În urmă cu circa două săptămâni, lui reb Fisel Ianchel Mendelovici din Pardes Moshe i s-a întâmplat ceva extraordinar: dimineața, imediat înainte de rugăciune, pe când își clătea mâinile cu apă stătută peste noapte, a simțit așa, că o adiere pe față, ca și când ar fi avut o piele fină și gingașă, ca de fată mare. Aproape instinctiv și reflex, și-a atins cu mâinile jilave obrazul și, dacă nu a leșinat și nici nu a strigat să-l audă tot cartierul, înseamnă că dumnealui este o fire deosebită. Pentru că lui reb Fisel îi lipsea barba!
Se înțelege că a alergat imediat la oglindă. Ce a văzut? O figura speriată, cu ochii lărgiți de mirare, un nas normal dezvoltat și doi obraji palizi, absolut complet bărbieriți… Figura semăna vag cu o fotografie a lui din adolescență, făcută probabil pentru buletinul de identitate. Pentru mai multă certitudine, reb Fisel făcu câteva grimase: era neîndoielnic, cel din oglindă reproducea concomitent strâmbăturile, deci el era… Era el! Și barba?! Unde și în ce fel dispăruse barba?
Se gândi speriat ce să-i spună nevestei sale la micul dejun. Numai că nici cuvioasa Sara Lea, nici cei șase copii nu exprimară nici o mirare. E drept că nici nu-l priviseră cu atenție ci doar în treacăt și foarte grăbiți, fiecare cu ale lui. Puțin încurajat, dar numai puțin, reb Fisel își îmbracă haina, îi ridică gulerul și adăugă un fular negru de parcă s-ar fi pregătit să atace o diligență. În fapt, nu se pregătea decât să ajungă la oficiul poștal local, la ghișeul de recomandate și trimiteri externe unde lucra.
Pe drum se întâlni în treacăt cu câțiva vecini și cunoscuți, dar nimeni nu-l opri, nimeni nu-l întrebă unde îi este barbă. La slujbă, deoarece ajunse cu o foarte mică întârziere, ceilalți salariați erau deja la locurile lor, iar solicitanții probabil că erau ocupați cu lipitul timbrelor și număratul mărunțișului… Faptul că reb Fisel nu avea barbă trecu neremarcat…
Totuși, tensiunea psihologică îi măcina nervii…Reb Fisel era o figură mai mult decât respectabilă în cartier, era apreciat la lucru, la sinagogă și la școala unde învățau copiii lui, fiind în comitetul de părinți. Lumea avea să sesizeze, să comenteze, să condamne! La ora zece, în pauza de ceai, reb Fisel bătu la ușa dirigintelui poștal, cu intenția să se învoiască și să se ducă la un doctor. Își potrivi, desigur inutil, fularul și îi solicită șefului o învoire.
– Du-te, du-te, se grăbi acesta să-i ofere favoarea. Ești într-adevăr palid și indispus.
Auziți: „palid și indispus”! Nici un cuvânt despre barba de care fusese nedespărțit atâția ani… La policlinică, se așeză la rând, cât mai anonim posibil. Vreo doi îl salutară, vecina Malca și Ithak zarzavagiul de la care cumpăra el în ultimii doisprezece ani… Încercară chiar obișnuitul dialog din sălile de așteptare:
– Cu ce necazuri, reb Fisel?
Dar nimeni nu era interesat în răspuns… E de mirare cum de oamenii aceștia simpli și fără fasoane au bunul simț să nu-l deranjeze cu o întrebare ucigătoare unde îi este barbă, de ce s-a bărbierit, a trecut poate la laici, sau rabinul cel mare i-a spus că e bine să o facă pentru salvarea unui suflet, sau vindecarea unei eczeme?
Rândul la doctor se apropie și reb Fisel nici nu mai este atât de sigur dacă face bine să între. La urmă urmelor, ce să-i spună doctorului? Individul e nereligios, vine la sinagogă cel mult de patru ori pe an și nici atunci nu stă prea mult, cum ar putea el să înțeleagă drama unui om care din senin se trezește că nu e el, că și-a pierdut identitatea, profilul și figura…?
Așa că , în ultima clipă, pacientul renunță, se hotărăște pentru o altă vizită: va merge la rabinul cartierului, acesta îl cunoaște de atâția ani, știe cu cât sârg se apleacă el asupra cărților sfinte, cât de convins îndeplinește comandamentele religioase.
Casa rabinului e plină, o mulțime de enoriași cunoscuți, învățăcei, solicitanți…Toți îl cunosc pe reb Fisel, toți îi răspund politicos la salut, nimeni nu-l întreabă nimic de barbă… Să nu înnebunești? Ba da! Pentru că și rabinul, însuși rabinul care îl cunoaște de atâta vreme, îi da mâna, îl roagă să ia loc și –l întreabă care-i pricina că-l onorează cu această vizită neplanificată.
– Uitați-va la față mea! spune reb Fisel cu emoție.
– Da, zice rabinul, cum de nu m-am gândit? Muncești prea mult, nu dormi destul, copiii sunt desigur gălăgioși…Sfatul meu este să-ți iei un concediu și să pleci la Ţfat. Îți voi da o scrisoare către rabinul Cutare.
Reb Fisel mulțumește și se retrage respectuos. Nici un cuvânt despre barbă…
Și atunci, se hotărăște: intră la Iacov frizerul, se așează pe scaun și comandă:
– Un ras, te rog!
Și abia atunci aude, of, în sfârșit, aude un om care îl privește drept în față, care îl vede, care îl înțelege:
– Dar sunteți proaspăt bărbierit, domnule… Poate doriți un tuns?
Da, reb Fisel Ianchel Mendelovici dorește un tuns. Un tuns modern, din foarfece și lamă, cu alură sportivă și elegantă, așa cum și-a dorit toată viața…