„Como puedo consolar a un amigo a quien se le muere su padre?
Abrazando, abrazando, abrazando!”
Nancy Degante
Peste răsuflarea deşertului,
Sub soarele ucigaş,
Copitele cailor sălbatici zdruncină pietrele arse.
Du-te-vino ca o poveste începută demult.
Gândurile zboară fără teamă de gardurile cu sârmă ghimpată,
De graniţele ca nişte curţi ponosite
Pline cu oasele celor care nu au avut noroc.
Oh, tată rămas acolo departe!
Dacă aş putea opri muntele acela urât
Să se rostogolească peste oasele tale firave,
Dacă aş putea să-i sec izvorul,
Să-i golesc cămările îmbâcsite,
Aş alerga încoace şi încolo,
Du-te-vino călare pe gânduri
Din Orange Country la Tenochitlan.
Vântul uscat al nopţilor m-ar trimite:
„Du-te Jupiter, du-te Fernando!”
Dar nu.
Zeii cruzi ai strămoşilor Maya
Au ieşit încruntaţi din piramidele triste.
Au dat sentinţa, neîndurători.
Muntele urât se va rostogoli
Peste oasele tale firave.
Nu îţi vei putea ţine în braţe nepoţii.
Din pomul vieţii, încă un ram va fi doborât.
Nu vei putea să-i cânţi nurorii tale
La nuntă o tristă Corrido.
Braţele ei calde, respiraţia ei liniştitoare
Vor împinge durerea din sufletul meu
Să se usuce, să piară, s-o uit.
Dan David, Los Angeles, Martie-09-2007.