caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Lituania interzice simbolurile sovietice

de (18-6-2008)
2 ecouri
În Lituania simbolurile sovietice au fost echivalate cu cele nazisteÎn Lituania simbolurile sovietice au fost echivalate cu cele naziste

Parlamentul Lituaniei a adoptat cele mai severe restricții din fostele republici ale URSS împotriva afișării simbolurilor sovietice și naziste.

A devenit ilegală afișarea acestor simboluri precum și a imaginilor liderilor sovietici și naziști.

Interdicția include steaguri, embleme, insigne care poartă simboluri precum secera și ciocanul sau zvastica.

O astfel de echivalare va înfuria probabil Rusia.

Noua lege interzice și intonarea imnurilor naționale nazist și sovietic, dar nu e clar dacă această interdicție include actualul imn al Federației Ruse care este identic cu vechiul imn al URSS, dar fără cuvinte.

Restricțiile impuse de Lituania sunt mai severe decât cele adoptate de Estonia vecină.

Decizia Estoniei de a pune pe picior de egalitate secera și ciocanul și zvastica a fost calificată drept „blasfemie” de către Rusia și ca o încercare de a rescrie istoria.

Moscova consideră că Lituania, Letonia și Estonia au fost eliberate de sub ocupația nazistă iar apoi au aderat în mod voluntar la Uniunea Sovietică.

Această versiune este însă respinsă de cele trei republici baltice și de multe state europene, care consideră că Stalin le-a anexat ilegal în 1940 ca urmare a pactului Ribbentrop – Molotov semnat cu Germania nazistă în 1939.

Cele trei republici, reincorporate în 1944, și-au declarat independența în 1991 odată cu destrămarea URSS.

Ecouri

  • Aura: (6-9-2011 la 05:59)

    Lituanienii au luat decizia corecta fata de un sistem degradant care a cultivat in spatele unei campanii sociale pozitive, o filozofie si o practica antiumana.Comunismul a urmarit si urmareste degradarea morala si fizica a persoanei, demonstrarea faptului ca omul nu are dece sa se zbata sa evolueze spiritual.
    Comunismul nu poate fi pus la acelasi nivel cu nazismul, nici ca numar de victime nici ca extindere in spatiu si timp nici ca pericol mondial, nici ca „motivatie”.Cea mai clara dovada asupra puterii pe care comunismul-socialismul sau orice alta denumire sub care se ascund ‘sectantii” acestei doctrine este faptul ca in ciuda raului pe care l-au provocat nu au fost semnalati ca pericol,dand nastere la interpretari subiective, nesuportand rigorile justitiei. Intr-o lume democratica acest fapt este nu numai nedrept ci ne face copartasi prin indiferentala la genocidul si crimele comunismului si la raspandirea lui. Lumea a anuntat caderea comunismului, o declaratie falsa avand in vedere faptul ca el a format generatii de promotori in toata lumea, a ponegreste si minimalizeaza valori pe care omenirea s-a dezvoltat si si-a fundamentat cultura si evolutia.
    Oamenii se tem sa vorbeasca prea mult in acest sens pentru a nu fi catalogati ca nazisti, teroristi sau de extrema dreapta.

  • Petru Clej: (6-9-2011 la 06:56)

    Nu am remarcat ca cineva sa se teama sa vorbeasca despre ororile comunismului. Ba mai mult, in Romania si Republica Moldova se feresc sa vorbeasca despre ororire fascismului, si oameni ca Antonescu si legionarii nu duc lipsa de admiratori.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Planeta Marte – următoarea țintă a colonizării?

Planeta Marte i-a fascinat pe pământeni de la începuturile istoriei. Primele observări documentate ale planetei au avut loc în jur...

Închide
18.226.222.148