„Surprize ale unui literat mistuit de pasiunea muzicii” – o antologie de scrieri reunite de Geo Șerban.
Apărută în toamna anului trecut, semnalată cu parcimonie în presa și pe câteva bloguri culturale bucureștene, antologia scrierilor pe teme muzicale ale lui Mihail Sebastian, „repertorizate” – după termenul ales de editorul lor, eseistul și istoricul culturii Geo Șerban – readuce în discuție una din figurile cele mai populare în lumea intelectuală românească ale epocii interbelice. Dramaturg mult iubit în anii 1960-70, grație și generației de aur a teatrului românesc ce l-a pus în valoare, martor respectat al epocii celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu publicarea, după 1989, a tulburătorului său Jurnal, personajul uman Mihail Sebastian a stârnit multe discuții odată cu monografiile ce i-au fost consacrate după anul 2000.
Marta Petreu și Mihai Iovănel, în volumele lor mult discutate pro și contra – Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Polirom, 2009), respectiv Evreu improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică (Cartea Românească, 2012) – au pus în evidență un personaj mult mai complex, mai versatil și, implicit, mai discutabil, decât era îndeobște considerat de fanii săi, mai ales din perspectiva valorilor pe care le-a apărat în vasta sa publicistică în calitate de jurnalist interbelic.
Semnalând cât de mult s-a aflat scriitorul „în trena lui Nae Ionescu”, Marta Petreu afirma că „naeionescianismul s-a îmbibat adânc în ideile și convingerile politice ale lui Sebastian”, care ar fi fost, cel puțin la începutul anilor 1930, „antieuropene, antidemocratice și autarhiste”.
Primul volum al antologiei de texte reunite de Geo Șerban și intitulată Bucuriile Muzicii (*), din păcate fără comentarii și note de subsol, conține articole ilustrative pentru atitudinea lui Sebastian, în calitatea sa de colaborator al ziarului Cuvântul și al directorului său Nae Ionescu. Un Sebastian, de exemplu, ce evocă „punctul de vedere al ziarului nostru”, ca să ceară închiderea Operei Române, pe motivul că „astăzi, când oamenii crapă de foame, România nu s-ar prăpădi dacă n-ar mai asculta Cavaleria rusticană și Trubadurul.” „Ce este românesc acolo?” – se întreabă Sebastian, în octombrie 1932, pe un ton populist, ce frizează xenofobia. „Muzica? Este de Verdi și Puccini. Textul? Este italian, francez, german. Interpreții? Sunt ruși, poloni, franțuji. Atunci? Atunci singurul lucru care este incontestabil românesc acolo… sunt banii. Banii noștri.”
În ianuarie 1933, Sebastian salută pe același ton o decizie ministerială de a se retrage „artiștilor de naționalitate străină – actori, muzicieni, pictori etc. – dreptul de a-și exercita profesiunea în țară”. Artiștilor străini le erau anulate toate contractele avute. „Regim penibil desigur și, omenește vorbind, regretabil, dar absolut necesar în aceste timpuri crunte, când fiecare stat se muncește greu cu problema șomajului local”, comenta Sebastian, apreciind că „la noi toleranța a fost până astăzi atât de mare, încât ea a depășit necontenit valoarea artiștilor ce se stabileau aici.” În paranteză fie spus, un discurs ce amintește de cel auzit anul trecut la Opera Națională din București în cazul coreografului Johann Koborg și a partenerei lui Alina Cojocaru…
Același versatil în scrierile publicistice Mihail Sebastian se desparte însă total de mentorul său atunci când în discuție este adusă Germania lui Hitler. În martie 1935, în Rampa, Sebastian observa că „Raporturile franco-germane nu sunt prea cordiale nici în lumea undelor hertziene; se găsește aproape totdeauna o voce teutonă care să-mi întrerupă contactul cu Paris PTT sau Paris Eiffel. […] … din dreapta sau din stânga năvălește un discurs al dr.-ului Brick, o cuvântare a dr.-ului Goebbels, un comunicat al poliției din Königsberg. E un război nevăzut, care se dă seară de seară la gura difuzorului meu francofil. Oriunde aș căuta vocea Franței, mă împiedic de un „Sender” [transmițător] german.”
Reacția cea mai vehementă, un adevărat pamflet, apărea sub titlul Jazzul subversiv, în Rampa, la 17 octombrie 1935. „«Führerul radiofoniei Reich-ului – spune o telegramă de duminică – a dat un ordin prin care se interzice pe viitor difuzarea muzicii de jazz de către posturile germane. Muzica neagră este înlocuită cu vechi cântece populare.» […] «Mädchen in Uniform», iată ce trebuie să devină cei 65 de milioane de germani… Niciodată sufletul lor candid nu va mai trebui să fie corupt de ritmul tăios al jazzului… Niciodată urechea lor cuminte nu va mai trebui să suporte aceste chemări barbare, aceste ecouri de pădure sălbatecă… Niciodată vocea dublă a negrului american… nu va mai trebui să se ridice pe pământul sever al Reich-ului moralizat.”
„Dar nu e prea târziu?”, se întreabă retoric Mihail Sebastian. „Muzica neagră n-a semănat ireparabile dezastre? Decretul Führerului radiofonic va putea să elimine nefasta infiltrație neagră din programele teutone? Negrii ăștia, vedeți, au fost atât de perfizi, încât nu s-au mulțumit să cânte cu blestematele lor voci și cu nerușinatele instrumente, ci, încetul cu încetul, au impus și muzicii albe… ritmul lor, disonanțele lor, straniile lor melodii, vacarmul lor plin de culoare, de stridență, de frenezie, de neliniște. Toate acestea au intrat în muzica modernă și se găsesc acolo atât de intim asimilate, atât de profund înrădăcinate în structura cântecului și a piesei simfonice încât te întrebi cum anume va proceda poliția nazistă pentru a le da afară, păstrând numai ceea ce demnitatea albă și morala familiară pot îngădui în limitele bunei cuviințe.”
Amintind apoi de muzica lui Gershwin, Hindemith, Honegger, Stravinsky și Prokofiev, Sebastian conchidea: „Răul este ireparabil, contaminarea, generală. Negrii au invadat pe căile cele mai nevăzute, și tocmai de aceea cele mai primejdioase, estetica ariană. … ritmuri și sunete poartă până în centrul Europei ecoul unui suflet pe care noi, albii, am făcut tot ce am putut să-l civilizăm: l-am ciuruit cu gloanțe, i-am dat whisky, i-am ținut predici misionare, l-am linșat în marile noastre momente de entuziasm…”
——–
(*) Mihail Sebastian, Bucuriile muzicii. Convergențe, confluențe, confesiuni. Repertorizate de Geo Șerban. Vol. 1. Editura Hasefer, București, 2017. 263 pp.
Victor Eskenasy, 7 februarie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
E … Sebastian incerca sa fie la „moda” .
Ca vitupera strainii? Pai avea o atitudine „corecta”, „sanatoasa” dpv maltusian (resursele cresc in progresie aritmetica, omenirea in progresie geometrica) … Si ar mai fi ceva …. istoric. Primul care s-a indignat ca „pamantenii” sunt despuiati de li se cuvine in favoarea strainlor … greci .. a fost unu .. Cantacuzino! Da.. intemeietorul „partidei nationale” era el insusi cam grec cestie ce face si mai credibila indignarea sa egoista.. „prea multi grecotei domnii mei!!!”
Caci bietul om este sub vremi si .. hai pe bune in 1935-35 Hitler avea „presa buna” si bietul Sebastian nu avea de unde stii ce urma sa vina.
Insa ce ma mira la el .. este altceva. Romania din operele sale. Este o Romanie falsa .. culmea find atinsa de romanul Accidentul . Nimic de zis sub aspect literar – un text „curatel” (adica nu un MARE ROMAN ci doar „onorabil”) scris agreabil , trezeste interesul cititorului …. roman „european”, ramas „proaspat” si dupa 80 de ani impotriva curentelor si modelor literare succesive.
INSA …. ce m-a socat este .. „Romania” din roman . Societatea . O societate ultraurbanizata in care doar nemtii din zona Brasovului dau un elelement de „pitoresc” …. daca comparam, Romania aa cum transpare in Accidentul cu sa zicem societatea californiana din romanele lui Chandler …. ei bine California anilor 40-50 arata cam .. rural-prafuita!!!
Sa nu ma intelegeti gresit – imi place scriitorul Sebastian. E agreabil (prea multi , mai ales din aia mult cantati de critica liteara sunt .. dezagreabili ca scriitura) si chiar daca nu a fots un mare scriitior Accidentul si piesle sale de teatru vor fi apreciate de public si in urmatoirii 50 de ani (cestie ce nu se poate zice despre multe alte opere preferate de critica literara, uitate dupa 20 de ani )
@Ghita Bizonu’
> Sebastian incerca sa fie la „moda” .
Fapt este că nu toţi au adoptat această modă, ceea ce arată că se putea să-i rezişti. Deci Sebastian, şi ceilalţi, sunt responsabili pentru ce gândesc. Moral responsabili. Interesant de ştiut cum a evoluat Sebastian de atunci…
> Ca vitupera strainii? Pai avea o atitudine „corecta”, „sanatoasa” dpv maltusian
Orice atitudine este corectă, sănătoasă – dpdv al unei anumite ideologii; în rest, aceeaşi observaţie ca mai sus. Acuma este deosebit de răspândită sub forma „nu ne vindem ţara!”…
> in 1935-35 Hitler avea „presa buna” si bietul Sebastian nu avea de unde stii ce urma sa vina.
Naţionalismul şi protecţionismul n-au început cu Hitler; iar faţă de Hitler Sebastian pare să fi fost mai mult decât rezervat, dar pare-se că nu legat de (ultra)naţionalismul acestuia ci de antisemitismul său.
> Romania din operele sale. Este o Romanie falsa .. culmea find atinsa de romanul Accidentul . … ce m-a socat este .. „Romania” din roman . Societatea . O societate ultraurbanizata…
Nu mi-este clar ce v-a şocat. Nu l-am citit, dar l-am descărcat şi îl voi citi – poate!
> piesle sale de teatru vor fi apreciate de public si in urmatoirii 50 de ani
Dacă genul romantic va mai fi apreciat, ceea ce îmi pare să fie din ce în ce mai puţin cazul. Ştiţi cumva la ce gen de teatre se joacă şi ce gen de oameni vin să le vadă? Astea ar putea fi un indiciu – pentru România.
@Ghita Bizonu’
> Romania din operele sale. Este o Romanie falsa … O societate ultraurbanizata.
Bucureştiul, oraşul în care trăia şi lucra Sebastian, era „ultraurbanizat”, de exemplu faţă de locurile unde pluteau morile pe Siret. Aceasta îl făcea un spaţiu cultural unic, un oraş efervescent, o capitală a unei ţări în care locuiau oameni cărora le păsa de Alexandru cel Mare şi de stelele fără nume.
Pe trăismo-gardiştii intelectuali, în frunte cu influentul şi perfidul Nae Ionescu, cum vremea a trecut lumea i-a uitat demult. Nu însă şi pe Mihail Sebastian, chiar dacă vremurile foarte tulburi zice-se că l-au dezechilibrat uneori, fără să lase însă urme în dramaturgia sa.
> Sa nu ma intelegeti gresit – imi place scriitorul Sebastian.
Am constatat că am putut înţelege ce scrieţi, motiv pentru care pot să afirm că sunt un admirator al piesele sale.
> … chiar daca nu a fots un mare scriitior
Sebastian a fost un mare creator de lucrări romantice. A scris piese frumoase, apreciate atât de un public larg de teatru şi cinema, cât şi de numeroşi cititori din ţară şi străinătate. Eu nu cunosc un alt dramaturg din România care să-l fi egalat în domeniul său.
@Alexandru
>Ştiţi cumva la ce gen de teatre se joacă …
La teatre bune. „Jocul de-a vacanţa” se joacă la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Tot la Teatrul de Comedie se află în repertoriu şi „Steaua fără nume”. Acest teatru a fost înfiinţat în anul 1961 de Radu Beligan.
Domnilor, domnilor
chiar nu intelegeti rostul ghilimelelor? Ca aunci cand am scris „moda” , „corecta”, „sanatoasa” crededeti ca degeaba le-am pus ?! Adica am „dubii” da nu doresc sa fiu „abrupt” … ci doar mucalit.
Si domnule Leibovici:
„nu ne vindem ţara!” este o dorinta ceva mai raspandita. Cand BMW a cumprata RR cars „the kindom was not amused” zise momarha care sigur nu se „amuza” . Margaet Tjatcher fu mazilita de partid ptr Westland .. Si daca cautati prin presa o sa vedeeti destule accese de fesenism si prin RGGica si Blegia .. si alte tari!
De acord ca „Naţionalismul şi protecţionismul n-au început cu Hitler” dar mi se pare ca primu docoment scris care atesta iesiri nationaliste , sovine este Pentateuhul … Onsa azi se plaica zisa aia post hoc propter hoc . Azi este la moda sa ne delimitam , sa condamnam. Insa ion epoca ante hoc …. nu zic ca la un m moment data poana si Churchil a avut o buna p;arere despre Mussoloni!!! (Despre Adolf nu .. dar asta ptr ca Winston iubea germanii cam tot atata cat iubea Himmler evreii si Horthy romanii . Ma rog batranul leu avea deptate)
Publicul de teatru. Poate intre timp se satura „intelctuali” si criticii de arta sa sustina tot jegul subcultural.. Dar chiar si asa ,stramaband din nas ca e „facila” , „pentru coafeze” , Ultima oră ramane amuzanta si agreabila …
Si cititi Accidentul. Este agreabil …. dar nu-l luati in serios!
Domnule Manta :
care Bucuresti domnule?! Ala dintre Sarindar si Pake si de la Bunescu (magazinul Bucuresti) pana la Palatul Elisabeta?! Sau hai Hipodrom (pana prin 59 era unde este azi EREN adica Expozitia.Apoi demolat pe motiv de constrtctie a ERENM si mutata l Ploiesti si asa Bucale e singura capitala fara hipodrom) Ca cam atat este Bucurestiul lui Sebastian! (ncfii azi teleptualii nu au in vedere un Bucuresti mult mai mare!)
Ati citit Domnisoara Nastasia? Tot Bucuresti! Dar in care visul este Popa Nan nu bulevardul Bratianu!
A da.. prin 1926-28 viz a varza de Universitate , la coada lu’ Breazu’ era cica expus ca senzatie „Cel mai gras porc din lume” (domn bucrestean nascut in 1918. ) Asta se cam uita.. Si se citeaza trinchiat cestia cu micu Paris . Vorba intreaga : „este un mic Paris pierdut intr-un sat mare!” Irasul ala civilizat modern samd se termina iute ca la o distnta de cateva zeci de metri … era gtargul balcanic si la o mjuma de ora de mers pe jos era glodu’ si porumbu’ …
Asa ca va recomand si Domnisoara Ansatasia, si Omul cu martzoaga si Groapa (a lui Oatu .. era unde este azi parcul Tineretului .. era o mizerie si in 1967!!) ..si romanele lui Peltz. Tot Bucuresti . A.. cred ca ar trebui sa va recomand si romanele lui Chandler ….
Domnilor , cu toata onestitatea, in gnl literatra romana (scrisa in lb romana indiferent de etnia auctorelui) este o literartura despre o societate-cum-ar-trebui-sa-fie ni nu una care este/era. Exceptiie de la regula ar fi Caragiale, Rebreanu si Preda si pe undeva Tic (cu Jean fiul lui ion)
@Ghita Bizonu’
> care Bucuresti domnule?!
Eu am un Bucureşti pe care îl consider al meu, unul destul de limitat ca întindere, în care mă consider „acasă”. Nu cred că pentru alţii, desigur cu excepţii, ar fi cu totul diferit, chiar dacă detaliile diferă mult de la un caz la altul.
> Domnilor , cu toata onestitatea, in gnl (? – vm) literatra romana … este o literartura despre o societate-cum-ar-trebui-sa-fie ni nu una care este/era.
Nu cunosc nici pe departe toată literatura română, dar din ce mai ştiu, acest lucru nu era nici pe departe adevărat. Sebastian este unul dintre puţinii dramaturgi români pe care îi cunosc care se apropie de descrierea/definiţia de mai jos a romantismului:
> Exceptiie de la regula ar fi Caragiale, Rebreanu si Preda …
I-am citit pe toţi trei şi pot confirma că nu se încadrează în descrierea de mai sus, deci că nu este vorba de reprezentanţi ai romantismului. Pe Marin Preda l-aş exclude oricum din orice definiţii, deoarece nu scria în condiţiile de libertate a cuvântului; la fel şi pe Eugen Barbu. Dintre ei toţi oricum numai Caragiale a fost dramaturg.
Impresia de durată pe care mi-au lăsat-o lucrările dramaturgilor merituoşi citaţi de dv. (G.M. Zamfirescu, G. Ciprian) mă face să cred că dramaturgia lor nu atinge nivelul artistic şi nu are impactul emoţional al celei ieşite de sub pana lui Sebastian.
Domnule Manta :
Eu am un Bucureşti pe care îl consider al meu, unul destul de limitat ca întindere, în care mă consider „acasă”. Nu cred că pentru alţii, desigur cu excepţii, ar fi cu totul diferit, chiar dacă detaliile diferă mult de la un caz la altul. Asta nu este un motiv de mandrie . Bucrestiul este nitel mai mare iar Romania si mai mare … Si daca in restu Ropmaniei e nasol minnusculul vost Bucresti nu are cum fi mai bun
– Nu cunosc nici pe departe toată literatura română, dar din ce mai ştiu, acest lucru nu era nici pe departe adevărat. Sebastian este unul dintre puţinii dramaturgi români pe care îi cunosc care se apropie de descrierea/definiţia de mai jos a romantismului Cu atat mai rau ptr el … Sau mai precis din fericire ptr el nu era romantic. Desi find aprartinator literatrii romane avea un reziduu de romantsim mult prea pronuntat .
– I-am citit pe toţi trei şi pot confirma că nu se încadrează în descrierea de mai sus, deci că nu este vorba de reprezentanţi ai romantismului. Pe Preda l-aş exclude oricum din orice definiţii, deoarece nu scria în condiţiile de libertate a cuvântului; la fel şi pe Eugen Barbu. Dintre ei toţi oricum numai Caragiale a fost dramaturg. Eu vorbesc despre literatura in gnl
– Impresia de durată pe care mi-au lăsat-o lucrările dramaturgilor merituoşi citaţi de dv. (Zamfirescu, Ciprian) mă face să nu găsesc că dramaturgia lor ar atinge nivelul artistic şi ar avea impactul emoţional al celei ieşite de sub pana lui Sebastian- Nici nu pretind asta . Insa ce reprosez lui Sebastian este ca pe undeva e nitel mai fantastic decat Felix Aderca in Orase Scufundate. Macar pe romanul ala scrie clar „fanetzie” (eu ador SF ul .. Ma „droghez”cu SF insa am pretnetia ca SF ul, Sword & Sorciery , fantasticele sa recunoasca ce sunt)
Sin in general abveti o impresie depasita. Curentul romantic are scaderile saele … si clar este depasit atat ca expresie artistica „pura” cat ca si sursa de informatie.
Din nefericire ptr noi , in anii 90 , Sebastian a fost considerat „text sfant ce exprima adevarul” … si am incercat sa reconstruim societatea aia minunata .. care nu se egzista!
Si apropos de Preda… … Eu am citit „ceva” literatura romana „contemporana” . Si singurele in care am gasit Romania aia pe care o stiam erau romanele lui Preda a caror actiune se petrecea in anii 60-70 … plus partial in Jean fiul lui Ion.. si mai tin minte discutii intre „cei mari” dupa ce citisera Morometii „da dom’le cam asa era!”
Cat despre propunerea l-aş exclude oricum din orice definiţii, deoarece nu scria în condiţiile de libertate a cuvântului atunci sa excludem si pe Norman Manea, Nina Cassian , Radu Cosasu, Veronica Porumbacu , Toma George Maiorescu.Ba putem largo cercul si sa ii bagam in cofa si pe Ahmatova, pe Ehrenburg si puzderie altii … Ba si pe nobelitu’ Pasternak .. O fi bine?
@Ghita Bizonu’
> domnilor chiar nu intelegeti rostul ghilimelelor?
Ghilimelele au mai multe rosturi diferite, sunt polifuncţionale…
> „nu ne vindem ţara!” este o dorinta ceva mai raspandita. … daca cautati prin presa o sa vedeeti destule accese de fesenism si prin RGGica si Blegia .. si alte tari!
Nu am spus că mentalitatea asta este specifică României. Iar să spui că se întâlneşte şi la alţii nu este un bun argument.
> De acord ca „Naţionalismul şi protecţionismul n-au început cu Hitler” dar mi se pare ca primu docoment scris care atesta iesiri nationaliste , sovine este Pentateuhul …
Cu acest subtil argument m-aţi dat gata…
Am scris [rimul documnet. Nu si practicaa …. (sa zco asa unperi faotl ca scripta manent .. prezinta si dezavantaze! Hai un ;at exemplu – Trooa a cunoscut mai multe distrugeri Dar vorbim numa de una!)
@Ghita Bizonu’
> Asta nu este un motiv de mandrie (că există un Bucureşti unde mă simt acasă – vm).
N-o fi, deoarece nu am nici un merit, dar este un fapt.
> Bucrestiul este nitel mai mare iar Romania si mai mare …
Aţi întrebat „care Bucuresti domnule?!”, şi v-am răspuns. Că este mare şi capitala, şi ţara, nu sunt chiar noutăţi, în particular pentru bucureşteni ca mine.
> Sau mai precis din fericire ptr el (Sebastian – vm) nu era romantic. Desi find aprartinator literatrii romane avea un reziduu de romantsim mult prea pronuntat
Ce să mai vorbim de Caragiale, din care dădea romantismul pe dinafară. Bietul Bubico…
> Eu vorbesc despre literatura in gnl
Iar eu, când am ocazia, despre Sebastian, deoarece vorbitul în „gnl” mă dpşşt. 🙂
> Insa ce reprosez lui Sebastian este ca pe undeva e nitel mai fantastic decat Felix Aderca in Orase Scufundate.
Aveţi exemple? Mă tem că nu.
> Din nefericire ptr noi , in anii 90 , Sebastian a fost considerat „text sfant ce exprima adevarul”
De cine? Că nu s-a pomenit de el când eram în liceu este pentru mine un fapt biografic.
> … si am incercat sa reconstruim societatea aia minunata .. care nu se egzista!
Care societate minunată, cea din vacanţă? Oare cine a încercat şi ce urme a lăsat?
> … cat despre propunerea l-aş exclude oricum din orice definiţii, deoarece nu scria în condiţiile de libertate a cuvântului atunci sa excludem si pe … Veronica Porumbacu …
Am vorbit despre aplicarea unor definiţii. Cum putem spune despre un scriitor că a aparţinut unui curent realist sau unuia romantic, dacă el nu putea în anii „puterii populare” să prezinte lucrurile nici așa cum erau şi nici cum credea că ar fi trebuit să fie?
Au fost destui care erau convinşi de ceea ce făceau pe la 1950 şi apoi alţi lungi ani, ca Veronica Porumbacu sau Alexandru Toma. Doar spre amintire un exemplu de ceea ce s-a numit oficial „realism socialist”, poezia – simbol a epocii, numită „Semnati apelul pacii”, de A. Toma:
„Semnati Apelul-legamant! /Eu l-am semnat. De azi eu sant /Chezas al Pacii tuturor /Din poli si pan’la ecuator.//Il vor semna un miliard,/Si-l vor ‘nalta spre cer stindard /Sa’ncremeneasca la New York / Toti trustmanii cu rât de porc … E-o luptă de soi nou în lume/Şi-avem stegar să ne îndrume/Cu braţ de-oţel şi fruntea-n soare/Pe Stalin sfetnic de popoare”.
Şi aşa a început o luptă pentru pace, după care, cum spunea rabinul din banc, nu va rămâne piatră peste piatră.
Domnule Manta
cared ca rpin romantism intelegem lucuri diferite.
Cat despe care Bucuresti ? cunosc destui bucurestnei ptr care Bucrestiul se intinde intre Poata Uniir (ha Poul Marasesti) pana la Arcul de Trimf si de la Opera pana a Pcehe .. hai piate si Cotroceni
Da .. am exemple ca uneori Aderca este mai realist decat Sebastian. Adercva recunoadte ca Orase scufundate este o fanetzie ! (a se citi) Insa Sbabastian ..?!! Ntr potr el nu exista targul Mosilor, nici dughenele evreieisti (scuze adevarul!) gen taica Lazar dar nicici cele .. sa zicem „crestine” (MULTE!) nci noroaiele din periferii
SI acu nu va attcati. Pupini au fost si Eugen Frunza „si daca astazi nu suntem robi sub cnut/este pentru ca partdiul s=a nascut” insa cu lista aia nu v-am data ocazia unei cum se zice? Dismimulari ?! i Dan Desliu si Mihai Beniuc si si si. Hai sa ecunoastem : pipincurismu este tranbsrasial si transideologic msi este „onnfirea omului”., Intrebarea fiind „evreii e oameni?” Eu zic ca da, asa ca si printre ei sunt si .. si .. si .. si! Oameni suntem deci cam aceiaisi proportie de oameni cumsecade si aceiasi de ceilalti in toate neamurile si rasele …
Si va rog .. cautati un profesor/profesoara de literatra care a predat la un liceu .. si cereti o mica lamuriele asupra curenteloer literare .. si daca avet acxces la unu de faculytate intrebat cam in ce curent se incadreazxa Sebastian …
Si strict despre literatura cu exemple din afara Romaniei . Intrebati Cum putem spune despre un scriitor că a aparţinut unui curent realist sau unuia romantic, dacă el nu putea în anii „puterii populare” să prezinte lucrurile nici așa cum erau HA? Pai ati citt sa zicem Doctor Jivago? Bun neagreat in URSS. Dar at citit Rusia scaldata in sange? Romamn agreat! Oe Donu linistit? Nu numai agreat dar premiul Stalin! Asa s-a calit otelul?
Ce le uneste ? Pai eum zic ca citindu-le am invata mai mult despre „Marea Reavolutie” decat din „cartile de istorie”. Adica ca zisa revolutie a fost bardac i balaleina lavka (eu as zice lavra) adica una s-a promis, alta s-a crezut, pentru altceva su luptat si muri6t si la fijnal cam toti s-au mirat ce a iesit!!!
Hmm.. unoeri liter5atira poate sa zica adevarul .. lasand sa transpara agitatie epocii.\Sub acest aspect Preda a fots martr al timpilui sau. restu, indifernet de credinta, au fost tuteri
* bardac i balaleina lavka – brodel si bacanie . Adica ceva .. ceva amestecat fara cap si fatra coada in care norma este haosul.Lvaka insemana pravalire. Lavra este o catedrala plus manstire 5XL . Adica revolutia a fost un bardak (bordel) de nedescris .. intrai sa ###i si ziceai mersi daca sapai cu un orificu nef#### da cu banii luati si gol pusca.
@Ghita Bizonu’
> … cared ca rpin romantism intelegem lucuri diferite. … cautati un profesor/profesoara de literatra care a predat la un liceu .. si cereti o mica lamuriele asupra curenteloer literare …
Eu am citat o definiţie a romantismului şi mă raportez, desigur, la aceasta. Pe a dv. nu am avut onoarea să o aflu, ceea ce nu vă împiedică să mă trimiteţi pe mine la studiat. Cum am terminat liceul în România, se poate presupune că am avut profesori de literatură care s-au ocupat şi de curentele literare. Eu am venit însă cu ceva în plus în conversaţie, şi anume cu o definiţie datorată unui filosof contemporan, unul care a dedicat o carte chiar romantismului.
Aceasta mă face să cred că nu eu sunt cel care are nevoie să urmeze sfatul dv., ci că dv. nu vă arătaţi nici suficient de informat, nici cât de cât receptiv la ceva care este nou pentru dv.
> Cat despe care Bucuresti ? cunosc destui bucurestnei ptr care Bucrestiul se intinde intre … si …
Mulţumesc că îmi confirmaţi spusele. La fel era şi înainte, cu consecinţa că oraşul despre care vorbeşte M. Sebastian nu este acelaşi cu cel al lui G.M. Zamfirescu (G.M.Z.), de exemplu cel din „Maidanul cu dragoste”. Sunt două universuri complet diferite, dintre care eu aleg, fără urme de şovăială, să aflu mai multe despre primul. De aceea citesc acum romanul „Accidentul”, în care regăsesc locuri pe care le cunosc şi de care sunt legat, într-un fel sau altul, locuri populate cu personaje care mă interesează.
Despre G.M.Z., nume citat de dv., am aflat în liceu, de la profesorii către care mă trimiteţi, că a fost un exponent al naturalismului, un curent legat de realism. Ce apare în mod vizibil pentru cei ca mine, care au citit romanul, este că G.M.Z. a fost, aşa cum scrie într-o cronică recentă, „… un poet al sordidului, al mahalalei, al mărăcinilor”. Caveat empor! Un alt poet (Tudor Arghezi), pe studiul căruia puneau accente grele profesorii mei de liceu, vorbeşte despre sursele sale majore de inspiraţie: “Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”. Ploua cu autori romantici în România, nu-i aşa?
> Ntr potr el (Sebastian – vm) nu exista targul Mosilor, nici dughenele evreieisti (scuze adevarul!) gen taica Lazar dar nicici cele .. sa zicem „crestine” (MULTE!) nci noroaiele din periferii
Şi nici cartierul Basarab, despre care tocmai am vorbit în legătură cu opera lui G.M.Z. Ceea ce afirmaţi mi se pare potrivit pentru un autor ca Sebastian, care se apăra astfel de „noroiul” vieţii, pe care îl tot primea în ochi, încât a ajuns pe loc de frunte pe lista ostatecilor ce trebuiau „la nevoie” lichidaţi de regimul dictatorial antonescian.
> Oe (ori; dacă am citit – vm) Donu linistit? Nu numai agreat dar premiul Stalin! Asa s-a calit otelul?
Confirm că am citit, în limba în care au fost scrise, cam toate cele pe care le-aţi menţionat, şi multe altele în plus, dintre care amintesc măcar „Maestrul şi Margareta” şi „Arhipelagul GULAG”, dar las hotărât de o parte „Aşa s-a călit oţelul” (pe care l-am recitit cândva). Apropo de Stalin, cenzorul-şef, aş aminti că în URSS nu apărea decât ceea ce era „agreat” de stricta cenzură ideologico-politică a partidului comunist. De aceea romanul „Maestrul şi Margarita” a apărut în URSS la cam 20 de ani după ce a fost scris, iar Arhipelagul GULAG” a fost tipărit întâi în străinătate, în 1973, iar în URSS abia în 1989, când URSS era pe ducă.
„Eu am venit însă cu ceva în plus în conversaţie, şi anume cu o definiţie datorată unui filosof contemporan, unul care a dedicat o carte chiar romantismului. ” Vare filozof?
Cat dcxdespre romantism prefer sa raman la ce am invatat in liceu …
@Ghita Bizonu’
> „Eu am venit însă cu ceva în plus în conversaţie, şi anume cu o definiţie datorată unui filosof contemporan, unul care a dedicat o carte chiar romantismului. ” Vare (Care – vm) filozof?
De aici trag concluzia că, cel puţin uneori, răspundeţi fără să citiţi atent ce vi se scrie. Eu am fost consecvent şi am dat, pe lângă definiţie, şi linkul către textul ei în engleză. Numele filosofului se găseşte pe pagina către care am dat linkul.
> Cat dcxdespre romantism prefer sa raman la ce am invatat in liceu … . … cautati un profesor/profesoara de literatra care a predat la un liceu …
Desigur că sunteţi liber să o faceţi, dar acesta nu este un motiv să mă îndrumaţi pe mine către profesori pensionari. Ce m-au învăţat ei, eu am reţinut în bună măsură. În timp am mai evoluat, şi ca interese, şi ca experienţă, şi ca putere de înţelegere, drept care mi-am lărgit considerabil „câmpul vizual”. Consecinţa a fost că am reevaluat în mod substanţial cele învăţate de la profesorii mei, acordându-le circumstanţa atenuantă că ei în mare măsură nu au învăţat, şi oricum nu au predat, în condiţii de libertate.
Doar în paranteză, îmi amintesc de o profesoară de liceu de ceva gen socialism ştiinţific, care insista ca noi, elevii, să reproducem în lucrările scrise cuvânt cu cuvânt ceea ce ne spune ea, sau ce scrie în manual, pentru ca să evităm posibile surprize neplăcute. Despre asemenea profesori cu triste experienţe a scris un autor sovietic că aveau în biografie câte un „срок”, adică o condamnare, urmată de o perioadă de detenţie. La noi era pe atunci ca la ei…
acesta nu este un motiv să mă îndrumaţi pe mine către profesori pensionari. Ce m-au învăţat ei, eu am reţinut în bună măsură. În timp am mai evoluat, şi ca interese, şi ca experienţă, şi ca putere de înţelegere, samd etc …
Cunosc genul asta de argumente. Insa ele au „meritul” de a bloca pana la urma comunicarea pin intelegerea fiferita a termenilor.. De exemplu … ce ati zice daca ati auzi ca Sebastian „este criminal” ?! In urma cu vreo 35 de ani in jargonul tinerilor „criminal”, „crima” era echivalentul a ce azi se zice „cool” …
E mai bine ca in ce priveste termenii sa ramanem la ce au invatat la liceu profesorii nostri …. asa ca sa ne intelegem intre noi.
@Ghita Bizonu’
> E mai bine ca in ce priveste termenii sa ramanem la ce au invatat la liceu profesorii nostri …. asa ca sa ne intelegem intre noi.
Bănuiesc, de dragul relevanţei, că aţi vrut să spuneţi: … la ce NE-au invatat la liceu profesorii noştri …
Fac precizarea deoarece am avut profesori de diverse vârste şi nu pot şti ce au învăţat aceştia, ci doar ce şi cum au predat ei liceenilor de vârsta mea literatura română.
Ce mi s-a întipărit pregnant în minte este că, pentru scriitorii dintr-o anumită epocă, opera lor era scindată între ce au publicat înainte şi după 23 august 1944. Este uşor de ghicit pe care perioadă trebuia să punem accentul şi să o acoperim cu elogii…
Dacă ar fi să rămânem la termenii profesorilor mei de liceu şi la felul în care au aplicat acei termeni ei şi „povăţuitorii” lor, nu am putea în general să vorbim despre Mihail Sebastian, deoarece acest scriitor strălucit nu a făcut parte din programa şcolară. Incredibil dar adevărat!
Reducându-mi întrucâtva propria-mi ignoranţă, pe undeva scuzabilă, am citit în ultimele zile cam 80% din romanul „Accidentul”. Nu ezit să încadrez ceea ce am citit până acum în curentul romantic.
Pentru a arăta că nu sunt singurul care caracterizează astfel romanul, reproduc următoarele: „Cartea Accidentul – Mihail Sebastian face parte din categoria Romane de dragoste, Carti romantice a librariei online Libris.ro si este scrisa de Mihail Sebastian … „.
Apropo, în ce curent literar încadraţi acest roman, pe care chiar dv. l-aţi menţionat înainte? Cine ştie, poate că de fapt ne înţelegem între noi, măcar parţial 🙂