Grădinile Zen – o prezență constantă în JaponiaCu părere de rău, ne-am luat la revedere de la Osaka și de la animația străzilor ei și, călare pe un Hikari (unul dintre trenurile de mare viteză), ne-am îndreptat spre următorul punct al itinerariului: Kyoto.
Japonia are o rețea de căi ferate extrem de bine pusă la punct. Trenurile de mare viteză sunt foarte comode și circulă cu o precizie exemplară. Pentru confortul pasagerilor există, de pildă, un vagon multi-uz unde-ți poți schimba hainele. Stațiile sunt anunțate prin sistemul de sunet, dar pentru cei care doresc să aibă o călătorie mai liniștită, există un vagon fără difuzoare. Și în trenuri, ca mai peste tot în Japonia, nimeni nu vorbește tare, mai ales la telefon. Deși mai toți japonezii își butonează mobilele în căutarea ultimilor știri pe Internet – există o rețea wi-fi gratuită pe tot teritoriul Japoniei –, sau vizionând programul preferat de televiziune, n-o să auziți sunetele iritante cu care suntem atât de obisnuiți în Europa. În trenuri există, chiar, afișe care-i invită să vorbească la telefon în afara vagonului, în zone rezervate. Iar în dreptul locurilor pentru persoane în vârstă sau bolnave, sunt rugați să-și decontecteze complet aparatele.
Se pare, însă, că trenurile și mai ales metroul, sunt singurele locuri unde japonezii își pierd capul și uită de civilizație. La orele de vârf vagoanele par niște cutii cu sardele și există, dacă vă puteți închipui, funcționari a căror singură sarcină este să-i împingă pe pasageri în vagoane pentru a putea închide ușile. În îmbulzeală asediul sexual era atât de frecvent încât la orele mai aglomerate există vagoane rezervate numai femeilor. Ei, și vă mai amintiți de plecăciuni? Până și “nașu’” face câte o plecăciune la intrarea și la ieșirea dintr-un vagon. Că veni vorba, este imposibil să mergi pe blat în orice mijloc de transport în comun. Dar în locul sistemului represiv al amenzilor, “infractorii”, cu sau fără voie, pot să-și cumpere bilet direct de la controlor sau de la mașinile instalate la destinație.
Kyoto – capitala istorică a Japoniei
Capitala Japoniei timp de 1074 de ani, numele orașului este format din aceleași două silabe ca și actuala capitală, Tokyo. Anagrama nu este întâmplătoare: Kyoto înseamnă “capitală”, iar Tokyo înseamnă “capitala din est” (la est de Kyoto, firește).
Când am aflat că în Kyoto sunt peste două sute de temple și șaptesprezece monumente declarate patrimoniu Unesco, ne-am dat seama imediat că trei zile s-ar putea să nu fie îndeajuns. Am început, deci să facem o selecție a câtorva obiective deosebite, din care nu puteau lipsi, bineînțeles, cartierul gheișelor, Gion, sau templul Ryoan-ji cu celebra sa grădina Zen.
Pe urmele lui Chiyo
Mulți dintre dumneavoastră vor fi văzut și se vor fi emoționat cu povestea lui Chiyo, protagonista romanului “Memoriile unei gheișe”. Filmul cu același nume a avut un succes răsunător iar căteva dintre scenele exterioare au fost filmate în Kyoto, în celebrul cartier al gheișelor, Gion. Am recunoscut imediat străzile înguste, casele maron închis din lemn și ferăstruicile din hârtie de orez. În sfârșit arhitectură tipică.
Zona veche a orașului este bine păstrată în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei din ultimii 500 de ani. Înțesat de magazine de suveniruri, ceainării (ochaya) și mici restaurante, cartierul este principala atracție turistică a Kyotoului.
Pe înserat au început să apară și câteva gheișe mergând grabite către ceainării. Sau maiko, ucenice însoțite de gheișele-mentore. Le auzi de departe: au prinși de haine clopoței ca să nu se rătăcească.
Ghizii turistici ne repetă insistent că gheișele nu sunt prostituate. Prezintă piese de teatru, cântă, servesc ceaiul, fac conversație, și-atât. Îi ascultăm neîncrezători și rămâne fiecare cu a lui.
Dintre miile de altădată astăzi nu mai există decât vreo 200-250 de gheișe în Kyoto. Potrivit legii, fetele care-și încep activitatea de gheișă trebuie sa aibe peste 16 ani. Cursul, de cinci ani, este foarte scump: circa cinci sute de mii de dolari pe an, iar stilul de viață este extrem de exigent și costisitor. O gheișă va trebui să aibe câte un kimono pentru fiecare lună a anului, cu un model adecvat lunii respective.
Și dacă doriți să trăiți senzațiile până la sfârșit, există câteva magazine care închiriază chimonouri cu ora la prețul de aproximativ 100 de dolari.
Farmecul grădinilor tăcute
Dintre toate grădinile Zen existente, cea mai cunoscută poate fi vizitată în Kyoto, la templul Ryoanji (Templul Dragonului Liniștit). Este vorba de un dreptungi de treizeci de metri lungime și zece metri lățime, decorat cu cinsprezece pietre de forme neregulate, așezate pe un teren acoperit cu pietriș greblat cu grijă în fiecare zi. Liniile drepte desenate de greble sunt tulburate de cercuri perfecte schițate în jurul pietrelor.
Pietrele sunt dispuse astfel încât din orice unghi ai privi nu poți vedea decât paisprezece dintr-o privire. Legenda spune că numai când se atinge starea de iluminare spirituală a meditației Zen apare și ultima piatră.
Absența copacilor, a florilor și a lacului, caracteristice grădinilor japoneze și chinezești, respectă principiile stilului Karesansui (peisaj uscat) apropiat de artele abstracte.
Scopul grădinii era pur și simplu contemplativ iar abstractul devine concret în imaginația fiecăruia: iată cum se ridică, maiestuos, muntele Fuji, sau Marea Japoniei cum unduiește printre șiroaie de pietriș. De pe margine, așezați în trepte, ca la teatru, japonezii meditează concentrați, în timp ce turiștii se întrec în fotografii. Printre noi, gălăgioși, elevi de școală într-o vizită de studiu.
Nicio fotografie nu reușește să surprindă grădina Zen din templul Ryoanji, și cu atât mai puțin forța ei imagetică și spirituală, astfel încât dupa ce ai făcut, totuși, pozele de rigoare, te oprești, te lepezi de toate și admiri simplitatea celor paisprezece pietre cu speranța că vei reuși să o vezi și pe a cinsprezecea.
Zen de Bragadiru
Îmi amintesc și mă pufnește râsul: în încercarea de a mă informa despre grădinile Zen am descoperit și o pagină în română. Era vorba de un articol publicat într-un ziar de mare circulație, care recomanda serviciile unei firme specializate în grădini Zen.
Potrivit articolului, o grădină zen de 2000 – 2500 de dolari, trebuie neapărat să includă un colț pentru legume! Hai nu mai spune!?! Îmi și închipui preoții budiști țopăind după roșii și castraveți prin grădina Zen. Ca să fie setul complet, pune-i dom’le și un cățel. Și niște găini. Cu ouă Zen, desigur!