Suntem în plin campionat mondial de fotbal… apele au început să se mai limpezească și uneori la fundul apei nu e ceea ce credeam noi că va fi…mai sunt și surprize… ”așa e viață” cum ar zice unii… sau “balonul e rotund” ar zice alții… ”toate-s vechi și nouă toate” ar zice poetul… adică că Mexicul să bată Germania… nu e de colo… și Croația să bată Argentina… păi așa ceva mai rar “puicusorule”…! Cum ziceam, nu iese totdeauna cum te aștepți… și una e socoteală de acasă și alta acolo în târg !
Problema însă e alta – campionatul ăsta mondial se întâmplă odată la 4 ani… ți se lungesc urechile până vine… și când, în sfârșit vine, noi românii nu suntem acolo ! adică că să zic așa… sunt sinistrat pe o insula, întreb în dreapta și în stângă când aș putea să plec cu prima cursa… și mi se spune că următorul vapor ce va face stație aici vine exact peste o luna… ei bine în acea zi și la acea ora când eu trebuia să fiu acolo (după o întreagă luna de așteptare), să urc la bordul vasului – nu sunt, și vaporul pleacă fără mine…!!!
Oricât m-ar fi înjurat și mi-ar fi făcut semnele acelea cu mâna la cap oamenii, le-aș fi meritat pe toate și încă ar fi fost prea puțin pentru a evalua o asemenea neghiobie !
Deși e sportul național nr.1, “sportul rege” în România, fotbalul este sportul cu performanțele cele mai slabe, până aproape de inexistente; parcă mai rău ca niciodată. Se rușinează cineva? – poate doar noi, suporterii – noi cei care ne-am tăbăcit de atâtea dezamăgiri că ni s-a făcut milă de noi înșine și ne-am lăsat păgubași: stadioanele sunt goale iar forurile de resort dau mii de bilete gratuite numai să vină cineva la stadion măcar de ochii lumii.
Se joacă tare la Moscova… pe “viață și pe moarte” cum se zice prin basme… jocul nu e întotdeauna un spectacol… e dur, aspru, bărbătesc… multe faulturi, căderi, accidentări, dar cei căzuți se ridică și continuă lupta… spiritul lui “die hard” e pretutindeni ! Suntem aici să câștigăm – să marcăm goluri nu să dăm frumos în poză – pare a spune fiecare echipa – și prin ea fiecare țară ! Nimic altceva nu contează și dacă conceptul de “patriotism” ne pare ceva greu de definit în cuvinte, amintiți-vă de fețele jucătorilor care plâng după fiecare înfrângere – și iată “patriotismul” în stare pură.
Fotbalul în România că și pretutindeni, nu mai este un sport practicat de amatori-ci o profesie, este muncă lor, a fotbaliștilor – și se măsoară prin performanță. Fotbalul se joacă pe goluri, iar unii dintre băieți nu nimeresc nici măcar poarta – (poate să cerem Federației să o mărească).
Am mai spus-o și altădată – adevărații fotbaliști, cei care sunt înclinați pentru acest sport sunt rari – și numai aceia trebuie selectați care demonstrează un continuu progres și obțin rezultate – evoluția fiecărui jucător fiind urmărită îndeaproape, evaluată cu mijloace de măsură electronice, iar pentru calificare la echipa națională baremuri minime ar trebui impuse.
Da, viață unui fotbalist e dura, pare mai degrabă o viață de cazarmă plină de privațiuni – dar numai așa se poate obține disciplină mintală și fizică care să aducă rezultate.
Fotbalul românesc trebuie în întregime, la toate nivelurile, regândit, pornit totul de la zero, dar mai ales și în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea că el fotbalul este un mijloc de îmbogățire ! Căci până acum așa a fost și azi suntem unde suntem ! Altfel, stimați domni, și dată viitoare vaporul va pleca tot fără domniile voastre !
Ion Nedelescu, 6 iulie 2018
Mulţumesc că vorbiţi despre fotbal, şi în special acum, când suntem absorbiţi de jocurile din C.M.
> Problema însă e alta – campionatul ăsta mondial se întâmplă odată la 4 ani… ți se lungesc urechile până vine… și când, în sfârșit vine, noi românii nu suntem acolo !
Este adevărat, am căpătat cu toţii deja urechi de măgar 🙂 în ultimii 20 de ani în care România nu s-a mai calificat pentru turneul final. Dar…, nici chiar aşa de rău nu stă România în fotbal.
Se poate de exemplu spune că dacă nu s-a calificat Italia, suntem într-o companie bună. Nu este o idee bună, doar o menţionez.
Am auzit şi părerea, spusă în glumă, că România a boicotat, împeună cu Italia, un campionat desfăşurat în Rusia lui Putin. Strugurii acri…
Haideţi să vedem ce spune statistica.
România se află pe plan mondial pe locul 27 (lista merge până la locul 79), a participat la primul CM din 1930 şi a apărut de 7 ori în CM. E puţin? După noi este Austria, Columbia, Danemarca, Norvegia.
Ce interesat de fotbal din lume, poate ceva mai în vârstă, nu-l ştie pe Hagi (ca jucător) şi eventual pe M. Lucescu (ca antrenor)? Iar unul din România nu-l ştie încă pe Dobrin?
> Da, viață unui fotbalist e dura, pare mai degrabă o viață de cazarmă plină de privațiuni – dar numai așa se poate obține disciplină mintală și fizică care să aducă rezultate.
Cred că dacă s-ar cere numai aceasta, ar fi mai mulţi jucători buni. Rămâne ce aţi spus, că „(…) adevărații fotbaliști, cei care sunt înclinați pentru acest sport sunt rari”, lucru adevărat pentru toate sporturile dacă înlocuim „înclinaţi” prin „foarte talentaţị şi de succes”. De aceea marile talente trebuiesc „cultivate” cu grijă, ca nişte flori foarte rare, deoarece este foarte uşor să se ofilească pe parcurs.
> (…) în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea că el fotbalul este un mijloc de îmbogățire !
De ce să ne ascundem după deget, când se ştie că într-un număr restrâns de sporturi, iar fotbalul face parte dintre ele (ce bine!), vârfurile pot ajunge foarte bogate, şi este bine aşa. Ce trebuie evitat însă este de a crea impresia tinerilor jucători că vor ajunge uşor acolo. De altfel realitatea este prima care le corectează asemenea idei.
„se poate de exemplu spune că dacă nu s-a calificat Italia, suntem într-o companie bună.”
AH, ce bine ca a murit si capra Italiei…!asta chiar ma consoleaza si tocmai cind ma gindeam ca voi dormi linistit, imi amintesca ca ar mai fi NIGERIA, COSTA RICA, ARABIA SAUDITA…si altele carora nu le-au murit caprele…si iar ma loveste insomnia !
„România se află pe plan mondial pe locul 27 (lista merge până la locul 79), a participat la primul CM din 1930 şi a apărut de 7 ori în CM. E puţin? După noi este Austria, Columbia, Danemarca, Norvegia.”
Statisticile-asa cum stim-se refera la un anumit timp si spatiu, ele sint „pt.acel moment” la care se refera si nu pot avea nici o semnificatie pt. starea actuala a fotbalului romanesc. Cum sa fim pe plan mondial pe locul 27 cind evident ca nu am intrat in rindul celor 64 de tari care s-au calificat la campionatul mondial?!
„ce interesat de fotbal din lume, poate ceva mai în vârstă, nu-l ştie pe Hagi (ca jucător) şi eventual pe M. Lucescu (ca antrenor)? Iar unul din România nu-l ştie încă pe Dobrin?
Ba da, cunoastem aceste nume de flori ale fotbalului romanesc…dar sint prea putine ca sa fi adus o primavera a acestui sport. E adevarat ca pe vremea lor o duceam mai bine si pe ici pe colo mai reuseam citeceva…oricum mai bine decit acum. Prea putin insa pt. a reprezenta ceva pe plan international.Fotbalul romanesc si-a continuat declinul in rind cu toate celelalte aspecte social-economice din ultimii 30 de ani.
„De aceea marile talente trebuiesc „cultivate” cu grijă, ca nişte flori foarte rare, deoarece este foarte uşor să se ofilească pe parcurs.”
Da, „‘florile rare” cum dau de bani se cam lasa de sport si se apuca de traiul vessel–ingimfarea si vedetismul devin mirosul lor natural.
„vârfurile pot ajunge foarte bogate, şi este bine aşa.”
In fotbalul romanesc „virfurile” nu sint cele de o performanta sportiva deosebita…ci cele care prin frauda penala se imbogatesc peste noapte–si sint destule exemple de felul celor care avind functii mari le-au folosit pt. a-si umple buzunarul.
D-le Manta, este laudabil ca incercati sa mai atenuati culoarea cenusie a fotbalului romanesc punind peste ea o nuanta de „roz”, dar din pacate cenusiul nu poate fi, cu asa putin, acoperit !
Cu bine, I.N.
Să mai încerc totuşi să găsesc elemente pozitive, că n-o fi dracul chiar atât de negru.
Am văzut meciul Brazilia – Belgia la TV, având alături de mine un brazilian mult mai tânăr (nu e greu). După ce meciul, frumos de altfel, s-a terminat, cu scorul de 1 – 2, tânărul mi-a spus ceva ce m-a făcut să reflectez, şi anume că în favelele din ţara sa se trăieşte de ceva vreme mai bine decât înainte.
Aceasta m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva în România ultimelor 20 de ani tinerii au o viaţă mai bună în raport cu trecutul, fiind de aceea mai puţin atraşi de fotbal, sport în care este greu şi anevoios să răzbeşti.
Deja în tinereţea mea era vizibil pentru mine că colegii mei de liceu sau de facultate alegeau, cumva în mod natural, sporturi ca volei, baschet, handbal (in care liceul meu a dat câţiva campioni mondiali) sau chiar rughby, dar mai rar fotbalul.
Majoritatea colegilor mei proveneau din familii cu venituri peste medie. Să nu uităm însă că exista şi echipa de primă divizie Sportul Studenţesc, care a dat multi jucători valoroşi (Hagi, M. Lucescu, Iorgulescu, M. Sandu, etc.).
În concluzie, poate că tot răul unora e spre binele altora 🙂
Din pacate dracul, de data asta chiar e negru, si nu numai in fotbal, ci mai in toate celelalte aspecte social-economice din tara, in fata carora starea fotbalului nici nu mai conteaza.
Si totusi e rusinos pt. Romania sa nu se fi calificat la turneul unui Campionat Mondial, care se intimpla numai o data la 4 ani, in timp ce iata, tari micute precum Croatia sau Belgia gasesc totusi resursele necesare nu numai sa fie prezente, ba sa si ajunga in fazele superioare ale competitiei.
„Undeva, ceva e putred in Danemarca”…!
Ramine sa-mi schimb parerea cind si realitatile acestui timp, se vor schimba !
> Si totusi e rusinos pt. Romania sa nu se fi calificat la turneul unui Campionat Mondial, care se intimpla numai o data la 4 ani, in timp ce iata, tari micute precum Croatia sau Belgia gasesc totusi resursele necesare nu numai sa fie prezente, ba sa si ajunga in fazele superioare ale competitiei.
Să vedem şi 5 ţări mari, sau cu fotbal renumit, care nu s-au calificat pentru WorldCup 2018:
5.SUA. Ultima dată nu s-au calificat în 1986.
4. Chile. A fost pe locul 4 mondial până in iulie 2017. A fost ţara cu poziţia cea mai înaltă în clasamentul mondial care a ratat competiţia.
3. Camerun. A fost naţiunea africană cu cel mai mare succes în Cupa Mondială.
2. Olanda. Înainte de a nu se califica, a participat la 3 Cupe Mondiale consecutive.
1. Italia. Marele şoc. Înainte au ratat doar o calificare, în 1958. Au fost de 4 ori campioni mondiali.
O nouă speranţă este că pentru turneul final din 2026 se vor califica 48 de echipe.
Daca vorbim de calificari la CM ce ne spune istoria? din 1930 primul an al CM si pina in prezent–deci in 88 de ani Romania a participat de numai 7 ori–adica ceva mai putin de o data la 10 ani—ceea ce mi se pare foarte slab–submediocru as zice.
Dupa cum am mai spus faptul ca si alte tari nu s-au calificat la CM de anul acesta, nu spune nimic si nu e o consolare : tarile mentionate de Dv.—Olanda, Italia, Chile etc. oricum au palmaresuri mai bogate decit Romania si nu inseamna in nici in fel ca sint si ele la nivelul Romaniei. Ele isi pot permite sa mai piarda din cind in cind, Romania NU ! La ora actuala orice meci pierdut de Nationala Romaniei este deja prea mult—pur si simplu nu ne mai permitem ! E timpul sa renuntam sa mai traim din amintiri sau cu speranta unui viitor mai bun—-care in felul in care merg lucrurile in prezent—nu va veni si sa ne apucam serios de treaba, adica foarte, foarte serios !
Si acum mai e putin si incepe Marea Finala—Franta–Belgia–sa o urmarim !
Pardon…Franta—Croatia !…chiar de necrezut cum aceasta mica echipa a rasturnat carutele unor echipe de mare renume mondial—este dovada clara a muncii depuse, a ambitiei si a mindriei ca isi servesc tara a acestor jucatori croati ! Bravo lor !
Trăim în zilele fotbalului, și observațiile mele care urmează vor părea o notă discordantă, dar le fac și de dragul unui fotbal de performanță și spectaculos.
1. Scrie Stimatul Domn Nedelescu: ” … fețele jucătorilor care plâng după fiecare înfrângere – și iată “patriotismul” în stare pură.”
Nu numai jucătorii de fotbal plâng după o înfrângere, ci oricare sportiv din oricare alt sport plânge, după înfrângere, dar plânge și după o victorie !!
Și în niciun caz nu din „patriotism în stare pură”, cum afirmă Stimatul Domn Nedelescu: este doar o manifestare a sentimentelor PERSONALE, de dezamăgire sau de bucurie. „Patriotism pur” este atunci când sportivii plâng când aud imnul României la concursuri internaționale, și simt şi sunt măndri că țara lor este onorată în lume !!
2. Afirmă autorul:
„Fotbalul în România ca și pretutindeni, nu mai este un sport practicat de amatori, ci o profesie…”
Adică dacă devine profesie, muncesc mai mult decât amatorii și trebuie plătiți pentru asta? Unde este pasiunea puternică pentru performanță care califică oricare sportiv ca un om cu o voință neobișnuită ?
– Am fost sportiv de performanță-amator, și munceam de-mi săreau ochii, nu exista un antrenament în care să nu ridic per total minimum 20 tone – 2 vagoane – în două ore de antrenament la haltere. Nici gând să câștig bani, doar voiam titlul de „maestru al sportului”, dar nu am reușit, îmi lipseau doar… 2.5 kg! (Norma era de 100kg la împins la categ. 60kg., iar eu reușisem 97.5 – doar). Dar am avut satisfacția că l-am învins pe campionul Mongoliei, Podjaku Șamba !
3. Scrie autorul: „…viața unui fotbalist este dura…”. Și eu mă întreb, dar viața unei micuțe gimnaște, neajunsă măcar la maturitate, nu este și mai dură decât a unui fotbalist? Dar a oricărui alt atlet, fie el maratonist sau săritor în lungime sau înălțime nu e dură? Și sunt AMATORI.
4. „Fotbalul românesc trebuie regândit.. !!”. Numai fotbalul? Poate fi regândit doar un sport, în timp ce adevărata regândire este necesară pentru ansamblul sportiv al unei țări, în special acum pentru România care a decăzut mai jos decât nu se mai poate.
De ce strălucea România pe cerul mondial al sporturiloer, prin campioanele și campionii săi în sporturi de elită, așa cum am fost în Handball, Tir, Ping-pong, Rugby, Gimnastică, Atletism, Caiac-canoe, Box, etc. – prin niște oameni străluciți pe care i-a uitat azi complect, și media și opinia publică ? (mi-ar trebui 10 pagini să-i înșir pe acei glorioși sportivi români !)
Sportul este o problemă de STAT, de strategie și tactică – pe termen lung. Știe cineva de vreo dezbatere în Parlament – pentru LEGE care să favorizeze în ansamblu viața sportivă a țării ? Mai repede s-au adunat Comisii speciale care să afle ce s-a întâmplat într-o sufragerie a unui om de nimic, decât să se ocupe la modul serios și absolut necesar de situația sportului național.
Închei cu precizarea ca la noi nicio performanța în sport nu se poate obține fără ȘCOLI speciale pentru fiecare sport în parte, așa cum de exemplu există Școala generală și de gimnastică din Onești.
Interesant este faptul că din aceste școli se pot selecționa interdisciplinar sportivii pentru un anume sport, de exemplu pentru fotbal din școlile de atletism, pentru Rugby din cele de lupte și haltere, etc.
@Ion Nedelescu
> (…) din 1930 primul an al CM si pina in prezent–deci in 88 de ani Romania a participat de numai 7 ori–adica ceva mai putin de o data la 10 ani—ceea ce mi se pare foarte slab–submediocru as zice.
Pe ce bază vi se pare dv. că este „slab-submediocru”? În ce fel comparaţi dv.?
> La ora actuala orice meci pierdut de Nationala Romaniei este deja prea mult—pur si simplu nu ne mai permitem !
Aceeaşi întrebare ca mai sus, cum şi cu cine comparaţi? Sau tot aşa vi se pare, adică ceva pur subiectiv care izvorăşte din amărăciunea adâncă de suporter nesatisfăcut?
> (…) este dovada clara a muncii depuse, a ambitiei si a mindriei ca isi servesc tara a acestor jucatori croati ! Bravo lor !
Voi lua un exemplu interesant, şi anume pe Luka Modric, născut în 1985. În 2018 a fost răsplătit cu Balonul de Aur la CM, fiind declarat cel mai bun jucător.
Ca senior el a jucat în echipele de mai jos (dau şi duratele):
2003 – 2008 în esenţă la Dinamo Zagreb
2008 – 2012 Tottenham Hotspur
2012 – 2018 Real Madrid
Deci cam 5 ani acasă la vârf şi 10 ani prin străinătăţuri, la mari echipe. Unde credeţi că a învăţat el foarte mult fotbal de vârf şi cu cine, sau de la cine? Câtă contribuţie a avut talentul lui, câtă ambiţia, cât capacitatea de a învăţa, câtă mândria că îşi serveşte ţara şi câtă dorinţa de a-şi urmări scopurile proprii?
Eu nu cred că la jucătorii români lucrurile stau total diferit şi în nici un caz nu i-aş suspecta de lipsă de patriotism.
Spicuiesc cite ceva din cele spuse de Dl.Pincu :
”
„Nu numai jucătorii de fotbal plâng după o înfrângere, ci oricare sportiv din oricare alt sport plânge, după înfrângere, dar plânge și după o victorie !!”
Dupa victorie–Acela nu e plins ci ni „se umezesc ochii cu lacrimi de fericire”–
asa vad eu lucrurile.
„Și în niciun caz nu din „patriotism în stare pură”, cum afirmă Stimatul Domn Nedelescu: este doar o manifestare a sentimentelor PERSONALE, de dezamăgire sau de bucurie. „Patriotism pur” este atunci când sportivii plâng când aud imnul României la concursuri internaționale, și simt şi sunt măndri că țara lor este onorată în lume !!”
Aici va contraziceti singur–asa ca nu merita sa mai revin : Campionatul Mondial de Fotbal este un eveniment international–si despre asta vorbim !
„Adică dacă devine profesie, muncesc mai mult decât amatorii și trebuie plătiți pentru asta? Unde este pasiunea puternică pentru performanță care califică oricare sportiv ca un om cu o voință neobișnuită ?”
Sportivii amatori in tarile socialiste aveau teoretic un servici la care–desigur–nu se duceau, in schimb luau un salariu–in fapt ei se ocupau numai de sportul pe care il practicau ; si ei lucrau destul de mult pt. performanta–totusi era diferenta intre Federatia care tutela sportivii amatori si Federatia sau Liga prefesionista. Nu era admis sa zicem ca un boxeur amator sa lupte cu un boxeur profesionist–din motive de inferioritate a sportivului amator–erau alte reguli la amatori fata de profesionisti. Sportivul profesionist era platit si I se cerea sa genereze performante–sportul era singura lui paine. Sportivul amator era mai relaxat in privinta asta–salariul lui mmergea oricum de la „locul unde era angajat fictiv”.
„. Scrie autorul: „…viața unui fotbalist este dura…”. Și eu mă întreb, dar viața unei micuțe gimnaște, neajunsă măcar la maturitate, nu este și mai dură decât a unui fotbalist? Dar a oricărui alt atlet, fie el maratonist sau săritor în lungime sau înălțime nu e dură? Și sunt AMATORI.
Sportivii la care va referiti nu mai sint amatori–ci si ei sint profesionisti–deooarece cu mici exceptii comunismul a cazut–asa ca si ei sint platiti pt. performantele pe care le obtin. Vezi Simona Halep etc.
In afara de astă: unde ati citit Dv. ca eu singularizez ca numai viata fotbalistilor ar fi dura–chiar daca ma refer numai la ei? Ma refer la fotbalisti pt. ca subiectul acestui material este fotbalul–asta nu inseamna ca neg sau sugerez ca alti sportivi ar avea o viata mai usoara. Sportul in general nu e o indeletnicire usoara si se cer calitati deosebite pt. a-l practica cu succes. De altfel daca ati citit titlul el se refera la „FOTBAL-DAR SE INTELEG SI ALTELE”–asadar vorbesc despre fotbal dar ma refer si la multe alte lucruri. Va rog sa fiti mai atent.
„4. „Fotbalul românesc trebuie regândit.. !!”.
Numai fotbalul? Poate fi regândit doar un sport, în timp ce adevărata regândire este necesară pentru ansamblul sportiv al unei țări, în special acum pentru România care a decăzut mai jos decât nu se mai poate.”
Din nou acelasi lucru–de unde trageti concluzia ca ma refer numai la fotbal–in ce sintagma de cuvinte vedeti asta? si aici am acelasi raspuns la obiectia Dv. ca mai sus. Va rog recititi titlul !
In incheiere deplingeti ca nu exista scoli individualizate pe diferite sporturi si ca Statul nu se implica–intr-adevar nu exista baza materiala si infrastructura necesara pt. ca tineretul sa aiba unde sa se formeze si sa genereze performanta–iar putinul pe care l-am avut s-a deteriorat din ’89 incoace pina la disparitie. Tocmai de aceea pe linga „fotbal” se inteleg si „altele” exact ca in titlu.
(Voi da un raspuns D-lui Manta intr-o interventie separata.)
@ Nedelescu Ion
Vă cer scuze, nu am intenționat să critic textul articolului! Am făcut doar câteva extensii legate de efortul uriaș pe care-l face oricare sportiv cu un obiectiv determinat.
Tocmai din acest respect am inițiat-pe timpuri, împreună cu alți factori de decizie, în mod VOLUNTAR, am conceput proiectele și am condus în șantiere lucrările de realizare a acestor proiecte, pentru Sala Polivalența din Oneștī (sala Nadia Camaneci), și mai târziu Sala Mare Polivalenta, tot din Onești (cea neterminată..).
La fel cu stadionul de fotbal, cu o nocturnă la terenul de handbal, două bazine în grupul de recuperare, atașat Sălii polivalente mari, sală în care am vrut să fac și un teren de hochei pe ghiața, bazat pe frigul din fostul Combinat de Cauciuc, proiect omorât în fașa odată cu Combinatul ! Toate pe timpul „comunismului”, când se putea ! Venirea „capitalismului” a oprit orice inițiativă de susținere materială a sporturilor. Azi, dacă se mai face ceva, doar din pomenile magnaților, sau din fonduri de la stat obținute cu infinite dificultăți.
Ieri l-am auzit pe Tiriac văitându-se la Antena 3, că Banca Națională nu vrea să dea fonduri pentru refacerea Arenei de tenis! E un mister ce face el cu banii lui -o-să-i ducă cu el??
Pe lângă bază materială – e nevoie de „sufletiști”. Dar azi, această categorie a dispărut din România, odată cu instalarea la Putere a incompetenței. Domnul Ţopescu (amintire vesnica !), cu care am discutat aceste aspecte la inaugurarea Polivalentei mici din Onesti, a fost de acord cu mine.
Si acum D-lui Manta:
„Pe ce bază vi se pare dv. că este „slab-submediocru”? În ce fel comparaţi dv.?”
Pe baza bunului simt si a decentei D-le Manta;
„Aceeaşi întrebare ca mai sus, cum şi cu cine comparaţi? Sau tot aşa vi se pare, adică ceva pur subiectiv care izvorăşte din amărăciunea adâncă de suporter nesatisfăcut?”
Acelasi raspuns ca mai sus;
„Deci cam 5 ani acasă la vârf şi 10 ani prin străinătăţuri, la mari echipe. Unde credeţi că a învăţat el foarte mult fotbal de vârf şi cu cine, sau de la cine? Câtă contribuţie a avut talentul lui, câtă ambiţia, cât capacitatea de a învăţa, câtă mândria că îşi serveşte ţara şi câtă dorinţa de a-şi urmări scopurile proprii?”
Aici ce-ati vrut sa spuneti ?! Un jucator care e selectat la Echipa Nationala imbraca culorile tarii sale si isi reprezinta tara, se cinta imnul national si sint prezenti Presedinti de Stat si alte oficialitati de rang foarte inalt–echipa intreaga este un ambasador al acelei tari–este f. important ca performanta sportiva sa fie la cel mai inalt nivel–deoarece acea echipa este oglinda tarii din care provine. La echipa nationala jucatorii nu sint niste indivizi cum ar fi in viata civila–ei sint un intreg si judecati impreuna–caci sint proiectia a ceea ce este si da lumii acea tara. Cind TOTO CUTOGNIO cinta „SONO L’ITALIANO” el nu se refera la el ca individ, ci la Italia…la tara unde s-a nascut–„eu sint asa cum sint cu bune si cu rele fiindca asa este Italia…” (citat liber). O cit mai buna performanta a unei echipe nationale este un act patriotic in sine insusi. Si este resimtit ca atare de zecile de mii de suporteri care ovationeaza spontan si se simt mindri ei insisi de Victoria echipei lor–de altfel imaginile de extaz ale suporterilor surprinse la acest campionat–au fost elocvente fara drept de apel. A te comporta cit mai bine si a lupta pina la capat pt. o medalie intr-o competitie internationala– este un act de mare patriotism si va contrazic categoric, daca sugerati ca acesti sportivi care lupta pt. o medalie n-au in minte decit interesul personal.
„Eu nu cred că la jucătorii români lucrurile stau total diferit şi în nici un caz nu i-aş suspecta de lipsă de patriotism.”
Cred ca si dragii nostril jucatori romani si-ar manifesta si ei dragutii patriotismul din cind cind cel putin–dar ce sa faca daca tot pierd meci dupa meci…!
@Ion Nedelescu
>> „Pe ce bază vi se pare dv. că este „slab-submediocru”? În ce fel comparaţi dv.?”
> Pe baza bunului simt si a decentei D-le Manta;
Să implice acest răspuns că dv. vă consideraţi purtătorul/întruchiparea standardelor de bun simţ şi de decenţă, d-le Nedelescu? Eu înclin să cred că nu aveţi răspunsuri bune la întrebările mele.
> Aici ce-ati vrut sa spuneti ?! (…) La echipa nationala jucatorii nu sint niste indivizi cum ar fi in viata civila (…).
Iată cum i-aţi înregimentat pe toţi şi i-aţi transformat în „bunul întregului popor”, adică inclusiv al dv., faţă de care automat ar avea obligaţia să facă ceea ce credeţi dv. că trebuie să facă. Vă înşelaţi, ei sunt nişte cetăţeni liberi ai unei ţări libere şi nu au obligaţii diferite de ale tuturor celorlalţi cetăţeni.
> A te comporta cit mai bine si a lupta pina la capat pt. o medalie intr-o competitie internationala– este un act de mare patriotism si va contrazic categoric, daca sugerati ca acesti sportivi care lupta pt. o medalie n-au in minte decit interesul personal.
Cele două interese trebuie să fie făcute să coincidă şi de regulă aşa se şi întâmplă. Viaţa de sportiv de vârf implică multe sacrificii şi riscuri şi prin urmare se cuvine să fie răsplătită pe măsură.
> Cred ca si dragii nostril jucatori romani si-ar manifesta si ei dragutii patriotismul din cind cind cel putin–dar ce sa faca daca tot pierd meci dupa meci…!
Aşa cum ziceam, dv. îi bănuiţi de insuficient patriotism, când este vorba doar despre un nivel sportiv sub nivelul celor din vârful piramidei. Ce fotbalist nu vrea să iasă victorios de pe teren? Doar că asta au şi asta dau, iar alţii mai buni nu cred că avem, cel puţin pe moment. Nici un antrenor, neamţ sau de-al nostru, nu va putea scoate cu mult mai mult din ei.
Cui nu-i place cum joacă fotbaliştii noştri poate să nu se ducă pe stadion şi să nu se ută la TV, deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu are vreo obligaţie patriotică să-l distreze şi să-l facă fericit.
„Să implice acest răspuns că dv. vă consideraţi purtătorul/întruchiparea standardelor de bun simţ şi de decenţă, d-le Nedelescu? Eu înclin să cred că nu aveţi răspunsuri bune la întrebările mele.”
Ba dimpotriva, eu cred ca am un raspuns la tot ce intrebati–nu, nu sint purtatorul „standardelor de bun simt si decenta”–eu, in liceu, daca mi-aduc aminte–la o materie numita „PSIHOLOGIE” am aflat ca „bunul simt si simtul decentei” sint simturi dobindite in timpul vietii, in mod natural, prin educatie, de catre fiecare individ care trece printr-o forma de invatamint, si sint o reflectare a convietuirii intr-un anumit cadru social. Cu alte cuvinte aceste simturi ne ajuta sa evaluam si sa intelegem realitatea ce ne inconjoara. Ele, aceste simturi sint aproximativ la fel la indivizi cu nivel de educatie apropiata , tot asa cum simtul vazului sau la auzului sint cam la fel la fiinte cu grad apropiat de dezvoltare fizica.
„Iată cum i-aţi înregimentat pe toţi şi i-aţi transformat în „bunul întregului popor”, adică inclusiv al dv., faţă de care automat ar avea obligaţia să facă ceea ce credeţi dv. că trebuie să facă. Vă înşelaţi, ei sunt nişte cetăţeni liberi ai unei ţări libere şi nu au obligaţii diferite de ale tuturor celorlalţi cetăţeni.”
In acest paragraph, pe linga ca adoptati un limbaj gen–„VOCEA PATRIOTULUI NATIONALE”, stim noi de unde, cu iz patriotard, in forma, ne spuneti in fond ca ei, acesti jucatori, sint niste cetateni liberi–ceea ce nimeni nu contesta, dar sa facem o distinctie intre viata particulara si viata profesionala, unde avem de indeplinit niste obligatii de serviciu; aceasta e valabil pt. toata lumea, inclusiv pt.jucatorii de fotbal, al caror serviciu este el : jocul de fotbal.
„Aşa cum ziceam, dv. îi bănuiţi de insuficient patriotism, când este vorba doar despre un nivel sportiv sub nivelul celor din vârful piramidei. Ce fotbalist nu vrea să iasă victorios de pe teren?”
Bine ziceti ca ii „banuiesc”–deocamdata n-am nici o dovada materiala ca ar fi sau nu ar fi „patrioti”–pt. ca asa cum am mentionat deja dragutii de ei pierd meci dupa meci si n-au ocazia sa-si manifeste mindria ca sint romani …! Pacat !
„Doar că asta au şi asta dau, iar alţii mai buni nu cred că avem, cel puţin pe moment. Nici un antrenor, neamţ sau de-al nostru, nu va putea scoate cu mult mai mult din ei.”
Aici chiar ati devenit amuzant–eu am trait mai mult de jumatate din viata in tara unde capitalismul este la forma sa cea mai pura–inca n-am auzit sau vazut nici un angajat sa mearga la patron si sa-i spuna–„stiti, eu mai mult de atita nu pot face la locul meu de munca asa ca va rog sa nu insistati ca nu veti scoate nimic mai mult de la mine”;
Cu alte cuvinte, d-le Manta daca acel jucator nu poate mai mult se duce acasa si patronul aduce pe altul in locul lui „CARE POATE” ! Chiar nu stiati ca concurenta este motorul Capitalismului?! intreb si eu retoric, caci nu-mi vine sa cred ! (cer scuze pt. cacofonie).
„Cui nu-i place cum joacă fotbaliştii noştri poate să nu se ducă pe stadion şi să nu se ută la TV, deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu are vreo obligaţie patriotică să-l distreze şi să-l facă fericit.”
Zau? si cine o sa-i plateasca, STATUL?…sau poate PSD-ul…?
@Ion Nedelescu
> Ba dimpotriva, eu cred ca am un raspuns la tot ce intrebati
Nu aţi răspuns la întrebările mele: „„Pe ce bază vi se pare dv. că este „slab-submediocru” (7 participări ale RO în turnee finale – vm)? În ce fel comparaţi dv.?”.
> (…) pe linga ca adoptati un limbaj gen–„VOCEA PATRIOTULUI NATIONALE”, stim noi de unde, cu iz patriotard, (…)
Cine sunteţi „noi”? Pe ACUM participarea este individuală. Eu nu cred că jucătorii au vreo datorie patriotică faţă de mine, dar dv. credeţi că ei au una faţă de dv. Cine foloseşte atunci un limbaj „patriotard”? Nu eu sunt acela!
> (…) sa facem o distinctie intre viata particulara si viata profesionala, unde avem de indeplinit niste obligatii de serviciu; aceasta e valabil pt. toata lumea, inclusiv pt.jucatorii de fotbal, al caror serviciu este el : jocul de fotbal.
Aveţi vreun contract cu ei? Au ei vreo obligaţie faţă de dv. personal? Ce ni se cere este să ne plătim partea şi, dacă nu ne place spectacolul, putem schimba canalul sau părăsi stadionul. Pe stadion se poate şi fluiera, ceea ce este echivalentul trasului în pianistul la bar, deoarece mai bine tot nu va cânta.
> (…) inca n-am auzit sau vazut nici un angajat sa mearga la patron si sa-i spuna–„stiti, eu mai mult de atita nu pot face la locul meu de munca asa ca va rog sa nu insistati ca nu veti scoate nimic mai mult de la mine (…)
Ca spectator vă consideraţi cumva patronul fotbaliştilor? Dacă aşa credeţi, greşiţi. Ei nu au habar de dv.
> Chiar nu stiati ca concurenta este motorul Capitalismului?
Jucaţi vreun rol activ în „motorul” fotbalului? Aveţi vreun cuvânt de spus? Eu nu am, şi bănuiesc că nici dv.
> Zau? si cine o sa-i plateasca, STATUL?…sau poate PSD-ul…?
Nu, pe jucători îi plăteşte patronul/proprietarul clubului, pe bază de contract. Este el, în esenţă, cel care riscă nişte bani, vă invită pe stadion sau la TV şi vă oferă un spectacol. Faţă de dv. personal jucătorii clubului, în care joacă în majoritatea timpului, nu au nici o obligaţie.
> (…) eu am trait mai mult de jumatate din viata in tara unde capitalismul este la forma sa cea mai pura (…)
O echipă naţională, spre deosebire de una de club, nu este capitalism în „forma sa cea mai pura”, fiind plătită indirect, parţial din impozite, sponsorizări private, de FIFA, din câştiguri anterioare, de cluburi, de TV. Aceasta crează diverse obligaţii şi dependenţe ale fotbaliştilor naţionalei, dar nu direct faţă de spectatori. Nu îi veţi vedea încolonaţi în faţa porţilor stadionului şi îmbiindu-vă să intraţi, iar dv. să le spuneţi că dacă nu câştigă îi daţi pe toţi afară, deoarece le lipseşte patriotismul.
A reprezenta o ţară este o onoare, o realizare personală, dar nu o obligaţie sau îndatorire. Dacă eşti mai bun decât alţii eşti selecţionat, interesul fiind al tuturor, dar nu eşti niciodată sigur de postul tău. Şi vine întotdeauna ziua în care ţi se spune „Adio”, zi care este mai bine să nu te ia prin surprindere…
Din discuţie trag concluzia că sunteţi un om tânăr căruia îi place fotbalul 🙂
Ultima Dv. interpelare chiar m-a pus pe ginduri si mi-a intarit o banuiala pe care incepusem sa o am :
„Nu aţi răspuns la întrebările mele: „„Pe ce bază vi se pare dv. că este „slab-submediocru” (7 participări ale RO în turnee finale – vm)? În ce fel comparaţi dv.?”.”
Ba da am raspuns pe ce baza–va rog recititi textul…!
„Cine sunteţi „noi”? Pe ACUM participarea este individuală. Eu nu cred că jucătorii au vreo datorie patriotică faţă de mine, dar dv. credeţi că ei au una faţă de dv. Cine foloseşte atunci un limbaj „patriotard”? Nu eu sunt acela!”
Aici am crezut ca veti recunoaste trimiterea la „O NOAPTE FURTUNOASA” a lui Caragiale–in cazul ca v-a scapat, ziarul al carui titlu il mentionez este cel la care scria RICA VENTURIANO–student in DREPT si Publicist, cel care facea curte ZITEI, sora VETEI si care incurca numerele de la casa pe 6 cu 9;
„Aveţi vreun contract cu ei? Au ei vreo obligaţie faţă de dv. personal? Ce ni se cere este să ne plătim partea şi, dacă nu ne place spectacolul, putem schimba canalul sau părăsi stadionul. Pe stadion se poate şi fluiera, ceea ce este echivalentul trasului în pianistul la bar, deoarece mai bine tot nu va cânta.”
Si aceasta interpelare este anapoda–dar fara sa vreti ajungeti la ceea ce eu am subliniat si anume ca–daca pianistul nu cinta mai bine, ei bine da, va fi impuscat si adus altul care va cinta mai bine !! este exact ce am spus eu–daca acel jucator nu poate va fi trimis acasa si adus altul CARE POATE !! inca o data dati mai mare atentie cind cititi textul !
„Ca spectator vă consideraţi cumva patronul fotbaliştilor? Dacă aşa credeţi, greşiţi. Ei nu au habar de dv.”
Jucaţi vreun rol activ în „motorul” fotbalului? Aveţi vreun cuvânt de spus? Eu nu am, şi bănuiesc că nici dv.
Din nou replici anapoda–care arata ca nu intelegeti ce cititi–de unde ati scos-o ca eu sint „patronal fotbalistilor” si ce legatura are competitia, numita de mine motorul Capitalismului–cu „motorul fotbalului”–eu vorbesc aici figutativ-general, Dv. luati intelesul primar al cuvintelor fara legatura cu contextul.
„O echipă naţională, spre deosebire de una de club, nu este capitalism în „forma sa cea mai pura”, fiind plătită indirect, parţial din impozite, sponsorizări private, de FIFA, din câştiguri anterioare, de cluburi, de TV. Aceasta crează diverse obligaţii şi dependenţe ale fotbaliştilor naţionalei, dar nu direct faţă de spectatori. Nu îi veţi vedea încolonaţi în faţa porţilor stadionului şi îmbiindu-vă să intraţi, iar dv. să le spuneţi că dacă nu câştigă îi daţi pe toţi afară, deoarece le lipseşte patriotismul.”
Din nou un derapaj de la intelegerea textului–grave deficiente de intelegere–Dv. puneti alaturi „ECHIPA NATIONALA de FORMA PURA A CAPITALISMULUI”–nici o legatura cu ce am spus eu , apoi imi enumerati in detaliu sursele subventiionarii echipei nationale–textul meu nu chema la asa ceva (si aceasta e o alta discutie)–in sfirsit imi spuneti ca dependenta fotbalistilor nu este direct legata de spectatori–desigur dependenta lor e legata de Clubul unde joaca si de Patronul acelui Club–care insa ei–Patronul si Clubul sau, DA, depind direct de Spectatori !!
Sintem in Capitalism–orice Afacere depinde de cerinta de consum, de cei care vor sa-i cumpere produsul sau serviciul. Nu stiati?!
„A reprezenta o ţară este o onoare, o realizare personală, dar nu o obligaţie sau îndatorire.”
Aici spuneti un nonsens– cind ni se face onoarea sa reprezentam o tara, da, avem obligatia sa o facem cit mai bine–este o obligatie morala !
Zau? si cine o sa-i plateasca, STATUL?…sau poate PSD-ul…?–la aceasta intrebare retoric-ironica a mea, Dv. fara sa sesizati nuanta va lansati in explicatii inutile.
„Din discuţie trag concluzia că sunteţi un om tânăr căruia îi place fotbalul” ????
Desigur–dupa o asemenea intelegere gresita a textului meu–concluzia nu putea fi decit si ea tot una gresita !
D-le Manta ceea ce banuiesc eu ca vi se intimpla Dv. este faptul ca sinteti prea obosit–volumul de materiale care apare este extrem de mare, succesiunea lor este foarte rapida si Dv. nu mai tineti pasul cu ele–cred ca nu exista material la care Dv. sa nu va atasati numele cu o polemica. Este foarte daunator, mintea ne oboseste, atentia ne scade, concentrarea ne joaca feste–faptul ca incercati sa parcurgeti un material intr-un timp cit mai scurt, citirea pe sarite, etc. va face sa pierdeti mult din sensurile pe care la un ritm normal de citire ar fi usor de patruns. Puneti acelasi intrebari la care vi s-a dat un raspuns deja, nu remarcati vorbirea aluziva, figurativa si generala, trimiteri la fapte sau cunostinte care fac parte din cultura generala a fiecaruia, va scapa, si stiti vorba populara–„Popa nu toaca de doua ori pentru o baba surda !”
Ceea ce recomand eu este sa o luati mai incet, sa va permiteti si momente de respiro, de relaxare, sa lasati mintea sa se recupereze si sa se odihneasca–chiar nu e necesar sa interveniti peste tot sau sa ajungeti sa contraziceti realitatea doar de dragul de a cistiga o polemica. In filmele comice americane mai vedeam cite un boxeur cazut la podea si numarat de arbitru–(caci nu se putea ridica), dar care continua de acolo de jos sa-si ameninte adversarul–ca adica „vede el ce va pati cind s-o ridica” !!
Va rog nu lasati, vorba lui Calinescu, cristalul acestei minti sa se sparga, supunind-o la eforturi prea mari.
Aveti multe interventii bune si eu le apreciez de fiecare data–e pacat sa stricati buna impresie prin asemenea derapaje (ca sa folosesc un cuvint la moda).
Eu unul ma opresc aici–caci vad ca ne invirtim in cerc–si exact pierdem ceea ce de fapt vrem sa obtinem–COMUNICAREA !
Cred că în afară de interpetări greşite, răspunsuri ratate, bateri pe umăr condescendente şi sfaturi nesolicitate nu voi auzi nimic nou sau util de la dv., drept care pun capăt discuţiei legate de articolul dv., pe care l-aţi intitulat într-un mod cât se poate de potrivit: „Fotbal… dar se înțeleg și altele”.