Un interviu cu europarlamentara Ana Gomes după dezbaterea din Parlamentul European pe tema modificării legilor justiției în România.
Parlamentul European ar putea trimite o misiune în România pentru a evalua situația schimbărilor din sistemul judiciar. Cel puțin aceasta este părerea unei parți a europarlamentarilor exprimată în cadrul dezbaterii „Amenințări la adresa statului de drept prin reforma sistemului judiciar din România”, ce a avut loc săptămâna trecută, la Strasbourg. În plenul Parlamentului European fost prezent și ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care înaintea dezbaterii a avut întâlniri cu toate grupurile politice.
Comisarul pentru justiție Vĕra Jourovà a declarat că reforma sistemului judiciar pune sub semnul întrebării șansele României de a fi scoasă de sub monitorizarea Comisiei Europene (care se realizează în cadrul MCV-Mecanismul de Cooperare și Verificare, demarat în 2007, când România a devenit membru al Uniunii Europene). Mai mulți europarlamentari, între care și eurodeputata socialistă din Portugalia, Ana Gomes, sunt de părere că „ceea ce se întâmplă în România nu are legătură doar cu România, ci cu intreaga Uniune Europeană”. Într-un interviu cu Europa Liberă, Ana Gomes afirmă că „este uimitor cum Liviu Dragnea (seful PSD, România) rămâne o persoană importantă în structurile de putere din România în condițiile în care este acuzat că a folosit în mod incorect fonduri europene”. Gomes este de părere că atât Dragnea cât și ceilalți politicieni acuați de corupție ar trebui să își dea demisia din funcțiile publice.
Europa Liberă: Doamnă Gomes, ați luat cuvântul în cadrul dezbaterii care a avut loc săptămâna trecută la Strasbourg pe tema controversatelor legi ale justiției din România, adoptate sau în curs de adoptare de câtre guvernul de la București. Ce opinie aveți despre reforma justiției din România?
Ana Gomes: „Dezbaterea a fost foarte politizată, pentru că aceasta este o temă extrem de politizată în România. Eu cred că această dezbatere nu este despre sistemul juridic, pentru că acesta funcționează, după cum mi-au spus oamenii când am vizitat România în luna noiembrie a anului trecut. Aceasta dezbatere este despre lupta împotriva corupției, care ar trebui să stea în centrul preocupărilor guvernului, și de aceea sunt aceste tentative de modificări ale legilor din domeniul acesta. Aceasta este ce preocupă societatea civilă, cel putin asta este concluzia mea dupa ce am fost la București și am stat de vorbă cu societatea civilă și cu jurnaliștii in noiembrie 2017. Am fost cu adevărat impresionată de profesionalismul și de angajamentul lor, de efortul depus să expună corupția și să lupte împotriva corupției.
Situația a fost blocată, și în cele din urmă, a apărut acea declarație a OLAF, care a spus că împreuna cu DNA a descoperit un lanț al corupției care ajunge până la dl Liviu Dragnea, care este liderul partidului majoritar în coaliția de guvernământ de la București. Este uimitor cum dl Dragnea rămâne o persoană importantă în structurile de putere din România în condițiile în care este acuzat că a folosit în mod incorect fonduri europene, si ca a pus pe picioare o bandă de infractori care a efectuat acele activități ilegale.”
Europa Liberă: Veți merge într-o nouă misiune în România în viitoarele săptămâni sau luni?
Ana Gomes: „O serie de membri ai Parlamenutului au exprimat această opinie, dar eu nu m-am decis încă. Societatea civilă din România a fost foarte vocală cerând intensificarea luptei împotriva corupției. Ca atare cred că focusul ar trebui să fie exact acesta: lupta împotriva corupției, căci totul este legat de acest lucru, inclusiv reforma justiției. Și trebuie să înțelegem că nu este doar o chestiune care afectează România, ci pe noi toți în UE. Ca atare trebuie să spunem clar faptul că aceasta este o chestiune vitală nu doar pentru cetățenii români, ci și pentru cei europeni. ”
Europa Liberă: PSD, principalul partid din coaliția de guvernare din România face parte din familia Dvs. politică. Nu susțineți, cu toate acestea, politicile lor.
Ana Gomes: „Sunt aici pentru integritate, pentru a lupta împotriva corupției, împotriva celor care au capturat statul. Și acționând în acest fel mă simt socialistă. Abordarea mea este așa cum ar trebui să fie a oricărui socialist. Cei care sunt corupți sau susțin sau ascund acte de corupție se comportă într-un mod foarte anti-socialist. Eu nu acopăr colegi care sunt corupți doar pentru că sunt socialiști. Așa face PPE cu dl Orban din Ungaria. Nu doresc ca socialiștii să se comporte ca PPE care îl protejează pe dl Orban pentru că este membru al acestei familii politice. Nu mă voi comporta în acest mod. Sunt o persoană care ia foarte în serios mandatul pe care mi l-au încredințat cetățenii.”
Europa Liberă: Deci există limite ale solidarității politice?
Ana Gomes: „Absolut! Și când este vorba de corupție nu poate fi vorba de solidaritate politică. Cei care sunt acuzați în mod eronat de corupție, aceștia ar trebui să fie primii care să spună: Verificați-ma! In plus, ar trebui să se retragă dacă sunt într-o poziție care compromite partidul și guvernul.”
Europa Liberă: Am auzit des colegi de-ai Dvs din Parlament care spun că atâta vreme cât guvernul de la București este ales democratic, nu este necesar să fie verificat de o altă structură din UE, fie că vorbim de PE sau de Comisie. Și că nu este nevoie nici de dezbateri ca cea din Parlament.
Ana Gomes: „După părerea mea, democrația nu se consumă la vot. Democrația se practică: felul în care respectăm legile, felul în care se respectă libertățile fundamentale, cât de transparent ești în cheltuirea banilor publici etc. Toate acestea sunt manifestări ale democrației. Nu poate exista democrație fără transparență și asumarea răspunderii. Ca atare, în opinia mea, avem o problemă serioasă cu corupția, nu doar în România, ci în întreaga Europă.
Eu sunt unul dintre cei care a criticat foarte mult Comisia Europeană pentru că nu a publicat la timp raportul anti-corupție care trebuia să apară în 2016. Primul a fost publicat in 2014, ritmul promis a fost de doi ani, dar în 2016 comisarul Timmermans a spus că această chestiune va fi abordată în cadrul semestrului european. Nu este adevărat, corupția, spălarea de bani nu pot fi abordate în semestrul european. Ca atare, nu se intâmplă nimic, și ca atare Comisia greșeste.
Când cetățenii sunt în stradă, atunci Comisia trebuie să ia în serios acest lucru și să actioneze. Iată, în dezbaterea despre România Comisia a fost prezentă și a fost destul de fermă. Așteptăm de la Comisie să își facă treaba, fie că e vorba de România, de Malta (altă chestiune de care sunt interesată, căci am fost numită șefa misiunii LIBE în Malta în ceea ce privește statul de drept, dar și cu privire la corupție și spălarea de bani), sau chiar țara mea, Portugalia. Aceasta este o chestiune crucială. Criza economică a arătat că există guverne ale unor state membre (de stanga sau de dreapta) capturate de interese care nu au nici o legătură cu intersul public. Această capturare este corupție și trebuie expusă. Eu voi face tot ce imi stă în putință să o expun mereu, și nu solidaritatea de partid nu joacă nici un rol aici.
Cetățenii ne-au ales ca să le dăm socoteală pentru faptele noastre, să fim transparenți și să lucrăm în interesul lor. Acuzațiile făcute de OLAF la adresa dlui Liviu Dragnea și a complicilor săi nu pot fi trecute cu vederea, nu pot fi aruncate sub preș, trebuie să fie analizate și să primească un răspuns. Iar primul pas pentru ca investigația să aibă loc este ca acești oameni să se retragă din posturile pe care le ocupă, așa cum au cerut și cetățenii care au ieșit in stradă. Sunt convinsă că mai multă lume din familia mea politică are aceeași părere și susține lupta anticorupție, transparența și asumarea răspunderii de către guvern.”
Iolanda Bădiliță, 12 februarie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
> În plenul Parlamentului European fost prezent și ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care înaintea dezbaterii a avut întâlniri cu toate grupurile politice.
Alte precizări din presă
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a decis să declanşeze procedura de revocare a şefului DNA, Laura Codruţa Kövesi. Dosarul va fi trimis la Consiluil superior al magistraturii. Revocarea trebuie să obţină acordul Preşedintelui Iohannis
Detalii cu privire la conţinutul prezentării ministrlui justiţiei, T. Toader, pot fi citite aici.
Un editorial din ziare.com analizează punctele Raportului lui T. Toader.