Problema respectării deciziei e de principiu, mai întîi. Ea n-are legătură nici cu impopularitatea ei, nici cu mizeria ei juridică, nici cu uneltirile sinistre ale lui Dragnea, Tăriceanu & Co. Președintele trebuie să semneze decretul de revocare a procurorului-șef DNA, pur și simplu fiindcă a jurat să respecte Constituția, iar CCR e singurul interpret autorizat al acesteia. Vreți un președinte sperjur?
Nu știu ce are de gînd președintele Iohannis. Nu știu cît va mai reflecta asupra celebrei decizii a CCR. Știm – au spus-o mulți juriști și constituționaliști – că e o decizie partizană, politică, unilaterală: utilizînd cîteva echivocuri din textul constituțional, îl subordonează pe președinte ministrului Justiției în chestiunea revocării procurorilor șefi. Mai grav, deranjează relativul echilibrul și controlul reciproc între cele două ramuri ale executivului – guvernul și președintele, luînd din prerogativele președintelui. Avînd în vedere uriașul apetit după putere discreționară a politicienilor români, convingerea lor că sunt predestinați să conducă în orice condiții, acel echilibru și control reciproc, chiar la nivelul executivului, și nu numai între cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – era un lucru bun. Ce-i drept, făcea mai dificilă guvernarea în condiții de „coabitare”, dar abuzul de putere putea fi evitat mai ușor. Asta în termeni generali.
În particular, demiterea d-nei Kövesi, laolaltă cu ultimele achitări de la Înalta Curte – destul de suspecte – și schimbarea codurilor în parlament, va trimite un semnal limpede în țară și în străinătate: gata cu antiocorupția! De acum, politicienii și oamenii de afaceri de la putere sau bine înțeleși cu puterea vor avea impunitate, așa cum au avut-o pînă în 2005. Procurorii de la DNA vor descoperi numai „acari Păuni”, iar dacă, prin excepție, va mai fi trimis în judecată un demnitar important, justiția îl va achita probabil. Mai mult, vom vedea în perioada următoare cum sunt tracasați diverși magistrați dîrji, politicieni nesupuși, jurnaliști și oengiști incomozi. „Statul paralel” se va întruchipa și va căpăta nume. Amenințările lui Liviu Dragnea nu pot să nu fie luate în serios, cu atît mai mult cu cît Uniunea Europeană și Occidentul în general, copleșite de probleme și divizate, nu par în acest moment capabile sau doritoare să exercite presiuni comparabile cu cele din 2012.
Și totuși. Nu mi se pare îngăduit ca președintele României, șeful statului român, să nu respecte o decizie a CCR, chiar și una atît de discutabilă, precum aceasta. Trebuie spus clar acest lucru, iar confuzia în care s-au menținut deocamdată și președintele, și partidele din opoziție, ba chiar și destui jurnaliști din tabăra „noastră” a devenit penibilă. Președintele trebuie să spună repede „da” și nu „da, dar…”. Asta înseamnă și că nu trebuie să tragă de timp la nesfîrșit. „Termenul rezonabil” s-a cam scurs. E un imperativ, fie că PSD chiar va trece la suspendare, fie că va tergiversa la rîndul lui un asemenea act. (Se pare că nu-i convine deloc politic suspendarea, de unde și zvonul cu așa-numita, ilegala „suspendare fără demitere”, căci puterea se teme de un referendum care i-ar arăta deficitul de popularitate.)
Problema respectării deciziei e de principiu, mai întîi. Ea n-are legătură nici cu impopularitatea ei, nici cu mizeria ei juridică, nici cu uneltirile sinistre ale lui Dragnea, Tăriceanu & Co. Președintele trebuie să semneze decretul de revocare a procurorului-șef DNA, pur și simplu fiindcă a jurat să respecte Constituția, iar CCR e singurul interpret autorizat al acesteia. Vreți un președinte sperjur?
Pe de altă parte, există și o componentă practică pe care oricine poate s-o vadă și s-o înțeleagă: nerespectarea deciziei sau ceva echivalent creează un precedent teribil de periculos. Data viitoare – peste o lună, un an sau cinci – o altă putere, cu alte interese, avînd sau nu popularitate, va face întocmai. Și atunci unde vom fi și ce ne mai rămîne? Respectate de autorități numai atunci cînd le convine și ignorate cînd nu, Constituția și CCR își vor pierde orice autoritate reală. Vom deveni un stat neconstituțional și nelegitim. Practic, vom cădea fie în anarhie, fie în dictatură, cel mai probabil una va urma celeilalte. Timp de aproape treizeci de ani, cu toate mizeriile și schismele politice, România a evitat așa ceva. Se va declanșa acum acest teribil proces?
Și apoi, cum ar mai putea președintele Iohannis clama în țară și în străinătate aderarea la principiile statului de drept, cînd, după orice definiție, le-ar încălca – fie și printr-o nesfîrșită tergiversare? Însă – se spune – decizia CCR este rea, ba chiar împotriva spiritului Constituției. „Se spune”. Probabil așa și este. Dar s-o spună cu autoritate, repet, are dreptul numai CCR. Punct. Deci președintele trebuie să semneze decretul.
În rest, putem specula și discuta scenarii, inclusiv acela în care am separa pentru un răstimp de trei luni persoana lui Klaus Iohannis de aceea a președintelui.(Art. 97 din Constituție) Putem discuta de asemenea despre diverse referendumuri și despre diferite modalități politice de a schimba majoritatea prin moțiune de cenzură sau la vot – singurul lucru cu adevărat esențial. Putem în continuare condamna decizia CCR, considerînd-o partizană, politică și rușinoasă. Avem dreptul s-o facem, trebuie s-o facem. Dar n-avem dreptul s-o invalidăm prin faptă, dacă respectrea ei ne revine în vreun fel. De aceea există printre oameni angajamente, jurăminte și convenții cu valoare imperativă: ca să fie respectate și atunci cînd, la un moment dat, ele le apar rele și neconvenabile, iar asta chiar dacă ar putea scăpa cumva de îndeplinirea lor. Căci pentru a face numai ceea ce ne convine și ne apare avantajos pentru noi n-ar fi fost nevoie să ne luăm niciun angajament sau să fi jurat ceva.
Andrei Cornea, 18 iunie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Revistei 22
Eu, dacă aş fi în locul lui Iohannis, m-aş gândi serios să demisionez – în semn de protest că Constituţia pe care am jurat eu în 2014 s-o respect şi s-o apăr a fost modificată între timp printr-o „decizie partizană, politică, unilaterală”, cum spune autorul, că prerogativele prezidenţiale sunt treptat reduse, iar separarea puterilor, în particular independenţa justiţiei, este rapid erodată.
Am spus doar „m-aş gândi serios” şi nu direct că aş face-o, deoarece, dat fiind că am fost declarat capul unei organizaţii criminale numită Statul Paralel, este normal să mă aştept la răzbunarea penalilor de la potere şi să fiu deferit justiţiei – devenite obedientă…
Iohannis este astfel pus în situaţia să nu-şi mai poată exercita funcţia şi să rămână onest faţă de el însuşi. Să rămâi preşedinte de frica duşmanilor este o oroare. Poate dacă joi 21 iunie Dragnea este condamnat de ICCJ, perspectivele ar fi altele…
Dar până atunci, miercuri 20 iunie, are loc, la ora 13:00, şedinţa comună a ambelor camere ale Parlamentului, care este instanţa care ar putea să aprobe o cerere de suspendare a preşedintelui (cu totul similar cu procedeul din 2012 cu suspendarea lui Băsescu)…
Ceea ce ar putea influenţa şi decizia menţionată a ÎCCJ de a doua zi.
Deci o lovitură de stat deghizată în… respectarea statului de drept.
Deci a început astăzi o săptămână care poate determina destinul României pe termen scurt şi mijlociu.
În – rarele – filme politice cu happy end, totul se termină cu complotiştii care fug sau ajung în cele din urmă la închisoare…
Alexandru scrie: „Eu, dacă aş fi în locul lui Iohannis, m-aş gândi serios să demisionez – în semn de protest că Constituţia pe care am jurat eu în 2014 s-o respect şi s-o apăr a fost modificată între timp printr-o „decizie partizană, politică, unilaterală”, cum spune autorul, (…)”.
Spune autorul, e drept, despre o Constituţie schimbată, uitând că nu s-a pornit pe drumul de modificare al Constituţiei, mult mai complicat, motiv pentru care spusele d-lui Cornea pot fi ignorate.
Tot după Alexandru: „Poate dacă joi 21 iunie Dragnea este condamnat de ICCJ, perspectivele ar fi altele…”.
Tocmai aici este cuiul lui Pepelea, în cazul nostru folosirea justiţiei în lupta politică. Să-ţi „ciuruieşti” adversarii prin justiţie, metoda pentru care trebuie să le mulţumim d-lui Băsescu şi d-nei Macovei, sunt lucruri care trebuie să dispară fără să lase urme.
Şi îi datorăm lui Alexandru şi: „Deci a început astăzi o săptămână care poate determina destinul României pe termen scurt şi mijlociu”.
Procesul lui Dragnea este pe fond, adică în faza „incipientă”, dar poate că Alexandru are informaţii despre revocarea în această săptămână a d-nei L. C. Kovesi de către Preşedintele K. Iohannis, revocare care ar fi definitivă, aşa cum este şi decizia CCR.
Din spusele autorului aş sublinia cele ce urmează, la care subscriu, mai puţin că decizia CCR ar fi discutabilă:
Poate că pe aceasta se bazează Alexandru când ne anunţă o săptămână determinantă pentru „destinul României”…
Este statul de drept, adică respectarea legilor, valoarea supremă?
Rolul cel mai important al statului este asigurarea respectării drepturilor individuale, în special a apărării lor faţă de posibilele abuzuri ale statului însuşi.
Pentru asta este necesar un sistem bine gândit şi coerent de legi. Legile trebuie respectate în măsura în care asigură libertatea şi securitatea oamenilor. Atunci când legile, în loc să apere drepturile, le încalcă, ele nu merită să fie respectate: ele trebuiesc să fie schimbate – prin mecanismele prevăzute de legile însele, dar în orice caz pe cale paşnică. Când această cale devine imposibilă, adică când se instaurează dictatura, tirania, poporul poate, şi trebuie, să recurgă la forţă.
Deci valoarea supremă sunt drepturile individuale, iar respectarea legilor este o valoare derivată, valabilă atunci când legile sunt demne de respect, adică când respectă şi apără drepturile inalienabile. În această privinţă există legi bune şi legi proaste.
Respectarea legilor cu orice preţ indiferent de consecinţe – Fiat justitia ruat cælum (să se aplice legea chiar dacă/când ne cade cerul în cap”) – este contrară scopului legilor, aşa cum l-am definit mai sus.
Aşa că argumentarea: „aşa s-a decis, aşa scrie în lege” trebuie relativizată. Aplicarea oarbă a legilor nu este valoarea supremă şi dacă, pentru cele proaste, poate fi evitată pe cale paşnică, trebuie încercată.
@Alexandru
> Deci valoarea supremă sunt drepturile individuale, iar respectarea legilor este o valoare derivată, valabilă atunci când legile sunt demne de respect, adică când respectă şi apără drepturile inalienabile. În această privinţă există legi bune şi legi proaste.
Rezultă de aici că decizia CCR legată de revocarea de către Preşedintele Iohannis a L. C. Kovesi poate fi ignorată de preşedinte?
@Victor
> Rezultă de aici că decizia CCR legată de revocarea de către Preşedintele Iohannis a L. C. Kovesi poate fi ignorată de preşedinte?
Rezultă că, dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel…
Asta a stabilit-o ca principiu general Tribunalul de la Nürnberg.
Victor: Rezultă de aici că decizia CCR legată de revocarea de către Preşedintele Iohannis a L. C. Kovesi poate fi ignorată de preşedinte?
Alexandru: Rezultă că, dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel… Asta a stabilit-o ca principiu general Tribunalul de la Nürnberg.
Alexandru a introdus un nou principiu, inspirat, zice el, de la tribunalul internaţional în care au fost judecaţi criminalii nazişti.
Adică dacă nu îţi place sau nu îţi convine o decizie a Curţii Constituţionale a României, tu ca preşedinte al aceleiaşi Românii eşti liber să tărăgănezi respectarea ei cât ai chef, eventual până la punctul în care nu mai rămâne nimic de respectat.
Mi se pare îmgrijorător de asemeni ca cineva, oricine ar fi, să-i compare pe cei anchetaţi de DNA cu criminalii nazişti, în special acum, când mulţi dintre inculpaţi au fost disculpaţi de instanţele de judecată româneşti.
@Victor
> Mi se pare îmgrijorător de asemeni ca cineva, oricine ar fi, să-i compare pe cei anchetaţi de DNA cu criminalii nazişti
Am scris:
>>Rezultă că, dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel… Asta a stabilit-o ca principiu general Tribunalul de la Nürnberg.
1. Principiul este stabilit nu numai pentru criminali de război, ci pentru oricine are să se supună unor legi.
2. Oricum, rămâne că „… dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel…”
@Alexandru
>1. Principiul este stabilit nu numai pentru criminali de război, ci pentru oricine are să se supună unor legi.
Acum a devenit clar la ce te referi. Aşa este, într-un stat totalitar (de exemplu nazist) respectarea ansamblului legilor lui nu este nici obligatorie şi nici recomandabilă.
Oare implici prin cele spuse că România este un stat nazist? Dacă aşa crezi, atunci noi doi vorbim despre state cu totul diferite.
> 2. Oricum, rămâne că „… dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel…”
Tocmai că NU rămâne, nici „oricum” şi nici în acest caz particular, deoarece România este un stat de drept. Amânarea respectării deciziei CCR nu duce decât la haos, la sporirea riscului confruntărilor de orice fel, la proliferarea şi la întărirea nedorită a adversarilor statului de drept.
@Victor
> Acum a devenit clar la ce te referi. Aşa este, într-un stat totalitar…
Tu înţelegi fraza „Principiul este stabilit nu numai pentru criminali de război, ci pentru oricine are să se supună unor legi…”??
Ce parte din „pentru oricine are să se supună unor legi” nu o înţelegi?
Unde am spus eu că ce am spus este valabil numai în contextul unui stat totalitar?
> Amânarea respectării deciziei CCR nu duce decât la haos, la sporirea riscului confruntărilor de orice fel…
Mai citeşte o dată: „… dacă o consideră nedreaptă, nu este nevoie s-o execute cu prea mare grabă şi prea mult zel…” Lasă-l să se gândească. Eşti nerăbdător să-l vezi legănându-se la capătul unei frânghii??
Te-am întrebat undeva care este termenul stabilit de CCR. Nu există niciun termen. Nu panica, n-au trecut decât vreo 10 zile, iar situaţia este complicată.
De altfel, am văzut până acum, după 10-15 zile, vreun semn de haos. Da, înţeleg că Dragnea cu gaşca lui or vrea ei ca cerul să se mai limpezească pentru ei pentru operaţiunile din zilele următoare.
Mie mi-a ajuns, nu mai insista.
@Alexandru
> Unde am spus eu că ce am spus este valabil numai în contextul unui stat totalitar?
Atunci nu aveai de ce să aduci nazismul şi Nurenberg-ul in discuţie, ci să te ocupi de treabă în contextul în care este.
> Te-am întrebat undeva care este termenul stabilit de CCR. Nu există niciun termen
Unde am spus eu că ar exista vreun termen? Nu am spus acest lucru.
> Nu panica, n-au trecut decât vreo 10 zile, iar situaţia este complicată.
Mie situaţia mi se pare foarte simplă, deoarece se referă la o decizie a CCR, deci la una care nu se discută sau negociază. Curtea a făcut ca lucrurile aparent complicate să apară clare pentru cine vrea şi poate să le aprofundeze. Deci nu are nimeni motive de panică, deci nici eu.
De altfel ai publicat articolul d-lui Andrei Cornea pe ACUM, în care dânsul (şi nu eu) a afirmat:
> Mie mi-a ajuns, nu mai insista.
Eu nu am făcut decât să comentez articolele publicate de tine şi comentariile la ele, discuţiile fiind un scop explicit al lui ACUM. Deci nu poate fi vorba despre vreo insistenţă care să vină unilateral din partea mea. Tu publici sau comentezi mult în ultima vreme, cam pe aceleaşi teme, iar eu continui conversaţia până când consider subiectul epuizat.
Este Curtea Constituțională o instanță judecătorească care dă verdicte ? NU ! Dacă ar fi, ar trebui să existe și procurori care să acuze și avocati care să apere.
Este Curtea Constituțională o putere executivă Supremă, cu puteri discreționare și deasupra tuturor celor trei puteri independente? NU, nu este puterea supremă din stat.
CC nu este decât o instanță care analizează conformitatea unor legi și acțiuni cu Constituția și ia decizii pe această direcți: CONFORMITATEA.
Dacă este obligatorie conformarea cu deciziile Curții, atunci de ce nu s-au conformat politicienii cu decizia CCR privind rezultatul unui referendum, considerat pe drept de Curte ca fiind VOINȚA SUVERANĂ a poporului privind o cameră legislativă în loc de două, și un număr de 300 aleși, în loc de 465?
De ce au trecut ani buni pentru realizarea altor decizii ale CCR privitor la modificarea Codului Penal?
E voie pentru Parlament și nu și pentru Președinte să amâne cu ani buni deciziile CCR ?
Putere absolută în statul democratic (?) al României nu există, nu este voie să existe. Există simultan 3 puteri INDEPENDENTE – legislativă, executivă și justiția! Atât! CCR-ul nu este, nu poate fi deasupra lor ! Constituția este proastă, are piciorele împiedicate și trebuie urgent revizuită, la fel de urgent și grăbit cum s-a revizuit zilele acestea, la ceas de noapte, Codul Penal.
Dl. Pincu Sfartz scrie: „CC nu este decât o instanță care analizează conformitatea unor legi și acțiuni cu Constituția și ia decizii pe această direcți: CONFORMITATEA”.
„Decât” o instanţă? Să-i vedem atunci pe scurt rolul, atribuţiile şi drepturile, aşa cum sunt ele descrise în CONSTITUŢIE:
CCR nu reprezintă „decât” cele de mai sus, şi tot ce scrie în plus în Constituţie despre ea! Nu ajunge oare cu vârf şi îndesat?
Să aplic metoda reducerii la absurd a spuselor d-lui Sfartz la Constituţia însăşi, după cum urmează:
– Constituția României este NU ESTE DECÂT o culegere de texte care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale.
– Dacă ea este obligatorie, atunci de ce nu s-au conformat politicienii cu deciziile ei?
– Concluzia: Acestea fiind zise, NU este nici o nevoie de Constutuţie! Să vină Ţepeş Doamne!
Nu inteleg de ce Iohannis ar trebui sa demisioneze doarece tebuie sa respecte Constitutia.
Daca Constitutia a fost inhatata de o banda de borfasi si modificata dupa placul lor nu inseamna ca nu respecta sau trebuie sa respecte orice varianta care ii este presentata. Cineva mi-a explicat ca in timpul regimului stalinist Constitutia era o bataie de joc in ceea ce priveste drepturile unui simplu cetatean.
Cum s’a mai discutat anterior, la procesul criminalilor de razboi la Nurenberg legile aplicate au fost formulate a posteriori si unii juristi au declarat ca sentintele au fost ilegale. Jocul in Romania cu modificarea Contitutiei pe placul unora e deci ilegal si el si ca atare Iohannis a jurat pe Constitutia care era valabila atunci si nu pe una modificata ulterior dupa placul unor.
Nu sunt jurist dar cred ca este la mintea cocosului ce am scris!!!
@CHARLIE
> Nu inteleg de ce Iohannis ar trebui sa demisioneze doarece tebuie sa respecte Constitutia.
Cine a spus că trebuie să demisioneze?
Despre cum poate decurge o demitere (nereuşită) a unui preşedinte puteţi citi aici.