caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Amorezul de ocazie

de (8-8-2008)

Ii ramasese vie in memorie imaginea sotiei sale de martira a unui mariaj descumpanitor. Cu o mana de par neingrijit, fata pamantie si supta, stigmatizata de blazarea reflexiva, invelita intr-un pled peste o veche camasa de noapte, de o culoare nedefinita, Domnica, infrangandu-si cu greu infirmitatea osteomielitica, s-a apropiat de Emilian si, vazandu-i nerabdarea de a se scapa de ea, ii oferi, cu o generozitate ce i-a marcat definitiv sufletul, ultima imbratisare, spunandu-i ca s-ar bucura daca si-ar gasi pe cineva care sa aiba grija de el.
Se casatorise de la o varsta frageda, abia fusese lasat la vatra, cand umbla fara rost ca un lup tanar si urland la stele… Contemplativ isi spuse: „Ce zile?!” Lucra la o scoala generala ca profesor de istorie si in pauze mai schimba cateva vorbe cu un profesor de muzica, singurul, sa-i spunem amic, caruia, din cand in cand, i se mai confesa. Salutul sau de fiecare zi adresat colegilor incepea invarabil cu formularea sarcastica: „Iar va faceti ca munciti?!”, dupa care istorisea, e drept cu un oarecare har de povestitor, aventurile sale-n lant dupa starea si simpatiile alocutorilor.
Intors la scoala, oarecum descumpanit de vestile aflate de la spital privind starea sotiei sale se retrase in laboratorul de informatica, isi facu putin curaj si accesa un site, pont vandut de un amic de-al sau: sentimente.ro. Inima incepu sa-i bata cu o iuteala de necontrolat, agresandu-i respiratia si cuprinzandu-l intr-o paloare alarmanta. Trecusera doi ani de la primul infarct.
Timpul, mai bine zis ratiunea lui Emilian, proclama un nou anotimp, anotimpul sperantei unui maine mai bun. Captivat de nou urmase pasii formularului de inscriere din acest site. Dintr-o data afla sute de persoane, femei si barbati deopotriva, care asteptau cuminti apelul stimulativ, de ce nu salvator din ghearele singuratatii. Era un du-te-vino continuu, dezvaluiri aprinse, discutii incendiare, propuneri indecente, ca o demascare alerta, in campul careia se formau cuplurile de ocazie, ca apoi sa recada in aceeasi asteptare relativa si…
Zilele se scurgeau ametitor pe Internet, cand la un moment dat Emilian fusese contactat de asistenta sefa. In timp ce finaliza un act sexual de rutina chiar in patul sau conjugal auzi: „Domnul Emilian C.? Trebuie sa va dam o veste foarte trista. Sotia dumneavoastra a decedat azi, la orele 12.00….” Oricat de cruda ii fusese purtarea se simtise pentru prima oara vinovat. Incepu sa o suduie pe tovarasa de pat… Plangea in felul sau…
Intr-o zi il acosta, evident virtual, fara prea multa cochetarie, o alta femeie, pe nume Ioana. Se descrisese cu indrazneala, fraze inflorite, pe ici pe colo, insotite de simbolul smiley.
Ioana: „Buna. Ti-am citit descrierea si ce asteptari ai de la o femeie. Daca este asa cum te-ai prezentat si nu cauti numai relatii de ocazie, consider ca eu as corespunde. Am patruzeci si trei de ani, nici prea grasa, nici prea slaba, 1.60 m, satena, vaduva si sunt agent imobiliar.”
In fata ochilor lui Emilian se derula, oare a cata oara, acelasi film, in care abunda imaginile abandonate ori uitate din trecutul sau. Veneau spre amaratul de Emilian atatea chipuri, fete variate, trupuri despuiate pe cearceafurile motolite pe care le daduse, rand pe rand, la o parte… Se trezi din aceasta scormoneala mentala si scrise aceeasi lozinca pe care o folosea in astfel de ocazii.
Emy: „Totul pentru tine… calitate second-hand.” La mine totul este asa. Ce sa-ti spun mai mult decat deja ai citit.”
Lasa o pauza. In acest timp se lasa purtat de increderea vorbelor sale.
Ioana: „Nu ai zis nimic de statul tau marital. Esti casatorit? Ai copii?
Emy: „Din cand in cand. Da, un baiat casatorit. Cred totusi ca nu asta este important ci increderea care se zideste fata-n fata.”
Isi zise, „acum m-am apropiat suficient” si din launtrul lui izvori o teribila forta de cuceritor.
„Modul cum vorbeste acest simpatic mustacios imi starneste curiozitatea”, isi zise in gand Ioana, privind admirativ la chipul fotografiei atasate prezentarii lui.
Ioana: „Incerc sa citesc printre randuri, desi nu lasi sa se inteleaga prea multe. De cand apelezi la serviciile on-line?”
La ultima intrebare il pufni rasul. Stia ca de raspunsul lui atarna materializarea acestei relatii. „Asa sunt femeile, sensibile si vor, macar, sa auda ca ele au ceva aparte, care merita toata atentia.”
Emy: „Imi place sa comunic cu femei istete si care stiu ce vor de la viata. Restul vine de la sine. Nu prestez de prea multa vreme chat-ul. Tu?
Ioana: „Doresc sa gasesc pe cineva serios si sa-mi refac viata. Ma simt singura. Deja am vreo trei ani de cand mi-am pierdut sotul. Nu e usor sa suporti viata de una singura.”
„E si asta o femeie frustrata. Imi va fi foarte usor sa o prostesc.”, se infoi Emilian.
Timp de vreo saptamana biata Ioana ii savura fiecare vorba cu o naivitate demna de toata compasiunea. Il dorea in viata ei.
Ioana: „Te rog sa nu crezi ca vreau sa intru cu forta in sufletul tau, dar daca ai nevoie de un umar pe care sa te sprijini, aici il gasesti. Stai ca ma suna fata. Revin.”
„Aha, are o fata. O fi singurul copil? Daca e prea mica nu ma incurc”, gandi parsiv Emilian. Nu apuca sa analizeze prea mult si Ioana reveni, dar nu pentru multa vreme.
Ioana: „Emy, te rog sa nu te superi dar trebuie sa plec. Tatiana, fata mea, isi serbeaza ziua de nastere poimaine si vreau sa fie o zi de neuitat. Implineste 20 de ani. Daca iti face placere si ai timp, esti invitatul meu. Am convingerea ca esti un barbat minunat din ce ai apucat sa-mi spui despre tine. Vom putea povesti pe-ndelete direct, ce zici?”
Emilian se grabi sa raspunda, scotocind in arsenalul sau lingvistic, vorbe ademenitoare.
Emy: „20 de ani… Ce varsta minunata! Ce mama fericita trebuie sa fii si atat de tanara?! Nu pot rezista unei astfel de invitatii. Cu ce te pot ajuta? Nu te eschiva sa apelezi, te rog.”
Duminica, dis-de-dimineata, se inviora cu o cafea si cateva fumuri de tigara, desi medicul ii interzisese categoric sa fumeze, meditand la tacticile lui casanovene. In oglinda studia persoana ce-i ranjea plina de sine la gandul evenimentului care-l astepta. Se parfuma din cap pana-n picioare, lua intr-o mana cele doua buchete de trandafiri (rosii pentru Ioana si roz pentru Tatiana) iar in cealalta cadoul, neuitand de sampania dezmatului carnal planuit.
Suna. De trei ori. „Nu aud din cauza muzicii.”, isi zise insistand. In prag, pe acorduri de rock, Ioana putin fastacita de prezenta lui eleganta, ingaima: „Bine-ai venit Emy! Ma bucur ca ai reusit sa ajungi. Te rog, intra. Multumesc pentru trandafiri. O, dar nu trebuia sa te deranjezi cu atatea daruri.”
„Nici un deranj. Placerea este de partea mea sa pot oferi putin din atentia pe care o merita doua femei frumoase.”, spuse galant Emilian. O privi, deloc dezamagit, parca se afla la piata, in fata tarabei analizand marfa. „Nu arata rau deloc.”, gandi multumit de ceea ce se intrevedea.
Ioana purta o rochie de stofa neagra, foarte putin cambrata si lunga de-o palma sub genunchi, etaland un trup, inca placut la vedere, „oricum bun de tavaleala”, se holba Emy.
Din camera de-alaturi, se ivi Tatiana. „Ea este sarbatorita.”, o prezenta mama cu mandrie. De cum o vazu, Emilian nu mai contenea sa o soarba din priviri. „De n-ar fi asa de tanara!!!” Inalta, sa tot fi avut 1.70 m, un corp atat de armonios, ca se vazu nevoit sa se piste ca sa nu sara pe ea. Chipul era al mamei, in urma cu vreo douazeci de ani, dar pielea acea atat de frageda, care emana parfumul prospetimii trupesti, il innebunea de-a binelea.
„Ma bucur sa va cunosc. Mama vorbeste numai de dumneavostra de vreo cateva zile. Multumesc ca ati raspuns invitatiei. Poftiti.”, il trasese prieteneste Tatiana de mana.
Emilian, dupa ce analiza intreaga prezenta feminina, hotari sa se opreasca doar la gazda. Dansa pe rand cu mama, apoi cu fiica, mai mult cu prima, ca asa se cadea. La un moment dat tinerii au decis sa se retraga intr-un club. Dintr-o data se aflara singuri-singurei.
Ravasiti de dorinta si prinsi in mrejele bauturii amestecate (coniac, sampanie…), se aruncara unul in bratele celuilalt, smulgandu-si haotic hainele de pe ei… Bolborosind doar vorbe sexuale, se gustau neincetat, cu atata pofta, de parca nu mai simtisera niciodata placerea carnii excitate. Amorul se lungi peste poate…
Istoviti au inceput sa zambeasca si au hotarat ca se impunea o scurta pauza. Intr-o tacere implinitoare (abandonati in vana) savurau cate o cupa de sampanie… La scurta vreme reincepura harjoneala. Intr-o gafaiala molipsitoare, ce parea ca nu se mai sfarseste, adormira in cele din urma unul in bratele celuilalt, Ioana visand la mult-asteptata relatie ce se anunta de durata.
Ora 6.15. Suna ceasul. In usa se auzira cheile. Venea Tatiana de la discoteca. Ioana, sari din pat, culmea plina de energie dupa o noapte alba, atenta sa nu-l trezeasca pe Emy, pregatindu-se de o noua saptamana de munca.
Ioana: „Draga mamii, asa de mult ati stat? Vezi ca Emy a ramas sa doarma la noi. Cand se trezeste, va gasi micul dejun pregatit pe masa si cheile de la usa. Le va lasa in cutia postala. Du-te in camera ta si odihneste-te!
Tatiana, intr-o stare cam cheflie, auzi usa liftului trantindu-se, semn ca mama cobora deja. Merse in baie, dadu drumul la apa in cada, stiind ca o baie o va relaxa suficient pentru un somn bun, alungat peste noapte de topaiala de la club. Se retrase pentru cateva minute sa se elibereze de haine si de resturile de make-up, timp in care Emilian buimac si gol pusca merse la baie sa se usureze. Cu ochii semideschisi, oricum aburii luasera prizoniera baia, se spala pe maini. In acel moment, intra Tatiana. Toropit de oboseala si ademenit de formele venusiene o apuca in brate pasional. Printr-o miscare ferma, vadit dezgustata, Tatiana incerca sa se smuceasca. Emy, excitat peste poate, inca sub efectul alcoolului, o asalta cu vorbe pline de dorinta, invinetind-o in stransoarea sa. La un moment dat, in fata lui Emy aparu chipul sotiei, care-i zambea imbietor. Sufletul fusese chemat acasa…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Planeta Jupiter

Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul solar si contine in intregime gaz si lichid, are o sursa de...

Închide
3.145.167.58