caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

DNA în era Kövesi: 37 de demnitari condamnați definitiv în ultimii 5 ani

de (10-7-2018)
6 ecouri

Nouă miniștri și foști miniștri, 21 de deputați, șase senatori și un europarlamentar, au fost condamnați definitiv în dosare întocmite de DNA în cei cinci ani cât la șefia instituției s-a aflat Laura Codruța Kövesi, se arată în raportul publicat luni pe site-ul instituției.

„Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură eficientă, pro activă şi care îşi îndeplineşte rolul instituţional de a investiga cauze de corupţie la nivel înalt şi mediu”, se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kövesi şi postat luni pe site-ul DNA.

Potrivit raportului, în aceeaşi perioadă a crescut, anual, numărul rechizitoriilor, al inculpaţilor trimişi în judecată, al demnitarilor investigaţi şi valoarea măsurilor asigurătorii dispuse.

Raportul mai arată că în ultimii cinci ani DNA a trimis în judecată 68 de demnitari – 14 miniştri şi foşti miniştri, 39 deputaţi, 14 senatori şi un membru al Parlamentului European.

În timpul mandatului Laurei Codruța Kövesi, a fost pentru prima dată când procurorii au deschis dosare penale unor miniştri, judecători, oameni de afaceri. Dosarele penale au adus cu ele şi impunerea de sechestre asiguratorii pentru recuperarea prejudiciilor, în ultimii 5 ani, fiind blocate bunuri şi bani în valoare de 2 miliare de euro.

Printre numele cunoscute care au ajuns în instanţă se numără fostul premier Victor Ponta, actualul lider PSD, Liviu Dragnea, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, sau ministrul finanţelor, Darius Vâlcov.

Lor li se adaugă o lungă listă de prefecţi şi primari care au fost trimişi în judecată. În sute de cauze, DNA a obţinut condamnări, însă au fost și achitări.

Activitatea DNA a fost lăudată de toate cancelariile occidentale, iar Codruța Kövesi a fost privită ca un port-stindard anticorupţie.

În raport se face referire şi la procentajul achitărilor, care s-a menţinut la 10%, fiind sub media europeană.

„Acest procent dovedeşte că am fost preocupaţi în mod permanent de respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi de respectarea garanţiilor procesuale, aplicând legea în mod egal”, se susţine în raport. Un alt aspect evidenţiat în document este şi încrederea publică pe care a câştigat-o DNA prin faptul că nu a avut reţineri „în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie”.

„Câştigarea încrederii publice s-a realizat prin faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a aplicat legea în mod egal, nu a avut şi nu are reţineri în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie, indiferent de apartenenţa politică sau calitatea oficială a persoanelor cercetate şi indiferent de averea deţinută de aceştia”, arată sursa menţionată.

Conform raportului, în cadrul procedurilor de numire în funcţie în mai 2013 şi de reînvestire în funcţie în luna mai 2016, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a verificat şi aprobat principalele măsuri manageriale dispuse sau propuse prin proiectele de management, astfel că acestea au fost implementate în cadrul activităţii manageriale, obiectivele stabilite prin proiectele manageriale de procuror-şef fiind îndeplinite până în acest moment.

Laurentiu Gheorghe, 10 iulie 2018

Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Revistei 22

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (10-7-2018 la 10:31)

    Un interviu amplu şi interesant cu Monica Macovei, europarlamentar şi fost ministru al justiţiei, despre revocarea procurorului-şef DNA: „Noi, în România, avem o Curte Constituțională care nu e constituțională”

  • Victor Manta: (10-7-2018 la 13:50)

    După citirea articolului de mai sus stau şi mă tot minunez de ce domnul Preşedinte Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

    Constat totuşi că lipsesc nişte elemente importante din reportul final al d-nei Kovesi, precum unitatea de „elită” de la Ploieşti (aflată în plină cercetare judiciară), anchetele cu pistolul pe masă ale procurorilor, cătuşele puse bănuiţilor în faţa presei convocate de DNA, problemele de management ale fostei şefe DNA şi câte şi mai câte din toţi anii ei glorioşi?

    Dar nu s-a terminat pentru d-na Kovesi, ba poate că abia a început. Din câte am aflat din presă, d-na Kovesi va apare mâine miercuri 10.7 în faţa secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, unde va fi prezent şi ministrul justiţiei, Tudorel Toader.

    „În motivarea acţiunii (Inspecţiei Judiciare – vm) s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei (…)”. Sursa.

    În ceea ce priveşte declaraţia d-nei Monica Macovei, reprodusă mai sus de Alexandru: „Noi, în România, avem o Curte Constituțională care nu e constituțională”, ea este una mincinoasă şi deceptivă, motivarea prezentată de d-na M. în interviu fiind respinsă de preşedintele CCR încă pe 5.6.2018, iar articolul din România Liberă cu interviul d-nei M. este din 10.7.

    D-na Macovei nu putea deci să nu ştie despre declaraţia preşedintelui CCR, pe care am mai citat-o de altfel şi pe ACUM, dar s-a uitat.

  • Pincu Sfartz: (11-7-2018 la 03:32)

    Nu este nimic anormal în faptul că Stimabilul Domn Manta Victor, la fel ca un copil din clasa a 4-a primară, „și STĂ și se MINUNEAZĂ” (expresia îi aparține și face parte din comentariul Domniei Sale de mai sus !!) pentru FAPTUl că Președintele Iohannis a semnat demiterea lui Codruța !

    Și copilul și Domnul Manta au uitat, sau nici nu au știut, de scara PUTERILOR din România de astăzi, iulie 2018:

    1. Dragnea Liviu
    2. Curtea Constituțională (dependentă de Dragnea !)
    3. Parlamentul României – Camera Deputaților – dependență de Dragnea.
    4. Guvernul condus cică de Dancilă Viorica, dar în fapt de Dragnea. (Carele împreună cei doi „D” il sfidează pe Președinte, făcând ce vor, cum a fost chestia cu mutatul mobilei de la o ambasadă !)
    5. Justiția, prin exponenții de bază, ministrul Tudorel, cu cei doi „semidocti” -Iordache + Șerban, toți niște slugi credincioase care nu ies din cuvântul lui Dragnea !
    6. Și în sfârșit si-Președintele României, dezbrăcat de oricare atribuții – de Dragnea !

    Și iată și corolarul pentru întrebarea copiilor din clasa a 4-a: „Președintelui României nu i-a rămas decât OBLIGAȚIA impusă de tot pachetul de funcții de mai sus, bineînțeles cu Dragnea în funcția de „CONDUCĂTORUL”, deci nu i-a mai rămas decât să semneze „ca PRIMARU”.

    Celelalte aserțiuni și „mirări” ale Domnului Manta Victor nu le mai comentez, a devenit obositor să tot repet că punctele de vedere ale Dumnealui sunt ca și cum ar fi ale unui angajat a lui Dragnea.

  • Victor Manta: (14-7-2018 la 04:27)

    @Pincu Sfartz

    V.M.: După citirea articolului de mai sus stau şi mă tot minunez de ce domnul Preşedinte Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

    > Nu este nimic anormal în faptul că Stimabilul Domn Manta Victor, la fel ca un copil din clasa a 4-a primară, „și STĂ și se MINUNEAZĂ” (expresia îi aparține și face parte din comentariul Domniei Sale de mai sus !!) pentru FAPTUl că Președintele Iohannis a semnat demiterea lui Codruța !

    Eu cred că nu aţi făcut efortul minim necesar necesar pentru a înţelege cele scrise de mine, în strânsă legătură cu articolul. Citind în articol despre minunatele realizări ale fostei şefe a DNA, L.C. Kovesi, poţi să stai şi să te minunezi de ce a fost ea demisă de preşedintele Iohannis.

    Doar este scris în articol negru pe alb că:

    „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a verificat şi aprobat principalele măsuri manageriale dispuse sau propuse prin proiectele de management, astfel că acestea au fost implementate în cadrul activităţii manageriale, obiectivele stabilite prin proiectele manageriale de procuror-şef fiind îndeplinite până în acest moment”.

    Nu rezultă din articol că lui Kovesi i s-a făcut o mare nedreptate de către trioul Toader, CCR şi Iohannis? Oare de ce s-au năpustit ei cu toţii pe biata femeie lipsită de apărare?

    > Celelalte aserțiuni și „mirări” ale Domnului Manta Victor nu le mai comentez, a devenit obositor să tot repet că punctele de vedere ale Dumnealui sunt ca și cum ar fi ale unui angajat a lui Dragnea.

    Pentru ca să le comentaţi ar fi bine ca în prealabil să le înţelegeţi, ori acest lucru cere mult mai mult decât capacitatea unui „copil din clasa a 4-a primară” de a se minuna. Şi de ce să vă deranjaţi, lucru devenit pentru dv. „obositor să tot repet”, când preferinţele dv. pentru metodele brutale ale lui Ţepeş sunt larg cunoscute?

  • Pincu Sfartz: (14-7-2018 la 14:57)

    Și iată unde s-a ajuns cu abandonarea „metodelor brutale ale lui Țepeș” cu care mă gratulați, nu chiar degeaba: sunt pentru atitudini dure, față de orice fenomen de corupție, dar nu în limitele LEGILOR și ocolirilor-specifice din România !

    În limitele DREPTĂȚII, a nu se confunda legile- cu dreptatea! Legile recent scremute de Comisia Iordache sunt ele, oare, legi drepte?? Cine a impus conceperea lor? Nu penalii, care se tem de o justiție corectă?.

    Ultima „găselniță” a lui Dragnea et Co.- un OUG (Ordinanta de Urgență, emisibilă de Guvern) care să promoveze o AMNISTIE GENERALĂ – atenție nu o grațiere, care doar te iartă de pedeapsă, NU, ei vor și ștergerea tuturor condamnărilor anterioare, cu tot cu curățirea cazierelor, adică o REABILITARE a celor care au făcut RĂU țării !

    Și ca să poată accede la funcțiile cele mai înalte, de prim-ministru sau Președinție !

    Apropo de „țeapă”, furia necontrolabilă împotriva nelegiuiților și asupritorilor se manifestă și azi cu câte o „țeapă”. A pățit-o, mai zilele trecute, nu doar în anii 60-70 ai Sec.XV (domnia lui Vlad Țepes), Gadaffi – nu chiar cu o teapă, dar cu un baston lung !

  • Alexandru Leibovici: (14-7-2018 la 15:48)

    @Sfatz Pincu

    > Ultima „găselniță” a lui Dragnea et Co.- un OUG care să promoveze o AMNISTIE GENERALĂ

    A, nu ştiam ! N-am deschis calculatorul câteva ore şi iată o altă surpriză[

    ziare.com:
    „Liviu Dragnea va incerca in zilele urmatoare sa obtina de la Viorica Dancila adoptarea unei ordonante de urgenta pentru amnistierea si gratierea unor fapte, printre care si cele pentru care a fost el condamnat la inchisoare cu executare, dupa modelul OUG13.

    Premierul Dancila si ministrul Justitiei, Tudorel Toader, se opun acestui plan, informeaza G4Media, insa Florin Iordache, contactat de Ziare.com, a confirmat ca pana pe 19 iulie se pot da ordonante de urgenta, pentru ca Parlamentul este in activitate, desi practic foarte multi parlamentari au plecat deja in vacanta.”

    Şi văd că şi Comisia de la Veneţia, într-un răspuns la interpelarea făcută de președintele Iohannis, critică modificările operate de coaliția majoritara la legile justiției și solicită ca acestea să nu fie puse în aplicare și sa se revină asupra unora dintre ele…

    Pe scurt, Statul Paralel nu doarme! 😉



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Declarația de presă a Laurei Codruța Kövesi – video şi transcript

Declarația de presă a Laurei Codruța Kövesi de la ora 10:00

Închide
3.145.98.119