daca mai era nevoie, ca Domnul Patapievici este un tipic intelectual roman, adica incompetent in viata reala. Teoria ca teoria, da’ practica ne omoara.
Cei de la Institutul Cultural Roman din New-York dovedesc lipsa de profesionalism si in activitatile lor si in atitudinea la reactiile provocate.
Banul public pe care il platesc si eu pentru ei nu nu este gestionat pentru misiunea pentru care au fost trimisi. NU reprezinta nici cultura contemporana romaneasca, nici diplomatia.
Veniti acasa dragilor si lasati locul celor care stiu ca orice cultura are diplomatia ei; mai ales ca e cind e vorba de reprezentare la nivel de stat.
Nae M.
As vrea sa mentionez ca domnul Horvath, pomenit de mine in articol, nu este un tip credibil. S-a implicat in mai multe scandaluri in jurul institutului de la New York ceea ce ma face sa cred ca e doar un mascarici local.
Insa lucrarile expuse sunt la fel de scandaloase ca si domnul Horvath. Si, din punctul meu de vedere, ca si domnul numit, vor sa iasa in evidenta cu orice pret.
Chiar si cu pretul unui scandal politic din care doar au „ciupit” de data asta. Se spune ca nu exista publicitate negativa si ca cei din grupul care a expus nu fac decat sa se bucure azi de si mai multa popularitate.
Dar, cu ce risc? Putem sa ne folosim excesiv de sex, religie sau politic pentru a da valoare comerciala artei?
Si cat se mai poate vorbi despre arta in masura in care se urmareste atat de mult latura aceasta mercantila?
Vazind ce fel de „arta” promoveaza ICR este clar, inca o data, de ce Costel nu avea nici o sansa in Romania.