Domnul F., persoană cunoscută la bursă, om cu posibilităţi materiale respectabile şi investiţii grase în terenuri şi construcţii, s-a recăsătorit în urmă circa doi ani cu o femeie având exact 24 de ani mai puţin. Dar cum şi el este încă verde, are de la această a doua soţie un bebeluş de câteva luni. Acum, situaţia familială e cam aşa: pe cât de ocupat este tatăl, pe atât de fără ocupaţie este mama. Cine să aibă grijă de copil există, adică tot felul de ajutoare, bucătărese şi educatoare. Şi atunci, soţioara colindă prin marile magazine, face shopping şi tot ce cumpără achită cu cartea de credit.
În urmă cu câteva săptămâni, în timp ce tânăra doamnă proba o rochie sau un pantalon într-un butic, i-a dispărut poşeta cu tot conţinutul, inclusiv cardul. Sigur că a fost agitaţie în magazin, femeile au ţipat şi au strigat hoţul, hoţul, dar nimeni nu văzuse nici un hoţ şi pentru că doamna era o clientă bună şi cunoscută i-au dat marfa pe datorie şi cu asta gata.
Numai că soţioarei i-a venit puţin peste mână să-i spună soţului de furt, sau a uitat, şi aşa au trecut câteva zile până ce i-a povestit de dispariţia cărţii de credit.
– Cum!? a sărit el indignat, eşti inconştientă? Ăsta poate să ne lase urgent cu curul gol … Cum de nu mi-ai spus imediat?! Trebuie să anunţăm urgent banca şi poliţia!
– Ocupă-te tu de asta, s-a alintat ea, că eu nu mă pricep…
Şi s-a ocupat el. Numai că să vezi minune. Te-ai fi aşteptat ca un om cu aşa posibilităţi şi aşa relaţii să rezolve problema cic-ceac. Dar nu. Au mai trecut câteva zile, ba chiar săptămâni şi nimic. Până când un amic de-al meu, care e prieten şi cu dânsul, mi-a explicat cum devine cazul. Hoţul s-a dovedit a fi un om ponderat şi cumsecade. Folosea cartea de credit la cumpărături zilnice, la băcănie şi cele trebuincioase traiului, modest şi corect, de parcă deconta din leafa lui. Şi omul nostru, specialist în afaceri şi speculaţii, a înţeles că fiecare zi care trece şi cel care cheltuieşte e hoţul şi nu nevasta înseamnă practic un câştig curat şi cinstit!