Din când în când, stau şi mestec cu linguriţa într-un pahar cu apă-să fac furtuni.
S-au cunoscut în liceu. Lui îi plăcea vitalitatea ei, ea era mulţumită cu tăcerile lui.
S-au căsătorit în facultate, la început a fost mai greu, ca în orice căsătorie, erau certuri, nemulţumiri, aşteptări şi dezamăgiri.
Dar se iubeau.
Era şi greu, alergau toată ziua, ba la servici, ba la vreo coadă. Se vedau rar, mâncau ceva împreună, se culcau şi lucrurile porneau de la capăt.
La puţin timp după căsătorie, s-au născut copiii
O zilnică bucurie.
Apoi, s-au decis că Brucan avea dreptate şi că va dura, aşa că au strâns bani lucrând în Germania la struguri, şi au plecat cu toţii în Australia.
A fost greu şi frumos.
Copiii au crescut, s-au aşezat la casele lor.
Ei doi, rămaşi singuri, au continuat să se iubească.
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe.
Din când în când, stau şi mestec cu linguriţa într-un pahar cu apă-să fac furtuni.
Dar nu-ntotdeauna îmi iese.