Am amintit ca in lumea antica existau foarte putine culturi homofobe in bazinul marii Mediterane. Lumea greco-romana era foarte toleranta (chiar si dupa criteriile noastre de astazi).
Cateva triburi germane, alte cateva triburi din zonele muntoase (zoroastristi) si unele populatii semitice erau intr-adevar intolerante, dar marea majoritate a lumii vechi era de fapt nu numai toleranta, dar chiar reusise sa foloseasca iubirea homoerotica in structurile lor sociale esentiale: in invatzamant si armata. De exemplu in Teba si alte state grecesti existau batalioane de elita formate exclusiv din tineri si efebi (baieti la varsta efebiei, de 18 ani) care erau legati intre ei de relatii erotice, de un juramant si de o traditie a onoarei.
Astfel, cele 150 de cupluri de iubiti din acest batalion nu acceptau sa fie vazuti intr-un moment de lasitate, asa ca luptau pana la ranirea grava sau moartea tuturor. Familistii, cu copii sau fara, nu erau acceptati in aceasta armata, pentru ca nu erau considerati de incredere. In definitiv cei care aveau familii ar fi putut fi tentati sa dea bir cu fugitii, asa ca numai adevaratii „iubitori de barbati” aveau mandria si prestigiul de a apara tara.
S-au gasit mormintele a 264 de tineri apartinand acestui batalion, scheletele lor fiind grupate in 7 randuri, exact asa cum a fost descrisa inmormantarea lor in Antichitate. Cand Filip al doilea a verificat ranile, vazand ca nici unul dintre ei nu are o rana in spate (ceea ce ar fi putut trada lasitate): a declarat ” Sa piara cei care ar crede ca acesti luptatori au facut sau au suferit ceva urat”. Pentru ca a muri din cauza unei rani primite in spate ar fi fost ceva considerat extrem de rusinos dupa normele Greciei Antice! (acest pasaj nu se refera la nimic sexual, cum incearca sa interpreteze unele culte, intre altele si pentru ca relatiile dintre baieti si barbati erau considerate atunci „nobile”.
Aceasta este de fapt si originea cuvintelor folosite in „Ordinul Jaretierei”, de un rege francez: „Honni soit qui mal y pense”.
In civilizatia romana tarzie a aparut totusi o prejudecata contra celor care erau exclusiv efeminati (pathicus, cinaedus) dar asta nu a dus la pedepse corporale (cu exceptia unei foarte scurte perioade istorice).
Cum vedem, in Grecia Antica nici nu ar fi putut exista o problema cu „gays in the military” intrucat batalioanele de elita erau exclusiv compuse din perechi de iubiti! Poate ca atunci s-ar fi putut pune problema inversa: „Straights in the millitary!”
1. PEDEPSELE CRESTINE TIMPURII
Evident, nu mult dupa declararea crestinismului de catre Constantin ca religie egala cu altele (in anul 312) s-a produs preluarea puterii politice totale de catre crestini; de asemenea s-a trecut la confiscarea integrala a bunurilor altor culte si chiar la eliminarea fizica a oponentilor. (Recomand insistent cea mai buna lucrare care descrie aceasta perioada, insotita de numeroase surse de informare : Lucien Jerphagnon, : „La vie quotidienne sous L’empire Chretien”.)
Mai tarziu orice alta sursa de informatii neconforma cu biblia a fost eliminata; scoala de la Atena inchisa, profesorii de acolo fortati fie sa treaca la crestinism fie sa fuga in Persia sau sa fie ucisi. Jocurile olimpice au fost interzise si lumea a cazut in „Evul mediu” cand deodata nu mai existau stiutori de carte, ca in trecut, si nimic ce nu era izvorat din Biblie nu mai avea valoare.
Pedepsele in aceasta perioada au fost foarte variate: Sfantul Justinian si mai ales nevasta sa au inventat niste pedepse extrem de crude, care dupa contemporani au fost aplicate si unora care nu erau „sodomiti” dar aveau vina sa aiba averi mari. Prostituata Teodora, sotia lui Justinian, organiza ea insasi partide sexuale la care participau cate cinci sute de barbati alaturi de ea, dar ea era atat de insetata de sex, incat ii acuza pe „sodomiti” ca ii racoleaza pe barbatii ei si nu va mai gasi alti barbati! La care Justinian statea stana de piatra, ca un sfant ce era. (recomand citirea cronicii lui Procopius din Cezareea; nici macar criticii lui nu au putut nega faptele imputate de el lui Justinian si Teodorei).
Trebuie adaugat ca una din cauzele acestui comportament al Teodorei ar putea fi legat de faptul ca ea a fost violata in copilarie si avea cu sigurantza multe sechele nevindecate.
In continuare, tot evul mediu a avut un caracter mai mult homofob, cu plusuri si minusuri. Totusi, in jurul anului 1000 a existat o anumita scadere a presiunilor homofobe si o anumita uitare a pedepselor, care nu a tinut insa mult.
Boswell a analizat aceata perioada gasind foarte multe exemple de opere homoerotice create de calugari, etc. A tunci a fost si perioada in care au trait asa-zisii papi rai, dintre care nu numai unul a murit din cauza unui atac de inima pe cand avea sex fie cu cate o femeie, fie cu cate un tanar (sau baiat). Dar lucrurile au revenit la normal odata cu accentuarea prozelitismului crestin in Europa si aparitia lui Toma de Aquino, cu noua lui intolerantza regenerata (la care de fapt a participat si Sf. Augustin, despre care aflam din Confesiunile sale atat faptul ca a avut o singura iubire adevarata in viata, iubind un barbat care a murit de tanar, cat si modul cum a imbratisat crestinismul mamei sale, devenind homofob).
2. DE LA HOMOFOBIA EVULUI MEDIU LA HOMOFOBIA DIN RENASTERE
Arderile pe rug din Franta si spanzurarile de eretici din Anglia au continuat cu impetuozitate. Aparitia si desfasurarea in plina fortza a Inchizitiei Spaniole si apoi a urmaselor lor de azi (ca institutii) in Vatican, au pus gaz pe foc. Dar acum asistam deodata la o trezire spirituala provocata de descoperirile urmelor civilizatiei greco-romane. Dintr-o singura privire a unei statui antice, oameni ca Michelangelo, Leonardo, iar mai tarziu, mult mai tarziu, Winckelman, Pater si altii, si-au dat seama de superioritatea culturii antice fatza de „prezent” si aceasta noua intelegere a lumii s-a indepartat mult de preceptele religioase.
Cand Filip al doilea a verificat ranile, vazand ca nici unul dintre ei nu are o rana in spate (ceea ce ar fi putut trada lasitate): a declarat ” Sa piara cei care ar crede ca acesti luptatori au facut sau au suferit ceva urat”. Pentru ca a muri din cauza unei rani primite in spate ar fi fost ceva considerat extrem de rusinos dupa normele trecutului (acest pasaj nu se refera la nimic sexual, cum incearca sa interpreteze unele culte, intre altele si pentru ca relatiile dintre baieti si barbati erau considerate atunci nobile. Aceasta este de fapt si originea cuvintelor folosite in „Ordinul Jaretierei” : „Honni soit qui mal y pense”. Evul mediu nu a avut creativitate prea mare: ei preluau si adaptau ce aflau din antichitate.
De fapt disputa prieteneasca dintre Euripides (heterosexual pana la batranetze) si Sofocle (homosexual toata viata) lua de multe ori forme amuzante, dar niciodata nu agresive. De exemplu Euripide nu scapa ocazia sa rada cand un iubit al lui Sofocle i-a furat mantia lui „facuta din cele mai scumpe materiale ale epocii!” (Cred ca fi fost foarte curios ce insemna acum 24 de secole: o mantie de lux!!) Dar si Sofocle radea de iubirile feminine ale lui Euripide! Mai tarziu nu se stie ce s-a intamplat cu Euripide ca s-a indragostit de poetul Agathon, pe atunci in varsta de 42 de ani!
Cum vedem, in Grecia Antica nici nu ar fi putut exista o problema cu „gays in the military” intrucat batalioanele de elita erau exclusiv compuse din perechi de iubiti! Poate ca atunci s-ar fi putut pune problema inversa: „Straights in the millitary!” Inca o precizare: notiunea de ateisti ii desemna pe atunci pe crestini si iudei, iar nu pe latini. Dreptcredinciosii erau cetatenii romani, care aduceau jertfe zeilor cetatii.
In civilizatia romana tarzie a aparut totusi o prejudecata contra celor care erau exclusiv efeminati (pathicus, cinaedus) dar asta nu a dus la pedepse corporale (cu exceptia unei foarte scurte perioade istorice). Cu toate acestea, pentru cei care au citit scrierile lui Diogene Laertios, este clar ca o serie de cupluri de iubiti homosexuali au trait in familiile lor homosexuale (echivalate cu familiile traditionale) pana la moarte, fara a indura pedepse.
2.1. PEDEPSELE CRESTINE TIMPURII
Evident, nu mult dupa declararea crestinismului de catre Constantin ca religie egala cu altele (in anul 312) s-a produs preluarea puterii politice totale de catre crestini; de asemenea s-a trecut la confiscarea integrala a bunurilor altor culte si chiar la eliminarea fizica a oponentilor. (Recomand insistent cea mai buna lucrare care descrie aceasta perioada, insotita de numeroase surse de informare : Lucien Jerphagnon, : „La vie quotidienne sous L’empire Chretien”. Mai tarziu orice alta sursa de informatii neconforma cu biblia a fost suprimata; scoala de la Atena inchisa, profesorii de acolo fortati fie sa treaca la crestinism fie sa fuga in Persia sau sa fie ucisi. Jocurile olimpice au fost interzise si lumea cazut in „Evul mediu” cand deodata nu mai existau stiutori de carte, ca in trecut, si nimic ce nu era izvorat din Biblie nu mai avea valoare.
Hypathia, ultima purtatoare a idelor platoniste, a fost si ea ucisa in Alexandria de catre niste episcopi crestini. Cu ea s-a incheiat ingroparea civilizatiei grecesti antice. „Noi grecii suntem acum morti si deja ingropati” se plangea poetul Palladas in Antologia Palatina. referindu-se la caderea in crestinism a imperiului. Pedepsele in aceasta perioada au fost foarte variate: Sfantul Justinian si mai ales nevasta sa au inventat niste pedepse extrem de crude, care dupa contemporani au fost aplicate si unora care nu erau „sodomiti” dar aveau vina de a avea averi mari. Prostituata Teodora, sotia lui Justinian, organiza ea insasi partide sexuale la care participau cate cinci sute de barbati alaturi de ea, dar ea era atat de insetata de sex, incat ii acuza pe „sodomiti” ca ii racoleaza pe barbatii ei si nu va mai gasi alti barbati! La care Justinian statea stana de piatra, ca un sfant ce era. (recomand citirea cronicii lui Procopius din Cezareea; nici macar criticii lui nu au putut nega faptele imputate de el lui Justinian si Teodorei). Trebuie adaugat ca una din cauzele acestui comportament al Teodorei ar putea fi legat de faptul ca ea a fost violata in copilarie si avea cu sigurantza multe sechele psihice nevindecate. In continuare tot evul mediu a avut un caracter mai mult homofob, cu plusuri si minusuri. Totusi in jurul anului 1000 a existat o anumita scadere a presiunilor homofobe si o anumita uitare a pedepselor, care nu a tinut insa mult. Ma intreb daca nu cumva aceasta succesiune de fapte istorice este legata si de venirea „micii glaciatiuni” in Europa, care ar fi putut fi interpretata atunci ca o „pedeapsa a Iehovei”.
Boswell a analizat literatura si poezia acestor secole, gasind foarte multe exemple de opere homoerotice create de calugari, etc. Atunci a fost si perioada in care au trait asa-zisii papi rai, dintre care nu numai unul a murit din cauza unui atac de inima pe cand avea sex fie cu cate o femeie, fie cu cate un tanar (sau baiat). Dar lucrurile au revenit la normal odata cu accentuarea prozelitismului crestin in Europa si aparitia lui Toma de Aquino, cu noua lui intolerantza regenerata (la care de fapt a participat si Sf. Augustin, despre care aflam din Confesiunile sale atat faptul ca a avut o singura iubire adevarata in viata, iubind un barbat care a murit de tanar, cat si modul cum a imbratisat crestinismul mamei sale, devenind homofob).
2.2. DE LA HOMOFOBIA EVULUI MEDIU LA HOMOFOBIA DIN RENASTERE
Arderile pe rug din Franta si spanzurarile de eretici din Anglia au continuat cu impetuozitate. Aparitia si desfasurarea in plina fortza a Inchizitiei Spaniole si apoi a urmaselor lor de azi (ca institutii) in Vatican, au pus gaz pe foc. Dar acum asistam deodata la o trezire spirituala provocata de descoperirile urmelor civilizatiei greco-romane. Dintr-o singura privire a unei statui antice, oameni ca Michelangelo, Leonardo, iar mai tarziu, mult mai tarziu, Winckelman si altii, si-au dat seama de superioritatea culturii antice fatza de „prezent” si aceasta noua intelegere a lumii s-a indepartat mult de preceptele religioase.Probabil ca in termenii pedepselor contra homosexualilor, aceasta este cea mai „trasnita” perioada a omenirii.
Dau numai cateva exemple: multe din geniile care au trait atunci au fost homosexuali dupa criteriile noastre de azi. Nici nu se putea altfel, intrucat acesti artisti de frunte s-au selectat nu dupa criteriul credintei in religie, ci dupa criteriul iubirii artei, si multi au ales sa fie „out”. Mai ales dupa ce au descoperit operele atat de perfecte ale artei greco-romane, au inteles imediat ca arta crestina de pana la ei este inferioara, si s-au straduit sa copieze si sa duca chiar mai departe arta anticilor, mai ales a varfurilor, ca Phidias. Picco de la Mirandola, despre care se spunea ca stie tot ce se poate sti despre lumea noastra, „plus ceva pe deasupra”, Michelangelo, Leonardo, Marsilio Ficcino, Caravaggio, pictorul care si-a ales numele de Sodoma, chiar Botticelli, aveau o deschidere mare la realitatile lumii si nu-si impuneau limite. A existat si un accident de parcurs: calugarul Savonarola, care i-a influentat pe multi pictori celebri sa-si arda picturile.
Astfel, in timp ce Parisul isi ardea zilnic „sodomitii sai”, mult „sodomiti italieni primeau pentru acelasi „pacat ” pedepse ridicole:
De exemplu Benvenito Cellini (care a avut o groaza de procese pe acesta tema, a primit la primul sau proces pedeapsa de a dona (nu se stie cui: unui judecator?) 12 saci de faina macinata si cernuta (cred ca un judecator o fi avut o brutarie). In urmatorul proces, cand a fost acuzat ca iubea un baiat, el a provocat judecatorii sai cu o aparare de bascalie: „Vai mie! Cum ma puteti acuza voi de a fi fost in stare sa imit zeii greco-romani? Numai Jupiter (Zeus) a avut o asemenea placere: sa-l poata rapi pe cel mai frumos baiat din lume ca sa-l iubeasca! Dar sarantocul din mine…eu, umilul dvs sculptor…eu nu am avut niciodata aceasta ocazie cereasca!”.
„Problema” lui Michelangelo s-a rezolvat rapid: nepotul lui a facut cu duiumul schimbari literare de sex la poeziile sale erotice, iar Leonardo a fost cuminte si a pictat tot ce i s-a cerut, asa ca procesul lui de relatii contra naturii cu baietii (cu Salai si altii) s-a musamalizat.
Morala: sa fi vestit si scapi de pedepsele „legale”!
3. PEDEPSELE TARZII PREMODERNE
Probabil ca unele din ele ar putea face parte cu brio dintr-un studiu al sadismului. In secolul al 18-lea este citat cazul unui baiat de 17 ani care a avut odata in viata sex cu un alt baiat. Ambii au fostr inchisi intr- inchisoare pe viata, fara a se specifica natura crimei de care sunt acuzati. Ei erau olandezi, si numai la moartea lor s-a descoperit nenorocita lor de „crima”. In general biserica considera (pe buna dreptate de fapt, nu-i asaaaa?) ca din punctul lor de vedere, insasi pronuntarea numelui unei „crime” poate duce la repetarea ei de catre altii.
Din acest motiv ei foloseau infama sintagma „crimen nefandum” pentru definirea acestei „crime”.
In timpul revolutiei franceze, un tehnician francez a inventat o noua masina de torturat, care urma sa fie aplicata si pentru sodomiti (desi revolutia a schimbat pana la urma aceasta nedreptate).
Masina de fapt permitea arderea de viu a condamnatului cu maximum de chinuri pentru nenorocitul respectiv. Spre usurarea tuturor, acesata masina a fost folosita o singura data in istorie, dupa care a fost aruncata. Deci primul si singurul test ce s-a facut a fost efectuat numai pentru uciderea in chinuri a…inventatorului sau! Justitie Poetica!
Daca s-ar fi procedat la fel cu Hitler si Stalin, nici nu mai apareau antonestii la rand!
4. Documentul de la Sibiu
Daca deschideti Cronica orasului Sibiu (pe foarte multi ani) la anul 1601, veti vedea o multime de date precise despre uciderile „legale” ordonate la Sibiu de primarie la sfatul bisericii. Lucrul care m-a surprins cel mai mult nu a fost nici cruzimea pedepselor (sibienii evitau arderea pe rug in favoarea inecarii fortzate in Olt) si nici faptul ca pana si animalele puteau fi acuzate de crime,…ci numarul neasteptat de mare al victimelor tipice: baieti de 12 ani care ar fi spus ceva, ar fi injurat, sau pur si simplu erau condamnati pentru sodomie si erezie! Nimeni nu poate spune azi ce vina aveau bietele victime! Documentul este nepretuit: este scris cu litere gotice foarte clasice si usor de descifrat; oricine stie ceva germana poate sa-l citeasca.
5. Pedepse moderne
Deodata, de la aparitia societatii victoriene asistam la o paranoia generalizata in privinta sexului: baietii erau total separati de fete in internate, dar homosexualitatea era aspru pedepsita, chiar prin reducerea portiilor de mancare Apoi, o serie de instrumente noi de tortura au aparut nu numai pentru fete (centuri de castitate) dar chiar si pentru baieti. Trebuie spus ca unele internate englezesti devenisera chinuitoare pentru baieti. Si deodata a aparut la lucru pentru homosexuali celebrul triunghi al mortii: Justitia spunea ca homosexualii sunt criminali, Biserica spunea ca sunt imorali iar Medicina spunea ca sunt bolnavi mintal. Deci deodata homosexualii s-au trezit cu trei ciocane pocnindu-i in cap, fara posibilitatea unei scapari. Si urmarile s-au vazut, chiar mai mult la duble minoritati.
Proust, in dubla sa calitate de evreu si homosexual, prezinta in cartea sa „A la recherche du temps perdu” homosexualii ca pe niste caraghiosi, cu multa ura de sine, dar si cu sclipiri de geniu. Cine citeste atent referintele lui la homosexualitatea personala, nu poate sa nu simta si durerea lui.
Apoi, in familia filosofului Wittgenstein, nu mai putin de trei baieti din cinci au fost homosexuali, si toti trei s-au sinucis din acest motiv, conform unor date biografice despre ei.
Dar poate ca exemplul cel mai bun il furnizeaza Stefan Zweig, care dupa ce a scris romanul sau „Simturi ratacite” s-a refugiat in America Latina de frica nazistilor iar acolo s-a sinucis din cauza disperarii pe toate fronturile!
Chiar si literatura de atunci a fost plina de asemenea sinucidideri: Andre Gide, in Corridon, arata aceasta fatzeta a lucrurilor.
Chiar si scriitorul Panait Istrati, un homosexual homofob de prima mana, a contribuit in felul lui la acest delir, vorbind de „monstri pe doua picioare care practica…” exact ce a „practicat” si el.
In randul pedepselor moderne as cita mai putin tratamentele iresponsabile ale unor medici, ci mai mult starea sihologica in care societatea i-a adus pe homosexuali: condamnati de biserica in terneni clari si crunti (nici pe lumea cealalta nu veti putea fi fericiti”) condamnati de justitie cu inchisoare de la 4 la 7 ani in Romania, si in plus speriati de medici ca sunt bolnavi grav. Din acest triunghi se parea ca nimeni nu poate iesi!
Dar o raza de lumina care a spart statu-quo-ul tot a aparut!
Sub forma cresterii rolului stiintei in lume si repunerea spre analiza a tuturor notiunilor ce parea fixate pe viata si moarte de religii milenare.
In prezentarea urmatoare vom vedea de ce atatea prejudecati au cazut cu mult zgomot cand au fost puse in lumina stiintei… si de ce unele discipline sunt stiintifice iar altele…NU!
Ciclu de articole foarte interesante, inclusiv prin incursiunile istorice si prin abordarea priblemelor legate de experienta personala.
Poate ca totusi se va gasi si o metoda de difuzare mai larga a informatiilor si in acest fel sa „se deschida mintea” persoanelor care gandesc cu propriul cap pentru o atitudine normala fata de problema homosexualitatii.
Miruna Leontinescu
Stimata doamna Miruna Leontinescu:
Nu stiu daca ati scris din tara sau din afara tarii, dar vreau sa va spun ca intr-adevar absentza totala a informatiilor in acest domeniu in Romania este o crima.
Nici macar la ultima mea venire in Romania in acest an nu am gasit in librarii vreo carte publicata in romaneste despre acest subiect!
Din contra, putinele lucrari de psihologie mentionau fie teorii care de o jumatate de secol nu mai sunt considerate corecte, fie ca mentionau homosexualitatea numai ca un subiect legat de „presiunile EU contra Romaniei” ca aceasta tema sa fie considerata ca apartinand de drepturile omului! Jalnic!
Mi-am expus o serie de date autobiografice, in ciuda faptului ca multi m-au sfatuit sa nu o fac. Am facut-o totusi pentru ca totusi cred ca spunand adevarul, fara distorsiuni, as putea fi de ajutor altora.
De asemenea am sperat sa aud un un raspuns, macar o explicatie, din partea organizatiei psihiatrilor romani, sa vad si eu ca si-a schimbat atitudinea, dar ….nimic!!!
Din contra, ultima data cand am fost in tara am asistat cu gura cascata la reclama nerusinata pe care un „psihiatru” roman si-o facea la tvr 1 sau 2 ca sa-si mareasca clientela de „homosexuali care vor sa se schimbe”!!
Rusine publica!
Inca ceva: toate aceste lucruri pe care le-am descris in serial se stiau si inainte de 1989. Am observat ca unele reviste stiintifice de psihologie si psihiatrie de la BCS erau subliniate usor cu creionul…Unde s-au ascuns acei psihiatri care erau la curent cu stiinta lor?
Felicitari pentru seria de articole! Eu am citit intre timp multe din lucrurile astea, dar oricum sunt f. interesante si utile.
Aveti perfecta dreptate ca in Ro nu se stie nimic despre subiect. La nivel politic exista (sau existau acum 6 ani cand eram inca prin tara) 2 abordari:
– Presiunile UE, chestie europeana, n-avem ce face. Daca vrem sa intram in UE, trebuie sa respectam drepturile omului ca la ei. Pe intelesul omului de rand: „Nu ne putem pune mintea cu mafia homalailor de la UE” :-))
– Se mai scapa cate unul ca Iliescu la o declaratii cu dejectille etc.
Eu cand eram in generala, la singura lectie despre sexualitate, a venit un domn doctor care care ne-a spus clar ca cei care se masturbeaza prea mult la varsta noastra, ajung sa aiba deviati pshihologice serioase, nu mai pot avea relatii sexuale normale etc. (pe scurt, au inclinatii homo, desi nu a spus-o direct). Ora urmatoare, profa de biologie a „accentuat” si ea mesajul, cum ca „ne-a spus doctorul la ce pericole nu numai fizice, dar si psihice ne expunem la varsta asta daca nu ne comportam adecvat”.
Cu eu eram deja nesigur (adica nici baietii nu arata chiar rau, sa zic asa ;-), ani de zile am fost tormentat ca am dobandit o problema psihologica ca m-am masturbat atunci. Vai, vai, ce prostie! Si cand te gandesti ca oamenii aia sunt inca in sistem si predau de zor (erau tineri, culmea, pe atunci), e chiar de speriat!
Felicitari Valentine! Cum vad, tu faci parte dintr-o generatie mult mai tanara si ai avut parte de aceleasi crize sufletesti ca noi cei apartinand „iepocii de aur”!
Da, ai sesizat corect: sensul discursului politic din perioada post-ceausescu este exact cel din „traducerea” ta libera!
„Ce sa facem, mafia homalailor de la EU ne impune asta, noi nu avem nici in clin nici in maneca cu homosexualii astia perversi!”
Am consultat lucrari editate de psihiatri romani si am gasit acum 3 ani exact acest mesaj, indirect prezentat!
Dar cand suntem la coada Europei in toate, ghiciti cu ce se ocupa Asociatia Psihiatrica Romana? Nu veti ghici! S-a lansat in ….cercetari genetice! Va rog sa accesati situl lor!!
Ce-i lipseste chelului? Tichia de margaritar!
Asta in situatia cand pana si cunostintele de baza lipsesc si…suntem la piciorul broastei la toate subiectele psihiatrice! Le-asi dori macar sa urmareasca ce spun medicii pe you tube; sa-si faca ceva cultura!
http://www.youtube.com/watch?v=OPzso1OOTPM
Revin cu o intrebare pt Valentin: cand a venit medicul scolar sa va spuna despre pericolul masturbarii (ca nu trebuie sa va masturbati „prea mult”), nu l-a interpelat nici un baiat sa-l intrebe ce inseamna „prea mult”? O data pe an sau de trei ori pe ora?
Intreb asta pentru ca exact acum 100 de ani se considera ca si heterosexualitatea este o boala, constand in atractia „prea mare” fața de sexul opus!!
Trec secolele unul dupa altul si noi tot in spatiul cerebral mioritic ramanem! Nu bagam de seama ca s-au schimbat timpurile!
Într-adevăr, Proust suferea mult că e homosexual şi se temea cel mai mult ca mama sa va afla despre gusturile sale sexuale. Însă, totuşi, cred că e un pic exagerat să-i atribuim sentinmente de ură vizavi de homosexuali. Pur şi simplu, manifestările care îl dezustau pe Gide, îi apăreau ca fireşti lui Proust. Să nu uităm că Gide a declarat că e pederast, nu homosexual şi nu-şi ascundea antipatia vizavi de persoanele care preferau toată viaţa adulţii…
Ulterior, Gide a regretat mult că n-a înţeles la timp geniul operei lui Prouste, pe care iniţial o credea defăimătoare la adresa homosexualilor…
Gheorghe, il stiu bine pe Proust, si in adolescentza „in cautarea timpului pierdut” a fost o carte foarte iubita de mine, mai ales ca intra foarte adanc in tot ce inseamna viata frustrata de homosexual.
Sunt unele pasaje pe care societatea de azi nici nu le poate intelege: trebuie ca persoana care citeste sa aiba o experienta de respingere sociala teribila (cum azi nu exista in vest) ca sa priceapa, sau sa fie homosexual „din est”.
Proust a fost genial, dar a prezentat publiocului tot ce-l inspaimanta pe el atunci: a ajubge homosexual batran, cu metehne, simpatic-antipatic, dar mai ales anacronic, cum l-a descris el pe baronul de Charlus. Cartea cuprinde destule elemente comice, scanteietoare, dar care nu pot fi intelese intotdeauna de un neofit. Pe mine m-a distrat grozav modul auto-depreciativ in care Proust descrie manipularile pe care le face baronul de charlus ca sa se apropie de cei doi tineri prostanaci (vicomti parca) mirandu-se de geniul lor in fatza mamei lor care se credea curtata….si multe altele. Nu-mi mai amintesc acum totul.
Dar ramane un fapt: ca multa vreme modelul de homosexual propus de Proust prin Charlus a fost folosit public pentru ponegrirea homosexualilor. Unii scriitori francezi l-au considerat chiar „tradatorul infam al homosexualilor” pentru „Sodoma si Gomora” lui.
Foarte tarziu s-a facut legatura dintre viata lui de excentric ipohondru care se ascundea de lumina zilei motivand astma, scriind singur cuc in timpul noptilor, care se ura pe sine insusi din doua motive: intai ca era homosexual si apoi pentru ca era si dpv social o „oaie neagra” in societatea catolica a vremii, el fiind 50% catolic si 50% evreu.
Oricum a fost un timp cand stiam pe dinafara citate din „Sodoma si Gomora” lui, ca de exemplul pasajul in care el descrie „rasa” homosexualilor care afla din copilarie ca „in pupila ochilor lor nu este vreo fata frumoasa ci un efeb”….
Revin cu un raspuns: in secolul al nouasprezecelea, in Franta nu mai existau pedepse contra homosexualilor, in mod oficial. In mod neoficial, mentalitatea majoritatii era identica cu cea din restul Europei. Proust a fost intr-adevar un geniu; si azi scrierile lui sunt foarte apreciate, dar homofobia interna in cazul lui este foarte puternica. Multi scriitori l-au urat pentru proiectarea unui model defectiv de homosexual, cum a fost cazul baronului de Charlus.