Cea mai mare expulzare de diplomați din istoria relațiilor Rusiei cu Occidentul în semn de solidaritate cu Marea Britanie.
Anunțată de mai multe zile, pusă deseori sub semnul îndoielii, avalanșa expulzărilor de diplomați ruși s-a declanșat astăzi și nu dă semne că se va opri. Liderii UE deciseseră încă de la scurtul summit de săptămâna trecută să treacă la asemenea măsuri, în solidaritate cu Marea Britanie.
E cea mai mare expulzare de diplomați din istoria relațiilor Rusiei cu Occidentul: 18 țări cu totul, dintre care 15 țări ale Uniunii Europene.
Londra decisese deja expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul neurotoxic. A fost cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de Marea Britanie în ultimele trei decenii. Aceasta este cea mai gravă criză dintre Rusia şi Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare în atacul neurotoxic din Salisbury şi, în replică, a dispus expulzarea a 23 de diplomaţi britanici.
SUA au anunțat astăzi într-un scurt comunicat că expulzează 60 de diplomaţi ruşi, iar în afară de expulzarea diplomaţilor, Casa Albă a dispus şi închiderea Consulatului rus din oraşul american Seattle.
Printre diplomaţii ruşi expulzaţi din SUA se numără 12 presupuşi agenţi de informaţii activi în Misiunea Rusiei la sediul ONU din New York.
Cifrele trebuie încă confirmate exact la nivel oficial, însă un set inițial de măsuri aplicate vor fi aplicate de mai bine de jumătate, de 15 din cele 28 de țări ale Uniunii Europene, care vor expulza la rândul lor un număr de diplomați, Germania, Franța și Polonia expulzând câte patru fiecare.
Cehia și Lituania și-au anunțat intenția de a expulza câte trei; Italia, Olanda și Danemarca câte doi; Letonia, Croația, Estonia, Ungaria și România câte unul fiecare.
Polonia, Letonia si Slovacia încă nu au anunțat o cifră exactă, dar și-au rechemat ambasadorii de la Moscova.
Suedia și Finlanda iau la rândul lor serios în considerare ideea de a expulza diplomați ruși, cât unu fiecare.
Suedia și Finlanda sunt în situația specială de a nu face parte din NATO și de a fi supuse frecvent unor provocări rusești prin încălcare spațiului lor aerian sau maritim. Suedia chiar a anunțat că se gândește serios la reintroducerea serviciului militar obligatoriu.
Cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia au anunțat chiar măsuri suplimentare, căutând să lărgească listele negre pe care sunt înscriși oficiali ruși și anulând vizitele oficiale.
Ucraina, deși nu este membru UE, a anunțat la rândul său că va expulza 13 diplomați ruși.
România a decis la rândul ei expulzarea unui diplomat rus. Ministerul Afacerilor Externe anunţă, luni, că a notificat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata şi că va fi obligat să părăsească teritoriul României, ca urmare a atacului de la Salisbury.
„Urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, MAE consideră că atacul de la Salisbury reprezintă o amenințare la adresa securității colective și a dreptului internațional. Conform concluziilor, Consiliul European este de acord cu evaluarea Guvernului Regatului Unit potrivit căreia este foarte probabil ca Federația Rusă să fie responsabilă de atac și cu faptul că nu există altă explicație plauzibilă.
Precizăm că, în solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii, conform dispozițiilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, MAE a notificat Ambasada Federației Ruse la București că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata și că este obligat să părăsească teritoriul României.”
Tonul comunicatului românesc este dur și e în perfectă consonanță cu ceea ce președintele Iohannis a discutat cu ceilalți șefi de stat și de guvern la summitul de joi și vineri, 23-24 martie, la Bruxelles.
În ce o privește, Rusia a răspuns pe același ton de denegare ca și până acum, acuzând occidentul de șantaj și minciună. Moscova a anunțat că expulzează 60 de diplomați americani.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov calificase deja duminică atitudinea Marii Britanii drept o formă de „banditism în relațiile internaționale.”
Televiziunea de stat de la Moscova a început să transmită o serie de reportaje și programe occidentale prin care încearcă să dovedească că SUA și alte țări occidentale au putut fabrica gazul care a fost folosit în atacul asupra fostului agent dublu Skripal.
Trebuie spus că, în ciuda unor critici, lista țărilor care expulzează doar un diplomat rus, din care face parte și România, e foarte onorabilă. Nu numărul diplomaților expulzați contează. Ar fi existat ceva de reproșat dacă România nu apărea deloc în listă. Așa, e în perfectă consonanță cu ceea ce Iohannis a discutat cu ceilalți șefi de stat și de guvern la summitul de joi și vineri, 23-24 martie, la Bruxelles.
În sfârșit, nu numai țările membre, dar și Uniunea Europeană și-a rechemat ambasadorul de la Moscova, Markus Ederer, pentru consultări.
Lista (provizorie):
—————————————————————————————————
Sua – 60
Ucraina – 13
Canada – 4
Franța- 4
Germania – 4
Polonia – 4
Lituania – 3
Cehia – 3
Australia – 2 [Red.]
Italia – 2
Olanda – 2
Danemarca – 2
Suedia – 1
Letonia – 1
Estonia – 1
Finlanda – 1
Ungaria – 1
România – 1
Croaţia – 1
Dan Alexe, 26 martie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Președintele Trump a ordonat luni expulzarea a 60 de ofițeri de informații ruși din Statele Unite și închiderea consulatului rus din Seattle, ca răspuns, la începutul acestei luni, la atacul cu un agent ce acţionează asupra sistemului nervos asupra unui fost spion rus din Marea Britanie şi a fiicei sale.
Acţiunile americane, care urmează după expulzarea britanică a unor diplomați ruși, sunt menite să trimită Moscovei un mesaj că acțiunile au consecințe, au spus oficialii americani. Consulatul din Seattle a fost închis din cauza apropierii sale de baze submarine, precum și de Boeing.
Agentul toxic folosit, cunoscut sub numele de Noviciok, a fost dezvoltat în fosta Uniune Sovietică şi produs în Rusia în cursul deceniului trecut. Folosirea lui încalcă în mod flagrant suveranitatea britanică şi Convenţia Internaţională Asupra Armelor Chimice.
„Cu acești pași, Statele Unite, precum și aliații și partenerii săi, trimit un mesaj Rusiei că acțiunile ei au consecințe”, a spus secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders. „Statele Unite sunt pregătite să coopereze pentru a construi o relație mai bună cu Rusia, dar acest lucru se poate întâmpla doar odată cu schimbarea comportamentului guvernului rus”. Sursa.
Russia expels US diplomats and shuts consulate in tit-for-tat move
Russia retaliates, expels 60 US diplomats
https://www.cnn.com/2018/03/29/europe/russia-expels-us-diplomats…/index.html
Linkul funcţional spre articolul de pe CNN este: https://www.cnn.com/2018/03/29/europe/russia-expels-us-diplomats-intl/index.html
Marea Britanie vrea sa ceara Moscovei expulzarea a doi suspecti in cazul atacului cu NoviciokFoto: Arhiva Ziare.com
Marea Britanie intentioneaza sa solicite Rusiei extradarea a doi barbati suspectati de atacul cu agentul neurotoxic Noviciok asupra fostului spion rus Sergei Skripal si a fiicei lui, in orasul britanic Sulisbury.
O investigatie efectuata de politisti si ofiteri ai serviciilor de securitate britanice a monitorizat miscarile celor doi suspecti rusi de la intrarea acestora in Marea Britanie si pana la parasirea teriroriului tarii, a anuntat The Guardian, citand surse guvernamentale si de securitate.
Cotidianul a transmis ca procurorii au pregatit o cerere de extradare pe care o vor depune in curand.
Cererea de extradare este posibil sa fie insa respinsa de Rusia, situatie care risca sa tensioneze si mai mult relatiile diplomatice dintre Londra si Moscova.
Constitutia Rusiei interzice extradarea cetatenilor rusi in alte state.
Si Rusia ar fi putut, cu aceasta ocazie, sa-l expulzeze pe… Putin !
@Pincu Sfartz
> Si Rusia ar fi putut, cu aceasta ocazie, sa-l expulzeze pe… Putin !
Asta da „glumă”, după ce Alexandru tocmai scrisese: „Constitutia Rusiei interzice extradarea cetatenilor rusi in alte state”.
Sau poate că nu a fost o glumă şi că de fapt mi-a scăpat ceva „complex tehnic”?