Brazii înalți se înclină atinși de raze. Acele se aprind în mii de chibrituri și diamante.
Un student mi-a telefonat dacă nu pot să-l ajut. Vrea să petreacă serile de Crăciun cu părinții și cu iubita. Nu are pe nimeni să-l înlocuiască la serviciu. Pe lângă studii are un job de ospătar. I-am spus că nu e nicio problemă, voi lucra în locul lui. Mi-a mulțumit de mii de dori.
O altă tânără imigrantă din Mongolia cu un copil, nu are soț, m-a rugat să o ajut să găsească un job. I-am înlesnit angajarea în restaurant. I-au dat lacrimile.
Mă îndrept spre casă, în liniștea iernii, stelele se rostogolesc pe asfalt. Îmi vine încet în memorie o scena cu păstorii reuniți în jurul focului și bucurându-se de copii, de familiile revăzute.
Într-un colț câțiva oameni ai străzii se încălzesc la un foc domol, mut.
Mă văd și-mi spun:
– Crăciun fericit, domnule !
Am schimbat câteva cuvinte cu ei și le-am oferit câțiva dolari.
M-am oprit apoi la barul din colțul străzii.
Doar câțiva clienți sorb paharele. E multă tăcere.
E lumea fără familii, fără cadouri, fără brad de Crăciun. Mi-am amintit de câteva cuvinte din versetele de care foarte puțini mai țin seama: Iubește-ți aproapele precum te iubești pe tine însuți.
Ultima lumină se aprinde și ne știm cât de departe suntem de Iisus, pretinzând că-l iubim…
Felicitari pentru faptele bune, domnule Predescu. Baiat bun,de suflet, ca totdeauna. Multumiri pentru urari, aceleasi urari din partea mea. Un Craciun Fericit, un An bun si La multi ani. Atat calitattea, cat si cantitatea!
In alta ordine de idei, inteleg drama oamenilor fara familie. Singuratatea este resimtita cel mai mult de sarbatori. Sa speram in bine…
O binevenită readucere aminte a spiritului de Crăciun, pe care mulţi dintre noi îl trecem cu vederea.