Autonomia găgăuză trece printr-o criză politică profundăAstazi, nimeni nu ar putea spune cu fermitate daca criza din Adunarea Populara (AP) a Autonomiei Gagauze a trecut deja sau abia incepe. Un lucru e cert: starea de lucruri e departe de a fi considerata macar pornita pe un fagas de normalizare, iar victoria relativa a fortelor anti-comuniste in AP este o victorie a lui Pirhus, care in orice moment se poate lesne transforma intr-o infringere.
Inversunarea cu care au abordat situatia post-electorala in Gagauzia cele doua tabere de baza (comunistii si sustinatorii lor din rindul independentilor si adeptii bascanului in exercitiu, Mihai Formuzal, grupati in jurul Miscarii „Edinaia Gagauzia”) este de inteles.
Miza a fost aceeasi ca si in Consiliul Municipal Chisinau – comunistii aveau nevoie de o majoritate in AP pentru a bloca activitatea bascanului, pentru a crea tensiuni permanente si, in definitiv, pentru a-l compromite; adeptii bascanului, din contra, – pentru a-i asigura sprijinul AP in exercitarea cu maxima eficienta a actului guvernarii si pentru a-si consolida pozitiile in regiune, scotind-o cu timpul integral de sub dominatia traditionala a comunistilor.
Un timp, rolul de balanta intre cele doua grupari l-au jucat adeptii primarului de Comrat, Nicolae Dudoglo. Dar dupa ce intentia acestuia de a juca pe interesele celor doua tabere si de a obtine maximum de dividende pentru sine a esuat, membrii acestei grupari au trecut pe planul doi, preferind sa-i lase in prim-planul evenimentelor pe exponentii celor doua tabere de baza.
Probabil tocmai disparitia acestei balante fragile a si pus inceputul tuturor relelor in AP. Dintr-un anumit punct de vedere, alegerea lui Nicolae Dudoglo in fruntea AP era unica solutie rezonabila in situatia creata dupa alegeri. Ea nu ar fi satisfacut pe deplin pe nimeni, dar ar fi permis un control reciproc al fortelor prezente in Legislativul de la Comrat, mentinerea unei stari de echilibru, inclinarea periodica a balantei intr-o parte sau alta. Aceasta ar fi oferit suficiente pirghii tuturor taberelor pentru a-si promova interesele, desi, trebuie sa recunoastem, ca eficienta Legislativului de la Comrat ar fi lasat de dorit.
Polarizare politica
Asimilarea fortei de echilibru din AP de catre extreme a condus la polarizarea Legislativului de la Comrat. Astazi, majoritatea din AP este chiar mai fragila decit cea care s-a constituit in Consiliul Municipal Chisinau dupa alegerile locale din 2007. Si daca cea din capitala nu a rezistat, atunci nu exista nici o certitudine ca va rezista cea din Comrat.
Bascanul Mihail Formuzal incearca sa fie optimist si declara ca, daca puterea de la Chisinau nu se va implica si nu va exercita presiuni asupra persoanelor si situatiei din Gagauzia, lucrurile vor reveni la normal si toti deputatii din AP vor lucra constiincios. Dintr-un anumit punct de vedere bascanul are dreptate – intr-adevar, daca nu ar fi presiuni de la centru, gagauzii ar putea pune la un moment dat in capul mesei interesele regiunii (care este totusi una specifica in Moldova). Dar, numai un naiv poate crede ca partidul de guvernamint va ceda atit de usor. Comunistii nu au cedat in Chisinau, unde niciodata nu au fost agreati prea mult de electorat – de ce atunci ar ceda un teritoriu care traditional era considerat unul „rosu”?
Desi vor sa para optimisti, Mihail Formuzal si adeptii sai inteleg ca solutia pe care au gasit-o pentru depasirea crizei din AP doar i-a intaritat si mai mult pe comunisti si, la sigur, acestia vor reactiona. Or, interesul lor pentru aceasta regiune este unul destul de sporit. O dovada in acest sens este si faptul ca demnitari de prim rang de la Chisinau s-au grabit sa-l felicite pe Demian Caraseni (deputat in AP din partea PCRM) cu alegerea in functia de presedinte al AP, desi stiau prea bine ca lucrurile nici pe departe nu erau clare.
De fapt, daca demnitarii de prim rang si presa care-i sustine nu se implicau in situatia din AP a Gagauziei, probabil lucrurile ar fi decurs altfel. Se poate de presupus ca tocmai insistenta comunistilor de a prezenta criza din AP ca si depasita, i-a determinat pe oponentii comunistilor sa ia unele decizii rapide si, pe alocuri, chiar pripite.
Gest de disperare
Prima decizie de acest fel a fost atragerea „votului de aur” din tabara comunistilor (Ilia Hioara, care, in sprijinul votului in favoarea presedintelui AP, Serghei Cernev, a obtinut functia de presedinte de comisie).
A doua – insasi votarea noului presedinte cu o majoritatea simpla la limita (18 din 35 de deputati).
A treia – alegerea vicepresedintilor si a presedintilor de comisie in AP. Toate aceste decizii au avut un singur scop – de a se merge cit mai departe, dezbatind astfel cartile din miinile comunistilor pentru a limita eventualele spatii de manevra ale acestora.
Intr-un fel, aceste decizii si actiuni pot fi calificate drept un gest de disperare, impus de imprejurari. Anume din aceste motive, cei care parca au preluat controlul asupra AP si pretind ca criza a trecut nu par tocmai fericiti, iar pe alocuri dau chiar senzatia ca ar fi speriati de ceva.
Autodizolvare?
Relevanta in acest sens este si declaratia bascanului Mihail Formuzal, care nu a exclus posibilitatea ca cei 18 deputati din noua majoritate sa ia decizia de autodizolvare a AP, daca ceilalti 17 vor boicota lucrarile acesteia. De ce, daca noua coalitie pretinde ca a obtinut victoria, se promoveaza ideea ca ar putea refuza atit de usor la controlul in AP, obtinut cu mare greutate? Unica explicatie este ca aceasta majoritate si bascanul se asteapta la presiuni fara precedent din partea centrului si a comunistilor din teritoriu, la declansarea unei noi crize ce ar putea avea urmari mult mai grave decit cea care se crede ca abia s-a sfirsit.
In conditiile in care legislatia interna din Gagauz-Yeri este una destul de confuza si care nu prea lasa spatii de manevra pentru depasirea unor astfel de situatii (spre exemplu, se prevede clar doar ca AP poate fi dizolvata numai in cazul imposibilitatii adoptarii bugetului regiunii sau acordarii votului de incredere Executivului), decizia de autodizolvare ar putea fi o solutie rezonabila.
Chiar daca vor aparea noi probleme legate de finantarea campaniei electorale si chiar daca stabilitatea din regiunea va avea din nou de suferit. Criza gagauza poate fi solutionata doar prin masuri radicale, prin terapii de soc – jumatatile de masura nu-si au locul in situatia creata! Cu atit mai mult ca, la moment, nu se poate de spus cu certitudine pe cine vor avantaja si pe cine vor dezavantaja niste eventuale alegeri anticipate.
Cit priveste o posibila repetare a situatiei, adica cind in Legislativul de la Comrat ar veni aceleasi forte in aceeasi proportie – o atare situatie este practic exclusa. Electoratul din regiunea gagauza este mult mai bine organizat decit in restul tarii si suficient de matur pentru a face unele concluzii in baza comportamentului din ultimele luni al celor cu care i-au investit recent cu incredere. Si o dovada in acest sens sint alegerile din ultimii ani care au avut loc pe teritoriul autonomiei gagauze.
Igor Volnițchi este redactor șef al agenției Infotag de la Chișinău. Articolul, reprodus cu permisiunea autorului, a apărut inițial pe azi.md