Am copilărit cu Liviu Durdun în același cartier sibian, acoperit mereu de fumul locomotivelor, al prafului străzilor neasfaltate.
De atunci mulți dintre noi am plecat în alte țări si noi, sibienii obișnuim să spunem că Muenchen este capitala orașului nostru.
Cartierul Lazaret se distinge prin conviețuirea a câtorva grupuri etnice, iar prepondenrenta fiind în urmă cu peste 40 de ani, limba germană cu dialectul săsesc, desigur.
Se scrie relativ puțin despre rolul sașilor în Transilvania, despre deportările masive ale etnicilor germani după război. În perioada copilăriei noastre ne uneau suferințele cauzate de privațiunile regimului comunist, dorința de a evada.
Există o prietenie multietnica, un fel de conglomerat lingvistic, cultural mai puțin întâlnit în alte regiuni din România. Vecinii aveau să se influențeze reciproc. Cel mai elocvent exemplu apare în domeniul bucătăriei. Sașii aveau să preia borșul, mămăliga, românii aveau să învețe să pregătească cârnații, slănina (speck) de la sași.
Liviu Durdun a achiziționat în urmă cu peste un deceniu un teren la 12 kilometri de Sibiu În satul Cisnădioara, astăzi devenit o zonă luxoasă, înțesată de vile și cabane. Fostă localitate germană Michelsberg, se distinge printr-o linie medievală unică. A construit o pensiune și un restaurant ce continuă tradiția seculara a celebrului Împăratul Românilor din centrul sibian.
Inventarul meniului se compune din bucate transilvane unde fuzionează mușchiul ardelenesc, carnea de vită cu ficatul de pui ori de rată.
Două piese de rezistentă sporesc popularitatea localului: Ciorba de perișoare și Piept de pui Johannis, o dedicație primarului de altădată, astăzi președinte. Meniul nu este foarte bogat numeric, însă mâncărurile se disting prin execuție impecabilă. Carnea de vită în fripturi ori în ciorba țărănească e bine fezandata, fragedă, porțiile sunt generoase în raport cu prețurile. Bucătăria este deschisă.
Restaurantul oferă o sală numită medievală, o alta săsească, în acest fel iese din seria exagerată a decorului rustic cu ștergare, cu ulcioare etc dus la paroxism.
Dacă se întâmplă să vizitați Sibiul nu uitați să faceți un popas la Apflelhaus (Casa Măr), acum împrejmuită de o livadă de meri superbi în floare.
Nu uitați să salutați patronul din partea mea, ca fost vecin cu el în cartierul de dincolo de gară, eu eram pe atunci bitang, în limbajul nostru s-ar traduce printr-un fel de copil mai mic, încă aspirant la grupul de băieți mai mari, un copil de mingi.
O altă poveste fascinantă a autorului, cu imagini descinse parcă din Fraţii Grimm, care ne menţine pofta de viaţă (şi de mâncare) pentru ziua în curs. Felicitări!