ACUM.TV

 
„Privesc tandru spre omul viitorului : va fi erbivor, va evita orice formă de ebrietate şi va gândi pozitiv.”

Pană la pubertate, eram aproape anorexic. Am fotografii de pană la 12 ani care par a fi făcute cu un aparat Roentgen : mi se vă coastele ca la o radiografie.

După 14 ani, martirizat de obscure jocuri hormonale, am început să mă îngraş. În adolescenţă, am slăbit din nou. Apoi m-am reîngrăşat. Oricum, foarte devreme, am devenit un melancolic căutător de diete. Medicii mă dojenesc, legând toate neajunsurile mele organice de o siluetă scăpată de sub control, iar amicii ştiu că, dacă vor să-mi facă un compliment, trebuie să-mi spună des : „Ai mai slăbit !” În sfârșit, cei care mă detestă nu ezită să-mi ia peste picior conturul, aşa încât să rezulte că mă îndop zi şi noapte, că fac orice pentru o sarma, că sunt urat, greţos, porc păros, înecat în valuri de grăsime etc. Fiecare, după anvergura urii şi imaginaţiei proprii.

Să ne înţelegem : nu sunt uşă de biserică. Sunt pofticios şi, eventual, lacom. Nu reuşesc să mă feresc, întotdeauna, de oarecari excese. Dar mă străduiesc.

Rândurile de faţă nu vor să fie însă o confesiune lăcrămoasă despre eforturile şi eşecurile mele alimentare. Ci consemnarea unei crescânde perplexităţi.

Urmăresc de mult, cu atenţie, „bibliografia” nutriţioniştilor profesionişti şi, pe urmele cetăţeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb şi eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănânc ? Ce să beau ? Cum să aleg dieta optimă ?”

Ani de-a rândul, mi s-a spus să prefer carne de vită. E plină de proteine, dar fără multe grăsimi, are necesarul de vitamina B, e, deci, energizantă şi ajută în cura de slăbire. „Duşmanul” prin excelenţă e porcul. Apoi, cohorte întregi de cercetători mi-au atras atenţia că s-a stabilit, pe baze experimentale, cat de periculoasă e carnea roşie.

Predispune la boli cardio-vasculare, la deces prematur, în variantele cancer de colon şi infarct. În plus, conţine prea mult fier şi neaşteptat de multe „grăsimi saturate” („rele”).

Savanţii „obiectivi” admit, pe de altă parte, că „acidul linoleic conjugat” prezent în compoziţia cărnii de vită stăvileşte dezvoltarea tumorilor canceroase. Una peste alta, e recomandabil, totuşi, să trecem pe carne albă : pui şi peşte.

Puiul are grăsimi „bune”, protejează cordul, e dietetic. E drept, are mai puţine proteine decât carnea roşie. Dintr-odată însă, s-a descoperit că nici puii nu mai sunt ce-au fost. Crescuți artificial, adică îndopați cu tot soiul de chimicale, ei conţin nişte „hormoni de creştere” care explică inflaţia de obezitate a ultimelor generaţii. Hormonii cu pricina provoacă pubertate precoce, cancer la sân, cancer de prostată, creştere a colesterolului rău, boli de inimă. Ca să nu mai spunem că tot păsăretul e, potenţial, plin de „salmonella” şi de „campylobacter”.

Mai bine peşte ! E uşor digerabil, are iod, fosfor şi potasiu (ceea ce te face frumos şi deştept); să adăugăm avantajul paradoxal, că o bucată de peşte e cu atât mai bună,cu cît e mai grasă, căci grăsimea de peşte e miraculos anti-oxidantă, „anti-aging” etc. Da, dar are şi dioxină, iar de cînd s-a strica mediul planetar (mai ales cel acvatic), asistăm la creşterea procentului de mercur şi metilmercur din compoziţia chimică a bietului animal.

Asta îl face toxic, cu efecte triste asupra evoluţiei sarcinii şi asupra sistemului nervos în general. În aceste condiţii, salvarea e duşmanul de altădată : porcul ! Are proteine întăritoare, B-uri şi virtuţi auxiliare necesare slăbitului : provoacă rapid o salutară saţietate. Evident, e preferabil să alegi părţile slabe şi, dacă se poate, să nu le pui pe grătar sau la tigaie, ci, mai curând, la fiert, sau la cuptor. (Ceea ce e valabil, de altfel, şi pentru vită, pui şi peşte : nu prăjit, nu afumat, nu uscat).

Aflăm însă că o anumită patologie animală le face pe toate suspecte. Vaca înnebuneşte, găinile fac gripă, iar porcii se îmbolnăvesc de „pestă porcină”.

Poate că cel mai bine e să renunţi la carne. Deşi regimul vegetarian a fost dovedit ca incomplet din punct de vedere nutritiv şi născător de pernicioase „compensări” onirice (vise abundente cu fleici, cârnăciori şi cotlete.).

Ce ne mai rămâne ? Băutura ! Dar şi aici lucrurile se complică. Eu, vechi diabetic, grăsun şi cardiac, am voie bere ? În nici un caz ! – strigă într-un glas medicii. Dar tot unii medici au descoperit de curând, fireşte „pe baze experimentale”, că berea conţine colesterol bun şi viguroşi anti-oxidanţi (nu mai vorbim de o bogată colecţie de minerale utile). Prin urmare berea e recomandată (sigur, cu moderaţiune) diabeticilor şi cardiacilor. Şi când te gândești caţi ani de abstinenţă – cu argumente ştiinţifice – m-au ţinut departe de halbă. Dar vinul ? Cardiacii să nu prea bea roşu ! – a sunat cuvântul de ordine pană mai ieri. Francezii dovedesc, statistic, contrariul ! Albul are, e drept, mai puţine calorii, dar efectele ambelor lichide sunt, de fapt, echivalente. Pe deasupra, albul produce insomnie.
Cum e cu tăriile ?

Cardiacilor li se recomandă să bea : sunt vaso-dilatatoare.

Diabeticilor nu prea : deşi scad glicemia (păi, atunci le-aş bea ca medicament !), au efecte negative în plan neurologic.

Singura unanimitate savantă e că vitală e moderaţia şi că, de fapt, marele vinovat pentru toate e stresul. Concluzia : trebuie să mâncăm puţin, fiert şi vesel! Nu prea contează ce.

Zilele trecute, am citit într-un ziar că micul dejun cu ouă şi carnaţi e o bună metodă de slăbire. Şi că un american a slăbit şapte kile într-o săptămână mâncând doar cârnați cu bere.

Ştiinţa pare să evolueze spre un viitor tonic, generos, nediscriminatoriu.

Anything goes ! În ce mă priveşte, sunt gata să devin, pe acest fundal, „dietetically correct” !

Privesc tandru spre omul viitorului : va fi erbivor, va evita orice formă de ebrietate şi … va gândi pozitiv …

Acest articol a fost publicat sâmbătă, 17 februarie 2018 la rubrica Umor.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.