În cele de mai jos public extrase din două articole care explică ceea ce m-a interesat mult şi anume Statul Paralel (numit şi Statul Subteran) şi legătura sa cu Protocoalele Secrete, încheiate între instituţii de forţă ale statului cu alte instituţii, în special din domeniul justiţiei. Interesul meu a crescut când s-a constatat că semnătura fostului Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, care ar fi semnat protocolul de cooperare încheiat în anul 2009 cu SRI şi Parchetul General, a fost falsificată.
Primul articol este publicat de DCNewsTeam pe 22.11. 2017, sub titlul „Cine sau ce este Statul Paralel”.
Ce este de fapt Statul Paralel
Dacă cineva te-ar întreba „Cine e statul de drept?” ar fi destul de dificil să arăți cu degetul pe cineva anume. Ai putea vorbi despre sistemul democratic, despre supremația legii, despre puterile constituționale, despre vot și suveranitate, dar nu ai putea susține că statul de drept e cutare sau cutare persoană. Nici măcar președintele, care impropriu mai e numit câteodată „șeful statului”, nu ar putea pretinde ca Ludovic al XIV-lea că „Statul sunt eu!”.
Așadar, întrebarea corectă nu e „cine”, cât mai degrabă „ce” este Statul Paralel. Iar aici putem răspunde fără emoții că este chiar opusul „statului de drept” față de care se află într-o relație de paralelism ireconciliabil.
(…) Așadar, „Statul Paralel” ar fi exact opusul: situarea deasupra legii și a Constituției și desconsiderarea votului popular. Pentru Statul Paralel, legea nu este o regulă supremă pe care trebuie să o respectăm cu toți, ci doar un instrument care poate fi folosit împotriva celor incomozi. Legile și Constituția sunt invocate de Statul Paralel doar atunci când servesc propriilor interese. (…)
Statul Paralel nu dă doi bani pe votul popular. Aleșii de vitrină nu sunt stabiliți la urne, ci în sufrageria cuiva, unde se întâlnesc nealeșii cei mai puternici ai neamului. Deciziile se iau în cerc restrâns, într-o cameră obscură, încărcată de fum de țigară, în clinchetul paharelor de coniac fin (…).
Nefiind rezultatul alegerilor democratice, Statul Paralel nu înțelege conceptul de „răspundere publică”, ba chiar îl percepe ca pe un afront direct la adresa independenței sacrosante a nealeșilor față de cei aleși. Din acest motiv, Statul Paralel reacționează nervos și violent la orice tentativă de control public. (…)
Pentru Statul Paralel, drepturilor omului sunt un moft sau un „lux”, pe care poporul fraier nu și-l permite. (…) Siguranța națională și lupta anti-corupție sunt doar două cortine în spatele cărora Statul Paralel își lovește la ficat adversarii, în timp ce, pe partea cealaltă, publicul din sală aplaudă frenetic. De altfel, eticheta de „penal” are o funcție cheie în propaganda servită de Statul Paralel. Cel pe care e lipită această etichetă își pierde instantaneu capacitatea de a spune adevărul. (…)
Statul Paralel se manifestă prin controlul unilateral asupra tuturor puterilor din societate – nu doar cea politică, dar și cea juridică sau chiar cea reprezentată de mass media. Secretele întunecate din arhive, păcatele neștiute, concubinajele jenante sau dosarele încă nedeschise din sertare devin criterii fundamentale de promovare în funcții cheie a celor care ulterior vor deveni slujitorii de nădejde Statul Paralel. (…)
Dacă unul singur, doar unul singur din părtașii Statului Paralel este aruncat în afara Olimpului exclusivist și devenind el însuși o victimă care nu mai are nimic de pierdut, atunci tot ansamblul începe să se destrame. Apar dezvăluiri și mărturii publice, apar documente compromițătoare, apar interceptările reciproce dintre cei care cândva împărțeau tortul puterii obscure. (…)
Al doilea articol a apărut în România Liberă, pe 8.5.2018, sub semnătura lui Tudor Artenie.
Protocoalele subterane rod statul de la rădăcină
Poate că protocoalele dintre instituțiile „speciale” ale statului s-au născut din dorința reală de a stârpi corupția. Poate că niște „oameni politici” onești s-au înțeles, în taină, să facă dreptate cu orice preț. Și poate că mai mulți „opiniști” și-au pus furia, sau greața, sau naivitatea în slujba unui ideal. Poate… Demersurile acestui grup de interese au reușit doar să dea jos eșarfa de pe ochii Justiției și să-i facă zob talerele balanței. Și, da, se numește grup de interese, chiar dacă e o „grupare” care urmărește un scop nobil.
Protocoalele au reconfigurat Direcția a VI-a a Securității comuniste
Direcția a VI-a se mai numea Direcția de Cercetări Penale și e binecunoscut faptul că, până la Revoluția din 1989, Securitatea făcea anchete penale. Protocoalele, secrete până mai ieri, nu au făcut altceva decât să legitimeze în ochii celor care le-au făcut reinventarea Direcției a VI-a. Funcționând ca „acoperire” instituțională, protocoalele au permis ofițerilor de informații și partenerilor acestora să facă orice au vrut. Călcând în picioare orice drept al ființei libere, echipele de „vigilenți” nu numai că au invadat orice teritoriu, public sau privat, dar au subțiat statul până când libertatea și dreptatea au devenit străvezii.
Scopul nu scuză mijloacele!
Disperarea „oamenilor de bine” că nu au suficiente resurse pentru a combate corupția poate fi înțeleasă. E greu să învingi cinstit un adversar puternic. Un adversar cu relații „tari” și cu bani mulți și care are în slujba sa avocați reputați și contabili pricepuți. E o bătălie grea, dar niciun stat de drept nu poate îngădui abuzul în lupta legală cu…abuzul în serviciu.
Libertatea e cel mai de preț bun al ființei. Pentru libertate s-a murit în decembrie 1989, nu pentru reciclarea Securității. Nu pentru gașca din sufrageria lui Oprea. Nu pentru capturarea statului prin protocoalele instituțiilor „speciale” și ale șefilor lor.
„Deontologii” se vaită că mafioții scapă
Se indignează când avocații acestora contestă sentințele judecătorilor invocând protocoalele în propriul interes. Privesc spre Uniunea Europeană, spre Comisia de la Veneția, spre Statele Unite și așteaptă intervenția salvatoare a lumii civilizate. Se vaită și se indignează degeaba. Se uită spre Vest în zadar. Justiția din statele dezvoltate nu funcționează cu „protocoale” (și nu suntem în situația de a produce un Patriot Act ca în SUA). Justiția își va îndrepta talerele și își va pune eșarfa pe ochi doar după ce consecințele generate de protocoalele murdare vor fi dispărut. Chiar cu prețul apariției unor colonii românești în Costa Rica sau Madagascar.
PS: Dar dacă protocoalele au făcut și mai mult rău? Dacă „profesioniștii protocoalelor” sunt responsabili pentru falimentul sau, dimpotrivă, pentru succesul unor companii? Sau al unor oameni – politicieni, procurori, judecători, deontologi, șefi de instituții etc.? Ne-am întors în trecut sau nu am plecat, de fapt, niciodată de acolo?
Autorul redă niște puncte de vedere fără niciun discernământ ! Este ca și cum sunteți îndemnați, invitați să Vă uitați la postul ăla de televiziune, a lu Ciutacu, unde în prim plan tronează figuri de penali, (http://www.aktual24.ro/rahova-tv-mare-parte-dintre-invitații-permanenți-ai-românia-tv-sunt-penali-au-fost-condamnați-sau-sunt-trimiși-în-judecată/), dublați de „somnoroasele păsărele” – Lucian Bolcaș și Bogdan Chirieac.
Acest post – România TV, promovează constant și insistent un singur punct de vedere, cel al penalilor de la PSD, care luptă din răsputeri să compromită Statul Legii, prin această invenție de Stat paralel !!
Când ai la dispoziție hârtie albă, nu este obligatoriu să și scrii pe ea! Să faci reclamă unui post tv, politicii acestui post, și încă pe „de gratis”. Este păcat de hârtia consumată !
@Pincu Sfartz
> Autorul redă niște puncte de vedere fără niciun discernământ !
În articol sunt redate punctele de vedere ale unui număr de doi autori. La care dintre ei vă referiţi oare? Cui îi lipseşte discernământul şi de cë?
> (…) invitați să Vă uitați la postul ăla de televiziune, a lu Ciutacu, (…)
Cine invită? De ce vă referiţi tocmai la Romania TV, când niciunul dintre articole nu a fost publicat acolo? Şi nici linkul nu vă funcţionează…
> Când ai la dispoziție hârtie albă, nu este obligatoriu să și scrii pe ea!
La cine anume vă referiţi? Şi cine foloseşte hartie atunci când publică ceva pe web?
În rezumat un efort inutil, pentru un comentariu inutilizabil…
D-l Manta ne-a prezentat aceste concepte asa cum i s-a parut mai bine, din surse pe care le-a considerat relevante. L-as intreba insa care este opinia dansului in legatura cu conceptele respective.
Ca editori, prezentam intr-adevar faptele (uneori ne mai si scapa unele) dar, inevitabil, avem si opinii personale. Aceste opinii dau, in ultima instanta, „culoarea” unei publicatii.
Deci va invit, d-le Manta, sa interveniti cu un comentariu (sau chiar un articol) in acest sens.
Cu privire la „Statul Paralel„, sau „statul subteran” din România există nişte elemente cunoscute, dar şi unele, tulburătoare, care nu au fost suficient elucidate. Le voi trata pe scurt, deoarece problematica este cunoscută cititorilor din ceea ce a fost publicat sau discutat.
Un tânăr, energic şi inteligent parlamentar de la PSD ( au şi ei 🙂 ) a apreciat că „sufrageria” lui Gabriel Oprea este „imaginea perfectă a ceea ce a însemnat statul paralel”.
Un lucru care s-a putut demonstra documentat, după multă trudă şi dezminţiri, a fost prezenţa sefei DNA L.C. Kovesi la această reuniune. Ea nu a putut însă să fie interogată în persoană de comisia de anchetă a parlamentului, care a chemat-o fără succes de vreo 7 ori, iar în scris ea a răspuns evaziv.
Extrasele din articolul publicat dau o imagine corectă despre ce reprezintă în general Statul Paralel şi de ce este el periculos. Îmi exprim convingerea că, datorită diversităţii politice, întăririi rolului justiţiei şi a libertăţii presei, se va ajunge la lămurirea deplină a celor petrecute în epoca de tristă amintire a fostului preşedinte T. Băsescu.
Cu privire la Protocoalele Secrete, un număr redus dintre ele, dar important, a fost desecretizat. Meritul îi revine noului şef SRI Hellvig şi Preşedintelui Iohannis care l-a numit, presei libere din România, dar şi Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR). Să ne amintim ce declara cu peste un an în urmă Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR:
Nu sunt la curent că aceste probleme ar fi fost lămurite. Oricum ar fi, pe mine m-a impresionat întrebarea retorică pusă de dl. jurnalist Tudor Artenie de la România Liberă, pe care l-am citat în articol: „Ne-am întors în trecut sau nu am plecat, de fapt, niciodată de acolo?„. Este o întrebare care pune pe gânduri, iar acesta este unul dintre obiectivele importante ale unui jurnalism bine făcut.
Multumesc, d-l Manta!
In opinia dv. asa-zisul „stat paralel” exista in continuare sau el a fost eliminat o data cu disparitia de pe scena politica a lui Traian Basescu si cu masuri in genul celei luate de noul sef al SRI?
@Victor Manta
Domnul Ștefan N. Maier v-a solicitat opinia Dvs. personală, iar Dvs. ați reluat opinia altuia în ceea ce privește „statul paralel” !
La urma urmei,chiar și opinia „copiată” nu are la bază fapte clar definite. S-au adunat într-o „sufragerie” niște oameni care faceau parte din cercuri conducătoare. Ei și ? Aveau acolo o centrală telefonică prin care să ia legătura cu șefii comisiilor electorale de la secțiile importante care, primind o indicatie, ce puteau să facă? Să fure voturi ? Se știe că fiecare partid are „ochi” în fiecare secție de votare și nu se poate face vreun fals.
Neputând exercita vreo manevră frauduloasă, ce importanță mai are că s-au „adunat” ?
Speculații fără argumente…
Să revenim la noțiunea de „Stat paralel”. Cine ar avea o putere politică, legislativă, administrativă, un control qvasi-total asupra tot ce mișcă în România, decât Dragnea cu Partidul său majoritar în Parlament, unde face ce legi „vrea mușchii săi” ? Cine are puterea executiva qvasi-totală cu care tot Dragnea schimba prim-ministrii cand are chef s-o faca, si la fel cu toți miniștrii ?
Atunci se pune întrebarea: ce mai rămâne din puterile statului pentru constituirea unui alt „stat”, orientat cum doriți Dvs. ca direcție geometrică (eventual vectorială !), și care să se opună puterii reale și statului lui Dragnea ?
JUSTIȚIA ! Justiția legală -organizată, și justiția „străzii”. Că sunt dirijate din umbra de așa zisul „șef de stat” – Președintele ? Dar Președintele în România nu are nicio putere executivă, decât pe linia politicii externe !
Și atunci rămâne pentru „Statul paralel” doar o singură explicație.”Drobul de sare”, care este constituit din frica de pedeapsa pentru matrapazlâcurile care le-au făcut cei care fac parte din „statul anti-paralel”, eventual statul neparalel, care urmează să se intersecteze cu justiția.
Consecințele inventării „statului paralel” sunt oricum inevitabile, chiar dacă „legaliștii” vor promova alte Decrete 13 făcute la ceas de noapte, de Hoți – pentru salvarea Hoților !
De dreapta pedeapsă nu vor scăpa, oricâte legi își vor face. Va veni și vremea anulării legilor strâmbe, va veni și vremea dreptei judecăți pentru cei care nu pot să renunțe la corupție.
@Stefan N. Maier
> In opinia dv. asa-zisul „stat paralel” exista in continuare sau el a fost eliminat o data cu disparitia de pe scena politica a lui Traian Basescu si cu masuri in genul celei luate de noul sef al SRI?
Dl. Băsescu Traian este în continuare prezent pe scena politică românească în calitate de senator al Partidului Mişcarea Populară (PMP). Nu este exclus să candideze la europarlamentarele din 2019, zice actualul preşedinte al PMP. Sursa.
Nu aş putea să spun ce documente deţine (la plecare a luat multe cu el), de câtă influenţă se mai bucură şi ce legături mai are T. Băsescu, dar văd că el reprezintă încă o prezenţă râvnită pentru unii.
Desecretizările protocoalelor şi măsuri asemănătoare sunt salutare şi trebuiesc continuate, dar relele pe care le combat nu dispar cu una, cu două. De exemplu din articol aflăm că:
Să vedem foarte rapid despre ce este vorba în cazul unei arhive, cunoscute ca Arhiva SIPA. Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA) se ocupa cu colectarea de date și informații din sistemul penitenciar, realiza dosare despre cariera și relațiile procurorilor și judecătorilor, dar existau date și despre politicieni.
În 2004, din cauza scandalurilor din presă care arătau că la vârful SIPA au fost numiți foști lucrători ai securității, iar serviciul era suspectat că face poliție politică, SIPA s-a transformat în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție (DGPA), iar arhiva ce a fost teoretic închisă după aceea a devenit una SIPA – DGPA.
În 2017 a fost constituită o Comisie Parlamentară, care s-a reactivat în primăvara lui 2018. Un obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieşiri, documente secrete şi strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conţinutul foarte succint, de unde proveneau şi beneficiarii informaţiilor. Mult mai multe se pot afla de aici şi aici.
Comisia avansează încet şi nesigur. Un martor important, ministrul de justiţie de ieri şi eurodeputatul de azi Monica Macovei, a anunţat dinainte că nu se va prezenta pentru audieri în faţa Comisiei. Sună cunoscut, nu-i aşa?
Ce îmi spun toate acestea? Că regimul Băsescu, deşi apus, şi-a lăsat amprentele sale adânci în multe domenii. Chiar dacă nu mai există o manifestare de tip stat subteran, încropită de-a lungul unui deceniu de pomină, întunericul ei pâlpâitor ne urmăreşte încă…
@Pincu Sfartz
> Domnul Ștefan N. Maier v-a solicitat opinia Dvs. personală, iar Dvs. ați reluat opinia altuia în ceea ce privește „statul paralel” !
Nu mă consider cel mai deştept şi cel mai informat dintre pământeni.
> S-au adunat într-o „sufragerie” niște oameni care faceau parte din cercuri conducătoare. Ei și ? Aveau acolo o centrală telefonică (…)
S-au adunat într-un loc nepotrivit, într-o companie nepotrivită şi la un timp nepotrivit. În rest aveţi dreptate. A, da, am uitat să menţionez, foloseau intens telefoanele lor portabile.
> Neputând exercita vreo manevră frauduloasă, ce importanță mai are că s-au „adunat” ?
Chiar aşa, „neputând”? Tocmai ei? Bizar cât de „neputincioase” sunt vârfurile statului…
> Să revenim la noțiunea de „Stat paralel”. Cine ar avea o putere politică, legislativă, administrativă, un control qvasi-total asupra tot ce mișcă în România, decât Dragnea cu Partidul său majoritar în Parlament, unde face ce legi „vrea mușchii săi” ?
Confundaţi statul de drept cu altceva.
> Atunci se pune întrebarea: ce mai rămâne din puterile statului pentru constituirea unui alt „stat”, orientat cum doriți Dvs. ca direcție geometrică (eventual vectorială !), și care să se opună puterii reale și statului lui Dragnea ?
Aţi uitat de opoziţie. Bomba zilei de azi este că:
Vă amintesc că pentru Înaltă Trădare pedeapsa prevăzută este de la 20 de ani de detenţie în sus, adică nu ne mai jucăm cu niscaiva 3 ani pentru corupţie etc. Iar premierul, nefiind membru al Parlamentului şi astfel protejat într-o oarecare măsură, va trebui să demisioneze sau să fie suspendat dacă este pus sub urmărire penală.
Dacă nu i-a mers ieri opoziţiei cu o moţiune slab susţinută de cenzură şi cu nişte demonstraţii de stradă anemice, poate merge pe calea devenită „tradiţională”, cea bazată pe un denunţ bine ţintit. Să tot faci politică în România în aceste condiţii…
„Ce îmi spun toate acestea? Că regimul Băsescu, deşi apus, şi-a lăsat amprentele sale adânci în multe domenii. Chiar dacă nu mai există o manifestare de tip stat subteran, încropită de-a lungul unui deceniu de pomină, întunericul ei pâlpâitor ne urmăreşte încă…”
Mulţumesc pentru acest răspuns la care, mărturisesc, mă așteptam, din modul „alb-negru” în care am formulat întrebarea. Sunt de acord în mare cu situaţia prezentată, dar lipsește un element de claritate (nu şi din discursul de la mitingul din 9 iunie al lui Dragnea):
El spune:” După Băsescu, pe care vă rog să îl salutați, acum președintele Iohannis, pe care vă rog să îl salutați, președintele Iohannis păstorește acest sistem.”
Pun întrebări cu bună credinţă. Credeți că afirmaţia de mai sus a lui Dragnea este corectă?
@Stefan
> El (Dragnea – vm) spune:” După Băsescu, pe care vă rog să îl salutați, acum președintele Iohannis, pe care vă rog să îl salutați, președintele Iohannis păstorește acest sistem.” (…) Credeți că afirmaţia de mai sus a lui Dragnea este corectă?
Înclin să cred că afirmaţia lui Dragnea NU este corectă. Dacă Iohannis NU are nici o legătură că denunţul de Înaltă Trădare contra premierului Viorica Dăncilă, făcut de preşedintele Ludovic Orban (adică a partidului principal care îl sprijină pe Iohannis), atunci lucrurile mi se par cumva în regulă.
Cu toate acestea, câtă vreme dl. Iohannis nu se distanţează oficial de acest denunţ, făcut de un tovarăş de luptă de-al său împotriva Guvernului, mă întreb cum poate fi convins un pesedist de rând că la mijloc nu este o manipulare/complot/forţe întunecate/ura anti-PSD/penalii/Ciuma roşie. Se ştie că Iohannis este preşedintele tuturor românilor, inclusiv a pesediştilor.
Mă întreb cum vezi tu lucrurile, în acest nou şi neobişnuit context chiar şi pentru România, prezentat de exemplu de Sursa 1 şi Sursa 2.
De la distanţa atât de mare fizică şi mentală la care mă aflu de aceste probleme (nu știu dacă nu cumva ar trebui chiar să mă recuz de la a avea o părere) văd lucrurile tot atât de bine pe cât mă ajută logica.
1. Președintele și şeful SRI numit de el nu pot în același timp să conducă o organizaţie secretă și să contribuie la desfiinţarea/investigarea ei (din câte înţeleg Hellvig nu a avut un rol minor în descurcarea chestiunii protocoalelor secrete). Astfel, murdăria asta băsesciană este folosită de PSD ca să încerce să mascheze propriile afaceri necurate.
2. Premiera, cred, a executat în Israel un mandat care nu i-a fost încredinţat de președinte, uzurpându-i acestuia un drept constituţional. Din nou, nu cunosc detaliile, dar îmi imaginez că Johannis, chiar dacă Dăncilă este achitată de acuzaţia de înaltă trădare, este interesat în stabilirea unui exemplu cu valoare istorică de CE SE POATE ÎNTÂMPLA în astfel de situaţii.
Am pus „mintea mea cea simplă” să dea un răspuns: fără suficiente informaţii de culise (deloc de fapt), fără interpretări sofisticate, doar percepţii care mi se par normale, de bun-simț.
@Stefan
> (…) îmi imaginez că Johannis, chiar dacă Dăncilă este achitată de acuzaţia de înaltă trădare, este interesat în stabilirea unui exemplu cu valoare istorică de CE SE POATE ÎNTÂMPLA în astfel de situaţii.
Valoarea UNIVERSALĂ a exemplului a fost bine stabilită înainte:
Barbiere di Siviglia, Gioachino Rossini
La calunnia è un venticello
E il meschino calunniato,
avvilito, calpestato,
sotto il pubblico flagello
per gran sorte va a crepar.
Bărbierul din Sevilla, de Gioachino Rossini
Calomnia este o briză
Și mizerabilul care este defăimat,
degradat, călcat în picioare,
flagelat de opinia publică
Spre norocul lui va muri.
https://youtu.be/iHgYwOuOFsE
Am folosit în afirmaţie scenariul cel mai simplu, potrivit căruia președintele Johannis efectiv nu cunoaște complet faptele. În acest caz, şi mai ales pentru că am certitudinea că președintele nu a mandatat delegația să facă declaraţii cu privire la mutarea Ambasadei României, el nu are absolut nici un motiv să se delimiteze de sesizarea făcută de Orban.
Cum apare Johannis în întâlnirile lui cu omologii europeni? Poate el spune că primul ministru acţionează de capul ei și al șefului ei, Dragnea… și că nu se ia nici o măsură atunci când sunt uzurpate prerogativele constituţionale ale funcţiei prezidenţiale?
În articol, în chiar primul paragraf:
De fapt nu s-a constatat nimic, abia se deschisese o anchetă, care este şi acum în curs, dar a susţine o gogoaşă nu costă nimic.
Ce se ştie este că Nicolae Popa a consultat documentul original şi că Cristina Târcea, actuala preşedintă a ÎCCJ, a relatat că „Nicolae Popa admite că semnătura este a dânsului, că nu o contestă, dar că nu-şi aminteşte momentul şi dacă a semnat. Crede că nu l-a semnat şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol”.
Cristina Târcea l-a sfătuit să facă o sesizare la Parchet; până la urmă sesizarea a făcut-o chiar ea, iar Parchetul a deschis o anchetă.
Deci este falsă afirmaţia că s-ar fi constatat că acea semnătură a fost falsificată. Şi acest lucru ar fi fost uşor de verificat: toate astea se ştiau deja în momentul când a apărut articolul… Dar lipseşte reflexul verificării – sfat nesolicitat 🙁
—-
(*) se întâmpla acum aproape 10 ani; acum N. Popa are 79 de ani. Protocolul este datat 2 sept. 2009. Pe 1 sept. N. Popa făcuse cerere de pensionare, care a fost semnată de Băsescu pe 14 sept.
@Alexandru
> De fapt nu s-a constatat nimic, abia se deschisese o anchetă, care este şi acum în curs, dar a susţine o gogoaşă nu costă nimic.
Să vedem ce am scris: „Interesul meu a crescut când s-a constatat că semnătura fostului Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, care ar fi semnat protocolul de cooperare încheiat în anul 2009 cu SRI şi Parchetul General, a fost falsificată”.
Eu l-am văzut cu ochii mei la TV pe dl. Nicolae Popa, care spunea că el nu îşi aminteşte să fi văzut şi semnat vreodată acest document.
Iată, aproximativ, ce a spus când l-am văzut eu:
Am văzut-o, tot la TV, pe succesoarea sa în funcţie, d-na Lidia Bărbulescu, declarând că nu a ştiut de existenţa unui astfel de protocol. De aici am tras concluzia că nu l-a semnat ea în vreun fel oarecare. D-na Bărbulescu a mai spus că nu crede că dl. Popa ar fi semnat un astfel de document.
Mi s-a părut ciudat că:
– dl. Popa a declarat că nu a semnat un asemenea protocol, deci este unul neobişnuit care ar fi trebuit să-i rămână întipărit în memorie
– d-na Bărbulescu nu a ştiut niciodată despre acest protocol
– protocolul fusese semnat cu ceva vreme înainte de dl. Maior, Directorul SRI, şi anume pe 21.08.2009, zi în care l-a semnat şi d-na Kovesi, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, dar abia pe 2.09.2009, când deja îşi părăsise funcţia dl. Popa, conform legii.
Toate acestea au dus la bănuielile mele, şi nu numai, că aici nu s-a jucat curat. Să nu uităm că am plecat de la spusele a doi Preşedinţi succesivi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, persoane din vârful piramidei justiţiei, ceea ce le oferă a priori multă credibilitate.
> Crede că nu l-a semnat (Popa – vm) şi probabil s-or fi folosit nişte manevre prin care a fost aplicată semnătura dumnealui pe protocol. (…) Şi acest lucru ar fi fost uşor de verificat… Lipseşte reflexul verificării – sfat nesolicitat.
Poate că mie îmi lipsesc nişte reflexe, dar cu siguranţă că nu îţi lipsesc ţie, nu-i aşa? Dar atunci cum se face că nu ne faci cunoscut rezultatul reflexelor tale, de exemplu menţionând o dovadă irefutabilă? Până atunci ideea unei falsificări (sau manipulări), emisă de mine pe baza declaraţiilor grele de mai sus, rămâne în picioare.
Privind ansamblul ultimilor ştiri, a fost o încercare ratată de a distrage atenţia de la un fake news propagat foarte larg, inclusiv de ACUM, cu un old news, vechi de o lună.
@Victor
Concentrează-te!
Tu ai scris: s-a constatat că semnătura […] a fost falsificată. Asta nu este adevărat: în momentul în care ai făcut tu afirmaţia, nu se constatase aşa ceva! În acel moment era cunoscută doar afirmaţia bătrânului pensionar de 79 de ani că nu-şi aduce aminte să fi semnat, dar că semnătura este într-adevăr a lui.
Spusele lui N. Popa au fost raportate de actuala preşedintă a Curţii Supreme.
Eu nu contest ce ai văzut tu cu ochii tăi la TV, ce l-ai auzit pe N. Popa spunând, afirmaţiile tale la capitolul „Mi s-a părut ciudat că:”. Dar din toate astea nu rezultă că la acea oră se constatase (constatase!!!) deja că este vorba de un fals.
Nu rezultă !! Mai gândeşte-te.
Până la validarea, sau invalidarea, acestei concluzi pripite este un drum foarte lung. Acest drum trece printr-o anchetă care va stabili dacă s-a falsificat/trişat pe undeva, iar această anchetă s-a deschis abia acum o lună.
> cum se face că nu ne faci cunoscut rezultatul reflexelor tale, de exemplu o dovadă irefutabilă?
Hotărât lucru, nu eşti în pasă bună!! Eu nu am afirmat nici că este adevărat, nici că este fals că semnătura bătrânului a fost falsificată, deci nu trebuie să dovedesc nimic. Eu am contestat doar că, din ce se ştie, se poate trage deja concluzia pe care ai tras-o, şi anume că a fost vorba de un fals.
> Până atunci [adică până nu aduc dovada irefutabilă] ideea unei falsificări (sau manipulări), emisă de mine pe baza declaraţiilor grele de mai sus, rămâne în picioare.
Ce rămâne în picioare este posibilitatea să fi fost vorba de fals/manipulare, ori tu ai afirmat în articol că falsul/manipularea se constatase deja!
Dacă tot nu ţi-e clar, vorbeşte cu cineva cu capul limpede din anturajul tău.
> a fost o încercare ratată [din partea mea, presupun] de a abate atenţia de la un fake news propagat foarte larg…
Aşa deci, scopul meu adevărat nu era să arăt că concluzia pe care ai tras-o nu rezultă, ci am făcut o diversiune ca să abat atenţia…
Mi-e teamă că… cum să zic… că nu eşti în formă 🙁 🙁 🙁
@Alexandru
> Ce rămâne în picioare este posibilitatea să fi fost vorba de fals/manipulare, ori tu ai afirmat în articol că falsul/manipularea se constatase deja!
Da, după spusele celor foarte relevanţi, eu am bănuit că este vorba de un caz de fals/manipulare, şi nu mi-am schimbat părerea, cel puţin deocamdată. Desigur că nu puteam decât să constat o stare de fapt, foarte neliniştitoare, legată de un document foarte important, semnat în condiţii dubioase, dar dovezile trebuie să le aducă alţii.
Nu văd să ştii ceva esenţial nou faţă de momentul când a fost scris articolul, drept care te supără vorbele mele (de fapt un cuvânt), fără să explici de ce ai început să critici spusele mele abia după o lună de la publicare.
Noroc că pe ACUM nu suntem la tribunal şi nu suntem îndârjiţi până în pânzele albe, drept care putem să ne exprimăm deseori mai puţin formal/precis/exact/legal. Voi continua deci să scriu mai relaxat, conform felului meu mai şugubăţ şi informal de a fi şi a mă exprima, cu riscul să fiu perpelit pe rug chiar şi pentru un cuvânt, insuficient de exact în ochii urmaşilor intransigenţi ai lui Torquemada.
> (…) vorbeşte cu cineva cu capul limpede din anturajul tău. (…) Mi-e teamă că… cum să zic… că nu eşti în formă.
Nu înţeleg ce te împiedică să te concentezi asupra subiectului? Nu e suficient de adânc şi de aceea nu poţi fora mai în profunzime?
Oare cum se numea concentrarea excesivă pe persoana şi/sau caracteristicile celui cu care discuţi? Ce să însemne insinuările cu intenţii îndoielnice, precum: „vorbeşte cu cineva cu capul limpede” sau „nu eşti în formă”? Încă o escaladă de-a ta şi voi afla că trebuie să consult un doctor, sau chiar să mă internez de urgenţă la psihiatrie. 😉
Dacă ai uitat cumva, uită-te în urmă acolo unde ai inserat cu claviatura ta cuvântul [/Mod], în textele altora, după care take it easy. Acesta este singurul meu sfat nesolicitat, dat cu toată dragostea, aşa cum obişnuieşte să spună în toiul polemicilor un apreciat şi calm analist politic din România. 🙂
@Victor
> după spusele celor foarte relevanţi, eu am bănuit că este vorba de un caz de fals/manipulare, şi nu mi-am schimbat părerea, cel puţin deocamdată.
Foarte bine, atunci expresia potrivită ar fi fost „am convingerea că semnătura a fost falsificată”, iar nu „s-a constatat că semnătura a fost falsificată”. Este o diferenţă enormă.
@Alexandru
> Foarte bine, atunci expresia potrivită ar fi fost „am convingerea că semnătura a fost falsificată”, iar nu „s-a constatat că semnătura a fost falsificată”. Este o diferenţă enormă.
Ce este foarte bine oare, că ai făcut dintr-un ţânţar armăsar, şi încă puţin şi mă trimiteai la tratament? Nu este deloc „foarte bine”.
Fondul problemei este şi rămâne că este foarte posibil ca ceva necurat şi grav să se fi produc. Ai scris după cum urmează:
> (*) se întâmpla acum aproape 10 ani; acum N. Popa are 79 de ani.
De aici ar rezulta că la această vârstă onorabilă dl. Popa s-ar putea să fi uitat ce a semnat. Acest lucru nu poate fi exclus cu desăvârşire, dar se pun nişte întrebări cheie care îşi aşteaptă răspunsul:
– cum de nu-şi aminteşte dl. Popa de semnarea unui asemenea act important şi deosebit?
– de ce susţine că etica sa profesională l-ar fi împiedecat să semneze protocolul respectiv?
– de ce dl. Popa face totul să se distanţeze de acest document, atât el, cât şi succesoarea sa care zice că nu a ştiut nimic de el? (ultimele două întrebări ar fi de discutat şi în comentariile articolului tău de aici )
– dacă totuşi Popa a semnat acest document după 1 septembrie 2009, ce a mai semnat altceva tot după încheierea oficială a activităţii? Vom vedea vreodată un alt document semnat de el după plecare, pentru a compara şi numerele de înregistrare, deoarece este contestată nu numai semnătura sa, ci şi numărul de înregistrare respectiv.
> Protocolul este datat 2 sept. 2009. Pe 1 sept. N. Popa făcuse cerere de pensionare, care a fost semnată de Băsescu pe 14 sept.
Nimic neobişnuit dacă dl. Popa, aşa cum susţine, a părăsit locul de muncă pe 1 septembrie 2009, nu a mai călcat niciodată pe acolo şi nu a semnat nimic după aceea. Vom afla oare în timpul vieţii noastre ceva de la autorităţi şi nu peste 50 de ani de la istorici acreditaţi, după ce se vor mai deschide nişte arhive bine protejate?
Acestea sunt subiectele importante de discutat, şi nu dacă trebuia să spun că / cred că / bănuiesc că / am convingerea că / mă tem că / este posibil că, etc., etc. ad nauseam.