După exact 100 de ani, revoluția bolșevică și impunerea primului stat comunist sînt o amintire iertată. Comunismul împlinește un secol de crime și minciună fără să fi pierdut mare lucru din aură și seducție. O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste.
Nu e greu de înțeles de unde vine dorința de socialism și comunism a tinerilor americani. Mai întîi, din ignoranță. Apoi, din idealuri. Ignoranța e de neiertat. Idealurile sînt de înțeles, dar numai dacă în spatele lor nu stă tot ignoranța. Cazul acestor oameni, beneficiari și revoltați împotriva celei mai libere și bogate societăți cunoscute în istorie dovedește că, după un secol, comunismul rămîne necunoscut. În teorie compromis și în practică viu sau, mai bine zis, gata de relansare, comunismul e o realitate fără leac și o creatură ciudată. Fantoma din Manifestul Comunist al fondatorilor Marx și Engels bîntuie în continuare. Și nu numai Vestul.
Dacă tinerii americani speră la un viitor comunist, în Est o masă umană însemnată are nostalgia trecutului comunist. În acest caz, s-ar zice că ignoranța și idealurile nu joacă nici un rol. Era de crezut că experiența concretă a vieții sub comunism a fost hotărîtoare. Și totuși, mulți est-europeni invocă sentimental traiul comun sub dictatura comunistă.
Pentru a lămuri misterul fascinației comuniste după un veac de orori e nevoie de ceva mai mult decît de indignare. În fond, scandalul opțiunii comuniste după comunism a fost tratat prea mult timp prin declamații fără conținut. Cine vrea să se mai gîndească o dată sau cine vrea să afle pentru prima oară ce e cu adevărat comunismul are nevoie de două lucruri: de adevărul faptelor și de minciuna dejucată a ideilor. Altfel spus, la întîlnirea cu tentația comunistă, o minte trebuie să se bizuie pe două antidoturi: istorie și gîndire. Amîndouă duc la adevăr.
Lecțiile neînțelese ale comunismului pornesc din istorie. Iar bilanțul istoric al comunismului nu e în dubiu. În numele aceleiași idei, mutată și impusă prin violență de la un capăt la altul al lumii, au fost uciși zeci de milioane de oameni. Muntele de cadavre e atît de înalt încît pentru stabilirea unei cifre de evaluare a fost nevoie de demografi. Crimele directe ale comunismului au fost îngroșate de masacre indirecte. Glonțul în ceafă a fost însoțit de foametea provocată, de lagăre de muncă, războaie civile și teroare în masă. La un loc, această orgie nestăvilită și metodică s-a soldat cu minimum 65 de milioane de morți. Estimările urcă pînă la 100 de milioane.
Culmea, panorama morții sub comunism nu e neapărat convingătoare. Stalin știa ce spune atunci cînd a ajuns la concluzia că „1 milion de morți sînt o statistică, în vreme ce moartea unui singur om e o tragedie”. Bilanțul bestial al comunismului e colosal, dar poate fi înțeles mai bine prin crifele limitate la o persoană sau la un grup de persoane legate prin sînge și limbă. Povestea unui brutar sau a unei țărănci arestați, torturați și executați pentru spionaj sau sabotaj sînt o victorie fără egal a răului. Milioane de ucrainieni înfometați, împinși la canibalism și lăsați să moară în chinuri sub paza brigăzilor comuniste sînt tot o formă de precizie aplicată a crimei, într-un ocean de statistici peste puterea noastră de înțelegere.
Ignoranța în fața acestor orori poate fi asigurată de școli plictisite sau îndoctrinate dar nu e o scuză. Faptele refuzate continuă să lucreze și primul lor rezultat e o minte dezarmată în fața minciunii. În fond, și tinerii occidentali doritori de comunism și est-europeni ieșiți din comunism doar spre a-l regreta evită întrebările și problemele prin ignoranță. Primii au scuza, superficială, că nu aveau de unde să știe. Ceilalți refuză să știe sau reușesc să transforme răul pe care îl cunosc în rău necesar și, apoi, în bine. În mod frecvent, est-europeanul care a fost martor al crimelor sau chiar o rotiță în mecanismul care le-a produs ajunge, azi, la concluzia că „șa au fost vremurile”, că „altfel nu se putea” și că, pînă la urmă, „sub comunism ne-am descurcat bine”. Locul pentru întîlnirea cu ideea comunistă și aprobarea ei generală e astfel deschis.
După ignoranța scuzabilă sau vinovată, a doua treaptă pe care urcă tentația comunistă e ideea. Ideea largă a bunelor intenții, a progresului dificil, punctat de lipsuri dar incontestabil, șansa asigurată celor fără mijloace (sociologii marxiști vorbesc de „mobilitate socială”) și constatatrea generală a industrializării și educației de masă (aceiași sociologi vorbesc de „modernizare”).
Toate aceste principii sînt invocate în stradă sau la catedra universitară, fără urmă de respect pentru realitate. Acest lanț de alibiuri e credibil doar dacă înțelesul de bază al vieții e răsucit pentru a satisface ideile propagate de comunism. Astfel, mult pomenita grijă față de omul de rînd și promovarea celor fără șansă, e în principiu, perfect onorabilă. Însă, la capătul a 50 sau 70 de ani de comunism, realitatea spune altceva. Societățile comuniste au forțat progresul social distrugîndu-și, simultan, societățile.
Nimeni nu mai poate susține că societățile est-europene au terminat în formă viața sub comunism. Educația s-a generalizat dar mediocritatea și lipsa de dezbatere au tras în jos societatea și au înălțat prostia. Țăranii au fost mutați în fabrici, au fost școlarizați și au primit apartamente. Însă noua lor viață a cerut supunerea și complicitatea la mizeria egală împărțită. La capătul experimentului, foștii țărani au devenit o ființă nouă și incompletă. Indivizi reduși la mecanica vieții închise, fără drept la cuvînt și gînd propriu, îngăduiți la bunuri materiale după socoteala Partidului și cufundați într-un puternic instinct anti-ambiție. Nevoiașii și nedreptățiții găsiți de comunism au fost transformați într-o masă fidelă partidului, dresată să iubească tot lipsa de șansă dar în regie comunistă și, pe deasupra, să joace într-o farsă, adică să mulțumească, la comandă, pentru binele făcut. Omul nou creeat de comuniști își regretă născătorul dar și-a pierdut umanitatea.
Modernizarea pare un fapt incontestabil. Comuniștii au umplut statele pe care le-au cucerit de industrii și de mistica tehnico-științifică a dezrobirii prin producție. Realitatea de la capătul comunismului ne arată, iar, altceva. Industrii enorme, depășite, în lumea reală, de calitatea industriilor occidentale. Cantitatea a domnit în industrialismul comunist și și-a ruinat resursele. Atît oamenii cît și materiile prime au plătit un preț enorm pentru rezultate în cel mai bun caz mediocre. Marele salt industrial a modificat societatea doar în măsura în care a înregimentat-o. Efectele materiale asupra nivelului general de viață au fost mult mai modeste decît se crede. Oamenii au ajuns la mașina de spălat dar numai după 30 de ani de progres și cu prețul unui sfert din salariu. Glorificatorii modernizării comuniste nu văd sau nu vor să vadă că, în 44 de ani de comunism, România s-a ales cu 96 de km de autostradă. Asta, în condițiile în care comuniștii au guvernat controlînd total statul, economia și politica, fără opoziție și fără presă liberă, pe parcursul a 10 mandate consecutive.
Bilanțul real al comunismului e catastrofal. În vieți și societăți pierdute. Chiar și așa, susținătorii comunismului repetă într-una că, de fapt, comunismul nu a fost niciodată aplicat cum și unde trebuia. Că ideea e măreață dar s-a lovit mereu de condiții nefavorabile. E ciudat că, între toate regimurile politice, doar comunismul a avut ghinion. Necurmat. Deși, peste tot, a avut puteri nelimitate și societăți complet supuse la dispoziție. Cei ce susțin această idee par să repete: aici n-am încercat încă, vrem încă o șansă! E inutil.
Marea lecție neînțeleasă a comunismului e că ideea comunistă corect aplicată distruge umanitatea. Încercarea poate merge la nesfîrșit și, din păcate, vremurile noastre spun că nu am văzut ultima întronare a ideii comuniste. Ar trebui să fie elementar: ideea comunistă presupune, printre altele, abolirea proprietății private și suprimarea libertății de gîndire și expresie. Cu aceste condiții la bază, rezultatul a fost și va fi întotdeauna dictatura și dezumanizarea. Dar totul spune că suta de ani comunistă n-a fost suficientă. Mai vrem!
Traian Ungureanu, 10 noiembrie 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Foarte bun articolul d-lui Traian Ungureanu. Este o lecţie dură pentru nostalgicii comunismului, care văd roşu de câte ori li se aminteşte ce au trăit şi n-au văzut, sau nu au vrut să vadă, dar le-ar place să mai încerce odata, desigur cu „adevăratul” comunism.
> Dar totul spune că suta de ani comunistă n-a fost suficientă. Mai vrem!
Altă dată, altă dată, o s-o facem şi mai lată!
În comunism,în capitalism ?
Cu sărăcie,în sărăcie
Nu poate merge -o ideologie
Mult lăudatul-capitalism
Și el-găunos, ca ș-un comunism
Spuneți-i șomerului, că liber el este!
Când moare de foame, deloc nu-și dorește
Să facă ce vrea, că trăiește în -„isme”!
Foamea lui, nu se va umple-cu ideo-logisme
Vorbele goale, pierdute în vânt
un vânt ce străbate o țara săracă
stomacul cel gol, să-l umpli cu gând
nici un „ism”-nu poate, cumva să o facă!
La muncă,cu toții-și mare și mic
Prin muncă să faceți o țara- bogată
Căci vorbele mari, produc doar „nimic”
și „ismele” toate-mai târziu, altă dată !
@Sfartz Pincu
> … șomerul nu-și dorește să facă ce vrea
Adică şomerul nu-şi doreşte să aibă voie să se angajeze dacă cineva îl vrea? (să nu credeţi că acest drept este o banalitate şi că se respectă peste tot!)
Şi oare șomerul nu-și dorește ca cineva care îl vrea, să aibă voie să-l angajeze?
Şi şomerul nu-şi doreşte ca amândoi să poată să se înţeleagă de comun acord asupra salariului?
Şi şomerul nu trebuie să dorească ca alţii să fie liberi să deschidă o afacere, să creeze posturi şi să poată să-l angajeze pe el, şomerul?
Şi dacă afacerea nu merge bine şi vânzările merg prost, proprietarul să aibă dreptul să reducă producţia ca să-şi reducă pierderile, şi să concedieze personalul excedentar ca să salveze măcar o parte din afacere (şi din locurile de muncă)?
Locurile de muncă nu cresc în copaci: ele există numai dacă cineva le creează! Şi acel cineva o face pe banii şi pe riscul lui. Ca să-şi rişte banii, trebuie să vadă măcar o speranţă că afacerea va merge. În general marjele sunt mici, iar dacă mai vin şi funcţionarii de stat şi de partid corupţi care cer, cum spuneaţi, între 10 şi 30% din cifra de afaceri, numai afacerile dubioase, corupte şi mafiote pot să prospere. Restul trag mâţa de coadă…
Cine vrea să-şi câştige pâinea ca salariat trebuie să înţeleagă că nimeni nu poate fi obligat (de către stat, de exemplu) să-i furnizeze un loc de muncă, şi încă unul care să fie sută la sută pe gustul lui. Patronii sunt şi ei oameni, ei nu sunt sclavii nimănui – nici ai statului, nici ai salariaţilor. Ca şi salariaţii, trebuie şi patronii, proprietarii, investorii să aibă dreptul să-şi vadă de propriul lor interes.
Dar în zilele noastre din ce în ce mai mulţi oameni în toată firea vor mură-n gură fără să se gândească că cineva trebuie să plătească preţul
Ei bine, un şomer care „nu-şi doreşte” să trăiască într-o societate liberă îşi merita soarta.
Cum nu e om să nu fi scris o poezie, Dl. Sfartz (?) a compus următoarele:
> Cu sărăcie,în sărăcie
> Nu poate merge -o ideologie
Şi totuşi ideea libertăţii „a mers”, scoţând lumea din sărăcie.
> Mult lăudatul-capitalism
> Și el-găunos, ca ș-un comunism
Dl. Ungureanu a subliniat în excelentul său articol: „Dar totul spune că suta de ani comunistă n-a fost suficientă. Mai vrem!”. Adică mulţi mai vor…
> La muncă,cu toții-și mare și mic
> Prin muncă să faceți o țara- bogată
Această lozincă apărea zilnic în Scânteia, sub o formă sau alta, iar ţara tot săracă rămânea.
Apropo de muncă, ce este productivă în firmele private (deci capitaliste):
„România a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, de 8,6% comparativ cu perioada similară din 2016, conform datelor preliminare publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat)”. Sursa.
Am citit articolul domnului Ungureanu cu interes.
Aș vrea să adaug însă un fapt controversat, sau uitat de unii oameni. Nu există un singur comunism, ci mai multe feluri de comunism. Suntem obișnuiți să ne axăm pe comunismul sovietic-stalinist, precum și pe comunismul din țările est-europene, fenomen depășit de istorie.
Dar trebuie să luăm în considerare și alte tipuri de comunism […]
[Cu amabila permisiune a autorului, am publicat întreg comentariul sub formă de articol: Alte feluri de comunism…]
«O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste.» Este absolut firesc să fie așa, deoarece totdeauna a fost mai bine să-ți imaginezi o lume perfectă, ideală, în care să trăiești, decât să trăiești într-una reală, indiferent cum numim acea lume ideală și ireală și indiferent care ar fi lumea reală. Și, la urma urmelor, ce ideal le oferă politica americană tinerilor americani? Trump? Bill Clinton și Monica Lewinski? Ross Perot? Specula financiară și paradisurile fiscale?
Tinerii americani nu au trăit în comunism, ei își imaginează o lume perfectă, ideală și ireală, pe care o numesc comunism sau X Files sau Planeta Marte, nu are relevanță numele, ci motivația care îi conduce spre acest vis.
@Nicu Adrian Udriște
> «O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste.»
O glumă veche spunea ce cei care până la 25 de ani iubesc capitalismul nu au inimă, iar cei care după 25 de ani iubesc socialismul nu au cap. Azi se intră mai târziu în câmpul muncii ( = lumea reală) şi în viaţa independentă…
> Și, la urma urmelor, ce ideal le oferă politica americană tinerilor americani? … Ross Perot? …
Nu văd cu ce a păcătuit Ross Perot.
„Henry Ross Perot (… born June 27, 1930) is an American business magnate and former politician. As the founder of Electronic Data Systems, he became a billionaire”. Doare aceasta pe cineva?
Apropo, EDS a fost cumpărată de celebra companie americană Hewlett-Packard (HP). O fostă CEO de la HP, Carly Fiorina, a participat la cursa pentru nominalizarea drept candidat în alegerile presidenţiale din 2016 (câştigată de Trump).
@Victor Manta. Nu am spus niciunde că Ross Perot ar fi greșit undeva, ați identificat dv. asta? Bancul cu 25 de ani o fi simpatic, dar nu are legătură cu textul, deoarece acei tineri, care ar fi stat la baza studiului (nemenționat) nu au o părere despre socialism/comunism, din simplul fapt că habar nu au ce e aia, e un clișeu. Propaganda de extremă stângă a fost totdeauna foarte activă și cu suficient succes ca să ia mintea multora. Ca și cea de extremă dreaptă, de altfel. Cum spunea Borges prin anii ’20 ai secolului trecut: acum vreo 10 ani era suficientă o simetrie oarecare cu aparență de ordine pentru a prosti oamenii.
Comunismul este o etapă încheiată, nu se mai întoarce, ceea ce nu înseamnă că nu pot apărea alte și alte ideologii periculoase.
@Nicu Adrian Udriște
> Nu am spus niciunde că Ross Perot ar fi greșit undeva, ați identificat dv. asta?
Dv. aţi publicat înşiruirea următoare, cu întrebarea „ce ideal le oferă politica americană tinerilor americani?”: „Trump? Bill Clinton și Monica Lewinski? Ross Perot? Specula financiară și paradisurile fiscale?”.
Plecând de la exemple care, în ochii dv., mi s-au părut evident negative, precum perechea Clinton & Lewinki, sau speculanţii şi paradisurile fiscale, am interpretat că şi Ross Perot se află pe aceeaşi linie. Trump este şi el un politician foarte criticat.
Nu puteam nici să ghicesc că Ross Perot a fost pus întâmplător de către dv. în înşiruire, nici că eventual îi consideraţi pe cei din înşiruire că ar reprezenta exemple pozitive.
Apropo, cine sunt speculanţii şi ce rău au făcut ei (dacă au făcut vreunul)?
> Comunismul este o etapă încheiată, nu se mai întoarce, …
Este sper adevărat pentru Europa. În alte părţi, ca în China şi Cuba, comunismul este instalat de mulţi ani şi nu pare să se încheie.
@Traian Ungureanu.
1. «Comunismul împlinește un secol de crime și minciună fără să fi pierdut mare lucru din aură și seducție.» Ei, chiar așa? Pe cine mai seduce comunismul azi? Poate pe dv., după cum scrieți, pușche pe limba-mi.
2. «O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste.. Enigmatică cercetarea asta, nu ne-o dați și nouă spre studiu? Nu că nu v-aș crede pe cuvânt, totuși nu așa se face într-o discuție minimal serioasă, se indică bibliografia. Nu, nu sunt nici pedant, nici arogant, este o minimă condiție de deontologie profesională.
3. «Nu e greu de înțeles de unde vine dorința de socialism și comunism a tinerilor americani. Mai întîi, din ignoranță. Apoi, din idealuri. Ignoranța e de neiertat. Idealurile sînt de înțeles, dar numai dacă în spatele lor nu stă tot ignoranța. » Este un soi de învârteală în cerc…
4. «Culmea, panorama morții sub comunism nu e neapărat convingătoare» Serios? Pentru cine nu ar fi? Poate pt dv., vai mie, iar pușche pe limba-mi.
etc… Mă opresc aici, oarecum din jenă, autorul ar putea crede că aș avea ceva cu el. Doamne ferește, doar l-am votat. Dar, cum spune un foarte avizat comentator de aici, autorul «nu e înregimentat». Probabil așa este, poate scrie orice despre orice, oricum nu are legătură cu ce scrie! ei, glumesc, fac glume proaste, nu-i așa?
@Victor Manta. Discuțiile cu dv. sunt absolut inutile, deoarece aveți impresia că șmechereala din condei ține loc de logică filosofică. Pas.
@Nicu Adrian Udriște
> @Traian Ungureanu […]
Văd că continuaţi cu comicăria să cereţi unor autori despre care ştiţi că nu citesc comentariile de pe ACUM să vă răspundă. Şi faceţi circul acesta de ani de zile, deşi numai eu v-am explicat de numeroase ori că zadarnice vă sunt aşteptările. Dar dv. vă place să atribuiţi lipsa de răspuns dispreţului pe care vi l-ar manifesta autorii respectivi: „i-am pus o întrebare la care nu a răspuns. Presupun că nu dialoghează cu prostănaci ca mine”, etc. Nu-i asta dovadă că suferiţi de complexe de inferioritate? Acuma… nu că ar fi nejustificate, dar să le afişaţi aşa de evident…
> Pe cine mai seduce comunismul azi? Poate pe dv…
> „panorama morții sub comunism nu e neapărat convingătoare» Serios? Pentru cine nu ar fi? Poate pt dv.
> „jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism” Enigmatică cercetarea asta, nu ne-o dați și nouă spre studiu?
Presa a scris despre asta la începutul lui noiembrie. Presa românească – faceţi o căutare pentru tinerii prefera socialismul. Şi publicaţiile mainstream au relatat-o, dar v-a scăpat…
Puteţi să studiaţi cercetarea respectivă aici şi aici
Lăsaţi-vă de comentarii de politică: aţi demonstrat de nenumărate ori că nu aveţi o bază pentru mai mult decât comentarii de nivel de microbist.