Mărturii în amintirea unui mare regizor.
Aflat la ceremoniile de aniversare a 25 de ani de la crearea Memorialului de la Sighet, Sorin Șerb i-a cerut poetei și fostei disidente Ana Blandiana să evoce figura regizorului și omului Lucian Pintilie, dispărut cu 24 de ore în urmă.
Ana Blandiana: „Este chiar o mărturisire de credință artistică, spunând că Lucian Pintilie a fost artistul, artistul în sensul de aparținând artelor în general, nu doar artei teatrului, pe care cred că l-am admirat cel mai mult și cu care eram mândră că sunt contemporană.
Au fost ani în care faptul că Lucian Pintilie filma, că reușise să facă „Reconstituirea” și prin lupta tuturor scriitorilor, plasticienilor, care s-au solidarizat cu el, „Reconstituirea” a reușit să ajungă pe ecrane. Locuiam în blocul de vizavi de Universitate și vedeam pe geam coada nesfârșită, nesfârșită a spectatorilor care voiau să intre la „Reconstituirea” în acea mică, scurtă perioadă în care ea a rulat.
Lucian Pintilie și „Reconstituirea” au fost o imagine-simbol al faptului că prin artă se poate rezista, că a avea geniu într-o artă implică inclusiv faptul de a avea curaj, de a avea caracter, de a-ți reprezenta poporul din toate punctele de vedere.
Nu cred că exagerez spunând că faptul că a existat Lucian Pintilie în anii ’70-’80 a fost un punct de sprijin pentru noi toți; pentru mine, în orice caz, ca scriitor. Adică mă simțeam mai de neînfrânt, fiindcă știam că există el, care este de neînfrânt. Și vreau să vă mai spun ceva.
M-am gândit la Lucian Pintilie și în pofida faptului că, spunându-i lui, el a protestat, m-am gândit la Lucian Pintilie la fiecare succes al filmului românesc de după ’89, pentru că sentimentul meu este convingerea de spectator și de scriitor-spectator este că toată perioada de buni regizori din ultimul timp care au avut șansa, pentru că întotdeauna succesul este o chestiune în mare măsură de șansă, să pășească cu mare succes pe scena internațională au ieșit în continuarea operei lui Pintilie, au ieșit din mantaua „Reconstituirii”.”
Sorin Şerb, 18 mai 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Un frumos omagiu adus de Ana Blandiana marelui regizor dispărut.
> Locuiam în blocul de vizavi de Universitate și vedeam pe geam coada nesfârșită, nesfârșită a spectatorilor care voiau să intre la „Reconstituirea” în acea mică, scurtă perioadă în care ea a rulat.
Ştie cineva la care cinematograf se referă d-na Blandiana? Unde era situat şi cum se numea? Să fi fost „Republica” pe Magheru, sau unul dintre cinematografele de pe direcţia perpendiculară?
> Ştie cineva la care cinematograf se referă d-na Blandiana?
Cel mai probabil este vorba de unui din cele de pe b-dul 6 Martie (apoi Gheorghiu-Dej, apoi M. Kogălniceanu, actual R. Elisabeta), de la Casa Centrală a Armatei în jos, spre Cişmigiu, deci pe dreapta, grupate: Cinema Bucureşti, Capitol, Lumina, Central, Bulevard, Timpuri Noi (documentare). O vreme, unele din astea se chemau Haia Lifşiţ, Vasile Roaită, I.C. Frimu…
Pe stânga, vizavi de ele, mai era cinema Victoria.
(Nu le-am enumerat din memorie, desigur 😉 )
@Alexandru
Cel mai probabil este că ai dreptate.
Dacă coada ar fi fost dinspre cinematograful Republica (fost Scala) spre Universitate, ea nu ar fi traversat str. C.A. Rosetti şi s-ar fi continuat pe această stradă. O asemenea coadă nu putea fi văzută prea bine dintr-un bloc aflat vizavi de Universitate, pe partea acesteia. Pe bulevard vizavi este Intercontinentalul.
Apropo, Scala s-a închis pe 9 mai 2016. Păcat, era un cinema frumos şi bine situat.
Dinspre şirul de cinematografe de pe 6 Martie însă coada a fi „cotit-o” pe Calea Victoriei, prin faţa CCA şi ar fi putut să fie văzută din imobile aflate în spatele statuilor.
Aşa ne mai amintim de Bucureşti şi de centrul său, în care ne-am petrecut o parte bună din tinereţe.
Am dat de o relatare extrem de interesantă despre istoria interzicerii în 1970 a filmului „Reconstiturea” — vezi aici.
Tot acolo este pomenit întreacăt că, în Bucureşti, filmul s-a dat doar la cinematograful „Luceafărul” (azi „Cinema Pro”). Acesta este pe starda Ion Ghica 3. Se ajunge din Piaţa Universităţii mergând spre Piaşa Unirii; prima stradă la dreapta este Ion Ghica. Ana Blandiana putea foarte bine să-l vadă din spatele blocurilor de vis-a-vis de Universitate. Deci asta este explicaţia cea mai probabilă. Cinematografele de pe 6 Martie (sau Dej, sau Kogălniceanu) probabil nici nu le putea vedea.
În concluzie: citiţi neapărat articolul din Adevărul ! (şi comentariile…)
PS: îmi amintesc de criticul de film D. I. Suchianu, deja în vârstă (75), care a apărat cu pasiune filmul la TV şi probabil şi în presă. Cred că şi Ecaterina Oproiu…