Pe timpul comunismului, meseriile intelectuale erau intenționat subapreciate, ca o consecință rezultată din teoria „dictaturii proletariatului”!
Înainte cu 4 luni de a-mi da Examenul de Stat pentru a obține diploma de inginer mecanic, ca absolvent al Facultății de Mecanică de la Politehnica din Iaşi (promoția 1958), fiindcă predasem proiectul de diplomă cu mare avans, m-am angajat în „producție” – la Centrul Mecanic din Iași, unitate destinată exclusiv reparației tractoarelor venite din campaniile agricole – pardon, nu venite, ci aduse cu camioanele, sau cu trenul, sau trase de tractoare de proveniența sovietica (!). Ele, tractoarele, își dăduseră deja duhul pe câmpiile roditoare ale Patriei, contribuind la excepționalele recolte socialiste, care în cifre depășiseră recordurile lumii capitaliste „decadente” !
Tractoarele erau producția Uzinei „Tractorul” din Brașov, fabricate un timp sub sigla IAR-22, apoi UTOS. Din 1958 a început fabricația tractorului KD-35 (pe șenile) și primele U-650, copii nereușite după tractoarele germane Heinemann – o epopee de tehnică de copiere nereușită, în toate țările socialiste, din cauza tehnologiilor de fabricație inferioare.
Şi URSS, marea conducătoare a „lagărului” socialist, copia tot ce-i cădea sub mana. Camioanele ZIS erau copii după Studebaker-ul american, automobilele Moskvici cu predecesorul său Emka şi urmașul Pobeda – după Ford, tout-terenurile Gaz 67 – după JEEP, şi cea mai „de rușine” copie: „Zaporojeţ” – copie dupa celebra „broasca” germana – Volkswagenul cu răcire pe aer, la care copie -Zaporojeţ, lua foc uleiul din motor, şi rușii au fost nevoiți sa monteze în plus un răcitor de ulei – un chix răsunător care a dus la porecla pentru Zaporojet – „VolksIvanovici” ! (fabricație abandonata în totalitate !)
Să revenim la subiect. La Centrul Mecanic din Iași, am fost angajat ca maistru-șef de secție reparații tractoare, având în subordine toate atelierele de profil: turnătorie de fontă și aliaje de cupru, strungărie, lăcătușerie, montaj și demontaj tractoare, standuri de probă, etc. Deși nu aveam încă diploma, mi se spunea, ca formă de respect deosebit pentru competența de care am dat dovadă, „Domnule inginer”, competență obținută nu prin demonstrarea cunoștințelor teoretice, despre care și pe atunci umbla zicala „teoria ca teoria, dar practica te omoară”, ci prin faptul că „puneam mâna” – și pe strung, și pe freză, și la ciocan și la formare și turnare fonta, etc.
Am încercat să-mi fac cinstit meseria, până ce într-o zi când, la faza de recepție a pieselor de schimb finite, am observat că după fiecare măsurătoare de precizie cu un micrometru a suporților de rulmenți de la arborii roților de tractor, muncitorul lovea cu ciocanul suportul într-o anume poziție, re-măsura și punea ștampila pe certificatul de calitate al suportului respectiv ! Ce se întâmpla ? Din cauza turnării unei fonte de proastă calitate, cu tensiuni interne, după câteva zile de la operația de strunjire suportul se ovaliza în zona lăcașelor de rulment, și CTC-istul, (CTC=Control Tehnic de Calitate) descoperise această metodă de îndreptare ! Că după o perioadă suportul respectiv se ovaliza din nou și tractoarele începeau să șchioapele, CTC-istului, dar și conducerii Centrului Mecanic, nu le mai păsă – scăpaseră de piese-ca fiind bune !
Acest fenomen tehnic se numește „memoria” metalelor. În cazul fontei, pentru a preîntâmpina funcționarea „memoriei”, piesele trebuiau să fie supuse unui tratament termic de recoacere sau, mai simplu, să se controleze procesul de fabricație a fontei privitor la omogenitatea sa structurală. Ceea ce am și făcut.
Spre deosebire de perioada când nu eram inginer și mi se spunea totuși „Domn Inginer”, în următorii ani, la ridicarea Combinatului de Cauciuc Sintetic, ca inginer diriginte de șantier, mi se spunea, ca o apreciere supremă, „meșterul Sfartz”, sau fără nominalizare, „meșterul” (frecvent între ei muncitorii spuneau: „las’că vine meșterul și rezolva”), spre deosebire de majoritatea inginerilor care erau pentru muncitori „inginerași-inginerașii” (pentru doctori-„doctorași”) .
De unde această subapreciere a diplomelor obținute cu 5-6 ani de studii, de cele mai multe ori cu sacrificii mari?
Din cauza sistemului de salarizare în primul rând, care remunera mult mai bine pe muncitorii calificați din categoriile 5, 6, și 7, nemaivorbind de cei care beneficiau şi de titlul de „specialist”(!), față de remunerarea inginerilor.
Iar dacă se lucra în acord individual sau în acord global (normal pentru șantierele în criză de timp la termenele de predare, şi nu numai), un inginer câștigă de 2-3 ori mai puțin decât muncitorii din subordinea sa !
Pe de altă parte, politica Partidului, fie Muncitoresc Roman, fie Comunist Român, stimula mentalitățile de superioritate a „clasei muncitorilor și țăranilor”, față de profesiile intelectuale.
Mai mult, adevărații conducători dintr-o anume perioadă nu puteau să fie considerați cei cu diplome corect obținute după 5 ani de studii, ci cadrele tehnice de care Partidul avea totuși nevoie, și le obțineau în Facultățile „muncitorești”, în care în doar doi ani se coceau „ingineri”, dintre care mulți nu aveau decât 4 clase, și nici nu vorbeau corect limba română !
În capitalismul adevărat, nu în simulacrele de „capitalisme post-revoluționare”, ingineria este o mare profesiune, este fascinaţia de a vedea cum o plăsmuire a imaginaţiei se transformă, cu ajutorul ştiinţei, într-un plan pe hârtie. Ca apoi să se materializeze în piatră, metal sau energie. Ca apoi să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă şi la sporirea confortului. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului.
Marea responsabilitate a inginerului, în comparaţie cu cei de altă profesie, este că operele lui se află sub văzul tuturor. Acţiunile lui se concretizează, pas cu pas, în material palpabil. El nu-şi poate îngropa greşelile ca medicul. El nu le poate face nevăzute şi da vina pe judecător ca avocatul. El nu-şi poate ascunde erorile cu pomi şi iederă că arhitectul. El nu poate, ca politicianul, să-şi ascundă lipsurile dând vina pe opoziţie, sperând că oamenii vor uita. Inginerul, pur şi simplu, nu poate nega că el a făcut-o. Dacă lucrarea nu este bună, este condamnat.
Sfartz Pincu, 20 mai 2018
Dl. Sfartz Pincu a scris: „Marea responsabilitate a inginerului, în comparaţie cu cei de altă profesie, este că operele lui se află sub văzul tuturor”.
Sunt relativ puţini cei sunt în stare să înţeleagă şi să aprecieze, de exemplu, valoarea unei soluţii tehnice a unui inginer constructor sau ingeniozitatea unei componente concepute de un inginer electronist.
Cred că mai mult decât operele inginerilor, în văzul tuturor se află lucrările artiştilor de toate felurile. Reprezentanţii celor două categorii de ingineri de mai sus au puţine de discutat între ei despre „meşteşugul” propriu, dar ei pot să dezbată frumuseţea Giocondei, a Capelei Sixtine sau a Simfoniei a 9-a.
Apropo de responsabilitate, îmi amintesc de cele spuse pe patul de moarte de marele Leonardo da Vinci, prin care el îşi cerea iertare că nu a lăsat în urma sa opere care să fie la nivelul posibilităţilor sale.
@ Victor Manta
Am să folosesc stilul Dvs. de analiză,(al meu este diferit!), menționând ce ați scris mai sus:
„Sunt relativ puţini cei sunt în stare să înţeleagă şi să aprecieze, de exemplu, valoarea unei soluţii tehnice a unui inginer constructor sau ingeniozitatea unei componente concepute de un inginer electronist.”
Este corect,dar incomplect ! A „înțelege” un obiect de inginerie-este un atribut care aparține exclusiv unui număr foarte restrâns de oameni,de aceeași specialitate cu creatorul
„Aprecierea”-ca un mod de percepție senzuală și admirativă o pot face mulți,foarte mulți oameni,cei care văd- sau folosesc obiectul creat de un inginer. Creațiile invizibile la suprafață- a unui inginer electronist, de exemplu, care nu se „văd”- provoacă indirect satisfacția utilizatorului,fie că știe sau nu de faptul că dispune în calculatorul său de un procesor mai avansat.
Pretenția de „vizibilitate” a unui creator-este o boală, derivând din egoismul care a generat „dreptul de autor”,cât timp nu este vorba de remunerații materiale !
Diferențierea făcută de Dvs. între operele inginerești și cele artistice, nu există
(!)-pentrucă ambele sunt produsele imaginației !
Diferența în „vizibilitate” este în favoarea operelor inginerești, pentrucă numărul celor care văd opere artistice din muzee este limitat,în raport cu numărul mare a acelor care admira un pod deosebit-de exemplu-peste care trec zilnic multe mii de persoane.
Admirația unor mari realizări inginerești are și un caracter intrinsec,exprimat prin senzația de confort,de multe ori inconștient, pe care o ai când intri pe un stadion sau o sală celebră de teatru,unde ai senzația plăcută ca participi la ceva deosebit.
Aceeași senzație o ai când intri întrun automobil sau casa abia obținută.O bună parte din aceste senzații-se adresează subconștient creatorilor. Nu înțelegi-dar îți place!
@Sfartz Pincu
Dv. scrieţi că „Diferențierea făcută de Dvs. între operele inginerești și cele artistice, nu există (!)-pentrucă ambele sunt produsele imaginației !”. Dacă luăm drept criteriu cum s-a ajuns la acele opere, aveţi dreptate, doar că criteriul dv. de apreciere a fost unul diferit.
Tot dv. aţi scris înainte: „Marea responsabilitate a inginerului, în comparaţie cu cei de altă profesie, este că operele lui se află sub văzul tuturor”. Eu am plecat în comentariul meu de la acest criteriu de diferenţiere, arătând că mai degrabă operele artiştilor, şi nu ale inginerilor, sunt cele care se află în văzul tuturor.
Am scris acum că „mai degrabă”, deoarece există multiple excepţii. Spre exemplu celebrul Golden Gate Bridge din San Francisco, California, care este un pod suspendat ce se află în văzul tuturor.
Podul a plecat de la ideea unui inginer (şi poet, pe nume Joseph Strauss), acesta fiind cel care a avut în sarcină designul general al proiectului şi construcţia podului.
A fost însă un arhitect, Irving Morrow, cel care a proiectat forma generală a turnurilor şi elementele de Art Deco, precum decoraţiile turnurilor, iluminarea stradală şi drumurile pietonale, elemente pe care le observă şi le apreciază publicul larg.
Construcţia i se datorează în mare măsură unui alt inginer, pe nume Leon Moisseiff, cel care a creat Manhattan Bridge in New York City. Acesta a elaborat designul construcţiei, după ce a introdus teoria sa zisă de deflexie, conform căreia un drum subţire şi flexibil se va îndoi sub influenţa vântului, ceea ce va reduce sarcinile rezultate, care vor fi dirijate prin cablurile de susţinere către turnurile podului. Sursa.
În articolul menţionat de mine sunt arătate şi contribuţiile altor entităţi, de tip administrativ, militar, etc. Ale cui sunt deci responsabilităţile ce trebuiesc considerate principale în acest proiect multidisciplinar, în care a fost îmbinat utilul cu frumosul? Îi las pe cititori să aleagă între nişte nume, necunoscute marelui public, fie ei arhitecţi sau ingineri.
D-le Pincu! Interesanta realitatea socialista aplicata pe teren. Sefii nu intelegeau ce faceai si nici nu le pasa. Se lucra la rasol. N’am avut „placerea” de a lucra in raiul comunist ca inginer. Mi-am dat seama dupa primii 2 ani de politehnica si „practica” de vara la Uzinele 23 August in Bucuresti ca nu voi rezista mult mai ales ca aveam origina sociala „nesanatoasa” si am intins-o.
@ Charlie
Cine face primii doi ani de facultate tehnică-capătă „BAZĂ” pentru înțelegerea și aplicarea materiilor de specialitate care urmează- în ceilalți doi ani-anul 5fiind destinat proiectului de diplomă. !
În primii doi ani se învață răzbit (cine vrea să învețe !) matematica superioară, mecanică teoretică, desenul tehnic și geometria descriptivă !
Originea „nesănătoasă”, sau cum s-a întâmplat cu studenții de la Timișoara care au pactizat-simpatizat cu revoluția ungară din 1956, și au rămas în țară-a-au fost izolați,și urmăriți toată viața,dealungul epocii comuniste.
@ Victor Manta
Frumoasa lucrare-podul Golden Gate ! Este evident efortul colectiv, o îmbinare exemplară între frumos și util. Dar la baza marilor realizări în construcții este inginerul-structurist, cel cu calculele de rezistență și dimensionare. Peste creația lui se suprapun cele ale arhitectului, tehnologul constructor, și nu trebuie subapreciată și munca maiștrilor și muncitorilor calificați.
Când am participat la inaugurarea Sălii Polivalente din Onești, (3000 de locuri), cred că eram singurul care înțelegea rolul fiecărui montant, a contravântuirilor și a tălpilor arcadelor cu 54 m. deschidere, dar reacția spectatorilor era vizibilă-de uimire,iar copii- gimnastele,(urmăream reacția publicului), se lăudau spunând: „tata a făcut asta !!”,chiar dacă tata era Domnul Turner, (fetița era o celebră gimnasta!)-un simplu sudor!!
Cu acea ocazie,am fost prezentat somităților invitate, printre care și lui Cristian Topescu, alături de care am fost așezat, și am discutat cu el posibilitatea realizării unui patinoar olimpic, în zona industrială. Era schimbat mult,(2011), -ca figura, supraponderal, dar mereu jovial și atent cu interlocutorii,(Dumnezeu să-l odihnească!).
Leon Moiseiff de care ați pomenit în comentariu, bănuiesc că era structuristul lui Golden Gate, din moment ce s-a ocupat de teoria deflexiei. Aici este „îngropat un câine” cum se spune! Nașterea teoriei se datorează experienței milenare în construcția de poduri suspendate, la început pe funii, apoi pe cabluri din oțel, cu rezistențe admisibile de până la 25.000 daN/cm*, în special podurile din zonele muntoase ale Asiei. Teoria deflexiei este valabilă până la un punct,cât timp vânturile, (dar și apele-la inundații),aplica forțe relativ constante, și materialele folosite sunt elastice,(vezi construcțiile din lemn din Japonia,care rezistă bine la cutremure), dar ce te faci când vântul bate în rafale,iar apele vin val după val ??
Și construcția intră în rezonanță ? Golden Gate-ul are noroc că a fost construit în anii 30,când coeficienții de siguranță mergeau până la 5 (!),este o construcție atât de grea, încât perioada sa de oscilații proprii este atât de mică ,încât nu-i păsă de rafale !
@Sfartz Pincu
Aţi scris: „Dar la baza marilor realizări în construcții este inginerul-structurist, cel cu calculele de rezistență și dimensionare”.
Acest lucru nu cred că poate fi fi afirmat într-un mod atât de categoric. Eu cred că la baza unor asemenea lucrări se află cei care reuşesc să facă astfel încât o idee nouă să fie acceptată, să-i asigure finanţarea, să înlăture rând pe rând opreliştile care apar întotdeauna şi să se asigure de sprijinul unor specialişti buni, dacă nu excelenţi, care să realizeze ideea.
Nu este neapărat nevoie ca ideea să plece de la un inginer structurist. În cazul podului Golden Gate, zice Wikipedia, inginerul structurist a fost de fapt un elenist şi matematician entuziast, pe nume Charles Alton Ellis, care a predat construcţiile industriale la o facultate chiar înainte să-şi ia şi o diplomă de inginer. Din cauza defectelor umane (ale altora) soarta lui nu este de invidiat, chiar dacă într-un târziu meritele i-au fost recunoscute.
Cel care are probabil cele mai mari merite în realizarea proiectului este inginerul şef Joseph Strauss: „Strauss spent more than a decade drumming up support in Northern California”.
Oricare concept de construdtie deosebita-nu este decat un VIS.Cel care poate confirma este doar inginerul structurist-specialist in calcule de rezistenta la toate felurile de sarcini, de care”visatorul nu are habar”!
Poti avea oricati bani,fara Posibilitateá” tehnica-degeaba!
Podul Golden Gate si cel facut de rusi la Kerci,sunt pitici,din toate punctele de vedere,fata de ce au facut chinezii !
https://mail.yahoo.com/d/folders/1/messages/ADdL-Td24-7UWxJg4A57CBl9LqQ
Acum se poate spune cu certitudine,ca doar chinezii ar fi in stare sa faca un pod peste trecatoarea Bering, pentru a termina cu izolarea aqva-terestra a Americii de Nord fata de Asia!
@Pincu Sfartz
> Oricare concept de construdtie deosebita-nu este decat un VIS.
> Acum se poate spune cu certitudine,ca doar chinezii ar fi in stare sa faca un pod peste trecatoarea Bering, pentru a termina cu izolarea aqva-terestra a Americii de Nord fata de Asia!
Iată ce aflăm din Wikipedia:
Se desprind în consecinţă două concluzii:
– Nu există o problemă reală de izolare între cele două continente aflate pe cele două părţi ale strâmtorii, aceasta din cauza densitaţilor scăzute ale populaţiilor locale şi de marea depărtare faţă de zonele puternic populate ale celor două ţări
– Un pod, indiferent de cine l-ar imagina şi calcula, nu ar aduce pe partea rusească a VIS, ci mai mult a COŞMAR.
@ Victor Manta
1.Scrieți Dvs.: „Eu cred că la baza unor asemenea lucrări se află cei care reuşesc să facă astfel încât o idee nouă să fie acceptată, să-i asigure finanţarea, să înlăture rând pe rând opreliştile….”
Ha-ha ! Vorbiți aici despre „meseria” de -„tolcaci” -nu de inginerie!!
2. Și totuși-argumentele Dvs. legate de un pod peste Bering-nu se susțin decât în momentul de față !
Când a început cucerirea Americii de Nord,(valabil și pentru Australià), ce orașe mari erau acolo? Câtă populație trăia pe acele vaste teritorii qvăsi-pustii ?
În viitor se vor schimba lucrurile și pentru Siberia.Cum? Nu se poate ști azi,dar se poate intui măcar o variantă,de ex.-după un război cu Rusia,aceasta fiind învinsă de o alianță ,să zicem-chino-americană-cel puțin China cu potențialul ei demografic uriaș-ar râvni la Siberia !Imaginație? Da,e previzibil-dar sunt și alte variante.
@Pincu Sfartz
> Ha-ha ! Vorbiți aici despre „meseria” de -„tolcaci” -nu de inginerie!!
Uitaţi-vă mai bine la cine erau acei „tolcaci”, adica cei care impingeau lucrurile inainte. Erau nişte specialişti vizionari!
> 2. Și totuși-argumentele Dvs. legate de un pod peste Bering-nu se susțin decât în momentul de față !
Mulţumesc pentru aprobarea realistă. De viitor îi las să se preocupe pe cei ce vor veni, care îşi vor vedea de viaţa lor, una pe care nu o putem imagina suficient de bine astazi, aşa cum nici părinţii noştri nu aveau habar de lumea în care vom trăi (şi nici măcar noi, când eram mai tineri!).
Tocmai am terminat de citit o carte despre cele mai importante 50 de idei ale omenirii. Pe locul 50 se află CĂSĂTORIA, iar pe primul loc … INTERNETUL.