Suntem pe un vapor mare, care e teritoriul statului Bahamas și care se învârte în jurul pământului. Acum locuim aici de două luni și mai avem încă două luni până ajungem la punctul de unde am pornit, adică portul Amsterdam, unde vom reveni definitiv pe scoarța tare și terestră.
Între timp am văzut Lisabona, ne-am clătinat zdravăn de tot în golful Biscaia, unde marea e de obicei înfoiată, am fost la Madeira, insula primăverii veșnice, am traversat oceanul Atlantic până am dat de Barbados în Caraibe, unde se spune că e plin de pești zburători, dar noi n-am văzut nici unul. Așa că ne-am încercat norocul în insula Grenada, adică în arhipelagul Antilelor Mici, unde găsești un rom foarte bun, dar pești zburători ioc.
Apoi am luat-o spre canalul Panama și în drum ne-am oprit puțin la Cartagena, faimosul oraș care ocupă un loc de frunte în orice film sau poveste cu și despre „Pirații din Caraibe”. Celebrul Francis Drake a cucerit și jefuit orașul în 1585 și ca el încă cățiva francezi ca Jean-Bernard Louis de Saint-Jean, Baron de Pointis, și Jean Baptiste du Casse, așa că locuitorii s-au săturat de atâția pirați adevărați și au construit un zid de apărare, lung de unsprezece kilometri cu bastioane și bastionașe, care este și astăzi mândria orașului. După zid se află o bijuterie de orășel colonial, cu nenumarate palate în stil andaluz, cu o catedrală care adăpostește un muzeu al faimoasei inchiziții spaniole și cartierul Getsamani al micilor meșteșugari. Poate ar trebui amintit că orașul, după ce a trecut de la spanioli, un pic la englezi, apoi un pic la francezi, a redevenit spaniol, ca într-un târziu, în 1822, să se rupă de Europa și să se intregreze în America de Sud, unde de altfel e localizat, fiind acum pe teritoriul statului Columbia.
Trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific prin Canalul Panama este un eveniment care trebuie trăit „live” ca să-l poți înțelege cu adevărat. Este un număr de precizie absolută, iar pe puntea de comandă exterioară a vasului, „ai noștri ca brazii”, cei doi ofițeri de navigație, Cătălin trei trese, Victor două trese și cadetul Daniel care, împreună cu ceilalți ofițeri au condus vasul prin canalul îngust, de la o ecluză la a doua ecluză și la următoarea ecluză până am ajuns în Oceanul Pacific.
Acum urmează nouă zile pe mare până vom ajunge la Nuku Hiva în arhipelagul insulelor Marchize iar apoi în Tahiti, Morreea și Bora Bora.
Vasul de pasageri Columbus, lung de 247 metri și lat de 32 de metri, adăpostește 1400 de pasageri, în majoritate englezi sau vorbitori de limbă engleză, cam 180 de nemți și olandezi, și patru vorbitori de limbă română care vin din Germania, dar s-au născut și au trăit o mare parte a vieții lor pe plaiurile mioritice.
Vaporul este condus de un căpitan, care are un adjunct și trei șefi de departamente – navigație, mașini și hotel. Ei împreună formează consiliul de conducere al vasului.
Căpitanul vasului, care conduce acest orășel pe apă, este Carlo Servillo, un italian din Molfetta (lăngă Bari), care are aproape 60 de ani și nu e la prima lui comandă. În interviul pe care i l-am luat am aflat că e pe mare din 1976, că e căsătorit, că are două fete și că mai are cățiva ani până la pensie, când va deveni fermier și se va dedica plantației de măslini și uleiului produs în regie proprie.
Din întâmplările trăite în lunga lui carieră, mai deosebită a fost cea în care, ca ofițer de securitate în 2012, pe o mare furioasă în „Triunghiul Bermudelor”, nu a „dispărut”, dar deodată a auzit un zgomot ca și cum cineva bătea în carena vaporului ca să fie lăsat să intre. La o cercetare mai atentă s-a constat că un stabilizator s-a rupt și lovea cu putere în bordul vasului. Nu a fost o poveste tipică pentru acest loc plin de mistere, mai mult sau mai puțin născocite, dar pentru repararea avariei vasul a trebuit să găsească repede un port, care nu era prevăzut în ruta lui normală.
Carlo a trăit și „momente vesele” ca de exemplu când a căsătorit un cuplu cu mare tam-tam pe vapor și după nici 24 de ore mireasa a venit la el și i-a cerut să-i divorțeze!
Până acum, în toate situațiile dificile apărute la bord a dat dovadă de calm și competență, dar mai ales de un deosebit bun simț umanitar, întorcând vaporul din drum, pe o distanță serioasă, pentru a livra un pasager care avea nevoie de o asistență medicală deosebită (aparatură medicală) într-un spital.
Acuma dacă tot am ajuns la domeniul medical, trebuie să vă spun că doctorul vaporului este Robert, un român din Arad, „doctor de urgențe”, deci din soiul doctorilor de elită.
Și astfel am ajuns la românii de pe acest vapor.
Să vezi și să nu crezi, sunt 20 de români pe vas, câțiva adoptați prin căsătorie, plus cei patru pasageri, deci un puternic nucleu de „românași”.
Încep cu Allwyn , un indian care e căsătorit cu o româncă, rupe căteva fraze pe românește și este directorul acestui hotel pe mare. Apoi e Maria din Rm.Vâlcea, managera sectorului de gospodărie, adică șefă peste tot ce ține de curățenie și întreținere în acest mare hotel. Ea este secondată de Carmen, sora ei, și Geta, prietena ei, care toate trei poartă uniforme frumoase, albe și au trese aurii pe umeri, marinari adevărați cu serioase state de servici . Nici nu te mai miri că totul funcționează ca ceasul în acest sector, în care lucrează și stewardesa noastră fruntașă Iuliana.
Mai sunt ofițerii de la navigație, cei trei care ne-au trecut de canalul Panama – Cătălin, Victor și Daniel, plus un al patrulea, Mircea, tot cu două trese pe epolet. Ceea ce este „curios” este faptul că toți sunt din… Constanța.
La recepție îl avem pe Octavian care e din Arad și e „program coordinator” iar la contabilitate – pe celălalt Cătălin, ei fiind angajați civili. La fel și fetele noastre „frumoasele românce” care ne servesc cu băuturi la unul din cele 5 baruri de pe vapor, Andreea 1, Andreea 2 și Mădălina căsătorită cu Ciprian, care lucrează la bucătărie.
Mai sunt români care lucrează la sala de spectacole și în sala mașinilor, pe care încă nu am avut posibilitatea să-i cunosc, dar despre care am auzit numai de bine!
Asta ar fi deocamdată de pe vasul Columbus care înconjoară lumea, cu mulți români, tineri, bine pregătiți și harnici la bord.
„Ce-ți doresc eu ție dulce Românie?” Poate mai mulți români ca cei menționați mai sus, care să facă cinste numelui de român!
(Probabil va urma)
Viorel Baetu, 4 martie 2018
Despre autor:
Născut la Timişoara în 1948. Absolvent al Institutul Politehnic din Timişoara – Facultatea de Electrotehnică, promoţia 1972. În august 1989 pleacă cu familia în Germania şi se stabileşte la Aachen. După un an de studiu postuniversitar la Köln, în 1991 se angajează ca inginer în cercetare-dezvoltare la o firmă de tehnică medicală din Bayern, unde lucrează până în 1995, după care îşi deschide o firmă şi lucrează pe cont propriu în domeniul tehnicii medicale. Publică de mai mulţi ani articole de jurnalistică, eseuri, romane, poezie, consacrându-se ca scriitor român.