Vine unul la mine acasă, neanunţat.
– Eram în drum, zice, de la nord la sud şi mi-am adus aminte că stai aproape şi ce mi-am spus? Hai să te văd, că doar am fost colegi de şcoală. Îţi aminteşti?
– Nu! îi tai eu entuziasmul. Nu-mi amintesc.
– Cum nu? se miră el. Am fost în aceaşi clasă. Eu te ajutam la matematică unde erai clei, ce, ai uitat?
– Da, precizez eu foarte sobru. Am uitat…
– Nu se poate, omule… Când eram într-a şaptea a vrut unul să te bată şi eu te-am salvat, că eram mai solid. Acum ţii minte?
– Nu.
– Nu se poate, era în anul acela când la amândoi ne-a plăcut aceaşi fată şi până la urmă eu am fost galanton şi ţi-am spus ia-o tu, dar ea l-a preferat pe unul mai mare, cu coşuri. Asta îţi aminteşti?
– Nu-mi amintesc nimic…
– Atunci precis o să-ţi aminteşti concursul acela de desen când în finală am rămas numai noi doi şi eu am ieşit pe primul loc şi tu pe locul doi, şi eu am fost promovat la faza raională… Asta ţii minte, nu-i aşa?
– Nu-i aşa! spun eu. Cred că mă confunzi, domnule.
Altădată vine altul, tot aşa neanunţat.
– Eram în drum, zice, de la sud la nord şi mi-am amintit că locuieşti nu departe. Şi ce mi-am zis? Hai să te văd, că doar am fost colegi. Îţi aminteşti?
– Nu, răspund eu prudent. Nu-mi amintesc.
– Cum nu? se miră el. Am învăţat în aceaşi clasă. Întotdeauna m-ai ajutat să-mi fac lecţiile şi îmi suflai când mă scotea la tablă.
– Parcă, parcă…îmi amintesc ceva, spun eu cu bunăvoinţă.
– Trebuie să-ţi aminteşti… Când eram într-a şaptea, a vrut un golan să mă bată, dar ai venit dumneata şi l-ai luat de guler şi i-ai spus s-o întindă dacă ţine la pielea lui.
– Parcă, parcă… Eşti pe drumul cel bun…
– Sigur că da! Era în anul acela când ne-a plăcut la amândoi aceaşi fată dar tu ai fost gentilom şi mi-ai spus ia-o tu că eu am câte vreau…
– Cred că da.. Dar de ce stai în picioare? Poftim în salon, ce fel de cafea preferi? Am şi un coniac special…
– Mulţumesc…Câte amintiri frumoase, domnule. Ţin minte că ne-am înfruntat la un concurs de desen, am rămas în finală numai noi doi după o selecţie foarte severă şi pe locul întâi te-ai clasat dumneata, păi, cine altul? Erai de departe cel mai bun!
După ce pleacă şi ăsta, mă întreabă soţia:
– Cine-s tipii ăştia doi?
– Primul, îi spun, e un fost coleg de clasă, un invidios şi un pârlac. Dă-l în măsa! Al doilea e simpatic şi drăguţ, dar nu-mi amintesc de el…Cred că mă confundă cu altcineva…