În luna martie a anului 2017 am publicat pe site-ul meu „România văzută prin mărcile ei poştale” articolul filatelic „România – masacrul din Odesa”. Acest articol, apărut pe site în limbile română şi engleză, este accesibil prin adresa următoare. Între timp acest articol a fost publicat şi în Vol. LXVIII No. 3 al revistei din SUA, The Israel Philatelist, p. 6 – 9.
Introducere – Peripeţiile publicării articolului în România
Deoarece am colaborat timp de mulţi ani cu o revistă filatelică din România, tot în martie 2017 i-am propus spre publicare articolul respectiv editorului acestei reviste şi, în aceeaşi zi, am primit răspunsul că articolul va fi publicat în luna septembrie 2017. Excelent, mi-am zis eu, şi am început să aştept draftul de la revistă.
Cum nu am mai auzit nimic, m-am informat pe 8 ianuarie 2018 cu privire la stadiul publicării şi am primit răspunsul că articolul va apare în martie 2018. Dl. editor şi-a cerut chiar şi scuze pentru întârziere.
Deoarece până la mijlocul lui martie nu am primit articolul pentru a da un bun de tipar, mi-am permis să mă informez din nou prin email cu privire la stadiul publicării, drept care am primit mesajul de mai jos:
Dupa consultarea catorva din autorii revistei […], revista de filatelie, am ajuns la concluzia ca ilustrarea cu timbre nu e corespunzatoare temei ci o răstoarnă; una e pe timbre, altceva în explicații. Marcile postale prezentate nu au nimic de a face cu subiectul abordat – Masacrul de la Odesa – si se forteaza nepermis de mult . Apoi mai sunt si interpretari foarte persoanle ale Dvs, gen caracterul antisemit al sloganului Razboiul Sfant contra Bolsevismul. E mult prea mult spus.
Din punct de vedere istoric tema ororilor comise de autoritatile romane in Transnistria este des abordata de istorici. Din acest punct de vedere Dvs, nefiind istoric, preluati unele clisee, fara argumentele necesare sustinerii si mai ales rupte din context.
Cred ca din punct de vedere istoric este un subiect delicat, nici Dvs care nu sunteti istoric, nici revista care nu este specializata pe istorie si nici cititorii nu sunt avizati in acest domeniu.
Avand in vedere cele de mai sus apreciez ca articolul nu este publicabil in revista de filatelie […].
Fig. 1. România. 1941. Ocuparea Odesei, URSS. Supratipare. Sc. B175 – B178
Observaţiile şi comentariile mele
Eu cred că numai nişte naivi (lucru de care nu îi bănuiesc pe sfătuitorii d-lui editor) pot să se aştepte să găsească pe timbrele unui regim criminal imagini ale măcelurilor perpetrate de el. Cum vorbim despre istorie, eu, ca autor filatelic, îmi propun să descopăr şi să dezvălui ce se ascunde în spatele inscripţiilor şi imaginilor de propagandă, jubilatoare şi/sau triumfătoare, pe care le conţin mărcile poştale emise de dictaturile trecutului. Un exemplu în acest sens îl constituie un alt site de-al meu, în limba engleză, intitulat „Comunismul pe mărcile poştale”, accesibil prin linkul următor.
Mărcile româneşti prezentate de mine în articol (vezi şi mai sus), supratipărite ODESA, comemorează cucerirea în 1941 a oraşului de către trupele româneşti. De regulă folosirea supratipăririi exprimă dorinţa autorilor lor să comunice repede ceva important, sau de care se mândresc, de la o victorie militară la o izbândă sportivă. După cucerirea Odesei au urmat masacrele împotriva populaţiei evreiești, perpetrate atât de armată, cât şi de civili români radicalizaţi de propaganda antisemită a statului român (vezi Anexa). Nu eu, autorul articolului, sunt cel care ar fi forţat orice ar fi fost, ci evenimentele de atunci m-au determinat să precizez ce comemorau de fapt timbrele arătate.
Fig. 2. United Nations, NY. 2008. International Day of Commemoration in Memory of the Victims of the Holocaust
Este meritoriu că tema ororilor datorate autorităţilor române de ocupaţie a Odesei, Transnistriei, şi a altor regiuni a fost abordată de istorici, acesta fiind şi motivul pentru care eu am putut prelua din concluziile cercetărilor acestora. Ceea ce am afirmat provine din surse, cea principală fiind indicată în articol (Wikipedia). Îi trimit pe criticii articolului meu şi la Anexă, în care am spicuit din ceea ce relatează un cunoscut istoric contemporan din România.
El vorbeşte clar şi răspicat şi despre împletirea de către oficialii şi propagandiştii români ai vremii a luptei contra bolşevismului cu antisemitismul, ceea ce am afirmat în articol.
Fig. 3. Costa Rica. 2010. International Holocaust Remembrance Day
Înclin să cred că ceea ce numeşte dl. editor „clişee fără argumente” provine din cele întipărite adânc în concepţia şi memoria acelora care i-au comentat articolul meu, limitări de care nu reuşesc să se mai descotorosească. Aceasta îi împiedecă să lepede ochelarii de cal şi să vadă trecutul despre care vorbesc şi timbrele, şi apoi eu, în tot tragismul acestuia.
Subiectul nu a fost şi nu este „delicat” decât pentru cei care încearcă să îl camufleze. Anumite timbre înglobează nişte adevăruri sinistre, ce trebuie cunoscute, şi nu ascunse sau ocolite, privind în altă parte. Desigur că orice revistă poate să publice ceea ce doreşte ea, lucru pe care de altfel îl şi face cea menţionată (vezi Comentariul nepublicat de mai jos), chiar dacă, din păcate, pe baza unor stereotipuri pescuite din ape tulburi.
Fig. 4. Israel, 2008. International Holocaust Remembrance Day. Joint Issue with United Nations
Şi un comentariu nepublicat
Fig. 5. Revistă filatelică. Despre onoarea militară antonesciană
În emailul către editor, în care îl întrebam despre situaţia publicării articolului meu, am propus totodată şi publicarea separată a următorului comentariu, referitor la ce apare în Fig. 5 de mai sus.
Din articolul apărut în parte şi pe coperta numărului […], aflăm că „onoarea de militar” l-a obligat pe mareşalul Antonescu să „stea lângă aliatul său (Hitler – n.a.) până în ultima clipă”. Mai aflăm şi că „pentru aceasta merită aprecierea celor care ştiu ce înseamnă onoarea şi cuvântul dat”.
În articolul meu filatelic despre masacrul din Odesa, ce urmează să fie publicat […], am arătat că Antonescu a fost responsabilul suprem pentru masacrarea a mii de ostateci civili, ceea ce a făcut din el un criminal de război, lucru incompatibil cu vreo pretinsă onoare de militar.
Cred că este inutil să precizez că nu am primit nici un răspuns la propunerea mea de publicare a comentariului de mai sus. Găsesc că se poate detecta cu uşurinţă o legătură între refuzul publicării articolului meu şi ignorarea comentariului menţionat, unul care vorbeşte despre pretinsa « onoare a mareşalului Antonescu ».
Fig. 6. Israel, 2010. International Holocaust Remembrance Day
Despre mărcile care însoţesc acest articol
Am ilustrat acest articol cu seria supratipărită România 1941, Ocuparea Odesei, Sc. B175 – B178 (Fig. 1) şi cu timbrele prin care Naţiunile Unite, Israelul, Costa Rica şi România au onorat Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, o zi decisă de Naţiunile Unite. Ziua de 27 ianuarie, cea în care au fost emise timbrele, este ziua în care a fost eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr nazist. Cuvântul de origine greacă „Holocaust” este denumirea dată acţiunii de exterminare a evreilor în cel de Al Doilea Război Mondial.
Fig. 7. România, 2007. International Holocaust Remembrance Day
Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment naţional marcat pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului şi, în special, rolului României în acest episod al istoriei. În această zi, diverse ceremonii au loc în toată ţara, pentru a comemora evreii şi rromii care au murit în Holocaust. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în acea zi, în anul 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Nu a fost (încă?) emis un timbru comemorativ prilejuit de această Zi Naţională.
ANEXĂ
„Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom. XLVII, 2008, p. 377-425.
OCUPAREA ORAŞULUI ODESSA DE CĂTRE ARMATA ROMÂNĂ ŞI MĂSURILE ADOPTATE FAŢĂ DE POPULAŢIA EVREIASCĂ. OCTOMBRIE 1941 – MARTIE 1942.
Ottmar Traşcă. Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca
(Extrase relevante, textul complet şi foarte interesant fiind accesibil aici)
Studiul nostru îşi propune să investigheze şi să reconstituie, pe baza literaturii de specialitate, dar şi a unor surse documentare române şi germane inedite, politica promovată de autorităţile militare române faţă de populaţia evreiască a oraşului Odessa în primele luni ale ocupaţiei româneşti, respectiv perioada dintre lunile octombrie 1941 şi februarie 1942. Am ales nu întâmplător acest interval de timp, întrucât, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, el a coincis cu ghetoizarea şi exterminarea unui mare număr de evrei de către Armata română, apoi cu deportarea ulterioară a supravieţuitorilor în lagărele din Transnistria. […]
În fine, ultimul decret referitor la constituirea Guvernământului Transnistriei a fost semnat de mareşalul Ion Antonescu la 17 octombrie 1941, a doua zi după căderea Odessei. Decretul stipula trecerea Odessei sub administraţie românească şi transformarea ei în capitală a Transnistriei. […]
În schimb, Transnistria avea să cunoască în scurt timp o notorietate sinistră, devenind ceea ce Alexander Dallin a denumit în mod sugestiv „groapa etnică a României”, un adevărat teren de experimente etnice şi rasiale. În lagărele de internare constituite pe teritoriul Transnistriei aveau să-şi găsească sfârşitul în cursul celor trei ani un mare număr (cifrele variază între 150.000 şi 210.000) de evrei deportaţi din celelalte provincii româneşti, îndeosebi din Basarabia şi Bucovina de nord.
Există suficiente dovezi documentare care atestă faptul că, încă de la debutul conflictului sovieto-german, autorităţile române au „identificat”, alături de regimul sovietic, populaţia evreiască din Basarabia şi Bucovina de nord drept principalul element de susţinere şi răspândire al comunismului, aceasta fiind considerată „responsabilă” în bună măsură inclusiv pentru suferinţele îndurate de populaţia românească în timpul ocupaţiei sovietice. În consecinţă, factorii decizionali români au prezentat participarea României la ostilităţi – în faţa opiniei publice, dar şi a populaţiei din Basarabia şi Bucovina de nord –, nu numai ca o campanie destinată a elibera cele două provincii de sub dominaţia bolşevică şi a reîntregi frontierele amputate în anul 1940, ci şi ca o bătălie purtată împotriva comunismului şi evreilor. Astfel, afişele propagandistice ale armatelor a 3-a şi a 4-a române abundau în lozinci de tipul: „Armatele română şi germană luptă contra comunismului şi jidanilor şi nu contra soldatului şi poporului rus”; „Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptaţi contra provocatorilor de războaie !”; etc.
Autorităţile civile şi militare române nu s-au limitat doar la multiplicarea şi răspândirea afişelor propagandistice antisemite – prezentate anterior –, ci au elaborat inclusiv planuri ce vizau activarea sentimentelor antisemite în cadrul populaţiei româneşti din cele două provincii. […] Prin urmare, nu trebuie să surprindă faptul că, în urma unor asemenea instigări, a propagandei antievreieşti virulente şi a măsurilor antisemite iniţiate şi aplicate de autorităţile militare române în colaborare cu cele germane, în timpul operaţiunilor militare desfăşurate în Basarabia, Bucovina de nord şi Transnistria s-au înregistrat numeroase atrocităţi îndreptate împotriva populaţiei evreieşti. […]
[…] textul unei directive, adresată la 5 septembrie 1941 de Ion Antonescu chiar de pe frontul din faţa Odessei vicepreşedintelui Consiliului de miniştri, Mihai Antonescu. […] „Toţi evreii să fie readuşi în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voiu impinge în Transnistria, imediat ce mă voiu degaja de actualele griji. Trebuie să se înţeleagă de toţi, că nu este luptă cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor”.
Mai mult, mareşalul Ion Antonescu a emis în aceeaşi zi (23 octombrie – vm), orele 12.30, un nou ordin (nr. 562) care solicita să se treacă la „represalii severe” şi indica cine erau în opinia sa „vinovaţii” pentru atentat:
„a/. Pentru fiecare ofiţer român sau german, mort în urma exploziei, vor fi executaţi 200 de comunişti; Pentru fiecare soldat mort câte 100 de comunişti. Execuţiile vor avea loc în cursul zilei de astăzi.
b/. Toţi comuniştii din Odessa vor fi luaţi ca ostatici, de asemenea câte un membru de fiecare familie evreiască. Li se va aduce la cunoştinţă că, la un al doilea act asemănător, vor fi executaţi cu toţii. […]”.
Victor Manta (PWO), 29 martie 2018
D-le Manta! Oare nu Antonescu i-a salvat pe evrei? Sunt nedumirit. Tesu Solomovici, alias […/Mod.], l-a scos basma curata pe Antonescu. „Lucreaza” pe o noua biografie a lui Adolf H… in care dovedeste ca Adolf a fost un filosemit feroce! S’avem si noi falitii nostri!
@CHARLIE
Mulţumesc pentru comentariu.
> Oare nu Antonescu i-a salvat pe evrei? Sunt nedumirit.
Cum i-a „salvat” Antonescu pe evrei, măcelărindu-i la Odesa şi trimiţându-i pe supravieţuitorii din Basarabia şi Bucovina de nord (dar şi evrei din Vechiul Regat) în lagărele din Transnistria, am scris în articolul meu. Am citat surse serioase care au stat la baza afirmaţiilor mele.
Am publicat articolul meu şi pentru cei care se arată „imuni” la adevărul istoric, dar se vede că acesta se loveşte, de decenii, de bariere de tot felul, pe care nu reuşeşte să le ridice. Pentru aceasta situaţie regretabilă există multiple explicaţii, ce depăşesc limitele pe care le-am impus articolului meu, eu alegând să mă bazez pe fapte binecunoscute.
> Tesu Solomovici, alias […/Mod.], l-a scos basma curata pe Antonescu.
Acest autor controversat şi contradictoriu susţine că a fost greşit înţeles. De altfel afirmaţiile sale au fost amplu discutate pe paginile lui ACUM, de exemplu aici. Mă miră întrucâtva că acele comentarii se pare că v-au scăpat.
D-le Manta! Nu mi-a scapat nimic din ce ati scris. Am adaogat o doza de ironie care se pare a fost pierduta. Eu continuu sa sustin ca Antonescu era antisemit feroce, toate cele alte interpretari sunt apa de ploaie. S’a facut dreptate cand Antonescu Ion, Antonescu Mihai si Alexianu au fost condanati la moarte si impuscati! M’am referit la Tesu fiindca e de vanzare!!!!
> D-le Manta! Nu mi-a scapat nimic din ce ati scris.
Regret confuzia dv., deoarece eu nu am afirmat ca v-ar fi scapat ceva din ce am scris eu, ci că v-au scăpat lucruri esenţiale care au fost scrise pe ACUM în legătură cu cele afirmate de dl. Teşu în scrierile sale istorice.
Dacă nu v-ar fi scăpat, nu aţi fi venit cu argumentul unui istoric (evreu, lucru desigur „picant”) care ar susţine că, aşa cum scrieţi: „Oare nu Antonescu i-a salvat pe evrei?”. Vă daţi desigur seama că o asemenea întrebare toarnă apă la moară celor ale căror idei eronate eu le-am combătut prin evocarea în articolul meu a unor fapte cunoscute.
> Am adaogat o doza de ironie care se pare a fost pierduta.
După mine, doza respectivă nu este suficient de clar detectabilă în comentariul dv. Oricum, eu nu răspund la ironii, ci la obiect, ceea ce am şi făcut.
Subiectul principal al articolului meu a fost măcelărirea miilor de evrei din Odesa de către armata română, sub conducerea supremă a lui I. Antonescu şi felul cum sunt percepute aceste fapte de oamenii de azi, după ce au trecut aproape 80 de ani de la evenimentele respective. Pentru mine, ca filatelist, unele mărci poştale ale epocii au „meritul” să ne amintească şi să ne facă să reflectăm la ce s-a întâmplat cu adevărat atunci.
> S’a facut dreptate cand Antonescu Ion, Antonescu Mihai si Alexianu au fost condanati la moarte si impuscati!
Nu s-a făcut nici un fel de dreptate, deoarece împuşcaţii pe care i-aţi enumerat au fost executaţi de către unii care se aflau în banda opusă, adică comuniştii de la Kremlin şi complicii lor din Bucureşti. Acesta este un argument care vorbeşte în favoarea susţinătorilor acelor criminali, executaţi de alţi criminali ca ei, toţi având pe conştiinţa lor (inexistentă!) mormane nesfârşite de victime.
D-le Manta! Interesant este ca am aceleasi marci Razboiul sfant Contra Bolsevismului Fratia de Arme Romana-Germana. Am si colita care a fost atasata serii de timombre. Cred ca au o valoare minima. Cat despre dreptate cu Antonescu etc. bine ca s’au dus chit ca comunistii i-au lichidat. Comunistii au avut crimele lor dar nimeni nu ii judeca. Mai bine fait accompli cu Antonescu.
@CHARLIE
Decât lichidarea prin orice mijloace, mie mi se pare mai important să se facă dreptate. Iar dreptatea se face prin mijloace drepte, iar nu prin răfuială ca între mafioţi.
@CHARLIE
> Interesant este ca am aceleasi marci Razboiul sfant Contra Bolsevismului Fratia de Arme Romana-Germana. Am si colita care a fost atasata serii de timombre.
Aceste mărci, din octombrie 1941, nu sunt rare, dar nici nu se găsesc pe toate drumurile. La fel şi mărcile cu supratiparele „CERNAUTI 5 iulie 1941” şi „CHISINAU 16 iulie 1941”, care nu au fost emise cu coliţe supratipărite.
Emiterea coliţei supratipărite arată câtă importantă a acordat guvernul antonescian cuceririi Odesei, un oraş şi o regiune ce nu au făcut parte din teritoriul României, deşi în acest caz nu se poate vorbi despre o recucerire a unor teritorii cedate sub ameninţarea ultimatumului sovietic. Armata română, insuficient pregătită şi prost dotată, a suferit foarte mari pierderi pentru a obţine această „victorie”: 17.729 morţi, 63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi.
> Cred ca au o valoare minima.
Nu aş spune acest lucru. În catalogul american Scott 2008 seria neuzată este cotata cu 9.00, iar coliţa cu 17.50. Estimez că puteţi obţine pe serie şi coliţă, în stare bună, 20 – 25 dolari US la o licitaţie online. Pe plicuri sau cărţi poştale efectiv circulate, aceste mărci, trimise din Odesa ocupată şi având ştampila cenzurii, valorează cu mult mai mult.
> Cat despre dreptate cu Antonescu etc. bine ca s’au dus chit ca comunistii i-au lichidat.
Eu aş fi preferat să fi fost judecat de un tribunal internaţional, din care sovieticii să nu facă parte.
> Comunistii au avut crimele lor dar nimeni nu ii judeca.
Este perfect adevărat şi acest fapt a avut multe consecinţe dezastruoase.