caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Amenințările lui Dragnea: cum vrea să se salveze, distrugând justiția?

de (22-6-2018)
9 ecouri

 
Comitetul executiv al PSD a adoptat o Rezoluție de susținere a lui Liviu Dragnea și a guvernului Dăncilă.

Ședința conducerii lărgite a Partidului Social Democrat a decis că PSD rămâne strâns unit în jurul liderului său Liviu Dragnea după ce acesta a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în primă instanță.

La terminarea Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea a apărut pentru prima dată în public după hotărârea de joi a Înaltei Curți.

Fără cravată, fără ochelari, palid și nesigur pe el, Dragnea a avut totuși un discurs coerent, cu fraze scurte, prin care, simplificând a încercat să demonstreze că (1) este nevinovat; (2) că partidul e puternic și îl susține; (3) că a greșit urmând calea parlamentară pentru modificarea Codurilor penal și de procedură penală și că de-acum încolo lucrurile vor merge mai repede.

Președintele PSD a rezumat procesul condamnării sale în câteva propoziții din care rezultă că ar fi fost nedreptățit, eludând firește lucrurile complicate din dosarul angajărilor fictive, din perioada în care el era președintele Consiliului Județean Teleorman: este vorba despre două persoane pe care Dragnea le-a luat de la Direcția de Asistență Socială și le-a mutat la partid, continuând să fie însă retribuite din bugetul public.

Liviu Dragnea a precizat că toată discuția de vineri cu liderii partidului s-a desfășurat cu mandatul său pe masă. Altfel spus, s-ar fi oferit să demisioneze atât din fruntea PSD, cât și din cea de președinte al Camerei Deputaților, dar colegii lui s-au opus, pentru că există „riscul destructurării partidului”.

Șeful social democraților a amenințat că PSD va merge mai departe în lupta cu „statul paralel” și că va schimba Codul Penal, sugerând că o va face repede, fiindcă „abordarea procedural corectă din parlament” nu a fost suficientă.

E posibil deci ca guvernul să adopte o Ordonanță de Urgență pentru modificările de care au nevoie politicienii acuzați de corupție.

Comitetul executiv al PSD a adoptat o Rezoluție de susținere a lui Liviu Dragnea și a guvernului Dăncilă, în care se precizează că e nevoie de „finalizarea și accelerarea” modificărilor legilor justiției și a codurilor penale sub pretextul punerii lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu „standardele în această materie ale Comisiei de la Veneţia”.

În documentul adoptat de PSD se subliniază că actuala majoritate parlamentară va „utiliza cu fermitate” toate procedurile posibile pentru „denunțarea abuzurilor din Justiție, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale”.

Rezoluția conducerii social-democraților mai prevede „consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român”.

În spatele acestor enunțuri din documentul PSD se ascund de fapt amenințările de care Liviu Dragnea vorbea la marele miting de acum două săptămâni, că va merge „până la capăt” în lupta cu justiția, care-i amenință libertatea: masacrarea legilor anticorupție pentru salvarea lui și a celorlalți politicieni care au nevoie de sprijin pentru a scăpa de DNA.

Sabina Fati, 22 iunie 2018

Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Victor Manta: (22-6-2018 la 22:47)

    > La terminarea Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea a apărut pentru prima dată în public după hotărârea de joi a Înaltei Curți. Fără cravată, fără ochelari, palid și nesigur pe el, Dragnea a avut totuși un discurs coerent, (…)

    Am mai scris cât de fină analistă politică este Sabina Fati de la Europa Liberă. Iat-o acum şi în postură de psiholog politic. Plecând de la introducere ar fi trebuit să aflăm cât de incoerent a fost discursul lui Dragnea, dar ce să vezi, nu a fost să fie aşa, chiar dacă Dragnea era „Fără cravată, fără ochelari, palid și nesigur pe el”.

    > E posibil deci ca guvernul să adopte o Ordonanță de Urgență pentru modificările de care au nevoie politicienii acuzați de corupție.

    Aici d-na Fati îşi dă cu presupusul, amalgamând ceea ce crede ea cu ceea ce nu a spus dl. Dragnea. Astfel scopul scuză mijloacele pentru a putea trânti un titlu care să sune din coadă.

    Să vedem atunci ce a spus în realitate dl. Dragnea, citând o sursă care nu-i este nicidecum prietenoasă, dar care reproduce ceea ce s-a auzit la TV. Nu se vede din text cum era îmbrăcat, ras şi frezat dl. Dragnea, dar nu văd urmele de nesiguranţă pe care le-a diagnosticat d-na „psiholog” Fati.

    (…)

    Liviu Dragnea a făcut declaratii la ora 19:10, după cum urmează:

    – Despre proces si sentinta de ieri, va spun cateva informatii pe care publicul e bine sa le stie. Am fost tarat in acest dosar pe baza a doua declaratii, a doua doamne inculpate in dosar (secretarele lui PSD – vm).

    Dragnea povesteste detalii din termenele procesului, sustinand ca cele doua secretare au avut declaratii contradictorii.

    – Ieri am asistat la o executie in masa, au trebuit sa fie condamnati 9 oameni ca sa se justifice si condamnarea mea.

    – Un judecator care a rezistat a facut opinie separata si ma vede nevinovat.

    – In ceea ce priveste pozitia mea, am avut discutii in CEx cu mandatele pe masa. Fiecare coleg si-a exprimat liber parerea si sustinerea si mi-au cerut in unanimitate sa nu am o abordare personala a acestei situatii pentru ca mai importante decat mine sunt stabilitatea tarii, a guvernarii, indeplinirea fiecarei prevederi din programul de guvernare si stabilitatea partidului.

    – Au spus ca nu putem sa ezitam in a duce la capat lupta pe care am inceput-o, de normalizare a Legilor Justitiei si a Codurilor Penale, si de destructurare a acestui sistem ocult.

    – In aceste conditii eu le-am spus ca nu am nicio ezitare, am spus-o si in fata a sute de mii de oameni la miting ca am de gand sa merg pana la capat.

    – Am stiut ca mitingul va mari presiunea pe completul de judecata pentru ca acel miting i-a speriat foarte tare. Acel miting a contribuit la condamnarea mea.

    – Le-am spus ca obiectivele mele raman aceleasi. Programul de guvernare sa fie pus in practica, si va fi pus, iar statul paralel sa fie zdrobit si va fi zdrobit.

    – Imi cer iertare miilor de romani care unii stau in puscarie pe un articol neconstitutional, altii sunt tarati in tribunale pe baza aceluiasi articol sovietic si altii sunt tarati pe la DNA si alte mii sau zeci de mii nici nu stiu ca au dosare.

    – Imi cer iertare ca s-a lungit atat de mult elaborarea Codului Penal. Probabil ca nu o sa ma ierte.

    – Maniera pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corecta in Parlament s-a dovedit ca a fost una gresita pentru ca in Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea in proceduri normale, dezbateri si promulgare.

    – Orice lege e atacata, retrimisa, doar, doar sa nu se mai puna in practica, sa dea jos Guvernul si sa distruga PSD si majoritatea parlamentara.

    – Decizia mea e foarte ferma. Raman la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capat si le voi duce. Raman si in conducerea majoritatii parlamentare alaturi de Tariceanu. Nu va trece motiunea de cenzura.

    – In schimb vom fi mult mai fermi si mai radicali cu tot ce trebuie sa facem. Nu ma sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahontu, nici Kovesi, nici Oprea, nici Basescu, nici Ponta, nici altii.

    Comitetul Executiv al PSD a dat un comunicat (la ora 19:03) in care anunta sustinerea pentru Dragnea in toate functiile politice detinute de acesta la conducerea partidului si la conducerea Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei. Totodata, a fost anuntata sustinerea si pentru Guvernul Dancila.

  • Pincu Sfartz: (23-6-2018 la 14:22)

    Toata lumea cunoaste axioma din matemateca elementara: „Doua entitati egale cu a treia-sunt egale intre ele !”

    O entitate sunt „solidarizatii” cu Dragnea, a doua entitate este „hotia” solidara cu Dragnea, care a furat si de la stat, dar indirect si de la gura copiilor, iar a treia entitate este „Dragnea” insusi. Deci cele doua entitati („solidarizatii” si „Hotia”), egale cu (Dragnea), sunt egale intre ele, adica solidarizandu-te cu un hot-esti considerat un potential hot !.

    Nu se nimereste intotdeauna, dar poate ca se potriveste !

    Nedrept este faptul ca Hotia cea mare- este bine ascunsa, justitia nu se poate agãța decat de o hotie marunta, de „buzunar”.

    Cand se vad averile imense, adunate in vazul lumii ale acestor „prinsi cu hotie de buzunar”-te intrebi, de ce sunt procurorii legati la maini, si nu au drepturi sa foloseasca mijloace mai dure pentru a afla cum au adunat acele imense averî?

    Asta este ce sermareste cu modificarea Codului Penal si de Procedura Penala: nu limitarea mijloacelor de cercetare ale procurorilor, ca sa nu-i prinda pe Hotii cei mari cu infractiuni marunte-ci sa se limiteze posibilitatea de a afla ceva despre HOTIA CEA MARE !!

  • Victor Manta: (23-6-2018 la 17:50)

    @Pincu Sfartz

    > Nedrept este faptul ca Hotia cea mare- este bine ascunsa, justitia nu se poate agãța decat de o hotie marunta, de „buzunar”.

    Citez din presă: „Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro şi 2,4 ani închisoare”.

    Am trei întrebări pentru dv., la care sper că veţi putea răspunde.

    Ştim că în cazul lui Liviu Dragnea este vorba de instigare la abuz în serviciu şi un prejudiciu de 100.000 lei (de fapt partea lui este o jumătate), adică sub 22 mii de euro, iar în cazul lui Cocoş este trafic de influenţă şi spălare de bani, prejudiciul fiind de 9 milione de euro. Pedeapsa decisă de judecători pentru Dragnea este însă de 3,5 ani, faţă de cei 2,4 ani de închisoare decişi pentru Cocoş.

    – Mai susţineţi că ” justitia nu se poate agãța decat de o hotie marunta, de „buzunar” „?

    – În care dintre cele două cazuri se poate vorbi despre, vă citez: „HOTIA CEA MARE !!”?

    – Aveţi o explicaţie pentru discrepanţa evidentă între perioadele de detenţie decise pentru cei doi, deşi prejudiciile aduse de ei diferă ca de la cer la pământ, iar în cazul Dragnea este vorba de „instigare” la crimă?

    > Asta este ce sermareste cu modificarea Codului Penal si de Procedura Penala: (…) ci sa se limiteze posibilitatea de a afla ceva despre HOTIA CEA MARE !!

    Puteţi da un exemplu de o modificare a CP şi CPP prin care se limitează posibilitatea de investigare a HOŢIEI CELEI MARI?

    Previziunea mea este că nu veţi putea da un asemenea exemplu, aşa cum nu veţi răspunde nici la întrebările de mai sus. Scopul meu este să dialoghez, căutând adevărul. El nu pare să semene cu cel al dv., deşi m-aş bucura să-mi dovediţi că mă înşel.

  • Pincu Sfartz: (24-6-2018 la 03:49)

    Să dialogãm !

    Întrebarea Dvs. esențială, care acoperă celelalte întrebări era:

    > „Aveţi o explicaţie pentru discrepanţă evidentă între perioadele de detenţie decise pentru cei doi…???”

    Explicația este simplă, cred că o știți și Dvs. și ați pus-o pentru lămurirea cititorilor care chiar cred că este o inechitate în decizia judecătorilor !

    1. Cocos este PERSOANA DE RÂND, pe când DRAGNEA este cogeamitea de persoana PUBLICĂ, din vârful conducătorilor țării, model și exemplu pentru cei care l-au ales și promovat. Cine trebuia să fie exemplu de corectitudine, cinste, loialitate și exemplu de sacrificiu pentru binele public ? Nu Dragnea ??

    2. Cocoș a fost prins din „prima”, la Dragnea este RECIDIVĂ, și se știe cât de aspră este legea pentru RECIDIVIȘTI !

    3. Chiar dacă judecătorii trebuie să judece strict după fapte, ei sunt în general oameni inteligenți, și în mintea unui om inteligent Dragnea s-a conturat ca un INFRACTOR înrăit, cu multiple metode de ocolit LEGEA, în special în domeniul acțiunilor în favoarea unui Partid.

    4. Judecătorii sunt și ei oameni, și trăiesc din salariu, un salariu mare comparabil cu cel al unui Șef de județ. Și nici pe departe nu au acumulat moșiile imense din țară și Brazilia – așa cum le are Dragnea. Da, este subiectiv, dar mintea omului e parșivă, și nu scapă de păcatul invidiei. Cocoș pe de altă parte este om de afaceri, și are dreptul să fie bogat, dacă-l duce mintea!

    5. Cocoș (ca și Bombonica !) a restituit banii, Dragnea nu a dat nici un leu din buzunarul său !

    Cred și sper că nu o să Vă legați de un detaliu mai mic din această argumentație, pe care să-l dezvoltati astfel, încât să înece partea de argumente pertinente !

    PS. (pentru PREVIZIUNEA Victor-iana !). Este suficienta modificarea din CP care obliga procurorii SA-L ANUNTE pe cel investigat ca incepe urmarirea penala !! Este o amputare majora a posibilitatii de a afla conturi ascunse, documente compromitatoare etc, pe care un inculpat se va grabi sa le ascunda ! „Prinde hotul-scoate-i ochii” !

  • Victor Manta: (24-6-2018 la 14:12)

    @Pincu Sfartz

    > 1. Cocos este PERSOANA DE RÂND, pe când DRAGNEA este cogeamitea de persoana PUBLICĂ, (…) Cine trebuia să fie exemplu de corectitudine, cinste, loialitate și exemplu de sacrificiu pentru binele public ? Nu Dragnea ??

    Justiţia trebuie să fie OARBĂ şi să judece după fapte! De altfel Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, cea care era nr. 2 din statul fostului preşedinte Băsescu, nu a fost nici pe departe o „persoană de rând”. Cum altfel credeţi că a făcut Cocoş cel puţin 9 milioane de euro?

    > 2. Cocoș a fost prins din „prima”, la Dragnea este RECIDIVĂ, și se știe cât de aspră este legea pentru RECIDIVIȘTI !

    Nu ştiu ce înseamnă aceasta pentru un dosar care a zăcut ani de zile şi a fost scos când Dragnea a început să reprezinte ceva important politic, pe plan naţional. M-aş mira ca dl. Cocoş să fi fost prins din „prima” cu toate milioanele strânse de el, dar nu vreau să o lungesc.

    > 3. Chiar dacă judecătorii trebuie să judece strict după fapte, ei sunt în general oameni inteligenți, și în mintea unui om inteligent Dragnea s-a conturat ca un INFRACTOR înrăit, cu multiple metode de ocolit LEGEA, (…)

    Dragnea a fost cercetat şi condamnat pentru ceva anume, şi nu pentru toate relele pământului. Acel ceva anume este o INTENŢIE, aşa cum ne-au spus judecătorii săi.

    > Da, este subiectiv (la judecători), dar mintea omului e parșivă, și nu scapă de păcatul invidiei. Cocoș pe de altă parte este om de afaceri, și are dreptul să fie bogat, dacă-l duce mintea!

    Nu că ar conta, dar aflăm de la Dragnea: „Am avut cel mai mare restaurant, un han – Hanul Diligenţei, trei magazine, două centre angros şi încă două mici restaurante. Am avut la un moment dat 800 de angajaţi”. adev.ro/ohxfwg Săracul de el!

    > 5. Cocoș (ca și Bombonica !) a restituit banii, Dragnea nu a dat nici un leu din buzunarul său !

    Să fie un semn de convingere în propria nevinovăţie şi de încredere în justiţie, sau o prostie că n-a dat 50K lei (un nimic pentru un om de afaceri prosper) pentru ca să scape, de altfel pare-se că chiar fără cazier?

    > Este suficienta modificarea din CP care obliga procurorii SA-L ANUNTE pe cel investigat ca incepe urmarirea penala !! Este o amputare majora a posibilitatii de a afla conturi ascunse, (…)

    Un scop al justiţiei este să preîntâmpine infracţiunile/crimele. Anunţarea urmăririi penale ar duce la aceasta, iar urmărirea celor făcute de potenţialul infractor poate începe din momentul deschiderii acţiunii penale şi a anunţării celui în cauză.

    Statul cu organele sale este mult mai puternic decât orice infractor! La câţi bani se investesc în aceste domenii, ar trebui să fie oricum cazul. Aceasta se referă de altfel la orice fel de infractori potenţiali, mari sau mici. Desigur că se cere multă minte şi probitate profesională pentru a-i prinde şi condamna atunci când merită. Nu insist pe temă pentru a nu lungi discuţia.

    > Cred și sper că nu o să Vă legați de un detaliu mai mic din această argumentație, pe care să-l dezvoltati astfel, încât să înece partea de argumente pertinente !

    Am fost cât se poate de succint. Vă rog să obsevaţi că o bună jumătate din comentariul meu este ocupată de citatele din comentariul dv.

    Constat că nu mai susţineţi că ”justitia nu se poate agãța decat de o hotie marunta, de „buzunar”? Este un progres.

  • Pincu Sfartz: (24-6-2018 la 16:40)

    Domnul Victor judecă sistemul juridic din România, prin prisma celui din Elveția sau a oricărei alte țări civilizate!

    Ce spuneți-scrieti Dvs. este valabil acolo, nu aici, unde oricine poate fi cumpărat sau vânduṯ!

    Cum e acolo, nu poate fi aici. Aici încă funcționează mentalitatile, metodele și sistemele corupte specifice perioadei otoman-fanariot-balcanice!

    Așa că […/Mod.] sunteți un naiv complect rupt de realitatea din România.

    România mai are nevoie de o revoluție, care să schimbe radical actuală clică politico-administrativă, cu o nouă generație, a cărei bază va fi pusă de „întoarcerea acasă” a celor 4 milioane de romani – lustruiți între timp cu mentalitatea si democrația vestică !

  • Victor Manta: (24-6-2018 la 21:33)

    @Pincu Sfartz

    Constat că aţi abandonat subiectul discutat şi aţi trecut la cel preferat.

    > Domnul Victor judecă sistemul juridic din România, prin prisma celui din Elveția sau a oricărei alte țări civilizate!

    Adică la mine, interlocutorul dv. Ar fi bine să cunosc mai bine sistemele pe care le menţionaţi, dar recunosc că le cunosc prea puţin, eu având alte treburi prin străinătăţuri (limbile, muncile, obiceiurile, oamenii, familia, etc.).

    > Așa că […/Mod.] sunteți un naiv complect rupt de realitatea din România.

    În schimb cu sistemul judiciar civil românesc am avut „plăcerea” timp de peste un deceniu, este drept că având ca interfaţă un avocat bun, cinstit şi intransigent în ceea ce priveşte respectarea scrupuloasă a legii de către toţi. Cred că în acest fel, fără să vreau, am învăţat despre justiţia din România eventual mai mult decât dv., şi oricum mai mult decât mi-am dorit.

    M-am bucurat când am aflat că avocatul meu a ajuns judecător, deoarece i se potrivea. În rest justiţia era cum se ştie din primii ani postcomunişti, domnind prea mult din ce nu trebuia, şi invers.

    > România mai are nevoie de o revoluție, (…)

    Lipsesc morminte?

    > (…) o nouă generație, a cărei bază va fi pusă de „întoarcerea acasă” a celor 4 milioane de romani (…)

    Am mai scris că noua generaţie reîntoarsă va fi una mică şi bătrână, aşa că nu pe ea puteţi să vă bazaţi. Iar tinerii „noştri” rareori aleg să plece din Vest, deoarece se simt în el acasă, se bucură de posibilităţi largi şi văd România cu alţi ochi decât noi, cu mult mai deschişi şi mai critici.

  • Pincu Sfartz: (25-6-2018 la 14:08)

    Dacă nu o revoluție, măcar o reformă dură care să deschidă pentru distrugătorii României un proces colectiv „à la Nurnberg”, cu capul de acuzare principal: „trădarea intereselor naționale” si/sau- „Înalță trădare”-cu pedepse mergând până la închisoare pe viață.

    Și „clienții” să fie cei care au furat cele 18 miliarde-rezervă în valută a BNR în momentul 1989, când România nu avea nici o datorie externă (!), cei care au distrus 1500 de întrepprinderi, cei care au vândut țara pe bucățele, cei care s-au îmbogățit peste noapte, fără nici o muncă, cei care și-au bătut joc de o generație întreagă de romani, obligând-o sa ia calea Vestului, pentru că acasă nu mai aveau unde munci, etc.

    Politicienii să treacă printr-o comisie specială, de analiză a consecințelor activității lor-asupra economiei naționale. O comisie care să aibe dreptul să ceară socoteală pentru averile acumulate, bucată cu bucată, și să-i trimită la tribunale. Să fie judecați nu după codul penal, pe care și l-au făcut pentru ei, ci după o lege marțială specială, specifică scopului unic-recuperarea si repunerea bogățiilor țării-la dispoziția exclusivă a poporului.

  • Victor Manta: (25-6-2018 la 16:24)

    @Pincu Sfartz

    > Dacă nu o revoluție, măcar o reformă dură care să deschidă pentru distrugătorii României un proces colectiv „à la Nurnberg”, cu capul de acuzare principal: „trădarea intereselor naționale” si/sau- „Înalță trădare”-cu pedepse mergând până la închisoare pe viață.

    Mergeţi pe urmele lui Ludovic Orban, preşedintele PNL, care a denunţat-o pe Viorica Dăncilă pentru crima de Înaltă Trădare. Ar fi un prim pas deja făcut, nu-i aşa, şi un exemplu? Faceţi următoarele denunţuri după acelaşi tipar!

    > Și „clienții” să fie cei care au furat cele 18 miliarde-rezervă în valută a BNR în momentul 1989 etc.

    După 30 de ani? Prinde orbul, scoate-i ochii, dacă îl mai găseşti în viaţă.

    > Politicienii să treacă printr-o comisie specială, (…) Să fie judecați nu după codul penal, pe care și l-au făcut pentru ei, ci după o lege marțială specială, specifică scopului unic-recuperarea si repunerea bogățiilor țării-la dispoziția exclusivă a poporului.

    În loc de un Ţepeş visat de dv., o comisie formată din urmaşi de-ai lui… Nu v-a ajuns lumea comunistă în care aţi trăit atâta vreme?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Liviu Dragnea, condamnat de Curtea Supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Curtea Supremă a decis joi condamnarea liderul PSD Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare cu executare....

Închide
18.117.7.31