Motto: A fi mic intr-o lume mare e o problema de noroc sau ghinion, a fi marunt e insa o problema de optiune personala.
Un detaliu interesant in lista sferturilor de finala ale Campionatului European 2008, este partida Turcia-Croatia, o afacere interna a Balcanilor. O premiera interesanta, caci desi s-a mai intamplat ca in primele 8 echipe ale Europei sa fie 2 din acest framantat colt de continent, acum e prima oara cand statistica are ocazia sa consemneze un sfert de finala ancorat in Balcani.
Faptul mentionat mai sus face parca si mai amara pilula tristei noastre eliminari in faza grupelor. Ce frumos ar fi fost sa apara si Romania intre cele 8 formatii ramase in lupta, mai ales ca exemplul Grecia 2004 demonstreaza ca minunile sunt posibile atunci cand crezi in sansa ta si o joci cu tenacitate, cu inteligenta, cu curaj. Exemplul Turciei si Croatiei ar trebui sa ne dea de gandit. Turcia a crezut in sansa ei si s-a batut pana in ultima clipa ca sa invinga Elvetia dupa ce primise un gol in prima repriza, si apoi Cehia, desi in minutul 75 inca era condusa cu 2-0! Turcia nu s-a sfiit sa atace si sa traga la poarta! Croatii au abordat toate meciurile cu mentalitate de invingatori, cu siguranta si maturitate! Cata diferenta fata de speriata, umila, complexata echipa a Romaniei!
Privind la dezamagitoarele poticniri din ultimele campanii de calificare, ar trebui sa fim multumiti ca am intrat in clubul select al participantelor la turneul final. E in regula, chiar suntem multumiti, e un obiectiv important pe care l-am indeplinit si fata de care nimeni nu poate contesta meritele antrenorului si jucatorilor.
Mergand mai departe, trebuie sa recunoastem ca dupa tragerea la sorti ne-am blestemat nenorocul si am ajuns la consens national pe pronosticul de 3 infrangeri din 3 meciuri. Uite ca n-a fost chiar asa si am adunat pentru bilant 2 egaluri cu finalistele ultimului Campionat Mondial !
Totul pare OK. Si totusi, de ce nu e OK? De ce avem draci pe echipa si pe antrenor? De ce suntem nemultumiti? Pai, simplu! Pentru ca toate statisticile si pronosticurile din lume nu fac doi bani in comparatie cu realitatea din teren! Iar in teren, am avut calificarea in mana si i-am dat cu piciorul!
Franta, marea Franta, a fost o umbra in joc, nu un meci, nu 2, ci 3 meciuri la rand! Timp de 90 de minute, „baietii nostri” au consolidat o glorioasa remiza care mai amana cu 3 zile pacatosul moment al iesirii din carapacea eternului, pagubosului, atat de comodului nostru complex de inferioritate. In urmatoarele 90+90 de minute ale Frantei, Olanda si Italia, venite la turneu nu ca sa nu piarda, ci ca sa castige tot ce pot, nu ca sa se comporte onorabil, ci ca sa castige tot ce pot, nu ca sa faca act de prezenta la o coplesitor de stralucitoare competitie, ci ca sa castige tot ce pot, au incarcat sacul francezilor cu 6 goluri si ne-au facut sa intelegem ca in primul meci din grupa nu am castigat 1 punct, ci am pierdut 2!
Decenii dupa decenii, sub odioasa dictatura sau sub faldurile glorioasei democratii, nu ne-am abatut de la lait-motivul care ne-a otravit sperantele si ne-a ingropat ambitiile: „ne-a furat arbitru’ !!!”. N-a fost esec fotbalistic pe care sa nu-l punem, macar un pic la suta, pe seama arbitrajului partinitor in favoarea adversarilor. Cum fara foc, nu iese fum, e perfect adevarat ca de multe ori am primit lovituri sub centura care ne-au pus la pamant, iar cel mai evident exemplu din ultimul deceniu il constituie arbitrajele din meciurile Norvegia – Romania 1-1 si Danemarca – Romania 2-2, din preliminariile Euro 2004.
Atunci, in 2 meciuri decisive, am fost sanctionati cu cate un 11m inventat de arbitri si in loc sa jucam macar un meci de baraj, am terminat grupa pe locul 3.
Ei bine, uite ca a venit si ziua aia la care nici nu visam, cand in ditamai competitia europeana, sub ochii intregii lumi, Romania a fost avantajata grosolan fata de chiar campioana momdiala! Un gol perfect valabil, anulat, la scorul 0-0, Italiei! Un 11m acordat Romaniei, la un duel in careu cum sunt nenumarate pe meci, la fiecare minge trimisa „la bataie”! Si acordat nu oricand, ci cand ii e drag voinicului, in ultimele 10 minute la scorul 1-1, ca sa nu mai fie prea mult loc de intors rezultatul! Iar noi, ce am facut noi cu ce a facut arbitrajul din noi? Ne-am batut joc de noroc! Altii, cand sunt favorizati de arbitraj, zboara spre succes! Noi, ne speriem de victorie mai mult decat adversarii de infrangere! Spre dezamagirea generala a Romaniei microbiste, nestemata Mutu a ratat exact atunci cand a contat mai mult si am pus la bilant inca un egal glorios, pierzand ocazia de a lasa definitiv in urma Italia! Italia, adica echipa care in urmatorul meci a transformat constiincioasa un 11m cu Franta si dupa inca un gol in repriza a 2-a, s-a dus spre sferturile de finala si inca nu se stie daca nu cumva chiar spre titlu!
Dar in meciul cu Italia macar am jucat fotbal! Din toate cele 3 partide ale noastre, cea cu Italia a fost, totusi, cea in care am deschis ochii si am tras cu adevarat la victorie! Tragand linie la final, e totusi singurul meci adevarat, singurul cu care nu ne e rusine sa ne intoarcem acasa!
Ce sa mai spunem de ultimul nostru meci din grupa, cel cu Olanda? Ca ei si-au menajat jucatorii cei mai importanti si au jucat cu noi cu echipa a 2-a? Ca in preliminarii le-am luat 4 puncte, ca nu ne-au dat nici un gol in 180 de minute, iar acum ne-au tras 2-0 cu 8 rezerve pe teren? Ca am jucat „la egal” desi singurul rezultat care ne asigura calificarea era victoria?
Am venit acasa cu 2 puncte din grupa pe care inca ne consolam sa o numim „a mortii”, insa asa-zisa performanta ne lasa un gust amar. Prea multa modestie, prea multa teama de adversar, prea multe emotii in careu! Unde e pofta de victorie? Unde e furia rece de a trage la poarta oricand si de oriunde prinzi ocazia? Unde e rautatea de a vana fiecare greseala a adversarului?
Chiar inainte de plecare, am jucat un amical cu Muntenegru. Singurul jucator care s-a remarcat a fost Dica, autorul a 2 goluri superbe. La ce a folosit acel meci de pregatire, daca tocmai omul de gol care s-a remarcat nu a fost titularizat in nici unul dintre cele 3 meciuri din turneul final?
Am rupt gura targului cu kilometrii parcursi de jucatorii nostri in timpul partidelor. Sincere felicitari jucatorilor cu veleitati de fondisti, poate ne ajuta cu participarea la Olimpiada de la Beijing!
Se pare ca suntem deja campionii Europei la jocul tactic fara minge. Centrii inaintasi au devenit experti in blocarea adversarilor prin excelentul plasament, mijlocasii si-au naucit inamicii prin pressing sustinut, iar aparatorii au bulversat atacantii adversi cu deplasari ingenioase fara balon. Spre ghinionul Romaniei, fotbalul se joaca totusi cu minge, nu fara, iar de calificat s-au calificat echipele care n-au uitat sa mai dea si cate un gol, din cand in cand!
Antrenorul a lasat acasa atacantii si a facut un lot superdefensiv, uitand parca de regula celor 3 puncte acordate la victorie. In consecinta, atac n-am avut pentru ca am pus accentul pe aparare, iar de aparat a aparat mai mult singur Lobont! Pai daca principalele atuuri al apararii ermetice au fost reflexele excelente ale portarului, atunci la ce a mai folosit renuntarea la atacanti in favoarea aparatorilor?
Nenorocul a facut ca omul pe care ne bazam exagerat de mult in atac, Adrian Mutu, sa nu fie intr-o perioada buna. Il putem acuza ca nu e permanent in forma de zile mari? Evident, nu! Mai ales ca el a marcat singurul nostru gol. Ii putem cere mai mult? Nu! Dar restul echipei? Ei n-au alta misiune pe teren decat sa mineralizeze jocul? Ce ne facem daca Mutu nu joaca de nota 11? Este o intrebare la care adeptii tacticii fara balon nu stiu sa raspunda.
Avem, se pare, niste excelenti scutieri. Nu pentru ca fotbalul romanesc ar fi sarac in valori, ci pentru ca asa a fost gandita echipa, ca o arbaleta perfectionata pentru a deservi o singura sageata. Iar daca sageata nu functioneaza bine intr-o zi anume, arbaleta lucreaza tactic perfect, dar in gol. Lotul nostru e plin de piese strategice pregatite sa indeplineasca, fiecare, o multitudine de sarcini mici si utile, ceea ce ar fi minunat daca s-ar rataci prin echipa si cativa cavaleri veritabili, capabili sa ia cu asalt poarta inamica si sa mai foloseasca si mingea, daca se poate!
Echipa de fotbal a Romaniei a ajuns o farfurie pe care expertii bucatari au decorat-o cu o garnitura perfecta, dar din care lipseste friptura.