caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Gastronomie si Stil



 

În întâmpinarea românilor. O tânără din Sibiu refuză să plece din țara

de (4-7-2018)
2 ecouri

 
Recent, la Sibiu am avut plăcerea să am un dialog cu o proaspăt absolventă a Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului.

Întâlnirea cu Daniela Andrasescu aduce aminte de poveștile frumoase iscate din realitate, din lumea din jurul nostru, cea normală, și nu de cea a beizadelelor îngâmfate, preocupate doar de opulență și spectacol obscen.

O fată venită din altă zonă la Sibiu, la facultate, ambițioasă și tenace își face loc și se integrează fără să se uite înapoi. Povestea ei seamănă cu istoria celor ce pleacă de acasă și îmbrățișează ascendența unui brad mereu verde și drept.
Ca studentă la 22 de ani a reușit să inventeze un produs nou de ciocolată amăruie umplută cu dulceață de corcodușe, sâmburi de caisă și fructe goji.

A obținut un premiu la superlativ și promisiunea de a avea varietatea nouă pe piață, grație unei firme românești.

În 2015 Daniela Andrasescu, alături de alte două coechipiere a primit la un concurs gastronomic la Milano un alt premiu pentru brioșă „Quatro Fiorri” Această reușită, întruchipată mai degrabă într-o tartă se compune din carne de iepure, de curcan, nucă și uleiuri vegetale. Nu continue agenți conservanți și e redusă în colesterol.
Îmi vorbește cu modestie de orele petrecute în laborator. Nu vorbește de dificultățile ivite în calea brevetării produselor, de condițiile modeste de salarizare.

O întreb dacă nu vrea să-și găsească un loc în altă țară. Îmi răspunde copilărește:

– Cine ar mai face ciocolată aici, dacă aș pleca și eu ?

Am rămas fără replică. Doare să vezi un copil premiat la Olimpiada de Chimie, un inventator și un posibil deschizător de drumuri ce se luptă într-un oraș de provincie, încânta în același timp că mai există visători, născuți în constelația îngerilor.

I-am promis îns, că voi face demersuri pe lângă sponsorii unui festival anual de ciocolată din Fairfax, Virginia. Poate va fi cu succes.

Ecouri

  • Victor Manta: (5-7-2018 la 20:16)

    > „O întreb dacă nu vrea să-și găsească un loc în altă țară. Îmi răspunde copilărește: – Cine ar mai face ciocolată aici, dacă aș pleca și eu ?”.

    Îmi aminteşte de filmul Chocolat (2000), cu Juliette Binoche (J.B.) şi Johnny Depp.

    Cred că J.B., în rolul unei irezistibile specialiste în produse din şocolată, ar fi putut avea o replică asemănătoare în acel sat uitat din Franţa.

  • Tiberiu Dianu: (10-7-2018 la 20:13)

    Autorul ne prezintă un caz interesant de tineri români specialişti în brevetarea de produse gastronomice. Este îmbucurător faptul că mai există perseverenţă într-o ţară care se confruntă anual cu un exod al elitelor.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Comisia Europeană avertizează România după adoptarea noului Cod penal: Nu vom ezita să luăm măsuri

La scurt timp de la adoptarea, de către majoritatea PSD-ALDE, a Codului penal, Comisia Europeană a reacționat și a avertizat...

Închide
18.189.186.72