– Astăzi mi s-a întâmplat ceva interesant, spuse Haim Nasgâtaşvili. Eram în autobuz şi lângă mine s-a aşezat un domn elegant, într-un costum bleumarin, cu cravată portocalie şi şosete în carouri. Chiar mă gândeam de ce călătoreşte cu autobuzul un domn atât de bine îmbrăcat…!? Îl privesc discret, ca să nu se prindă, şi deodată ce văd? Omul era deschis la pantaloni… Dar nu aşa, puţin… Ci pe toată dimensiunea. M-am gândit dacă să-i spun, să nu-i spun şi până la urmă, înainte cu o staţie de coborâre, îi spun şoptit că are prăvălia neincuiată.
Cum credeţi că a reacţionat? A aruncat o privire în jur, apoi la şliţ, şi-a tras fermoarul cu un gest artistic şi apoi mi-a mulţumit foarte îndatorat. Culmea este că a coborât odată cu mine şi m-a întrebat încotro mă duc. I-am spus că mă duc acasă, trebuia să nu-i fi spus? „Permiteţi, domnule, mi-a zis, să vă invit la masă”. Ce credeţi? Era chelnerul şef de la restaurantul Excelsior. In viaţa mea nu am fost acolo. Eu că nu, cum adică să accept, el că da, că nu e nici o problemă pentru el, mai ales că i-am făcut un mare serviciu. Pe scurt, a meritat să fiu politicos, zău aşa…
– Eu, intervine Leopold Gurnişt, am fost şi mai politicos în autobuz, dar dacă mă gândesc, am avut numai de câştigat din treaba asta. Acum câteva săptămâni, aveam locul lângă un tip cu mustăcioară care citea un ziar la rubrica de sport. Citea şi, din când în când, exclama cu pasiune, „pe idiotul ăsta l-au pus mijlocaş, cu retardatul Cutare vrem să luăm campionatul?” Mă considera tovarăş la discuţie şi nu mai ştiam cum să-l evit. Şi când a urcat o doamnă foarte bine, o blondă naturală şi parfumată, m-am ridicat politicos şi am invitat-o să stea în locul meu. Nu are decât, m-am gândit, să comenteze cu ea meciul! După vreo două staţii, au urcat în autobuz doi găligani şi mi l-au luat la întrebări pe tipul cu ziarul, că de unde vine împreună cu blonda, unde au dormit, ştie dumnealui că blonda e măritată? Vă daţi seama? Dacă nu-i cedam locul, mă bănuiau pe mine că-i pun coarne lui bărbatul ei.
– Da, mi-aduc aminte că şi eu am fost foarte politicos o vreme, mărturisi Boris Glazpapirer. Era un timp când încă nu aveam funcţii prea importante. Apoi, când am devenit responzabil de sindicat la o întreprindere cu sute de femei, nu am mai fost. Era şi foarte greu să le salut pe toate şi nu mai era nici necesar, că mă salutau ele pe mine. Dar în principiu, sunt de acord că e bine să fim politicoşi.