Mitocănia în sala de concert e un dezastruOare a studiat cineva vreodata publicul din salile de concerte? Va asigur ca instrumentistii de pe scena o fac. Nu, nu solistii. Un solist nu are timp sa studieze sala atent la privirile cu care e urmarit, atent la atitudinea spectatorului. Instrumentistii din orchestra insa o fac. O fac in scurtele pauze in care lasa instrumentul jos.
In primele randuri stau obisnuitii concertelor, abonatii, sa spunem publicul traditional, persoane in general in varsta, melomanii “de profesie”. Putini stiu ca melomanii absoluti sunt, uneori, mai avizati din punct de vedere muzical chiar si de cat muzicienii. Poseda o mare experienta de concert, cunosc detalii de interpretare, compara interpretarile, analizeaza daca partitura e respectata ad litteram.
Exista chiar coduri prin care ei, melomanii absoluti, prezenti in general in primele randuri ale salii, comunica in timpul concertelor. Se intampla uneori ca muzicianul sa greseasca. E interesant atunci sa privesti melomanul “de profesie” si felul cum taxeaza imediat greseala: una dintre metode e printr-o tuse scurta, cu subinteles, imediat dupa, sa-i spunem “balba de interpretare”.
Tusea scurta si fortata are un ecou imediat de raspuns, sau mai multe, dintr-o alta parte a salii cu sensul:”Asa e. A zbarcit fa#-ul din acordul de septima de dominanta din masura 423 din partea a treia”. Asta ca sad au un exemplu… La balbe mai mici se arunca ocheade cu subinteles, subliniate de un zambet usor superior, si o ridicatura din sprancene cu sensul:”ei, se-ntampla si la case mai mari” Uneori, pentru o balba repetata de exemplu, sau pentru o interpretara prea originala, care tinde sa iasa din partitura, se practica batutul din evantai mai rapid, sau cautatul batistei in geanta. Asta are sensul: „E enervant. Ce vrea sa demonstreze cu asta?” (solistul) Sau: “imi pierd timpul la concertul asta”. Se mai conserva si obiceiul sa vii cu binoclu, sa stai in loja, si sa te uiti ostentativ intr-o alta parte a salii, nicidecum pe scena, atunci cand interpretarea e mai mult decat plicticoasa.
Se poate intampla, e adevarat, EXTREM de rar, in cazul unei interpretari cu totul si cu totul neacceptabile ca pe rand, cei mai severi dintre melomanii “de profesie” sa se ridice in picioare si sa iasa pe rand din sala: in semn de protest.
Instrumentistii au cel mai bun feed-back in publicul exigent si tipicar din primele randuri, despre care va spuneam.
Urmeaza partea de mijloc a salii, in care stau in general si melomani si muzicieni amestecati cu un public mai neavizat. Deci o masa eterogena. Multi dintre acestia vin pentru prima data poate intr-o sala de concert si nu sunt familiarizati cu obiceiurile, regulile concertului, nu stiu ca intre partile unei lucrari nu se aplauda, (ci se asteapta sfarsitul, cand dirijorul se intoarce cu fata la public) si uneori uita chiar sa-si inchida telefoanele mobile. Ba am mai vazut si dintre cei care mananca popcorn ca in sala de cinema. Totusi, avand in vedere ca acest public neavizat e in general unul tanar, e absurd sa-l condamni din primul moment. Se va educa pe parcurs.
Cine este insa responsabil cu educarea publicului de concert incepator? Ar putea sa fie scoala, televiziunile, in general mass-media, si, pentru ca ma simt intr-un fel obligata sa punctez cateva din aceste reguli, o voi face in finalul acestui articol dupa ce voi termina de expus repartitia tipurilor de public in sala de concert.
In partea din spate, se stie, stau cei mai tineri dintre spectatori. Biletele mai ieftine, sau faptul ca acolo isi gasesc mai usor locuri si cei care beneficiaza de intrare libera, fac ca aceasta sa fie zona cea mai vioaie, cea mai animata, dar nu neaparat cea mai neavizata. In general aici stau tineri muzicieni, elevi, studenti, de foarte multe ori obisnuiti ai spectacolelor, care vin impreuna cu prietenii lor. Printre cei mai entuziasti, tinerii “din spate” percep concertele ca pe niste lectii, si isi manifesta bucuria si placerea de a asculta o interpretare magnifica a unui muzician pe care il considera un idol, in general cu apaluze mai prelungi la incheierea lucrarilor, sau prin celebrele “Bravo!”, strigat sacadat, “Bra-vooo!” sau “Bis”.
Reguli de conduita
Dar iata si cateva din regulile cele mai importante care ne ajuta sa ne integram repede intr-o sala de concert, printre spectatorii mai vechi, fara sa riscam in a-i deranja sau irita:
1. In sala de concert se intra cu cel putin un sfert de ora inainte de inceperea spectacolului. Acel sfert de ora minim este necesar pentru acomodarea cu locul pe care il ocupam in sala sau cu cei care sunt in jurul nostrum, si pentru consultarea programului de sala. In cazul in care ne aflam intr-o sala de opera, in pauzele dintre acte vom reintra la prima bataie de gong auzita. De asemenea si in sala de concert, in pauza dintre parti.
2. In sala de concert se inchid telefoanele. Nu se accepta varianta “telefon pus pe vibratie”, deoarece in linistea din anumite parti ale lucrarii pe care o audiem, vibratia telefonului vecinului poate fi perceputa neplacut. Se recomanda asadar inchiderea completa.
3. Nu se aplauda intre partile lucrarii. Se asteapta ca dirijorul sa se intoarca spre public.
4. Nu se fosneste, nu se mananca, nu se vorbeste nici macar soptit.
5. Evitati sa mergeti la concerte daca tusiti, daca va curge nasul. E foarte neplacut, atat pentru cei de pe scena, cat si pentru vecinul de scaun si nu numai, sa participe la un spectacol in compania unei persoane care disturba in mod neplacut, si chiar nesanatos, atmosfera. Nu se admite nici sa-ti dregi glasul zgomotos.
6. Cel mai sensibil moment este incheierea concertului. Nu se accepta iesirea din rand sau din sala inainte de terminarea aplauzelor. In caz contrar, se creaza momentele cele mai neplacute si stinghere, atat pentru muzicienii de pe scena care isi primesc ofranda publicului, apaluzele, cat si pentru vecinii din public care vor sa le ofere. Exceptie pot face doar cei care doresc sa ofere flori, dar, si in acest caz, s-ar prefera inmanarea buchetului unei plasatoare de sala care ar urma sa-l ofere interpretului, sau oferirea lui dupa iesirea din sala, la intrarea artistilor.
Un articol foarte util şi instructiv.
Multumesc mult, dna Perca.
Stil, rafinament, eleganta. Este suflul acestei lectii, prezentata in maniera, de asemenea, artistica. Va multumim.
Va multumesc si eu, doamna Adriana.
M-a ajutat mult cu o tema. Multumesc!
Multimiri pentru sfaturi. Niciodata nu e prea tirziu.
Cu un singur comentariu, care bineintles ca nu o incrimineaza pe autoare, care a consemnat.
Asa zisele feedbackuri, reactii ale spectatorilor ,,initiati” sunt, dupa parerea mea tot o forma de mitocanie. O iesire aroganta si lipsita de empatie, care nu face bine nimanui. Chiar si daca mai apar stingacii in intepretare (e in cel mai rau caz vina organizatorilor care au ales instrumentistii respectivi) ar fi de preferat sa ne bucuram de muzica.